Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 15.05.2024
respins

2ac-171/24 — contestarea actiunilor executorului judecatoresc

HOTĂRÂRE
15.05.2024
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actiunilor executorului judecatoresc
Temei legal
Stramutarea cauzei
Citează această cauză
2ac-171/24 — contestarea actiunilor executorului judecatoresc (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr. 2ac-171/24 2-22177851-01-2ac-30042024 Î N C H E I E R E 15 mai 2024 mun. Chișinău

Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Stela Procopciuc judecători Mariana Ursachi Oxana Parfeni examinând cererea de strămutare la o altă instanță de același grad, depusă de SA ,,Agregat”, în cauza civilă, la contestația judecată depusă de Său Vitalie împotriva SA ,,Agregat”, Grinshpun Emmanuil, intervenient accesoriu executorul judecătoresc Catan Tatiana cu privire la contestarea acțiunilor executorului judecătoresc, c o n s t a t ă : La 01 decembrie 2022, Său Vitalie a depus contestație împotriva SA ,,Agregat”, Grinshpun Emmanuil, intervenient accesoriu executorul judecătoresc Catan Tatiana cu privire la contestarea acțiunilor executorului judecătoresc.

Prin încheierea din 22 martie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a respins contestația depusă de Său Vitalie (f. d. 159-172 Vol. I). Prin decizia din 18 iulie 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis recursul declarat de avocatul Andronic Valeriu în interesele lui Său Vitalie, s-a casat încheierea din 22 martie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și s-a restituit contestația spre rejudecare la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, în alt complet de judecată (f. d. 201-205 Vol. I). Prin încheierea din 13 octombrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a respins contestația depusă de Său Vitalie, ca fiind tardivă (f. d. 1-17 Vol. II). La 20 octombrie 2023, avocatul Andronic Valeriu a depus în interesele lui Său Vitalie cerere de recurs împotriva încheierii din 13 octombrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f. d. 19-24 Vol. II).

Prin decizia din 21 decembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis recursul declarat de avocatul Andronic Valeriu în interesele lui Său Vitalie, s-a casat încheierea din 13 octombrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și s-a restituit contestația spre rejudecare pentru examinare în fond (f. d. 54-57 Vol. II). Prin încheierea din 05 martie 2024 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a respins cererea privind excepția de tardivitate înaintată de SA ,,Agregat”. S-a constatat ca depusă în termen contestația înaintată de Său Vitalie împotriva SA ,,Agregat”, Grinshpun Emmanuil, intervenient accesoriu executorul judecătoresc Catan Tatiana cu privire la contestarea acțiunilor executorului judecătoresc.

S-a admis parțial contestația depusă de Său Vitalie împotriva SA ,,Agregat”, Grinshpun Emmanuil, intervenient accesoriu executorul judecătoresc Catan Tatiana cu privire la contestarea acțiunilor executorului judecătoresc. 1 S-a anulat încheierea nr. 129-206r/20 din 28 mai 2020 privind reluarea procedurii de executare și numirea acțiunilor de executare, emisă de executorul judecătoresc Catan Tatiana. În rest, contestația a fost respinsă (f. d. 72-89 Vol. II). La 20 martie 2024, avocatul Andronic Valeriu a depus în interesele lui Său Vitalie cerere de recurs împotriva încheierii din 05 martie 2024 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f. d. 93-95 Vol. II). La 02 aprilie 2024, SA ,,Agregat” a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 05 martie 2024 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f. d. 103-117 Vol. II).

La 19 aprilie 2024, SA ,,Agregat” a depus cerere de strămutare în temeiul art. 43 alin.(2) lit. f) din Codul de procedură civilă, prin care a solicitat strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță egală în grad. În motivarea cererii de strămutare, a invocat că contestația înaintată de Său Vitalie împotriva SA ,,Agregat”, Grinshpun Emmanuil, intervenient accesoriu executorul judecătoresc Catan Tatiana cu privire la contestarea acțiunilor executorului judecătoresc se află spre examinare în Curtea de Apel Chișinău. A indicat că Său Vitalie este redat ca proprietar al bunului asupra căruia s-a aplicat sechestru, însă adevăratul proprietar este Grinshpun Emmanuil, concluzie ce rezultă din contractele de prestare a serviciilor comunale.

A specificat că fără a fi examinate în mod obiectiv și imparțial toate aceste înscrisuri, judecătorii față de care se exercită un contact psihologic, nu au examinat faptele și considerentele relevante. Or, anularea încheierii de reluare a executării documentului executoriu, are ca consecință susținerea de către autoritatea judecătorească a neexecutării unei hotărâri judecătorești. La fel, a reiterat că demolarea unei construcții neautorizate privește ordinea publică a unui stat, iar prin tergiversarea demolării acestei construcții este pusă zilnic în pericol viața și siguranța oamenilor ce locuiesc și muncesc în acea zonă, fiind imposibilă trecerea serviciilor de urgență. Mai mult ca atât, pe lângă faptul creării pericolului prin îngrădirea accesului pompierilor, această anexă ilegală a fost ridicată inclusiv și pe terenul proprietate privată a SA ,,Agregat”.

A susținut că nu există nici un temei de menținere a ingerințelor asupra dreptului de proprietate al SA ,,Agregat” sau a neexecutării unei hotărâri judecătorești irevocabile, prin care s-a dispus demolarea anexei, având în vedere netemeinicia și tardivitatea contestației. Studiind materialele dosarului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a respinge cererea depusă de SA ,,Agregat” cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de judecată egală în grad, din motivele ce succed. Completul de judecată constată că contestația depusă de Său Vitalie împotriva SA ,,Agregat”, Grinshpun Emmanuil, intervenient accesoriu executorul judecătoresc Catan Tatiana cu privire la contestarea acțiunilor executorului judecătoresc, se află pe rolul Curții de Apel Chișinău, pentru judecare în ordine de recurs.

În temeiul art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, instanța strămută cauza la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces. 2 În conformitate cu art. 43 alin. (4) din Codul de procedură civilă, strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reiterează că temeiul de strămutare a cauzei reglementat de art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, constituie un mijloc de asigurare a imparțialității judecătorilor la soluționarea unei cauze civile.

Circumstanțele cauzei ar putea servi drept temei pentru a fi considerate că poate fi știrbită nepărtinirea judecătorilor, dacă acestea se referă la instanța de judecată ca instituție publică. În ceea ce vizează calitatea participanților la proces, strămutarea cauzei ar putea avea loc dacă participanții la proces au fost sau se află în anumite legături comune cu toți judecătorii. Completul de judecată reține că SA ,,Agregat” a solicitat strămutarea examinării cererilor de recurs depuse împotriva încheierii din 05 martie 2024 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, indicând că există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor Curții de Apel Chișinău ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei și de calitatea participanților la proces.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție apreciază că, prevederile legale citate supra sunt clare în ceea ce vizează cazurile de strămutare a cauzei la o altă instanță de același grad pentru examinare, însă, la caz, nu au fost identificate circumstanțe prin prisma argumentelor invocate, ce ar justifica strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de același grad pentru examinarea cererilor de recurs. Din considerentele redate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție va respinge cererea de strămutare a cauzei depusă de SA ,,Agregat”, cu remiterea cauzei la Curtea de Apel Chișinău, pentru judecare în ordine de recurs.

În conformitate cu prevederile art. 43 alin. (2) lit. f), alin. (4), art. 269-270 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se respinge cererea depusă de SA ,,Agregat” cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de judecată egală în grad. Cauza civilă, la contestația depusă de Său Vitalie împotriva SA ,,Agregat”, Grinshpun Emmanuil, intervenient accesoriu executorul judecătoresc Catan Tatiana cu privire la contestarea acțiunilor executorului judecătoresc, se remite la Curtea de Apel Chișinău, pentru examinarea cererilor de recurs depuse de avocatul Andronic Valeriu în interesele lui Său Vitalie și SA ,,Agregat”.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Stela Procopciuc judecători Mariana Ursachi Oxana Parfeni 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2024-11-06
0,98
2ac-392/24 — contestarea actiunilor executorului judecătoresc
Î N C H E I E R E cu privire la respingerea cererii depusă de Său Vitalie, reprezentat de avocatul Andronic Valeriu privind strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chişinău la o altă instanță de judecată egală în grad în cauza civilă, la ce
CSJ 2024-07-31
0,94
2ac-299/24 — anularea încheierii executorului judecătoresc
Dosarul nr. 2ac-299/24 2-20126799-01-2ac-23072024 Î N C H E I E R E 31 iulie 2024 mun. Chişinău Curtea Supremă de Justiţie Completul de judecată, în componenţă: Preşedinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Mariana Ursachi Oxana Parfeni
CSJ 2023-06-14
0,94
2ac-185/23 — cu privire la anularea actelor juridice
noiembrie 2022 a Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, solicitând admiterea cererii de recurs, casarea integrală a încheierii primei instanţe şi emiterea unei noi încheieri de admitere a cererii de asigurare a acțiunii (f.d.79-84). 1 La 05
CSJ 2024-04-10
0,94
2ac-44/24 — contestarea incheierii executorului judecatoresc
Dosarul nr. 2ac-44/24 2-22130531-01-2ac-06022024 Î N C H E I E R E 10 aprilie 2024 mun. Chişinău Curtea Supremă de Justiţie Completul de judecată, în componenţa: Preşedinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Mariana Ursach
CSJ 2024-03-20
0,94
2r-367/23 — încasarea prejudiciului material si moral
Dosarul nr. 2r-367/23 2-21006441-01-2r-14082023 prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: Al. Mardari) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: M. Anton, V. Cotorobai, V. Mihaila) D E C I Z I E 20 martie 2024 mun. Chi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă