Decizia nr. 76 din 22 iunie 2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 640/1/2026, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Caraş-Severin – Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.220/115/2025.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulat punct de vedere la raport de către părţi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Caraş-Severin – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 18 martie 2026, în Dosarul nr. 1.220/115/2025, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În interpretarea art. 102 alin. (1) lit. k) şi art. 101 alin. (5) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 112 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 7 aprilie 2021, şi la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 91 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2025, care este momentul reluării plăţii pensiei după suspendarea acesteia la cererea reclamantei, în situaţia în care nu a avut loc încetarea raportului de muncă după emiterea deciziei de pensie pentru limită de vârstă. II. Normele legale incidente

Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii (Legea nr. 360/2023) „ Art. 101. – (…) (5) Suspendarea plăţii pensiei şi/sau a indemnizaţiei pentru însoţitor se poate face şi la cererea pensionarului, situaţie în care suspendarea plăţii se face începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea.” „ Art. 102. – (1) În sistemul public de pensii, reluarea plăţii pensiei şi/sau a indemnizaţiei pentru însoţitor se face după cum urmează: (…) k) la cerere, de la data suspendării, în cazul pensiei şi/sau a indemnizaţiei pentru însoţitor suspendate conform prevederilor art. 101 alin. (1) lit. g) şi alin. (5).” III. Expunerea succintă a procesului

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin cu nr. 1.220/115/2025, reclamanta V.G. a chemat-o în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: anularea Deciziei privind reluarea plăţii pensiei pentru limită de vârstă nr. xx/21.07.2025, emisă de Casa Teritorială de Pensii Caraş-Severin; obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii privind reluarea plăţii pensiei pentru limită de vârstă, cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 102 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 360/2023, şi, în consecinţă, reluarea plăţii pensiei începând cu data de 4.12.2023; obligarea pârâtei la plata drepturilor de pensie restante de la 4.12.2023 şi până în prezent.

În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că pârâta Casa Teritorială de Pensii Caraş-Severin a emis Decizia privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă nr. yy/29.11.2023, iar la 4.12.2023 reclamanta a solicitat suspendarea plăţii pensiei, având în vedere faptul că dorea să continue activităţile lucrative la Primăria Oraviţa până la împlinirea vârstei de 65 de ani.

Prin dispoziţia primarului oraşului Oraviţa, reclamanta a fost menţinută în funcţia de execuţie, pe care o deţinea la Primăria Oraviţa, până la împlinirea vârstei de 65 de ani, continuându-şi activitatea lucrativă până în anul 2025. La data de 21.07.2025, pârâta a emis Decizia privind reluarea plăţii pensiei pentru limită de vârstă nr. xx, cu reţinerea art. 144 din Legea 360/2023, fără a reţine şi incidenţa art. 102 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 360/2023, conform căruia plata pensiei trebuia să fie reluată începând cu data de 4.12.2023.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, motivat de faptul că reluarea plăţii pensiei suspendate se face începând cu luna următoare înregistrării cererii de reluare a plăţii, întrucât pe perioada exercitării raportului de serviciu astfel prelungit (până la vârsta de 65 de ani) reclamanta nu avea dreptul de a-şi deschide drepturile de pensie.

La termenul de judecată din 3 martie 2026, instanţa, din oficiu, a pus în discuţie necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea cererii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În ceea ce priveşte dificultatea chestiunii de drept, menţionează instanţa de trimitere faptul că din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 112 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 7 aprilie 2021, şi ale Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 91 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2025, rezultă că emiterea unei decizii de pensionare la solicitarea funcţionarului, chiar dacă această decizie a fost ulterior suspendată la cererea sa, conduce la încetarea de drept a raportului de funcţie publică.

