Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 02.05.2024
respins

2rac-196/23 — incasarea datoriei, dobanzii de intarziere si a cheltuielilor de judecata

HOTĂRÂRE
02.05.2024
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
incasarea datoriei, dobanzii de intarziere si a cheltuielilor de judecata
Temei legal
accelerarea procedurii de examinare a cauzei
Citează această cauză
2rac-196/23 — incasarea datoriei, dobanzii de intarziere si a cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr. 2rac-196/23 2-20016684-01-2rac-25082023 Î N C H E I E R E 02 mai 2024 mun. Chișinău

Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Ion Malanciuc Judecători Lilia Roic-Botezatu Diana Stănilă examinând cererea depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Indagro Export” cu privire la accelerarea procedurii de judecare a cauzei civile în ordine de recurs, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Indagro Export” împotriva Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată, c o n s t a t ă : La 05 februarie 2022, SRL „Indagro Export” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Întreprinderii de Stat ,,Calea Ferată din Moldova” cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată.

Prin cererile de majorare a pretențiilor din 17 iunie 2020 și 23 iunie 2020 SRL „Indagro Export” a solicitat încasarea din contul Întreprinderii de Stat ,,Calea Ferată din Moldova” în beneficiul său a datoriei în mărime de 2935188,14 lei, dobânzii de întârziere pentru perioada 03 august 2019 – 22 iunie 2020 în mărime de 276 003,73 de lei și cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea din 23 iunie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Indagro Export”, a fost admisă integral. S-a încasat din contul Întreprinderii de Stat ,,Calea Ferată din Moldova” în beneficiul SRL „Indagro Export” datoria în mărime de 2 850 188,14 lei conform contractului de vânzare-cumpărare nr.2949/IV/2019 din 16 aprilie 2019, dobânda de întârziere pentru perioada 03 august 2019 – 24 august 2022 în mărime de 1 121 304,16 lei, cheltuielile de judecată în sumă de 50 000 de lei suportate pentru achitarea taxei de stat la depunerea acțiunii.

La 07 iulie 2020, Întreprinderea de Stat ,,Calea Ferată din Moldova” a declarat apel, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii și emiterea unei decizii noi de respingere a acțiunii ca neîntemeiată. 1 Prin decizia din 27 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis apelul declarat de Întreprinderea de Stat ,,Calea Ferată din Moldova”, s-a casat hotărârea din 23 iunie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și s-a remis cauza la rejudecare în alt complet de judecată. Prin încheierea protocolară din 16 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru a fost atrasă în proces în calitate de intervenient accesoriu, Agenția Proprietății Publice.

La 01 februarie 2022, SRL „Indagro Export” a depus cerere de majorare a cuantumului pretențiilor din acțiune și a solicitat încasarea din contul pârâtului în beneficiul său a datoriei în mărime de 2 850 188,14 lei, dobânzii de întârziere pentru perioada 03 august 2019 – 01 februarie 2022 în mărime de 822 589,14 lei și cheltuielilor de judecată în sumă de 50 000 de lei suportate pentru achitarea taxei de stat la depunerea acțiunii. La 22 august 2022, SRL „Indagro Export” și-a majorat pretențiile, solicitând încasarea din contul Întreprinderii de Stat ,,Calea Ferată din Moldova” în beneficiul său a datoriei în mărime de 2 850 188,14 lei, dobânzii de întârziere pentru perioada 03 august 2019 – 24 august 2022 în mărime de 1 221 304,16 lei și cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 15 septembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a admis integral cererea de chemare în judecată înaintată de către „Indagro Export” SRL. S-a încasat din contul Întreprinderii de Stat ,,Calea Ferată din Moldova” în beneficiul „Indagro Export” SRL datoria în mărime de 2 850 188,14 lei conform contractului de vânzare-cumpărare nr.2949/IV/2019 din 16 aprilie 2019, dobânda de întârziere pentru perioada 03 august 2019 – 24 august 2022 în mărime de 1 121 304,16 lei, cheltuielile de judecată în sumă de 50 000 de lei suportate pentru achitarea taxei de stat la depunerea acțiunii. La 05 octombrie 2022, Întreprinderea de Stat ,,Calea Ferată din Moldova” a declarat apel solicitând casarea hotărârii și emiterea unei hotărâri noi prin care cererea de chemare în judecată să fie respinsă ca neîntemeiată și încasarea din contul SRL „Indagro Export” a tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin decizia din 29 martie 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul declarat de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” și s-a menținut hotărârea din 15 septembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. La 07 iulie 2023, Întreprinderea de Stat ,,Calea Ferată din Moldova” a declarat recurs împotriva deciziei din 29 martie 2023 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe, și emiterea unei hotărâri noi de respingere a acțiunii depuse de SRL „Indagro Export”. La 25 iulie 2023, Întreprinderea de Stat ,,Calea Ferată din Moldova” a declarat recurs suplimentar, solicitând suspendarea executării deciziei Curții de Apel Chișinău din 29 martie 2023 și a hotărârii din 15 septembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în temeiul art. 435 alin.(2) din Codul de procedură civilă.

Totodată, a menținut și solicitări din recursul inițial. La 29 aprilie 2024, SRL „Indagro Export” a depus cerere cu privire la accelerarea procedurii de judecare a cauzei civile în ordine de recurs. 2 În motivarea cererii, SRL „Indagro Export” a invocat că cauza se află pe rolul instanțelor de judecată din anul 2020 și nu există o finalitate. A indicat că este un litigiu cu privire la încasarea datoriei, de o complexitate redusă. A menționat că la moment există decizia definitivă a Curții de Apel Chișinău, însă intimata refuză să achite datoria, având în vedere că nu este soluția Curții Supreme de Justiție. Suplimentar a invocat că la moment există riscul ca SRL „Indagro Export” să devină insolventă din motivul imposibilității onorării obligațiilor sale față de creditorii săi.

Studiind cererea de accelerare a procedurii de judecare a cauzei civile în ordine de recurs, în raport cu materialele cauzei și cadrul legal aplicabil, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că aceasta urmează a fi respinsă, din motivele ce succed. În conformitate cu prevederile art. 192 alin. (11) și (12) din Codul de procedură civilă, în situația în care, la judecarea unei cauze concrete, există pericolul de încălcare a termenului rezonabil, participanții la proces pot adresa instanței care examinează cauza în fond o cerere privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei. Examinarea cererii se face în absența părților, în termen de 5 zile lucrătoare, de către un alt judecător sau de un alt complet de judecată decât cel care examinează cauza.

Potrivit prevederilor art. 110 din Codul de procedură civilă, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. Conform art. 111 alin. (1) din Codul de procedură civilă, actele de procedură se efectuează în termenul prevăzut de lege. În cazul în care nu este stabilit prin lege, termenul de procedură se fixează de către instanța judecătorească. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că prezenta cauză civilă a parvenit în adresa Curții Supreme de Justiție la data de 20 iulie 2023, fapt confirmat prin ștampila instituției, aplicată pe coperta dosarului.

Prezenta cauză civilă, în ordine de recurs, a fost repartizată în mod automat- aleatoriu, prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor, la data de 25 august 2023, Completului de judecată constituit din judecătorii: Viorica Puica (președinte), Oxana Parfeni și Ion Malanciuc. Prin încheierea din 30 ianuarie 2024 a Curții Supreme de Justiție s-a admis declarația de abținere a judecătorului Ion Malanciuc, de la examinarea recursului depus de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 29 martie 2023. Prezenta cauză civilă, în ordine de recurs, a fost repartizată repetat în mod automat-aleatoriu, prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor, la data de 31 ianuarie 2024, Completului de judecată constituit din judecătorii: Viorica Puica (președinte), Oxana Parfeni și Mariana Ursachi.

3 Examinarea admisibilității recursului declarat de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 29 martie 2023 a fost fixată pentru data de 21 februarie 2024. Ședințele de judecată fixate pentru data de 21 februarie 2024, 20 martie 2024, 24 aprilie 2024 pentru examinarea admisibilității recursului declarat de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 29 martie 2023, au fost amânate având în vedere volumul de lucru al Completului de judecată al Curții Supreme de Justiție determinat de numărul mare de dosare aflate în procedură, de complexitatea acestora, precum și de existența în procedură a dosarelor care urmează a fi examinate cu prioritate și în regim de urgență, participarea judecătorilor care fac parte din completul de judecată în examinarea cauzelor „Pre-vetting”, dar și necesitatea studierii suplimentare a materialelor dosarului În context, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că, potrivit informației din raportul statistic privind numărul de dosare per judecător, generat de Programul Internat de Gestionare a Dosarelor care atestă un volum de lucru impunător al judecătorului-raportor și al completului de judecată în ansamblu, determinat de numărul mare de dosare aflate în procedură și de complexitatea acestora,

se va nota că printre dosarele repartizate există și cauze care, potrivit exigențelor legale, urmează a fi examinate de urgență și în mod prioritar. Astfel, conform disponibilității agendei judecătorului-raportor, cauza a fost fixată spre examinare în ordine de recurs pentru data de 03 iulie 2024, ora 09:00, informație care se conține inclusiv și pe pagina oficială web a Curții Supreme de Justiție, www.csj.md, la compartimentul „Agenda ședințelor de judecată”. Raportând circumstanțele constatate la cadrul legal citat supra, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că, la caz, ședința pentru examinarea recursului declarat de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova”, a fost stabilită în cel mai proxim termen și că nu există pericolul de încălcare a termenului rezonabil, la examinarea cererii de recurs, iar conduita instanței judecătorești este în corespundere cu esența principiului de examinare în termen rezonabil.

Cu atât mai mult, în speță nu se atestă nici temeiurile prevăzute la art. 192 alin. (2) din Codul de procedură civilă, de a fi examinată cauza în regim de urgență și în mod prioritar. Din analiza cererii cu privire la accelerarea procedurii de judecare a cauzei în ordine de recurs, Completul de judecată reține că, nu poate fi imputat instanței de recurs, argumentul din cerere precum că, prezenta cauză se află pe rolul instanțelor de judecată din anul 2020. Or, la examinarea recursului termenul a fost fixat în cel mai proxim termen, la caz 03 iulie 2024, ținând cont de sarcina de lucru a instanței de recurs și agenda judecătorilor care fac parte din Completul de judecată, care urmează să examineze cauza respectivă.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține din jurisprudența constantă a Curții Europene pentru Drepturile Omului - obligația pozitivă a 4 instanțelor judecătorești de a întreprinde toate măsurile adecvate pentru ca procesul civil să se desfășoare în cadrul termenului rezonabil impus de dispozițiile art. 6 paragraful 1 din CEDO, obligație realizată, la caz. Din considerentele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție va respinge cererea privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei în ordine de recurs, depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Indagro Export”.

În conformitate cu art. 192 alin. (11), 269-270 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Se respinge cererea depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Indagro Export” cu privire la accelerarea procedurii de judecare a cauzei civile în ordine de recurs, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Indagro Export” împotriva Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Ion Malanciuc Judecători Lilia Roic-Botezatu Diana Stănilă 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2024-08-28
0,99
2rac-196/23 — incasarea datoriei
Dosarul nr. 2rac-196/23 2-20016684-01-2rac-25082023 CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE 28 august 2024 mun. Chişinău Î N C H E I E R E Completul de judecată, în componenţa: Preşedinte, judecător Stella Bleșceaga Judecători Diana Stănilă Vladislav Gr
CSJ 2023-11-03
0,98
2rac-196/23 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2rac-196/23 2-20016684-01-2rac-25082023 Î N C H E I E R E 03 noiembrie 2023 mun. Chişinău CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE Completul de judecată, în componenţa: Preşedinte, judecător Viorica Puica Judecători Oxana Parfeni Aliona Donos
CSJ 2022-07-27
0,96
2rac-17/22 — incasarea datoriei si a dobinzii de intirziere
Dosarul nr. 2rac-17/2022 2-19176625-01-2rac-17012022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. I. Pulbere) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, L. Pruteanu, I. Țurcan) D E C I Z I E 27 iulie 2022 mun. Ch
CSJ 2021-03-31
0,96
2rac-83/21 — încasarea datoriei si dobânzii de întârziere
Dosarul nr. 2rac-83/21 Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) jud: A. Ciubotaru Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) jud: A. Panov, L. Pruteanu, I. Țurcan D E C I Z I E 31 martie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, co
CSJ 2021-11-24
0,96
2rac-282/21 — incasarea datoriei
Dosarul nr. 2rac-282/2021 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (A.Ciubotaru) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (M.Guzun, A.Malîi, I.Dutca) Î N C H E I E R E 24 noiembrie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă