3ra-361/24 — anularea actului administrativ si obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea actului administrativ si obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil
- Temei legal
- temeiurile accelerării judecării cauzei
3ra-361/24 — anularea actului administrativ si obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil (Curtea Supremă de Justiție, 2024)
Dosarul nr. 3ra-361/24 2-22974246-01-3ra-23042024 Î N C H E I E R E 06 iunie 2024 mun.
Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componență: Președinte, judecător Oxana Parfeni judecători Ghenadie Eremciuc Lilia Roic-Botezatu examinând cererea depusă de Ana Cojocari privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei în ordine de recurs, în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Ana Cojocari împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale și Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Râșcani, terț Societatea cu Răspundere Limitată „Soldi” cu privire la anularea actului administrativ și obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil, c o n s t a t ă: La 26 mai 2022 Ana Cojocari a depus cerere de chemare în judecată împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale și Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Râșcani, terț Societatea cu Răspundere Limitată „Soldi” cu privire la anularea actului administrativ și obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil.
Prin hotărârea din 01 decembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani a fost respinsă ca fiind neîntemeiată acțiunea depusă de către Ana Cojocari. La 08 decembrie 2022 Ana Cojocari a depus cerere de apel împotriva hotărârii din 01 decembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, solicitînd admiterea acesteia, casarea integrală a hotărârii instanței de fond cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii. Prin decizia din 25 octombrie 2023 a Curții de Apel Chișinău a fost casată integral hotărârea din 01 decembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani și s-a emis o nouă decizie prin care s-a admis acțiunea depusă de către Ana Cojocari. S-a anulat decizia Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sectorul Râșcani nr. 92/2022/41314 din 12 aprilie 2022 „privind respingerea cererii în stabilirea pensiei”, precum și răspunsul Casei Naționale de Asigurări Sociale nr. C-907/22 din 10 mai 2022, emis la cererea prealabilă.
S-a obligat Casa Națională de Asigurări Sociale să- i stabilească Anei Cojocari pensia anticipată pentru carieră lungă în baza cererii nr. 92/2022/3828 din 15 martie 2022. La 10 noiembrie 2023, Casa Națională de Asigurări Sociale, prin intermediul poștei electronice, a depus recurs nemotivat, iar la 04 februarie 2024 a prezentat motivarea recursului împotriva deciziei din 25 octombrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, solicitînd admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanței de apel 1 cu menținerea hotărârii instanței de fond. Potrivit fișei de repartizare a dosarului, la 23 aprilie 2024, cauza nr. 3ra-361/24 (2-22974246-01-3ra-23042024) a fost repartizată automat, prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor, judecătorului raportor, Diana Stănilă.
Examinarea admisibilității recursului a fost fixată pentru data de 27 noiembrie 2024. La 03 iunie 2024, Ana Cojocari a depus cerere, prin care a solicitat accelerarea procedurii de examinare a admisibilității recursului depus de către Casa Națională de Asigurări Sociale. În argumentarea cererii a indicat că de la pronunțarea dispozitivului deciziei instanței de apel –25 octombrie 2023 și până la data stabilită pentru examinarea admisibilității recursului – 27 noiembrie 2024 va trece un interval de peste un an și o lună, afectând astfel dreptul său la un proces echitabil și la soluționare într-un termen rezonabil (art. 6 alin. (1) CEDO). Această întârziere cauzându-i prejudicii materiale și morale considerabile, aflându-se în imposibilitate de a beneficia de drepturile recunoscute prin decizia contestată.
Incertitudinea și stresul general de această situație îi afectează grav sănătatea, viața personală și profesională. A menționat că în luna octombrie 2023 Curtea de Apel Chișinău a emis 11 decizii, în care Casa Națională de Asigurări Sociale este intimată, acestea fiind contestate la Curtea Supremă de Justiție, unde termenul pentru examinarea admisibilității recursurilor a fost stabilit în intervalul 05 iunie 2024-17 iulie 2024. A afirmat că doar dosarul său întârzie considerabil, fără a exista un motiv justificat pentru această discrepanță evidentă. Situația dată creându-i o aparență de discriminare și de inechitate față de cazurile similare. Ana Cojocari a susținut că este esențial să beneficieze de o soluționare rapidă și echitabilă a acestui dosar având în vedere prejudiciile materiale și morale pe care le suportă.
Solicitarea sa de accelerare a procedurii este justificată de dreptul fundamental la un proces echitabil și prompt, precum și de necesitatea eliminării inechităților evidente comparativ cu alte dosare similare. A explicat că din cauza stabilirii examinării admisibilității recursului abia la data de 27 noiembrie 2024, dreptul său la examinarea cauzei în termen rezonabil și la un proces echitabil este grav încălcat. În conformitate cu art. 4 și art. 192 din Codul de procedură civilă, acest litigiu ar trebui să fie judecat de urgență și cu prioritate. Or, decizia instanței de apel, prin care Casa Națională de Asigurări Sociale a fost obligată să-i stabilească pensia anticipată pentru carieră lungă, subliniază importanța și urgența soluționării acestui caz, fiind vorba de drepturi fundamentale care afectează direct condițiile sale de viață.
Examinând cererea depusă de Ana Cojocari privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei în ordine de recurs, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că aceasta urmează a fi respinsă, din motivele ce succed. În conformitate cu art. 195 din Codul administrativ, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepția art. 169-171. În corespundere cu art. 192 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cauzele 2 civile se judecă în primă instanță în termen rezonabil. Criteriile de determinare a termenului rezonabil sunt: complexitatea cauzei, comportamentul participanților la proces, conduita instanței judecătorești și a autorităților relevante, importanța procesului pentru cel interesat.
Respectarea termenului rezonabil de judecare a cauzei se asigură de către instanță. Conform art. 192 alin. (11) și (12) din Codul de procedură civilă, în situația în care, la judecarea unei cauze concrete, există pericolul de încălcare a termenului rezonabil, participanții la proces pot adresa instanței care examinează cauza în fond o cerere privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei. Examinarea cererii se face în absența părților, în termen de 5 zile lucrătoare, de către un alt judecător sau de un alt complet de judecată decât cel care examinează cauza. Instanța decide asupra cererii de la alin.(11) printr-o încheiere motivată, prin care fie obligă instanța care judecă cauza în fond să întreprindă un act procesual, stabilind, după caz, un anumit termen pentru accelerarea procedurii, fie respinge cererea.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Articolul 110 din Codul de procedură civilă, reglementează că, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. Reieșind din prevederile art. 111 alin. (1) din Codul de procedură civilă, actele de procedură se efectuează în termenul prevăzut de lege. În cazul în care nu este stabilit prin lege, termenul de procedură se fixează de către instanța judecătorească.
La caz, Completul de judecată menționează că examinarea admisibilității recursului declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale împotriva deciziei din 25 octombrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, a fost stabilită pentru data de 27 noiembrie 2024, luându-se în considerare volumul mare al dosarelor și disponibilitatea agendei încărcate a judecătorilor Curții Supreme de Justiție, cauzată inclusiv de demisiile judecătorilor Curții Supreme de Justiție în anul 2023, precum și numărul incomplet de judecători în cadrul Curții Supreme de Justiție la zi. Prin urmare, susținerile Anei Cojocaru cu referire la lipsa motivelor justificative pentru întârzierea examinării cauzei și afectarea drepturilor reclamantei la un proces echitabil, sunt o interpretare eronată a art. 6 paragraf 1 din Convenție.
Conform jurisprudenței constante a Curții Europene pentru Drepturile Omului, obligația pozitivă a instanțelor judecătorești de a întreprinde toate măsurile adecvate pentru ca procesul civil să se desfășoare în cadrul termenului rezonabil impus de dispozițiile art. 6 paragraful 1 din CEDO, la caz este o obligație realizată. Drept urmare, Completul de judecată reține că nu se constată existența premiselor de încălcare a termenului rezonabil la examinarea recursului depus de Casa Națională de Asigurări Sociale, ședința de judecată fiind stabilită în cel mai proxim termen, ținându-se cont de sarcina de lucru, agenda judecătorilor, numărul de dosare repartizate raportat la numărul de judecători care efectiv lucrează, timpul necesar pentru studierea dosarului, existența mai multor dosare pentru examinare în regim de urgență și prioritar.
Din considerentele expuse, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea depusă de Ana Cojocari privind 3 accelerarea procedurii de judecare a cauzei în ordine de recurs. În conformitate cu art. 195, 230 din Codul administrativ, art. 192, 269-270 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se respinge cererea privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei în ordine de recurs depusă de Ana Cojocari, în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Ana Cojocari împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale și Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Râșcani, terț Societatea cu Răspundere Limitată „Soldi” cu privire la anularea actului administrativ și obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Oxana Parfeni judecători Ghenadie Eremciuc Lilia Roic-Botezatu 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.