Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 26.06.2024
inadmisibil

2ra-1023/23 — încasarea sumei în ordine de regres

HOTĂRÂRE
26.06.2024
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea sumei în ordine de regres
Temei legal
temeiurile declarării recursului
Citează această cauză
2ra-1023/23 — încasarea sumei în ordine de regres (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr. 2ra-1023/23 2-20156915-01-2ra-20072023 Instanța de fond: Judecătoria Orhei, sediul Central (jud.: Al. Romanaș) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: A. Malîi, A. Braga, V. Cotorobai) ÎNCHEIERE 26 iunie 2024 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Ion Malanciuc Oxana Parfeni examinând admisibilitatea recursului declarat de către SA ,,Alliance Investments Group”, în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de SA ,,Alliance Investments Group” împotriva lui Buciușcan Leon cu privire la încasarea sumei în ordine de regres, împotriva deciziei din 24 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a c o n s t a t a t: La 14 decembrie 2020, SA ,,Alliance Investments Group” a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Buciușcan Leon cu privire la încasarea sumei în ordine de regres.

În motivarea cererii, SA ,,Alliance Investments Group” a indicat că la 10 noiembrie 2016, în calitate de asigurător a încheiat cu Buciușcan Leon, în calitate de asigurat, contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule seria RCAI nr. 002682455, pentru autovehiculul de model Hundai H100 cu nr. de înmatriculare ORBP 124. La 09 august 2017, pe traseul M2 Chișinău – Soroca km 31, Buciușcan Leon aflându-se la volanul autovehiculului de model Hundai H100 cu nr. de înmatriculare ORBP 124, a tamponat și deteriorat pilonul electric de iluminare stradală, proprietate a SA ,,Drumuri Orhei”. Conform procesului-verbal cu privire la contravenție din 09 august 2017, vinovat de producerea accidentului rutier a fost recunoscut Buciușcan Leon.

La 04 septembrie 2017, SA ,,Drumuri Orhei” a înaintat cerere de despăgubire, iar în temeiul contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă din 10 noiembrie 2016, SA ,,Alliance Investments Group” a achitat SA ,,Drumuri Orhei” despăgubirea de asigurare pentru daunele cauzate pilonului electric de 1 iluminare stradală în sumă de 8 152,58 de lei, fapt confirmat prin dispoziția de plată nr. 99 din 13 octombrie 2017. De asemenea, a invocat că Buciușcan Leon este domiciliat în Republica Moldova, iar permisul de conducere este eliberat de autoritățile României, astfel în temeiul art. 29 lit. c) din Legea nr. 414 din 22 decembrie 2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, asigurătorul are dreptul să înainteze acțiune de regres persoanei răspunzătoare de producerea pagubelor atunci când persoana răspunzătoare de producerea accidentului conducea autovehiculul fără permis de conducere, cu încălcarea regulilor privind permisul de conducere, sau în decursul termenului de aplicare a măsurii de siguranță privind ridicarea provizorie a permisului de conducere.

Prin somația din 01 decembrie 2020, SA ,,Alliance Investments Group” a solicitat lui Buciușcan Leon în termen de 7 zile de le recepționarea acesteia, achitarea benevolă a sumei de 8 152,58 de lei de lei, însă prin răspunsul din 06 noiembrie 2020, Buciușcan Leon a refuzat achitarea benevolă a sumei. SA ,,Alliance Investments Group” a solicitat încasarea de la Buciușcan Leon a despăgubirii în mărime de 8 152,58 de lei și încasarea cheltuielilor de judecată. Prin încheierea din 05 iulie 2021 a Judecătoriei Orhei, sediul Central, s-a respins excepția de tardivitate invocată de Buciușcan Leon, reprezentat de avocata Stici Aliona (f. d. 73-76). Prin hotărârea din 10 decembrie 2021 a Judecătoriei Orhei, sediul Central, s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de SA ,,Alliance Investments Group”.

S-a încasat de la SA ,,Alliance Investments Group” în beneficiul lui Buciușcan Leon suma de 2 250 de lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică. Prin decizia din 24 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul declarat de SA ,,Alliance Investments Group” și s-a menținut hotărârea din 10 decembrie 2021 a Judecătoriei Orhei, sediul Central. În motivarea concluziei, instanțele de judecată au reținut că la 09 august 2017, pe traseul M2 Chișinău - Soroca km 31, Buciușcan Leon aflând-se la volanul autovehiculului de model ,,Hyundai H100”, n/î OR BP124 a tamponat și deteriorat pilonul electric de iluminare stradală proprietate a SA ,,Drumuri Orhei”. Conform procesului verbal cu privire la contravenție din 09 august 2017, vinovat în producerea accidentului rutier a fost recunoscut Buciușcan Leon, care deținea polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, eliberată de SA „Alliance Investments Group”.

În temeiul contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă seria RCAI nr. 002682455 din 10 noiembrie 2016 și a cererii de despăgubire, SA „Alliance Investments Group” a achitat SA ,,Drumuri Orhei” despăgubirea de asigurare pentru daunele cauzate pilonului electric de iluminare stradală în sumă de 8 152,58 de lei. De asemenea, instanțele au stabilit că în temeiul art. 29 lit. c) din Legea nr. 414 din 22.12.2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, SA „Alliance Investments Group” a solicitat încasarea în ordine de regres de la Buciușcan Leon a sumei de 8 152,58 de lei, 2 achitată cu titlu de despăgubire SA ,,Drumuri Orhei”.

Instanțele de judecată au constatat că Buciușcan Leon deținea un permis de conducere valabil, eliberat de autoritățile române, inclusiv pentru categoria mijlocului de transport la volanul căruia se afla la momentul producerii accidentului. La fel, instanțele de judecată au statuat că SA „Alliance Investment Group” nu a prezentat dovezi privind existența încălcării regulilor privind permisul de conducere, prin prisma prevederilor art. 231 din Codul contravențional de către Buciușcan Leon. La 22 iunie 2023, SA ,,Alliance Investments Group” a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie admisă.

În motivarea recursului, a invocat că instanța de apel a interpretat în mod eronat legea. De asemenea, a menționat că Buciușcan Leon, pentru a fi admis în traficul rutier era obligat în temeiul Regulamentului cu privire la permisul de conducere, organizarea și desfășurarea examenului pentru obținerea permisului de conducere și condițiile de admitere la traficul rutier, aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 1452 din 24 decembrie 2007, să perfecteze permisul de conducere eliberat de autoritățile României cu documentele similare ale Republicii Moldova, în termen de 6 luni, fapt care nu a fost realizat de pârât. La 25 iulie 2023, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa lui Buciușcan Leon pentru notificare copia recursului declarat de către SA „Alliance Investment Group”, explicându-i dreptul de a depune referință.

Prin referința depusă la 18 august 2023, Buciușcan Leon a solicitat ca recursul declarat de SA „Alliance Investment Group” să fie considerat inadmisibil În conformitate cu prevederile art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.

Dispozitivul deciziei Curții de Apel Chișinău a fost pronunțat public la 24 noiembrie 2022. Decizia motivată din 24 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost notificată părților la 26 aprilie 2023 (f. d. 150). Astfel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că, în speță, calea de atac în ordine de recurs a fost demarată în interiorul termenului legal, deoarece cererea de recurs a fost depusă la 22 iunie 2023. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră oportun de a învedera că, prin Legea pentru modificarea unor acte normative (modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție) nr. 246 din 31 iulie 2023, în vigoare 18 august 2023, cu excepția art. IV, V pct. 1-9 și 11-16 și art. VII – 01 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 318- 321 art. 570 din 18 august 2023, au fost introduse modificări în Codul de procedură civilă, inclusiv la capitolul XXXVIII – Recursul, secțiunea a 2-a, recursul împotriva actelor de dispoziție ale curților de apel.

3 Conform art. XI alin. (3) din Legea pentru modificarea unor acte normative (modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție) nr. 246 din 31 iulie 2023, recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursurilor.

În această consecvență, se deduce că admisibilitatea recursului depus de către SA „Alliance Investment Group” împotriva deciziei din 24 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău va fi examinat în baza temeiurilor stipulate în redacția art. 432 din Codul de procedură civilă în vigoare până la 01 septembrie 2023. Examinând admisibilitatea recursului, fără prezența participanților la proces, în acord cu procedura specificată la art. 440 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs depusă de către SA „Alliance Investment Group” este inadmisibilă, pentru motivele ce succed. În conformitate cu art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil.

Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că, procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recursuri se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă (în redacția în vigoare la data depunerii cererilor de recurs). În conformitate cu prevederilor art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procesual.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcare sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Verificând motivele de casare, invocate în recurs de către SA „Alliance Investment Group”, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție atestă că acestea nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, deoarece se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel și nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

4 Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, verificând din oficiu, existența circumstanțelor expuse în art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, și anume dacă au fost săvârșite alte încălcări decât cele indicate ce ar constitui temei de declarare a recursului în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau dacă instanța de apel a apreciat probele arbitrar, sau dacă ar exista erori comise ce ar duce la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, nu a depistat. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că recursurile exercitate conform Secțiunii a II-a au caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). Totodată, potrivit jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că recursul declarat de SA „Alliance Investment Group” conține obiecții de fapt și de drept, similare celor expuse anterior în cadrul examinării cauzei, care au fost analizate de către instanța de apel, fiind apreciate corespunzător.

În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentului la soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în apel, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă. Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor.

Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate instanței de apel și o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Drept urmare, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că argumentele invocate de către recurent nu pot constitui temei de admisibilitate a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, și respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

În astfel de circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a aprecia recursul declarat de către SA „Alliance Investment Group”, ca fiind inadmisibil. 5 Conform celor expuse, în temeiul art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 lit. a), 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se consideră inadmisibil recursul declarat de SA „Alliance Investment Group” împotriva deciziei din 24 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Ion Malanciuc Oxana Parfeni 6

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2022-05-11
0,93
2ra-60/22 — încasarea în ordine de regres a despăgubirii de asigurare
Dosarul nr. 2ra-60/22 2-20142808-01-2ra-13012022 prima instanță: Judecătoria Orhei, sediul central – E. Ciubotaru instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – I. Cotruță, V. Mihaila, N. Budăi DECIZIE 11 mai 2022 mun. Chişinău Colegiul civil,
CSJ 2022-05-18
0,93
2r-202/22 — Încasarea prejudiciului cauzat
Dosarul nr. 2r-202/22 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, Judecător – V. Boico Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, Judecători – A. Panov, L. Pruteanu, I. Țurcan ÎNCHEIERE 18 mai 2022 mun. Chișinău Colegiul civil, c
CSJ 2022-06-01
0,93
2ra-298/22 — încasarea în ordine de regres a despăgubirii de asigurare
Dosarul nr. 2ra-298/22 2-19062270-01-2ra-04032022 prima instanță: Judecătoria Ungheni – M. Ulinici instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – A. Pahopol, E. Pulbere, O. Cojocari DECIZIE 01 iunie 2022 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial
CSJ 2022-01-12
0,92
2ra-1908/21 — Încasarea prejudiciului cauzat
Dosarul nr. 2ra-1908/21 (2-18170593-01-2ra-26112021) Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru, Judecător – D. Crigan Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, Judecători – A. Panov, L. Pruteanu, V. Cotorobai Î N C H E I E R E 12
CSJ 2020-11-04
0,92
2rc-118/20 — Încasarea prejudiciului cauzat
Dosar nr. 2rc-118/20 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru, judecător – L. Ciubotaru Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău, judecători – I. Secrieru, V. Mihaila, I. Cotruță Instanța de revizuire: Curtea de Apel Chişinău, j
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă