Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 03.07.2024
respins

2r-161/24 — incasarea datoriei

HOTĂRÂRE
03.07.2024
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
incasarea datoriei
Temei legal
Restituirea cererii de apel
Citează această cauză
2r-161/24 — incasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr. 2r-161/24 2-23091157-01-2r-04042024 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. A. Ojoga) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. I. Țurcan, A. Malîi, N. Budăi) D E C I Z I E 03 iulie 2024 mun.

Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componență: Președinte, judecător Ion Malanciuc Judecători Diana Stănilă Oxana Parfeni examinând recursul declarat de Igor Calmațui, reprezentat de avocatul Valentin Caisîn, în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Asociația de Coproprietari în Condominiu nr. 55/405 împotriva lui Igor Calmațui cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată împotriva încheierii din 12 martie 2024 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de Igor Calmațui, reprezentat de avocatul Valentin Caisîn, fiind remisă cu toate documentele anexate, c o n s t a t ă : La 23 iunie 2023, ACC nr. 55/405 a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Igor Calmațui cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată (f. d. 4-6).

Prin hotărârea din 20 septembrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost admisă parțial cererea de chemare în judecată depusă de ACC nr. 55/405. S-a încasat de la Igor Calmațui în beneficiul ACC nr. 55/405 datoria pentru serviciile comunale acumulată până la 01 iunie 2023, în mărime de 3 406,84 de lei, suma de 1 000 de lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică și suma de 270 de lei cu titlu de taxă de stat. În rest, a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată (f. d. 24, 30-34). La 16 octombrie 2023, Igor Calmațui, reprezentat de avocatul Valentin Caisîn, a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii din 20 septembrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei hotărâri noi de respingere a cererii de chemare în judecată (f. d. 28 recto-verso).

1 Prin încheierea din 01 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Igor Calmațui, fiindu-i acordat termen de 10 zile din momentul recepționării încheierii pentru prezentarea cererii de apel motivate întocmite în conformitate cu exigențele legii și a dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 202,50 de lei. A fost explicat lui Igor Calmațui că în caz dacă nu va lichida neajunsurile menționate, cererea de apel nu va fi considerată depusă și împreună cu actele anexate va fi restituită (f. d. 40-41).

La 28 februarie 2024, prin intermediul poștei electronice și la 29 februarie 2024, prin intermediul cancelariei Curții de Apel Chișinău, Igor Calmațui, reprezentat de avocatul Valentin Caisîn, a depus cerere de apel motivată împotriva hotărârii din 20 septembrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei hotărâri noi de respingere a cererii de chemare în judecată (f. d. 45 recto-verso, 47-49). Totodată, Igor Calmațui, reprezentat de avocatul Valentin Caisîn, la cererea de apel motivată, a anexat dovada de plată a taxei de stat în mărime de 202,50 de lei (f. d. 44). Prin încheierea din 12 martie 2024 a Curții de Apel Chișinău, a fost restituită cererea de apel depusă de Igor Calmațui, reprezentat de avocatul Valentin Caisîn, fiind remisă cu toate documentele anexate (f. d. 50-53).

La 25 martie 2024, Igor Calmațui, reprezentat de avocatul Valentin Caisîn, a declarat recurs împotriva încheierii din 12 martie 2024 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii instanței de apel, cu restituirea cauzei pentru examinarea cererii de apel (f. d. 55-58). În motivarea recursului, recurentul Igor Calmațui, reprezentat de avocatul Valentin Caisîn, a indicat că copia încheierii din 01 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost acordat termen de 10 zile din momentul recepționării pentru înlăturarea neajunsurilor cererii de apel, a fost recepționată la 27 februarie 2024, fapt demonstrat prin extrasul din poșta electronică a avocatului Valentin Caisîn.

A comunicat că la 28 februarie 2024, prin intermediul poștei electronice, a fost expediată cererea de apel motivată, iar la 29 februarie 2024, în cancelaria instanței de apel a fost depus apelul motivat pe suport de hârtie și dovada achitării taxei de stat. A considerat pripită și neîntemeiată concluzia instanței de apel, ceea ce denotă caracterul arbitrar și formalist al interpretării date de către instanța de apel. În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Din materialele dosarului rezultă că copia încheierii recurate a fost expediată în adresa prăților la 29 martie 2024, circumstanță ce se atestă prin scrisoarea de însoțire (f. d. 54), însă, careva date care ar confirma recepționarea acesteia de către recurent, lipsesc.

Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 25 martie 2024 în termenul legal. 2 În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul împotriva încheierii contestate urmează a fi respins din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că la 16 octombrie 2023, Igor Calmațui, reprezentat de avocatul Valentin Caisîn, a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii din 20 septembrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei hotărâri noi de respingere a cererii de chemare în judecată (f. d. 28 recto-verso). În conformitate cu art. 364 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de apel se depune în scris la instanța judecătorească a cărei hotărâre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condițiile legii. În conformitate cu art. 365 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă, în cererea de apel se indică motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul.

Elementele cererii de apel prevăzute la alin. (1) lit. d), e) și h) pot fi incluse într-o cerere de apel suplimentară depusă după data întocmirii hotărârii integrale. În conformitate cu art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Prin încheierea din 01 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Igor Calmațui, fiindu-i acordat termen de 10 zile din momentul recepționării încheierii pentru prezentarea cererii de apel motivate întocmite ăn conformitate cu exigențele legii și a dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 202,50 de lei.

A fost explicat lui Igor Calmațui că în caz dacă nu va lichida neajunsurile menționate, cererea de apel nu va fi considerată depusă și împreună cu actele anexate va fi restituită (f. d. 40-41). În corespundere cu prevederile art. 100 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată și actele de procedură se comunică participanților la proces și persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poștă, cu scrisoare recomandată și cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc, la adresa electronică indicată în cererea de chemare în judecată sau înregistrată prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act și confirmarea primirii lui, precum și prin delegație judiciară.

3 În conformitate cu prevederile art. 100 alin. (11) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată și actele de procedură ale instanței de judecată se comunică autorităților publice, persoanelor juridice de drept privat și avocaților prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, la care aceștia sînt conectați prin adresa electronică indicată în cererea de chemare în judecată, în mandatul de avocat, în alte acte ce atestă utilizarea poștei electronice. Actele de procedură expediate prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor se consideră comunicate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că copia încheierii din 01 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău, la 16 februarie 2024, a fost expediată la adresa electronică a reprezentantului apelantului, avocatului Valentin Caisîn – avocat.caisin@gmail.com, circumstanță ce se atestă prin extrasul din poșta electronică anexat la materialele dosarului (f. d. 42). În temeiul normelor legale enunțate, instanța de apel a expediat copia încheierii din 01 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău.

Reprezentantul lui Igor Calmațui, avocatulul Valentin Caisîn a indicat adresa electronică avocat.caisin@gmail.com, în mandatul seria MA nr. 2084183 din 13 octombrie 2023 (f. d. 27) și în cererea de apel nemotivată (f. d. 28). Având în vedere că actul trimis destinatarului prin poșta electronică se consideră recepționat în ziua expedierii, termenul de 10 zile acordat de instanța de apel pentru lichidarea neajunsurilor cererii de apel, a început să curgă la data de 17 februarie 2024 și, respectiv, a expirat la data de 26 februarie 2024 (zi de luni). Igor Calmațui, reprezentat de avocatul Valentin Caisîn, în termenul acordat, nu a înlăturat neajunsurile cererii de apel. Cererea de apel motivată împotriva hotărârii din 20 septembrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost depusă la 28 februarie 2024, prin intermediul poștei electronice și la 29 februarie 2024, prin intermediul cancelariei Curții de Apel Chișinău (f. d. 45 recto-verso, 47-49).

Totodată, la 29 februarie 2024, prin intermediul cancelariei Curții de Apel Chișinău, a fost prezentată și dovada de plată a taxei de stat în mărime de 202,50 de lei (f. d. 44). Prin urmare, Curtea de Apel Chișinău, având la bază prevederile art. 369 alin. (1) din Codul de procedură civilă, întemeiat a dispus, prin încheierea din 12 martie 2024 a Curții de Apel Chișinău, restituirea cererii de apel depusă de Igor Calmațui, reprezentat de avocatul Valentin Caisîn pentru neîndeplinirea indicațiilor instanței de apel, expuse în încheierea din 01 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău (f. d. 50-53).

Sub aspectul celor constatate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție apreciază ca fiind neîntemeiat argumentul recurentului precum că avocatul Valentin Caisîn a recepționat copia încheierii din 01 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău, la 27 februarie 2024, respectiv, cererea de apel motivată și dovada de plată a taxei de stat, au fost depuse la 28 februarie 2024, prin intermediul poștei electronice și la 29 februarie 2024, în cancelaria instanței de apel, în interiorul termenului acordat prin încheierea de a nu da curs cererii de apel.

4 Conform prevederilor art. 47 alin. (4) din Legea nr. 124 din 19 mai 2022 privind identificarea electronică și serviciile de încredere, în cazul în care semnatarul și destinatarul documentului electronic nu au convenit altfel, documentul electronic se consideră recepționat de către destinatar dacă acesta: a) intră în sistemul informațional din care destinatarul poate să extragă documentele electronice; b) intră în sistemul informațional indicat de destinatar într-o formă accesibilă pentru utilizare în sistemul respectiv. Potrivit art. 48 alin. (2) din legea menționată, dacă semnatarul sau creatorul sigiliului electronic și destinatarul documentului electronic nu au convenit altfel, momentul recepționării documentului electronic se consideră momentul intrării acestuia în sistemul informațional indicat de destinatar.

În cazul în care destinatarul documentului electronic nu a indicat sistemul informațional respectiv, documentul electronic se consideră recepționat din momentul intrării acestuia în sistemul informațional al destinatarului, iar în cazul în care destinatarul nu dispune de un asemenea sistem – din momentul extragerii de către destinatar a documentului electronic din sistemul informațional prin care a fost transmis. La acest segment, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că părțile în proces trebuie să fie diligente, să se informeze de soarta dosarului, despre care au la cunoștință și să întreprindă măsurile necesare de a proteja drepturile sale de acces la instanță.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că Igor Calmațui, reprezentat de avocatul Valentin Caisîn, fiind interesat în soarta soluționării prezentei cauze în ordine de apel și fiind conștient că a depus cerere de apel nemotivată, fără a anexa dovada de plată a taxei de stat, urma să întreprindă toate măsurile necesare de a proteja drepturile sale de acces la instanță, inclusiv prin depunerea apelului motivat împotriva hotărârii primei instanțe și a dovezii de plată a taxei de stat, în interiorul termenului acordat de instanța de apel prin încheierea de a nu da curs apelului. Ca consecință, cele menționate indică neîndoielnic la faptul că Igor Calmațui, reprezentat de avocatul Valentin Caisîn, a ignorat obligativitatea depunerii cererii de apel motivate și a dovezii de plată a taxei de stat, în interiorul termenului acordat de instanța de apel, fapt ce a favorizat restituirea apelului.

În același timp, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că cererea de apel nemotivată împotriva hotărârii din 20 septembrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost depusă și semnată, în numele și interesele lui Igor Calmațui, de către avocatul Valentin Caisîn. La caz, prezintă relevanță și prevederile art. 75 alin. (4) din Codul de procedură civilă, care statuează că actele procedurale efectuate de reprezentant în limitele împuternicirilor sale sunt obligatorii pentru persoana reprezentată în măsura în care ele ar fi fost efectuate de ea însăși. Culpa reprezentantului este echivalentă culpei părții. Din considerentele expuse supra și având în vedere că încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, iar criticele invocate de recurent sunt nejustificate, 5 Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea instanței de apel.

În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de Igor Calmațui, reprezentat de avocatul Valentin Caisîn. Se menține încheierea din 12 martie 2024 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Asociația de Coproprietari în Condominiu nr. 55/405 împotriva lui Igor Calmațui cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă. Președinte, judecător Ion Malanciuc Judecători Diana Stănilă Oxana Parfeni 6

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2024-07-31
0,95
2r-159/24 — incasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-159/24 2-22143102-01-2r-02042024 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud.P.Harmaniuc) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. I.Secrieru, M.Anton, V.Cotorobai) D E C I Z I E 31 iulie 2024 mun. Chişină
CSJ 2023-12-20
0,95
2r-432/23 — incasarea datoriei pentru serviciile comunale si cheltuielile de judecata
Dosarul nr. 2r-432/23 2-21017248-01-2r-16102023 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. A. Brăgaru) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău ( jud. A. Pahopol, R. Pulbere, A. Malîi) Î N C H E I E R E 20 decembrie 2023 mun
CSJ 2024-05-15
0,95
2dsc-17/24 — privind încasarea datoriei si compensarea cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2dsc-17/24 2-22185487-01-2ds-08042024 Instanța de fond: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (Jud. D. Sîrbu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Jud. N. Budăi, R. Pulbere, I. Secrieru) Instanța de recurs: Curtea Supremă de
CSJ 2024-04-03
0,95
2rc-99/23 — privind încasarea datoriei si compensarea cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2rc-99/23 2-22185487-01-2rc-28092023 Instanța de fond: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (Jud. D. Sîrbu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Jud. N. Budăi, R. Pulbere, I. Secrieru) D E C I Z I E 03 aprilie 2024 mun. Chi
CSJ 2021-05-19
0,95
2r-263/21 — încasarea datoriei
Dosarul nr.2r-263/21 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud. Iu. Potînga) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. A. Pahopol, Iu.Cotruţă, V. Mihaila) DECIZIE 19 mai 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi d
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă