Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 14.06.2023
respins

2ac-185/23 — cu privire la anularea actelor juridice

HOTĂRÂRE
14.06.2023
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la anularea actelor juridice
Temei legal
stramutarea cauzei
Citează această cauză
2ac-185/23 — cu privire la anularea actelor juridice (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 2ac-185/23 2-22132799-01-2ac-24052023 Î N C H E I E R E 14 iunie 2023 mun.

Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Oxana Parfeni Ion Malanciuc examinând cererea depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Shay Development” cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Shay Development” împotriva Societății pe Acțiuni „Pinta” și Societății pe Acțiuni „Moldovahidromaș” cu privire la anularea actelor juridice, a c o n s t a t a t: La 08 septembrie 2022, Societatea cu Răspundere Limitată „Shay Development” ( în continuare SRL „Shay Development”) a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societății pe Acțiuni „Pinta” ( în continuare SA „Pinta”) și Societății pe Acțiuni „Moldovahidromaș” ( în continuare SA „Moldovahidromaș”) cu privire la anularea actelor juridice.

Prin încheierea din 30 noiembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a respins ca fiind neîntemeiată cererea depusă de SRL „Shay Development” cu privire la aplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii (f.d.72- 74). La 14 decembrie 2022, SRL „Shay Development” a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 30 noiembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea cererii de recurs, casarea integrală a încheierii primei instanțe și emiterea unei noi încheieri de admitere a cererii de asigurare a acțiunii (f.d.79-84). 1 La 05 ianuarie 2023, prezenta cauză civilă a fost repartizată spre examinarea în ordine de recurs, completului de judecată al Curții de Apel Chișinău constituit din judecătorii: Ana Panov (președinte), Angela Braga și Viorica Mihaila (judecători).

Prin încheierea din 23 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău a fost admisă cererea depusă de SRL „Shay Development” privind accelerarea procedurii de judecare a recursului declarat împotriva încheierii din 30 noiembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. A fost stabilită ședința pentru examinarea cererii de recurs pentru data de 31 ianuarie 2023, ora 09:00 (f.d.94-97). La 30 ianuarie 2023, SA „Pinta” a înaintat cerere de recuzarea judecătorilor Curții de Apel Chișinău, Ana Panov, Angela Braga și Vioricăi Mihailă (f.d.105- 109). Prin încheierea din 02 februarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins ca fiind nefondată propunerea de recuzare înaintată de SA „Pinta” judecătorilor Ana Panov, Angela Braga și Vioricăi Mihaila de la examinarea recursului declarat de SRL „Shay Development” împotriva încheierii din 30 noiembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d.116-118).

La 13 februarie 2023, SA „Pinta”, în temeiul art. 43 alin.(2) lit. f) Cod de procedură civilă, a depus cerere de strămutare, solicitând strămutarea cauzei civile de la Curtea de Apel Chișinău spre o altă Curte de Apel, pentru examinarea cererii de recurs depusă de SRL „Shay Development” împotriva încheierii din 30 noiembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d.120-122). Prin încheierea din 22 martie 2023 a Curții Supreme de Justiție s-a respins cererea de strămutare a cauzei la o altă instanță egală în grad depusă de SA „Pinta” (f.d.132-134). La 28 aprilie 2023, SRL „Shay Development” a înaintat cerere de recuzarea judecătorului Curții de Apel Chișinău, Angela Braga (f.d.165-166).

Prin încheierea din 03 mai 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare înaintată de SRL „Shay Development” judecătorului Angela Braga (f.d.170-172). La 15 mai 2023, SRL „Shay Development” a înaintat cerere de recuzarea judecătorilor Curții de Apel Chișinău, Ana Panov, Angela Braga și Vioricăi Mihailă (f.d.176-179). Totodată, la 15 mai 2023 SRL „Shay Development”, în temeiul art. 43 alin.(2) lit.f) Cod de procedură civilă, a depus cerere de strămutare, solicitând strămutarea cauzei civile de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de judecată egală în grad (f.d.180-181). În motivarea cererii de strămutare SRL „Shay Development” a invocat că, asupra judecătorului-raportor și a altor judecători planează o bănuială rezonabilă că deja au o poziție formată și vor emite o hotărâre în detrimentul pârâtei, dubii care pot fi eliminate numai prin strămutarea examinării cauzei la o altă instanță, egală în grad.

2 Studiind materialele dosarului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră cererea cu privire la strămutarea cauzei neîntemeiată și care urmează a fi respinsă din următoarele considerente. În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, instanța strămută cauza la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces. În conformitate cu art. 43 alin. (4) din Codul de procedură civilă, strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin.(2) lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că cererea de strămutare poate fi înaintată în temeiuri strict determinate de legislația procesual civilă și bazată pe probe ce confirmă temeinicia cererii formulate, iar lipsa identificării vreunui temei care ar permite constatarea acestui fapt ar reprezenta un dezechilibru major în exercitarea drepturilor procesuale ale părților. Pornind de la prevederile enunțate supra, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că nu sunt temeiuri justificative de a strămuta cauza civilă pentru examinarea cererii de recurs la o altă instanță de judecată de același grad. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție apreciază că, motivele invocate de SRL „Shay Development” în cererea de strămutare a cauzei civile nu cad sub incidența prevederilor art.43 alin.(2), lit. f) din Codul de procedură civilă.

Or, nu se încadrează în „bănuieli” că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces. Cu referire la argumentele invocate de reprezentantul SRL „Shay Development” precum că pe rolul Curții de Apel Chișinău, se află mai multe cauze civile în care are calitatea procesuală de apelant și de intimat, și ar exista o bănuială rezonabilă precum că judecătorul raportor, la caz, precum și un alt complet de judecată, va emite o hotărâre în detrimentul solicitantului, pe motiv că această instanță, deja are o opinie formată pe marginea acestor circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că conform art.1 alin.(1)-(4) din Legea nr.544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului, puterea judecătorească se exercită numai prin instanță judecătorească în persoana judecătorului, unicul purtător al acestei puteri.

Judecătorul este persoana învestită constituțional cu atribuții de înfăptuire a justiției, pe care le execută în baza legii. Judecătorii instanțelor judecătorești sunt independenți, imparțiali și inamovibili și se supun numai legii. Completul de judecată reține și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia se cere ca în fiecare caz concret să se stabilească dacă există fapte dovedite de natură a ridica îndoieli în ceea ce privește imparțialitatea judecătorilor, or, doar simpla trimitere la prevederile art. 43 din Codul de procedură civilă, nu poate constitui temei de admitere a cererii de strămutare. 3 În conformitate cu prevederile art. 43 alin. (2), (4), art. 269-270 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge cererea depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Shay Development” cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad.

Cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Shay Development” împotriva Societății pe Acțiuni „Pinta” și Societății pe Acțiuni „Moldovahidromaș” cu privire la anularea actelor juridice, se restituie la Curtea de Apel Chișinău, în același complet de judecată pentru examinarea cererii de recurs. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Oxana Parfeni Ion Malanciuc 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2023-03-22
0,98
2ac-64/23 — anularea actelor juridice
Dosarul nr. 2ac-64/23 2-22132799-01-2ac-02032023 ÎNCHEIERE 22 martie 2023 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas j
CSJ 2023-08-30
0,98
2dsc-23 — cu privire la anularea actelor juridice
Dosarul nr. 2dsc-20/23 2-22132799-01-2ds-19062023 ÎNCHEIERE 30 august 2023 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componenţa: Preşedinte, judecător Viorica Puica Judecători Oxana Parfeni Ion Malanciuc examinând c
CSJ 2023-11-01
0,96
2ac-378/23 — cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate
Dosarul nr. 2ac-378/23 2-20130567-01-2ac-10102023 Î N C H E I E R E 01 noiembrie 2023 mun. Chişinău Curtea Supremă de Justiţie Completul de judecată, în componenţă: Preşedinte, judecător Viorica Puica Judecători Aliona Donos Oxana Parfeni e
CSJ 2022-04-13
0,95
2dsc-6/22 — intentarea procedurii de insolvabilitate
Dosarul nr. 2dsc-6/2022 2-21007487-01-2ds-03032022 Î N C H E I E R E 13 aprilie 2022 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Dumi
CSJ 2023-08-23
0,95
2ac-299/23 — intentarea procesului de insolvabilitatea
Dosarul nr. 2ac-299/23 2-20130567-01-2ac-19072023 Î N C H E I E R E 23 august 2023 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componenţa: Preşedinte, judecător Viorica Puica Judecători Oxana Parfeni Ion Malanciuc exa
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă