Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 17.04.2024
respins

2dsc-12/24 — intentarea procesului de insolvabilitate

HOTĂRÂRE
17.04.2024
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
intentarea procesului de insolvabilitate
Temei legal
Explicarea hotărîrii
Citează această cauză
2dsc-12/24 — intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr. 2dsc-12/24 2-21164607-01-2ds-29012024 ÎNCHEIERE 17 aprilie 2024 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Ion Malanciuc Judecători Oxana Parfeni Diana Stănilă examinând cererea depusă de către avocatul Corneliu Vlad, în interesele Societății cu Răspundere Limitată „Servtrade Group” privind explicarea încheierii din data de 24 ianuarie 2024 a Curții Supreme de Justiție, în cauza de insolvabilitate cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea cu Răspundere Limitată „Tradn Grup”, constată: La 08 noiembrie 2021 Societatea cu Răspundere Limitată „BM Direct” (în continuare SRL „BM Direct”) s-a adresat instanței de judecată cu cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate în privința debitorului Societatea cu Răspundere Limitată „Tradn Grup” (în continuare SRL „Tradn Grup”).

Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Central din 11 noiembrie 2021 cererea introductivă depusă de reprezentantul creditorului SRL „BM Direct” a fost admisă spre examinare. La 19 noiembrie 2021 Serviciul Fiscal de Stat s-a adresat instanței de judecată cu cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate în privința debitorului SRL „Tradn Grup”. Prin încheierea Judecătoriei Chișinău. sediul Central din 25 noiembrie 2021 a fost admisă spre examinare cererea introductivă înaintată de creditorul Serviciul Fiscal de Stat cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate în privința debitorului SRL „Tradn Grup”.

Judecătoria Chișinău, sediul Central prin încheierea din 23 decembrie 2021 a conexat într-o singură procedură cererea introductivă înaintată de creditorul Serviciul Fiscal de Stat cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate în privința debitorului SRL „Tradn Grup” la cauza intentată la cererea introductivă depusă de creditorul SRL „BPM Direct” privind intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL „Tradn Grup”. Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Central din 13 ianuarie 2022 s-a admis cererea introductivă depusă de creditorul SRL „BM Direct” și cererea introductivă depusă de creditorul Serviciul Fiscal de Stat cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate față de debitorul SRL „Tradn Grup”.

S-a constatat insolvabilitatea debitorului SRL „Tradn Grup” și s-a dispus inițierea procedurii 1 simplificate a falimentului cu dizolvarea SRL „Tradn Grup”, cu desemnarea lui Andrei Postica în calitate de lichidator al SRL „Tradn Grup”. La 10 februarie 2022 SA „Moldovahidromaș” a înaintat cerere de validare a creanțelor, prin care a solicitat admiterea și validarea creanței creditorului SA „Moldovahidromaș” în mărime totală de 33 265 829,30 lei, dintre care suma de 25 295 177,66 lei și suma dobânzii de întârziere de 7 970 651,64 lei în rangul VI al tabelului creanțelor al debitorului SRL „Tradn Grup”. La 15 martie 2022, lichidatorul Andrei Postica a depus tabelul definitiv al creanțelor împotriva patrimoniului SRL „Tradn Grup”.

Creanța SA „Moldovahidromaș” de rangul V a fost contestată de către creditorul SRL „Servtrade Group”. La 23 iunie 2023 SA „Moldovahidromaș” a depus contestație la hotărârea lichidatorului SRL „Tradn Grup”, Andrei Postica privind convocarea adunării creditorilor SRL „Tradn Grup” la 14 iunie 2023. Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Central din data de 15 septembrie 2023 a fost respinsă contestația depusă de SA „Moldovahidromaș”, în proces de insolvabilitate, împotriva hotărârii lichidatorului Andrei Postica privind convocarea adunării creditorilor SRL „Tradn Grup” la 14 iunie 2023, ca fiind neîntemeiată. Invocând dezacordul cu încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Central din 15 septembrie 2023, administratorul SRL „Tradn Grup”, Natalia Neculcea a înaintat cerere de recurs, solicitând admiterea cererii de recurs, casarea integrală a încheierii cu emiterea unei decizii noi prin care contestația să fie admisă.

La 11 decembrie 2023 avocatul Corneliu Vlad, în interesele SRL „Servtrade Group” a depus cerere, prin care a solicitat strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de același nivel. Curtea Supremă de Justiție prin încheierea din data de 24 ianuarie 2024 a respins cererea SRL „Servtrade Group” cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de același grad. La 29 ianuarie 2024 avocatul Corneliu Vlad, în interesele SRL „Servtrade Group”, a depus cerere prin care a solicitat explicarea încheierii din data de 24 ianuarie 2024 a Curții Supreme de Justiție prin care s-a respins cererea cu privire la strămutarea cauzei de insolvabilitate de la Curtea de Apel Chișinău, la o altă instanță egală în grad.

În motivarea cererii avocatul Corneliu Vlad, în interesele SRL „Servtrade Group”, a menționat că soluția expusă în încheierea din data de 24 ianuarie 2024 a Curții Supreme de Justiție este una evazivă, fără o motivare persistentă și neclară. Astfel, solicită explicarea faptului care ar fi caracterul circumstanțelor situaționale ale acțiunilor judecătorilor, care ar putea fi calificate drept circumstanțe ce ar putea știrbi nepărtinirea judecătorilor la examinarea cauzei deduse în circumstanțele existente. Avocatul Corneliu Vlad, în interesele SRL „Servtrade Group”, a susținut că din conținutul actului judecătoresc enunțat nu rezultă dacă problema ridicată a fost cu adevărat examinată, pe cale de consecință nu rezultă nici rezolvarea miezului pertinent, care să ateste examinarea complexă a motivelor care au stat la baza emiterii soluției, iar constatările expuse sunt incerte și lasă loc de interpretări.

Examinând cererea privind explicarea încheierii din 24 ianuarie 2024 a Curții Supreme de Justiție, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a o respinge, din următoarele motive. În conformitate cu articolul 251, alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă sunt necesare explicații referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului 2 hotărârii sau dacă hotărârea cuprinde dispoziții contradictorii, instanța emitentă, la cererea participanților la proces sau a executorului judecătoresc, dă explicații asupra dispozitivului ori omite dispozițiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărârii. Completul de judecată subliniază că în spiritul dreptului procedural civil, hotărârea judecătorească trebuie să fie certă, să nu producă confuzii și să nu creeze disensiuni pentru cei care urmează să-și conformeze conduita prescrierilor acesteia.

Pentru a aduce o certitudine, necondiționalitate și deplinătate hotărârii judecătorești, legiuitorul a învestit instanța de judecată inter alia cu dreptul de a explica conținutul hotărârii ori a omite dispozițiile contradictorii. Instituția explicării hotărârii constituie un mijloc legal conferit instanței de judecată emitente de a explica dispozițiile contradictorii cuprinse în hotărâre, precum și sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului acesteia. Ea nu poate fi considerată ca un mijloc destinat modificării sau anulării titlului executoriu, această finalitate fiind posibil de realizat doar prin intermediul căilor de atac. La examinarea cererii de explicare a hotărârii nu se pot discuta împrejurări, care ar repune în discuție o hotărâre judecătorească irevocabilă, deoarece acest fapt contravine autorității lucrului judecat.

Obiectul explicării unei hotărâri judecătorești se poate referi doar la înțelesul hotărârii, limitele și modalitatea executării prestațiilor, precum și la cercul persoanelor vizate prin hotărâre. Prin prisma prevederilor normei sus citate, Completul de judecată apreciază ca neîntemeiate argumentele cuprinse în cererea depusă de către avocatul Corneliu Vlad, în interesele SRL „Servtrade Group”, privind explicarea încheierii din data de 24 ianuarie 2024 a Curții Supreme de Justiție și, respectiv, care nu pot fi reținute drept temei de admitere a cererii. Or, din conținutul încheierii din 24 ianuarie 2024 a Curții Supreme de Justiție, prin care s-a respins cererea depusă de către avocatul Corneliu Vlad, în interesele SRL „Servtrade Group”, cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de același grad, nu rezultă că se necesită explicații referitor la sens, extinderea sau aplicarea sa.

Dispozitivul încheierii indică cert soluția Curții Supreme de Justiție de a respinge cererea depusă de avocatul Corneliu Vlad, în interesele SRL „Servtrade Group”, cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de același grad, cu restituirea Curții de Apel Chișinău, pentru examinare în ordine de recurs a cauzei de insolvabilitate cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL „Tradn Grup”. Mai mult, din partea motivată a încheierii Curții Supreme de Justiție rezultă clar și temeiurile care au stat la baza adoptării acestei soluții, precum și normele legale aplicabile speței, constatările fiind expuse cert, fără a lasă loc interpretărilor.

La fel, Completul de judecată nu poate accepta argumentul avocatului Corneliu Vlad, în interesele SRL „Servtrade Group”, referitor la faptul că soluția expusă în încheierea din 24 ianuarie 2024 este evazivă, nemotivată și fără elucidarea tuturor circumstanțelor de fapt, fiind necesar ca Curtea Supremă de Justiție să dea explicații. Or, în memoriul încheierii din 24 ianuarie 2024, Curtea Supremă de Justiție a indicat că cererea de strămutare nu cade sub incidența prevederilor art. 43, alin. (2), lit. f) din Codul de procedură civilă, deoarece solicitantul nu a indicat motive întemeiate, justificate prin probe concludente, pertinente, ce ar putea indica asupra eventualelor bănuieli de părtinire a judecătorilor Curții de Apel Chișinău desemnați pentru examinarea, prezentei cauze de insolvabilitate.

3 Din considerentele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a respinge cererea depusă de către avocatul Corneliu Vlad, în interesele SRL „Servtrade Group”, cu privire la explicarea încheierii din 24 ianuarie 2024 a Curții Supreme de Justiție. În conformitate cu art. 251, art. 269-270 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție dispune: Se respinge cererea depusă de către avocatul Corneliu Vlad, în interesele SRL „Servtrade Group”, cu privire la explicarea încheierii din 24 ianuarie 2024 a Curții Supreme de Justiție emisă în cauza de insolvabilitate cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea cu Răspundere Limitată „Tradn Grup”.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Ion Malanciuc Judecători Oxana Parfeni Diana Stănilă 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2024-04-24
0,99
2dsc-6/24 — intemtarea procesului de insolvabilitate
Dosarul nr. 2dsc-6/24 2-21164607-01-2ds-29012024-2 ÎNCHEIERE 24 aprilie 2024 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componență: Președinte, judecător Oxana Parfeni Judecători Ion Malanciuc Diana Stănilă examinând
CSJ 2024-01-24
0,99
2ac-519/23 — cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate
Dosarul nr.2ac-519/23 2-21164607-01-2ac-19122023 ÎNCHEIERE 24 ianuarie 2024 mun. Chişinău Curtea Supremă de Justiţie Completul de judecată, în componenţă: Preşedinte, judecător Aliona Miron Judecători Ion Malanciuc Diana Stănilă examinând c
CSJ 2024-01-24
0,98
2ac-526/23 — intemtarea procesului de insolvabilitate
Dosarul nr. 2ac-526/23 2-21164607-01-2ac-19122023-2 ÎNCHEIERE 24 ianuarie 2024 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componență: Președinte, judecător Aliona Miron Judecători Ion Malanciuc Diana Stănilă examinân
CSJ 2022-09-28
0,97
2dsc-19/22 — intentarea procesului de insolvabilitate
Dosarul nr. 2dsc-19/2022 2-21164607-01-ds-07072022 Curtea Supremă de Justiţie (jud: Sv. Filincova, M. Ghervas, G. Stratulat) ÎNCHEIERE Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, 28 septembrie 202
CSJ 2022-07-06
0,97
2ac-125/22 — intentarea procesului de insolvabilitate
Dosarul nr.2ac-125/2022 2-21164607-01-2ac-02062022 ÎNCHEIERE 06 iulie 2022 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în componenţa Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filin
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă