2r-234/24 — cu privire la încasarea datoriei si compensarea cheltuielilor de judecată
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la încasarea datoriei si compensarea cheltuielilor de judecată
- Temei legal
- Restituirea apelului. Neîndeplinirea în termen a indicatiilor instantei de apel
2r-234/24 — cu privire la încasarea datoriei si compensarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2024)
Dosarul nr.2r-234/2024
2-23133272-01-2r-24052024
Prima instanță: Judecătoria Orhei, sediul Rezina (jud. D. Cebanița)
Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. I. Țurcan, A. Pahopol, A. Malîi)
D E C I Z I E
31 iulie 2024 mun. Chișinău
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE
Completul de judecată, în componența:
Președinte, judecător Stela Procopciuc
Judecători Mariana Ursachi
Oxana Parfeni
examinând recursul declarat de Întreprinderea Mixtă ,,Incaso” Societate cu
Răspundere Limitată, reprezentată de avocatul Eugeniu Bujoreanu,
în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de
Întreprinderea Mixtă ,,Incaso” Societate cu Răspundere Limitată împotriva
Mihaelei Perciun cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de
judecată,
împotriva încheierii din 16 aprilie 2024 a Curții de Apel Chișinău, prin care a
fost restituită cererea de apel depusă de Întreprinderea Mixtă ,,Incaso” Societate
cu Răspundere Limitată, reprezentată de avocatul Eugeniu Bujoreanu împotriva
hotărârii din 10 ianuarie 2024 a Judecătoriei Orhei, sediul Rezina, din motiv că
apelanta nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel,
a c o n s t a t a t:
La 15 septembrie 2023, ÎM „Incaso” SRL, reprezentată de avocatul Eugeniu
Bujoreanu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Mihaelei Perciun, prin
care a solicitat admiterea acțiunii, încasarea de la Mihaela Perciune în beneficiul
ÎM „Incaso” SRL a datoriei în sumă de 5 952,60 de lei și cheltuielile de judecată
constituite din 270 de lei, cu titlu de taxă de stat și 500 de lei, cu titlu de asistență
juridică (f. d. 7-9).
Prin hotărârea din 10 ianuarie 2024 a Judecătoriei Orhei, sediul Rezina, a
fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată (f. d. 43, 49-54).
La 29 ianuarie 2024, prin intermediul oficiului poștal, ÎM „Incaso” SRL,
reprezentată de avocatul Eugeniu Bujoreanu a depus cerere de apel nemotivată
împotriva hotărârii din 10 ianuarie 2024 a Judecătoriei Orhei, sediul Rezina, prin
care a solicitat admiterea acesteia, casarea integrală a hotărârii primei instanțe, cu
emiterea unei noi hotărâri (f. d. 47-48).
1
Prin încheierea din 28 martie 2024 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs
cererii de apel depusă de ÎM „Incaso” SRL, reprezentată de avocatul Eugeniu
Bujoreanu, și s-a acordat termen de 10 zile calendaristice de la recepționarea
încheierii pentru depunerea cererii de apel motivate și a dovezii de achitare a taxei
de stat în mărime de 414,88 de lei și a taxei de timbru în mărime de 200 de lei, în
original (f. d. 59-62).
La 12 aprilie 2024, prin intermediul poștei electronice, ÎM „Incaso” SRL,
reprezentată de avocatul Eugeniu Bujoreanu, a depus cerere de apel motivată
împotriva hotărârii din 10 ianuarie 2024 a Judecătoriei Orhei, sediul Rezina,
solicitând admiterea cererii de apel, casarea integrală a hotărârii primei instanțe, cu
emiterea unei hotărâri prin care să se încaseze de la Mihaela Perciune în beneficiul
ÎM „Incaso” SRL a datorie restante în mărime de 5 952,60 de lei și cheltuielile de
judecată constituite din 559 de lei, cu titlu de taxă de stat și 500 de lei, cu titlu de
asistenta juridică (f. d. 64-67).
Prin încheierea din 16 aprilie 2024 a Curții de Apel Chișinău, a fost restituită
cerere de apel depusă de ÎM „Incaso” SRL, reprezentată de avocatul Eugeniu
Bujoreanu împotriva hotărârii din 10 ianuarie 2024 a Judecătoriei Orhei, sediul
Rezina, din motiv că apelanta nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței expuse
în încheierea din 28 martie 2024 a Curții de Apel Chișinău (f. d. 69-72).
La 15 mai 2024, prin intermediul poștei electronice și la 20 mai 2024, prin
intermediul oficiului poștal, ÎM „Incaso” SRL, reprezentată de avocatul Eugeniu
Bujoreanu a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 16 aprilie 2024 a Curții
de Apel Chișinău, prin care a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea integrală
a încheierii contestate, cu remiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel
Chișinău (f. d. 74-75-verso, 77-81).
În motivarea recursului, a precizat că cererea de apel motivată cu dovada
achitării taxei de stat și taxei de timbru depuse la 12 aprilie 2024 urmează a fi
considerate ca fiind depuse în termen.
În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de
declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea
încheierii.
Din materialele cauzei rezultă că, încheierea din 16 aprilie 2024 a Curții de
Apel Chișinău a fost expediată la 08 mai 2024, atât la adresa electronică a ÎM
„Incaso” SRL, legal@incaso.md, cât și la adresa electronică a reprezentantului
acesteia, avocatul Eugeniu Bujoreanu – bujoreanu.eugen@gmail.com, fapt ce se
confirmă prin extrasul din poșta electronică (f. d. 73).
Astfel, recursul declarat de ÎM ,,Incaso” SRL, reprezentată de avocatul
Eugeniu Bujoreanu, la 17 mai 2024, prin intermediul oficiului poștal, este depus
în termenul prevăzut de lege.
În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul
împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3
judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului
și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
2
Studiind materialele dosarului, Completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție consideră că recursul împotriva încheierii contestate urmează a fi respins
din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de
recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă
recursul și să mențină încheierea.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că la 29 ianuarie
2024, prin intermediul oficiului poștal, ÎM „Incaso” SRL, reprezentată de avocatul
Eugeniu Bujoreanu, a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii din 10 ianuarie
2024 a Judecătoriei Orhei, sediul Rezina (f. d. 47-48).
În conformitate cu art. 364 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de
apel se depune în scris la instanța judecătorească a cărei hotărâre se atacă, cu plata
taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condițiile legii.
În conformitate cu art. 365 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă, în
cererea de apel se indică motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul.
Elementele cererii de apel prevăzute la alin.(1) lit. d), e) și h) pot fi incluse într-o
cerere de apel suplimentară depusă după data întocmirii hotărârii integrale.
În conformitate cu art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă
cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art.364 și 365 și dacă cererea
este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere, fără
înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului
un termen pentru lichidarea neajunsurilor.
În contextul normei de drept precitate, prin încheierea din 28 martie 2024 a
Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs cererii de apelul depusă de ÎM „Incaso”
SRL, reprezentată de avocatul Eugeniu Bujoreanu și s-a comunicat apelantei
despre necesitatea prezentării cererii de apel motivate și a dovezii de plată a taxei
de stat în mărime de 414,88 de lei și a taxei de timbru în mărime de 200 de lei, în
original, acordându-i pentru aceasta un termen de 10 zile din momentul
recepționării încheierii (f. d. 59-62).
În conformitate cu art.110 din Codul de procedură civilă, termen de
procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul
căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de
activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să
încheie un ansamblu de acte.
Conform art. 113 din Codul de procedură civilă, dreptul de a efectua actul de
procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de
instanța de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din
dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel.
În conformitate cu art. 100 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de
chemare în judecată și actele de procedură se comunică participanților la proces și
persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite,
prin poștă, cu scrisoare recomandată și cu aviz de primire, prin intermediul biroului
executorului judecătoresc, la adresa electronică indicată în cererea de chemare în
judecată sau înregistrată prin intermediul Programului integrat de gestionare a
dosarelor, sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act
și confirmarea primirii lui, precum și prin delegație judiciară.
3
Conform art. 100 alin. (11) din Codul de procedură civilă, cererea de
chemare în judecată și actele de procedură ale instanței de judecată se comunică
autorităților publice, persoanelor juridice de drept privat și avocaților prin
intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, la care aceștia sunt
conectați prin adresa electronică indicată în cererea de chemare în judecată, în
mandatul de avocat, în alte acte ce atestă utilizarea poștei electronice. Actele de
procedură expediate prin intermediul Programului integrat de gestionare a
dosarelor se consideră comunicate.
În temeiul normelor legale enunțate, instanța de apel a expediat copia
încheierii din 28 martie 2024 a Curții de Apel Chișinău, la data de 05 aprilie 2024,
atât la adresa electronică a ÎM „Incaso” SRL, legal@incaso.md, cât și la adresa
electronică a reprezentantului acesteia, avocatul Eugeniu Bujoreanu –
bujoreanu.eugen@gmail.com, indicate ca adresă de contact în antetul cererii de
chemare în judecată, cererii de apel și în cererea de recurs, fapt ce se atestă prin
extrasul din poșta electronică anexat la actele cauzei (f. d. 7-9, 47, 75-75-verso,
77-78).
Drept urmare, acțiunile instanței de apel cu privire la expedierea copiei
încheierii din 28 martie 2024 a Curții de Apel Chișinău, se încadrează pe deplin în
rigorile prevăzute la art. 100 alin. (1) și (11) din Codul de procedură civilă.
În conformitate cu prevederile art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură
civilă, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a
îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în
conformitate cu art. 368 alin. (1).
Materialele cauzei civile atestă că la 12 aprilie 2024, prin poșta electronică,
ÎM „Incaso” SRL, reprezentată de avocatul Eugeniu Bujoreanu, a prezentat cererea
de apel motivată, dovada achitării taxei de stat și dovada achitării taxei de timbru
în copie.
Cu toate acestea, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
constată că recurenta nu a înlăturat în forma corespunzătoare neajunsurile stabilite
prin încheierea din 28 martie 2024 a Curții de Apel Chișinău. Or cererea de apel
motivată nu este semnată nici cu semnătură electronică avansată și nici olograf, iar
taxa de stat și taxa de timbru nu a fost prezentată în original.
Potrivit art. 6 alin. (9) din Legea taxei de stat nr. 213 din 31 iulie 2023,
dovada achitării taxei de stat se face prin originalul chitanței sau notei de plată,
certificat de instituția financiară care a efectuat operațiunea, cu menționarea
destinației plății, sau prin chitanța care confirmă achitarea taxei de stat prin
Serviciul guvernamental de plăți electronice (MPay).
Prin urmare, Curtea de Apel Chișinău, având la bază prevederile art. 369
alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, prin încheierea din 16 aprilie 2024,
întemeiat a dispus restituirea cererii de apel depusă de ÎM ,,Incaso” SRL,
reprezentată de avocatul Eugeniu Bujoreanu, or apelanta nu s-a conformat
modalității de înlăturare a neajunsurilor stabilite de instanța judecătorească.
În context, instanța de recurs precizează că, în jurisprudența sa constantă,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că ține de obligația părților de a
lua măsurile necesare privind protejarea drepturilor sale de acces la instanță (cauza
Van Harn vs Germania nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007).
4
Din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea din 16
aprilie 2024 a Curții de Apel Chișinău a fost emisă în concordanță cu normele de
drept procedural, iar argumentele invocate în recurs sunt neîntemeiate, Completul
de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a respinge recursul și
de a menține încheierea recurată.
În conformitate cu art. 427 lit. a), 428 din Codul de procedură civilă,
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție,
d e c i d e :
Se respinge recursul declarat de Întreprinderea Mixtă ,,Incaso” Societate cu
Răspundere Limitată, reprezentată de avocatul Eugeniu Bujoreanu.
Se menține încheierea din 16 aprilie 2024 a Curții de Apel Chișinău, în
cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea Mixtă
,,Incaso” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Mihaelei Perciun cu privire
la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Președinte, judecător Stela Procopciuc
Judecători
Mariana Ursachi
Oxana Parfeni
5