3ds-8/24 — anularea ordinului, reincadrarea in functie, incasarea salariului si a prejudiciului moral
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea ordinului, reincadrarea in functie, incasarea salariului si a prejudiciului moral
- Temei legal
- corectarea greselii
3ds-8/24 — anularea ordinului, reincadrarea in functie, incasarea salariului si a prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2024)
Dosarul nr. 3ds-8/24 2-20112822-01-3ds-17052024 Î N C H E I E R E 20 mai 2024 mun.
Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Stela Procopciuc judecători Diana Stănilă Ion Malanciuc examinând din oficiu posibilitatea corectării greșelii strecurate în decizia din 15 mai 2024 a Curții Supreme de Justiție, în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Eni Marian împotriva Serviciului Vamal al Republicii Moldova, persoană terță Otgon Ion, privind anularea ordinului, restabilirea în funcția deținută anterior, încasarea salariului restant, încasarea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de asistență juridică, c o n s t a t ă : La 14 septembrie 2020 Eni Marian a depus cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Vamal al Republicii Moldova solicitând anularea ordinului nr. 797-p din 18.08.2020 cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare - destituirea din funcție, restabilirea în funcția deținută anterior de inspector principal al Biroului Vamal Centru, încasarea salariului restant începând cu data de 22.08.2020, încasarea prejudiciului moral în mărime de 10 000 de lei și a cheltuielilor de asistență juridică.
Prin hotărârea din 16 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău sediul Râșcani, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea înaintată de Eni Marian (f.d. 136, vol. I). Prin încheierea din 22 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, în temeiul art. 236 alin. (2) lit. e) Cod administrativ, a fost declarat inadmisibil apelul depus de Eni Marian împotriva hotărârii din 16 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani, din motiv că apelantul nu a depus în termen legal motivarea cererii de apel (f.d. 177-178, vol. I). Prin decizia din 03 noiembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție, a fost respins recursul depus de Eni Marian și s-a menținut încheierea din 22 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 216-221, vol. I). La data de 01 februarie 2022 avocatul Voleanschi Valerii, în interesele lui Eni Marian, a depus cerere de revizuire solicitând casarea hotărârii din 16 aprilie 2021 și transmiterea cauzei spre rejudecare în alt complet de judecată.
Prin încheierea din 01 noiembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău sediul Râșcani, a fost admisă cererea de revizuire depusă de avocatul Voleanschi Valerii, în interesele revizuentului Eni Marian, s-a casat hotărârea din 16.04.2021 a Judecătoriei Chișinău 1 sediul Rîșcani, și s-a dispus rejudecarea cauzei, fiind atras în proces în calitate de persoană terță Otgon Ion. S-a obligat terțul să prezinte instanței de judecată, referința cu privire la acțiunea în contencios administrativ și alte documente pe care le deține, inclusiv cele electronice (f.d. 46-49, vol. III). Prin hotărârea din 14 decembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani, a fost admisă parțial acțiunea în contencios administrativ înaintată de Eni Marian.
S-a anulat pct. 2 al Ordinului Serviciului Vamal al Republicii Moldova nr. 797-p din 18.08.2020 cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare - destituirea din funcție a reclamantului Eni Marian. S-a dispus restabilirea lui Eni Marian în funcția de inspector principal, Biroul Vamal Centru. S-a încasat din contul Serviciului Vamal al Republicii Moldova în beneficiul reclamantului Eni Marian salariul pentru absența forțată de la muncă, începând cu data de 22.08.2020 până la data restabilirii în funcție. S-a încasat din contul Serviciului Vamal al Republicii Moldova în beneficiul reclamantului Eni Marian prejudiciul moral în mărime de 1 000 de lei. În rest, pretențiile au fost respinse ca fiind neîntemeiate (f.d.
89, vol. III). Prin decizia din 11 iulie 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul depus de Serviciul Vamal al Republicii Moldova, s-a menținut încheierea din 01 noiembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău sediul Râșcani și hotărârea din 14 decembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău sediul Râșcani (f.d. 155, 156-172). La data de 24 iulie 2023 Serviciul Vamal, a declarat recurs nemotivat împotriva deciziei din 11 iulie 2023 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 175, vol. III), iar la 02 octombrie 2023 a depus motivarea recursului, solicitând admiterea cererii de recurs casarea deciziei recurate, casarea încheierii din 01 noiembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău sediul Râșcani și a hotărârii din 14 decembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău sediul Râșcani (f.d.176-183, vol. III).
Prin decizi din 15 mai 2024 a Curții Supreme de Justiție, a fost admis recursul depus de Serviciul Vamal, casată încheierea din 01 noiembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, decizia din 11 iulie 2023 a Curții de Apel Chișinău și hotărârea din 16 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, și pronunțată o nouă hotărâre sub formă de încheiere prin care s-a declarat inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Eni Marian, reprezentat de avocatul Voleanschi Valeri, împotriva hotărârii din 16 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani. Studiind actele cauzei, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a emite din oficiu o încheiere de corectare a greșelii strecurate în textul și dispozitivul deciziei din 15 mai 2024 a Curții Supreme de Justiție, din următoarele motive.
Conform art.195 din Codul administrativ, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepția art.169– 171. În conformitate cu art. 249 alin.(1) și (2) din Codul de procedură civilă, după pronunțarea hotărârii, instanța care a adoptat-o nu este în drept să o anuleze nici să o modifice. La cererea participanților la proces sau din oficiu, instanța judecătorească corectează greșelile sau omisiunile din hotărâre care țin de nume, calitatea procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente. Problema corectării unor astfel de 2 greșeli se soluționează în baza dosarului și/sau a materialelor anexate la cererea de corectare a greșelilor sau a omisiunilor, fără citarea participanților la proces.
Instanța care examinează problema corectării poate dispune citarea participanților pentru a se pronunța cu privire la temeiurile de corectare. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea corectării greșelilor.
La caz, se constată că la redactarea deciziei din 15 mai 2024 a Curții Supreme de Justiție, în urma examinării recursului declarat de Serviciul Vamal, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Eni Marian împotriva Serviciului Vamal al Republicii Moldova, persoană terță Otgon Ion, privind anularea ordinului, restabilirea în funcția deținută anterior, încasarea salariului restant, încasarea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de asistență juridică, mecanic a fost admisă greșeală de ordin material în textul deciziei la pagina 11, aliniatele 8 și 9 și în partea dispozitivă a actului judecătoresc, indicându-se greșit data emiterii hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, și anume fiind indicată greșit data de „16 aprilie 2021”, pe când urma a fi indicată data de „14 decembrie 2022”.
Astfel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, ajunge la concluzia că necesită a fi corectată, din oficiu, greșeala admisă în textul deciziei la pagina 11, aliniatele 8 și 9 și în dispozitivul deciziei din 15 mai 2024 a Curții Supreme de Justiție, prin indicarea corectă a datei emiterii hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.
În conformitate cu art.195 și art.230 din Codul administrativ, în coroborare cu art. 249 alin.(1) și (2) din Codul de procedură civilă, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se corectează, din oficiu, greșeala strecurată în textul și în dispozitivul deciziei din 15 mai 2024 a Curții Supreme de Justiție, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Eni Marian împotriva Serviciului Vamal al Republicii Moldova, persoană terță Otgon Ion, privind anularea ordinului, restabilirea în funcția deținută anterior, încasarea salariului restant, încasarea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de asistență juridică, și anume la pagina 11, aliniatele 8 și 9 a deciziei substituind data emiterii hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din „16 aprilie 2021” cu „14 decembrie 2022”.
În dispozitivul deciziei, fraza „Se casează încheierea din 01 noiembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, decizia din 11 iulie 2023 a Curții de Apel Chișinău și hotărârea din 16 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani”, se înlocuiește cu cea corectă „Se casează încheierea din 01 noiembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, decizia din 11 iulie 2023 a Curții de Apel Chișinău și hotărârea din 14 decembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani”. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Stela Procopciuc judecători Diana Stănilă Ion Malanciuc 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.