În opinia autoarei sesizării, în situaţia aplicării dispoziţiilor legale invocate de reclamantă, respectiv art. 102 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 360/2023, aceasta va cumula pensia cu salariul, contrar celor reţinute în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Textul legal nu acoperă ipoteza în care, deşi reclamantei i-a fost emisă decizie de pensionare la solicitarea sa şi apoi decizie de suspendare a pensiei, raportul de funcţie publică nu a încetat, ci a fost menţinut de angajator. Or, această situaţie creează probleme cu privire la interpretarea datei de la care se impune reluarea plăţii pensiei – data suspendării plăţii pensiei la cererea reclamantei sau data solicitării de reluare a plăţii pensiei, după încetarea raportului de serviciu. V. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea

În opinia instanţei de sesizare, în situaţia în care nu a avut loc încetarea raportului de serviciu al reclamantei, după emiterea deciziei de pensie pentru limită de vârstă la cererea acesteia, urmată de decizia de suspendare a pensiei, emisă tot în baza cererii reclamantei, obligarea casei de pensii la reluarea plăţii pensiei de la data suspendării ar conduce la plata simultană a salariului şi a pensiei, contrar deciziei Curţii Constituţionale. VI. Punctul de vedere al părţilor

Prin punctele de vedere exprimate, părţile au menţionat că sunt de acord cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea problemei de drept expuse la pct. 7 din prezenta decizie. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Faţă de obiectul sesizării nu a fost necesară consultarea instanţelor de judecată cu privire la practica judiciară relevantă. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale a fost identificată Decizia nr. 112 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 7 aprilie 2021, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în redactarea anterioară modificării prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, ale art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018, şi ale art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi s-a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care sintagma „condiţii de vârstă standard” nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea exercitării raportului de serviciu, în condiţii identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani, prezentând relevanţă paragrafele 28 şi 29 din această decizie.

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate următoarele decizii ce pot prezenta relevanţă în cauză: Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2025; Decizia nr. 176 din 19 mai 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 4 iulie 2025; Decizia nr. 306 din 15 septembrie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 994 din 29 octombrie 2025. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Temeiul sesizării este reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1)”.

În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept; d) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; e) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Referitor la prima condiţie legală se reţine că aceasta este îndeplinită, întrucât cauza se află în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Caraş-Severin – Secţia I civilă, care judecă în primă instanţă, conform art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, iar litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, tribunalul fiind învestit cu judecarea cererii formulate de un fost funcţionar public, obiectul cauzei vizând stabilirea şi plata unor drepturi de pensie ale unei categorii de angajaţi cuprinse în sfera personalului plătit din fonduri publice.

Chestiunea sesizată, conform conţinutului întrebării adresate de instanţa de trimitere, este chiar cea dedusă judecăţii, verificându-se astfel şi condiţia de admisibilitate a legăturii de determinare, respectiv aceea conform căreia de chestiunea ce face obiectul sesizării să depindă soluţionarea cauzei pe fond.

În ceea ce priveşte condiţia ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o veritabilă chestiune de drept, susceptibilă unei dezlegări de principiu, aptă să preîntâmpine jurisprudenţa neunitară, precum şi condiţia nestatuării anterioare, se constată o serie de neregularităţi, care fac demersul inadmisibil.

Sub cel dintâi aspect, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ, reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existenţa chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată.

De altfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

În consecinţă, jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin adoptarea căreia s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferenţierile în materia stabilirii/plăţii drepturilor salariale/drepturilor la pensie ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

În acest context se cuvine subliniată împrejurarea că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual şi complex.

În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza funcţia constituţională a instanţei legal învestite de a judeca în mod direct şi efectiv procesul.

În concret, instanţa de trimitere solicită lămurirea chestiunii de drept privind modul de interpretare şi aplicare, în lumina Deciziei nr. 91 din 25 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi a Deciziei nr. 112 din 23 februarie 2021 a Curţii Constituţionale, a dispoziţiilor art. 101 alin. (5) şi art. 102 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 360/2023, în sensul de a se stabili care este momentul reluării plăţii pensiei după suspendarea acesteia la cererea reclamantei, în situaţia în care nu a avut loc încetarea raportului de muncă după emiterea deciziei de pensie pentru limită de vârstă.

Se constată că, în cauză, nu se poate aprecia că există un vid legislativ, aşa cum a reţinut instanţa de trimitere, atât timp cât norma solicitată a fi dezlegată – care nu are un caracter neclar, incomplet sau echivoc, după cum însăşi încheierea de sesizare subliniază – poate fi interpretată prin coroborarea cu alte texte normative.

În realitate, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziţii legale care nu comportă o reală şi serioasă dificultate, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile; dubiul de interpretare şi aparenta dificultate a problemei de drept pot fi surmontate printr-o interpretare adecvată şi corelată a normelor de drept stabilite ca fiind incidente cauzei, în consens cu reperele jurisprudenţiale reflectate în deciziile obligatorii pronunţate de instanţa supremă şi de instanţa de contencios constituţional.

Chiar dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat cu privire la problema de drept dedusă judecăţii, în măsura în care există dezlegări asupra unor situaţii similare, fiind suficientă preluarea raţionamentului juridic şi aplicarea lui în cauză, acestea constituie repere utile în procesul de interpretare a normei juridice şi astfel chestiunea de drept îşi pierde caracterul dificil, susceptibil de a sta la baza dezvoltării unei jurisprudenţe neunitare.

Aşadar, evaluarea dificultăţii chestiunii de drept nu poate fi disociată de existenţa unor dezlegări anterioare date de instanţa supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni de drept asemănătoare, de natură a oferi instanţelor naţionale suficiente repere interpretative – inclusiv prin considerentele cu caracter de principiu – pentru soluţionarea cauzelor cu care au fost învestite.

Or, examenul deciziilor interpretative pronunţate în mecanismele de unificare a practicii judiciare în legătură cu chestiuni de drept similare relevă împrejurarea că instanţa supremă a oferit deja suficiente repere pentru interpretarea şi aplicarea unitară a normelor legale în discuţie, care se impun a fi respectate şi valorificate, mutatis mutandis, de către instanţa de trimitere în cauza cu care aceasta a fost învestită, aplicarea concretă şi efectivă a legii constituind atributul său constituţional exclusiv.

Astfel, în evaluarea dificultăţii chestiunii de drept se cuveneau a fi observate aspectele importante ce au fost clarificate prin Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dată în lămurirea unor chestiuni de drept, care, chiar dacă se referă la interpretarea dispoziţiilor art. 517 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, a stabilit totodată, în mod corelat, că suspendarea plăţii pensiei nu conduce la inaplicabilitatea încetării de drept a raportului de funcţie publică, cât timp decizia de pensionare a fost emisă la cererea funcţionarului public.

Prezintă relevanţă următoarele statuări de principiu: „ 68. Aşadar, din perspectiva stabilirii consecinţelor dobândirii calităţii de pensionar ca urmare a deschiderii dreptului la pensie, se constată că emiterea deciziei de pensionare conduce la încetarea de drept a raportului de funcţie publică. 69. Din perspectiva consecinţelor suspendării plăţii pensiei raportat la calitatea de pensionar deja dobândită, se constată că, potrivit prevederilor art. 114 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, suspendarea plăţii pensiei se poate face şi la cererea pensionarului, situaţie în care suspendarea plăţii se face începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea. 70. Or, emiterea unei decizii de pensionare la solicitarea funcţionarului, decizie care a fost ulterior suspendată la cererea sa, chiar dacă nu ar fi produs efectul specific al plăţii pensiei în favoarea sa, reprezintă o opţiune pentru deschiderea dreptului la pensie, în defavoarea menţinerii raportului de funcţie publică. (…) 73. Prin urmare, se conchide că suspendarea plăţii pensiei nu conduce la inaplicabilitatea încetării de drept a raportului de funcţie publică, cât timp decizia de pensionare a fost emisă la cererea funcţionarului public.”

Pe de altă parte, problema constituţionalităţii dispoziţiilor legale referitoare la încetarea de drept a raportului de serviciu din perspectiva posibilităţii femeii funcţionar public de a solicita continuarea acestuia în condiţii identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani, a fost analizată de Curtea Constituţională, în mai multe rânduri (Decizia nr. 112 din 23 februarie 2021, Decizia nr. 891 din 16 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 7 aprilie 2022), prin considerente decizorii statuându-se că dreptul la pensie nu va putea fi solicitat simultan cu opţiunea pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbaţi.

În acest sens, edificatoare sunt paragrafele 28 şi 29 din Decizia nr. 112 din 23 februarie 2021 a Curţii Constituţionale, în care se stipulează, pe de o parte, că, la împlinirea vârstei legale de pensionare, femeia are dreptul să opteze fie pentru deschiderea dreptului la pensie şi încetarea raportului de serviciu în curs, fie pentru continuarea acestui raport până la împlinirea vârstei legale de pensionare prevăzute pentru bărbaţi şi, pe de altă parte, că dreptul la pensie nu poate fi solicitat simultan cu opţiunea pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute pentru bărbaţi: „ 28. Prin urmare, încetarea raportului de serviciu al femeii la o vârstă mai redusă decât a bărbatului poate şi trebuie să rămână o opţiune a acesteia, în contextul social actual. Transformarea acestui beneficiu legal într-o consecinţă asupra încetării raportului de serviciu ce decurge ope legis dobândeşte valenţe neconstituţionale, în măsura în care ignoră voinţa femeii de a fi supusă unui tratament egal cu cel aplicabil bărbaţilor. Astfel, dispoziţiile art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, în redactarea anterioară modificării prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018, sunt constituţionale numai în măsura în care, la împlinirea vârstei legale de pensionare, dau dreptul femeii să opteze fie pentru deschiderea dreptului la pensie şi încetarea raportului de serviciu în curs, fie pentru continuarea acestui raport până la împlinirea vârstei legale de pensionare prevăzute pentru bărbaţi la acea dată. 29. În prima ipoteză, când optează pentru deschiderea dreptului la pensie, raportul de serviciu în curs încetează de drept. Din contră, în măsura în care funcţionarul public femeie optează pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbaţi, exerciţiul dreptului la muncă nu este condiţionat de voinţa angajatorului, dar dreptul la pensie nu va putea fi solicitat simultan. (…)”

Împrejurarea invocată de instanţa de trimitere, potrivit căreia instituţia publică angajatoare nu a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu, ci a acceptat continuarea lui, deşi erau emise decizii de pensionare şi de suspendare a plăţii pensiei, reprezintă doar o circumstanţă particulară a cauzei. Aspectele legate de opţiunea reclamantei funcţionar public pentru continuarea raportului de serviciu, ca impediment legal la punerea în plată a deciziei de pensionare, interpretarea şi aplicarea legii, a deciziei Curţii Constituţionale în circumstanţele specifice cauzei sunt în competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea acesteia, iar nu a instanţei supreme, sesizată în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Se impune a fi reiterat faptul că, în procedura pronunţării hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de stabilire a normei incidente şi de interpretare şi aplicare a legii; judecătorul cauzei, în virtutea plenitudinii funcţiei sale jurisdicţionale, este cel chemat să rezolve şi posibile dificultăţi de interpretare ori de corelare a unor norme juridice, folosind metodele de interpretare a legii, în acord cu principiile de drept, cu statuările doctrinare şi cele jurisprudenţiale în materie, atât timp cât interpretarea legii substanţiale şi a celei de procedură reprezintă o etapă distinctă şi absolut necesară în procesul de aplicare a dreptului la o situaţie de fapt concretă.

Concluziv, sesizarea vizând pronunţarea unei hotărâri prealabile nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate referitoare la existenţa unei chestiuni dificile de drept pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu şi la nestatuarea anterioară de către instanţa supremă, în înţelesul dat acestora conform jurisprudenţei consolidate a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Inadmisibilitatea sesizării poate fi dedusă şi din considerentele Deciziei nr. 72 din 18 mai 2026, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 24 iunie 2026, prin care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, o sesizare cu conţinut similar, privind „interpretarea dispoziţiilor art. 114 alin. (4) şi art. 115 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ale art. 101 alin. (5) şi art. 102 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili care este momentul de la care se poate dispune reluarea plăţii pensiei cuvenite funcţionarului public femeie, care optează pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbaţi, solicitând în acelaşi timp suspendarea plăţii pensiei pentru limită de vârstă anterior acordată prin decizie de pensionare emisă în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 263/2010”, pentru neîndeplinirea aceloraşi condiţii de admisibilitate.

Nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, prezenta sesizare nu poate primi o dezlegare pe fond, aşa încât, în temeiul art. 520 alin. (11) raportat la art. 516 alin. (7) din Codul de procedură civilă,