Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 31.07.2024
respins

2r-243/24 — cu privire la majorarea cuantumului pensiei de întretinere pentru copii minori, precum si compensarea cheltuielilor de judecată

HOTĂRÂRE
31.07.2024
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la majorarea cuantumului pensiei de întretinere pentru copii minori, precum si compensarea cheltuielilor de judecată
Temei legal
Restituirea apelului. Neîndeplinirea în termen a indicatiilor instantei de apel
Citează această cauză
2r-243/24 — cu privire la majorarea cuantumului pensiei de întretinere pentru copii minori, precum si compensarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr. 2r-243/24 2-23180057-01-2r-29052024 Prima instanță: Judecătoria Cahul, sediul Central (jud. I. Corlenco) Instanța de apel: Curtea de Apel Cahul (jud. V. Movilă, S. Pilipenco, E. Dvurecenschii) D E C I Z I E 31 iulie 2024 mun.

Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componență: Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Mariana Ursachi Oxana Parfeni examinând recursul declarat de Viorel Fabian, reprezentat de avocatul Vitali Covaliov, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Olga Fabian împotriva lui Viorel Fabian cu privire la majorarea cuantumului pensiei de întreținere pentru copii minori, precum și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din 24 aprilie 2024 a Curții de Apel Cahul, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de Viorel Fabian, împotriva hotărârii din 12 februarie 2024 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, din motivul neînlăturării în termen a indicațiilor instanței de apel, c o n s t a t ă : La 15 decembrie 2023, Olga Fabian, reprezentată de avocata Galina Reșulschi, a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Viorel Fabian cu privire la majorarea cuantumului pensiei de întreținere pentru copii minori, precum și compensarea cheltuielilor de judecată (f. d. 3-3verso).

Prin hotărârea din 12 februarie 2024 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, a fost admisă cererea de chemare în judecată depusă de Olga Fabian. A fost majorat cuantumul pensiei de întreținere a copiilor minori din suma de 700 de lei lunar, stabilită prin hotărârea din 28 noiembrie 2017 a Judecătoriei Cahul, sediul Central și s-a încasat lunar de la Viorel Fabian în beneficiul Olgăi Fabian pensia pentru întreținerea copiilor minori XXXXX, născut la XXXXX și XXXXX, născut la XXXXX, în sumă bănească fixă, în cuantum de 1 500 de lei, începând cu data de 15 decembrie 2023 până la atingerea de către copii a majoratului. 1 S-a încasat de la Viorel Fabian în beneficiul statului taxa de stat de la care a fost scutită reclamanta în mărime de 150 de lei (f. d. 37, 42-45).

La 13 februarie 2024, Viorel Fabian, reprezentat de avocatul Vitali Covaliov, a declarat apel nemotivat, iar la 18 martie 2024, a declarat apel motivat împotriva hotărârii din 12 februarie 2024 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, solicitând repunerea în termenul de declarare a apelului, admiterea acestuia, casarea hotărârii instanței de fond, cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere integrală a acțiunii (f. d. 40-41, 49-51). Prin încheierea din 27 martie 2024 a Curții de Apel Cahul, nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Viorel Fabian și s-a acordat termen pentru lichidarea neajunsurilor și anume prezentarea dovezii de achitare a taxei de stat în mărime de 932,50 de lei, cât și a taxei de timbru în mărime de 200 de lei, în decurs de 20 de zile de la recepționarea prezentei încheieri (f. d. 56-58).

Prin încheierea din 24 aprilie 2024 a Curții de Apel Cahul, a fost restituită cererea de apel depusă de Viorel Fabian din motivul neînlăturării în termen a indicațiilor instanței de apel (f. d. 61-64). La 09 mai 2024, prin intermediul poștei electronice,Viorel Fabian, reprezentat de avocatul Vitali Covaliov a declarat recurs împotriva încheierii din 24 aprilie 2024 a Curții de Apel Cahul, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii instanței de apel, cu restituirea cauzei în instanța de apel, pentru rejudecarea problemei soluționată prin încheierea casată (f. d. 71-73). În motivarea recursului, a indicat că apelul împotriva hotărârii din 12 februarie 2024 a Judecătoriei Cahul, sediul Central a fost declarat de avocatul Vitali Covaliov, în interesele apelantului Viorel Fabian, însă încheierea din 27 martie 2024 a Curții de Apel Cahul, prin care nu s-a dat curs cererii de apel, nu a fost comunicată acestuia.

În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Din materialele cauzei rezultă că, copia încheierii recurate a fost expediată recurentului și reprezentantului acestuia, avocatului Vitali Covaliov, la 07 mai 2024, prin intermediul oficiului poștal (f. d. 65) și recepționată de avocatul Vitali Covaliov la 16 mai 2024, potrivit avizului de recepție anexat la actele cauzei (f. d. 66). Actul expediat destinatarului Viorel Fabian a fost restituit în adresa instanței cu mențiunea factorului poștal „plecat” (f. d. 69-70). Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 09 mai 2024, prin intermediul poștei electronice în termenul legal.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul împotriva încheierii contestate urmează a fi respins din considerentele ce urmează. 2 În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că la 13 februarie 2024, Viorel Fabian, reprezentat de avocatul Vitali Covaliov, a declarat apel nemotivat, iar la 18 martie 2024, a declarat apel motivat împotriva hotărârii din 12 februarie 2024 a Judecătoriei Cahul, sediul Central (f. d. 40-41, 49-51). În conformitate cu art. 364 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de apel se depune în scris la instanța judecătorească a cărei hotărâre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condițiile legii. În conformitate cu art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art.364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.

Prin încheierea din 27 martie 2024 a Curții de Apel Cahul, nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Viorel Fabian și s-a acordat termen pentru lichidarea neajunsurilor și anume prezentarea dovezii de achitare a taxei de stat în mărime de 932,50 de lei, cât și a taxei de timbru în mărime de 200 de lei, în decurs de 20 de zile de la recepționarea prezentei încheieri (f. d. 56-58). În conformitate cu art.110 din Codul de procedură civilă, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.

Conform art. 113 din Codul de procedură civilă, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel. În conformitate cu art. 100 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată și actele de procedură se comunică participanților la proces și persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poștă, cu scrisoare recomandată și cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc, la adresa electronică indicată în cererea de chemare în judecată sau înregistrată prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act și confirmarea primirii lui, precum și prin delegație judiciară.

În temeiul normelor legale enunțate, instanța de apel a expediat copia încheierii din 27 martie 2024 a Curții de Apel Cahul, la adresa apelantului Viorel Fabian, identică cu adresă indicată în cererea de apel XXXXX, XXXXX, la 29 martie 2024, prin intermediul oficiului poștal (f. d. 65) fiind recepționată de mama acestuia, la 03 aprilie 2024, potrivit avizului de recepție anexat la actele cauzei (f. d. 60). 3 Având în vedere că actul trimis destinatarului prin oficiul poștal a fost recepționat la 03 aprilie 2024, termenul acordat de instanța de apel pentru lichidarea neajunsurilor a fost în decurs de 20 de zile de la recepționarea încheierii Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că confirmarea expedierii documentului către partea interesată se atestă prin avizul de recepție, anexat la materialele cauzei.

Drept urmare, acțiunile instanței de apel cu privire la expedierea copiei încheierii din 27 martie 2024, se încadrează pe deplin în rigorile prevăzute la art. 100 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

În termenul acordat de instanța de apel prin încheierea din 27 martie 2024 a Curții de Apel Cahul, Viorel Fabian, nu a prezentat dovada achitării taxei de stat pentru depunerea cererii de apel în mărime de 932,50 de lei și nici a taxei de timbru în mărime de 200 de lei, în decurs de 20 de zile din momentul recepționării încheierii la 03 aprilie 2024. În conformitate cu prevederile art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). Prin urmare, Curtea de Apel Cahul, având la bază prevederile art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, prin încheierea din 24 aprilie 2024, întemeiat a dispus restituirea cererii de apel depusă de Viorel Fabian.

Completul de judecată menționează că nu poate fi reținut argumentul invocat în cererea de recurs cu referire la faptul că încheierea din 27 martie 2024 a Curții de Apel Cahul, prin care nu s-a dat curs cererii de apel, nu a fost comunicată avocatului Vitali Covaliov, în interesele lui Viorel Fabian, deși acesta a declarat apel împotriva hotărârii din 12 februarie 2024 a Judecătoriei Cahul, sediul Central. Or, conform prevederilor art. 75 alin. (4) din Codul de procedură civilă, actele procedurale efectuate de reprezentant în limitele împuternicirilor sale sânt obligatorii pentru persoana reprezentată în măsura în care ele ar fi fost efectuate de ea însăși. Culpa reprezentantului este echivalentă culpei părții.

În acest context, instanța de recurs apreciază critic argumentul invocat în cererea de recurs, deoarece acesta poartă un caracter declarativ, nu constituie temei de admitere a recursului și nu indică la ilegalitatea încheierii atacate. Din considerentele expuse supra și având în vedere că încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, iar criticele invocate de recurent sunt nejustificate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea instanței de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de Viorel Fabian, reprezentat de avocatul Vitali Covaliov.

4 Se menține încheierea din 24 aprilie 2024 a Curții de Apel Cahul, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Olga Fabian împotriva lui Viorel Fabian cu privire la majorarea cuantumului pensiei de întreținere pentru copii minori, precum și compensarea cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Mariana Ursachi Oxana Parfeni 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2022-06-15
0,94
2r-275/22 — modificarea cuntumului pensiei de întretinere a copiilor
Dosarul nr. 2r-275/22 2-21072254-01-2r-31052022 Prima instanţă : Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. : E. Silivestru) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. :A. Pahopol, R. Pulbere, V. Mihaila) D E C I Z I E 15 iunie 2022 mun
CSJ 2025-03-26
0,94
2ra-1128/24 — cu privire modificarea cuantumului pensiei de intretinere a copilului minor
Î N C H E I E R E cu privire la inadmisibilitatea recursului declarat de către Olga Russu și avocatul Alexandr Russu, în interesele Olgăi Russu, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de către Olga Russu împotriv
CSJ 2024-06-05
0,94
2r-80/24 — încasarea pensiei pentru întretinerea copiilor minori
Dosarul nr. 2r-80/24 2-22025622-01-2r-08112023 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. D. Tricolici) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Budăi, Iu. Cotruță, I. Țurcan) D E C I Z I E 05 iunie 2024 mun. Chişin
CSJ 2026-02-18
0,94
2ra-232/25 — modificarea cuantumului pensiei de intretinere pentru copilul minor si incasarea cheltuielilor de judecata
Î N C H E I E R E cu privire la inadmisibilitatea cererii de recurs depusă de Vitalie Veștiman, reprezentat de avocatul Oleg Gorlenco, în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Ecaterina Bădărău împotriva lui Vi
CSJ 2026-01-23
0,94
2ra-902/24 — încasarea pensiei de întreținere
Î N C H E I E R E cu privire la inadmisibilitatea recursului declarat de Victoria Lungu, reprezentată de avocatul Maxim Todorov, în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Victoria Lungu către Vitalie Ciobanu pri
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă