2dsc-18/24 — intentarea procesului de insoilvabilitate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- intentarea procesului de insoilvabilitate
- Temei legal
- Explicarea hotărârii
2dsc-18/24 — intentarea procesului de insoilvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2024)
Dosarul nr. 2dsc-18/24 2-19112091-01-2ds-25042024 Î N C H E I E R E 12 iunie 2024 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componență: Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Ion Malanciuc Oxana Parfeni examinând cererea depusă de către reprezentantul debitorului ÎM „Rabel” SA, Svetlana Țugui, reprezentată de avocatul Vlad Corneliu cu privire la explicarea încheierii din 24 aprilie 2024 a Curții Supreme de Justiție, în cauza de insolvabilitate a ÎM „Rabel” SA, în proces de faliment, a c o n s t a t a t : La 02 iunie 2016, ÎM „Rabel” SA a depus în instanța de insolvabilitate cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate față de sine. Prin încheierea din 06 iunie 2017 a Curții de Apel Chișinău, a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de ÎM „Rabel” SA.
Prin hotărârea din 16 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău, a fost intentat procesul de insolvabilitate față de ÎM „Rabel” SA, iar în calitate de administrator al procesului de insolvabilitate a fost desemnat administratorul autorizat Hanganu Grigore. Prin încheierea din 19 decembrie 2016 a Curții de Apel Chișinău, a fost dispusă trecerea la procedura de faliment în vederea lichidării patrimoniului debitorului ÎM „Rabel” SA, iar în calitate de lichidator al debitorului a fost desemnat administratorul autorizat Hanganu Grigore. Prin încheierea din 18 ianuarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, cauza de insolvabilitate în privința ÎM „Rabel” SA a fost transmisă pentru judecare în instanța competentă – Judecătoria Chișinău.
Prin încheierea din 02 martie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, a fost desemnat în calitate de lichidator al ÎM „Rabel” SA, în procedura falimentului, administratorul autorizat Postica Andrei. Prin încheierea din 01 februarie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, s-a desemnat în calitate de reprezentant al debitorului ÎM „Rabel” SA, pentru reprezentarea intereselor debitorului, administratorul statutar Țugui Svetlana. Prin încheierea din 20 noiembrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, s-a admis cererea asociaților debitorului ÎM „Rabel” SA, Sonic Grigorii (asociat ce deține 20%) și SRL „Firma Gana-Lien” (asociat ce deține 60%) privind revocarea împuternicirilor reprezentantului debitorului Țugui Svetlana și desemnarea altui reprezentat al debitorului.
1 S-au revocat împuternicirile reprezentantului debitorului Țugui Svetlana și s-a desemnat în calitate de reprezentant al debitorului ÎM „Rabel” SA, pentru reprezentarea interesele debitorului și a asociaților, persoana fizică Sonic Grigorii (f. d. 51-53). La 13 decembrie 2023, reprezentantul debitorului ÎM „Rabel” SA, Țugui Svetlana, reprezentată de avocatul Vlad Corneliu, a depus prin intermediul poștei electronice cerere de recurs împotriva încheierii din 20 noiembrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central (f. d. 56, 57-61). La 08 aprilie 2024, reprezentantul debitorului ÎM „Rabel” SA, în proces de faliment, Țugui Svetlana, reprezentată de avocatul Vlad Corneliu, a depus la Curtea de Apel Chișinău, prin intermediul poștei electronice, cerere cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță egală în grad (f. d. 100-102).
Prin încheierea din 24 aprilie 2024 a Curții Supreme de Justiție, s-a respins cererea depusă de reprezentantul debitorului ÎM „Rabel” SA, în proces de faliment, Țugui Svetlana, reprezentată de avocatul Vlad Corneliu, cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad, iar cauza de insolvabilitate a ÎM „Rabel” SA, în proces de faliment, a fost restituită la Curtea de Apel Chișinău, pentru examinarea recursului declarat de reprezentantul debitorului ÎM „Rabel” SA, în proces de faliment, Svetlana Țugui, reprezentată de avocatul Vlad Corneliu, împotriva încheierii din 20 noiembrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central. La 25 aprilie 2024, reprezentantul debitorului ÎM „Rabel” SA, Svetlana Țugui, reprezentată de avocatul Vlad Corneliu a depus cerere cu privire la explicarea încheierii din 24 aprilie 2024 a Curții Supreme de Justiție.
A invocat că motivarea soluției emisă de completul de judecată prin încheierea din 24 aprilie 2024 a Curții Supreme de Justiție, este una confuză, or, nu este clară aplicarea legii de către Curte Supremă de Justiție, care vine în contradicție cu prevederile Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Studiind materialele dosarului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră cererea cu privire la explicarea încheierii din 24 aprilie 2024 a Curții Supreme de Justiție neîntemeiată și care urmează a fi respinsă din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 251 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă sunt necesare explicații referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau dacă hotărârea cuprinde dispoziții contradictorii, instanța emitentă, la cererea participanților la proces sau a executorului judecătoresc, dă explicații asupra dispozitivului ori omite dispozițiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărârii. Din dispozițiile citate, rezultă că partea interesată poate solicita instanței de judecată, care a pronunțat hotărârea, să explice dispozitivul acesteia sau să înlăture dispozițiile contradictorii sau neclare, în condițiile când dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar și sunt necesare lămuririi privind înțelesul, extinderea și aplicarea acestuia, care ar putea duce la crearea dificultăților la executare.
La fel, prin această procedură nu se poate modifica cuprinsul hotărârii și nici dispozitivul acesteia, ci doar se fac anumite precizări pentru a se asigura posibilitatea punerii în executare, cu înlăturarea dispozițiilor care eventual se contrazic. 2 Materialele cauze denotă că prin cererea depusă, reprezentantul debitorului ÎM „Rabel” SA, Țugui Svetlana, reprezentată de avocatul Vlad Corneliu a solicitat explicarea încheierii din 24 aprilie 2024 a Curții Supreme de Justiție, prin care s-a respins cererea depusă de reprezentantul debitorului ÎM „Rabel” SA, în proces de faliment, Țugui Svetlana, reprezentată de avocatul Vlad Corneliu, cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de judecată egală în grad.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că, reieșind din normele de drept enunțate, cererea cu privire la explicarea încheierii din 24 aprilie 2024 a Curții Supreme de Justiție, este neîntemeiată, deoarece atât din conținut, cât și din dispozitivul încheierii, nu rezultă că sunt necesare anumite explicații referitoare la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului sau că încheierea ar cuprinde dispoziții contradictorii. La fel, în încheierea menționată, Curtea Supremă de Justiție a argumentat clar motivele care au stat la baza soluției emise.
Prin urmare, Completul de judecată conchide că încheierea este certă și explicită, fiind expuse constatările care au stat la baza adoptării soluției, și prin urmare nu lasă loc interpretărilor, iar cererea depusă de reprezentantul debitorului ÎM „Rabel” SA, în proces de faliment, Țugui Svetlana, reprezentată de avocatul Vlad Corneliu cu privire la explicarea încheierii din 24 aprilie 2024 a Curții Supreme de Justiție, nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 251 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Din considerentele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a respinge cererea depusă de reprezentantul debitorului ÎM „Rabel” SA, în proces de faliment, Țugui Svetlana, reprezentată de avocatul Vlad Corneliu cu privire la explicarea încheierii din 24 aprilie 2024 a Curții Supreme de Justiție.
În conformitate cu art. 251, art. 269-270 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge cererea depusă de reprezentantul debitorului ÎM „Rabel” SA, în proces de faliment, Țugui Svetlana, reprezentată de avocatul Vlad Corneliu cu privire la explicarea încheierii din 24 aprilie 2024 a Curții Supreme de Justiție, în cauza de insolvabilitate a ÎM „Rabel” SA, în proces de faliment. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Ion Malanciuc Oxana Parfeni 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.