3r-235/23 — anularea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea actului administrativ
- Temei legal
- temeiurile declararii recursului
3r-235/23 — anularea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2024)
Dosarul nr. 3r-235/23 2-18007549-01-3r-13092023 Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud: G. Mîra, I. Dutca, D. Băbălău) D E C I Z I E 27 martie 2024 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Mariana Ursachi examinând recursul depus de examinând recursul depus de către Consiliul orășenesc Leova, în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Consiliul or. Leova, Primăria Leova împotriva SRL „Cimișlia Gaz”, terț ÎI „Gudumac Vasile” Agenția Servicii Publice cu privire la declararea nulității contractelor de vânzare-cumpărare și la cererea de chemare în judecată depusă de ÎI „Gudumac Vasile” împotriva Consiliului or.
Leova, Primăria Leova cu privire la anularea actului administrativ, împotriva încheierii din 17 mai 2023 a Curții de Apel Comrat, prin care s-a împuternicit Serviciul Fiscal de Stat, în calitate de organ executiv, pentru executarea documentului executoriu –încheierea din 25 ianuarie 2023 a Curții de Apel Comrat, c o n s t a t ă : La 01 noiembrie 2022 Întreprinzătorul Individual „Gudumac Vasile” (în continuare ÎI „Gudumac Vasile”), a depus la Curtea de Apel Comrat cerere, prin care a solicitat inițierea procedurii executării hotărârii din 23 martie 2021 a Judecătoriei Cimișlia, sediul Central și aplicarea în privința persoanelor responsabile din cadrul Consiliului or. Leova și/sau a aparatului Primăriei or.
Leova a amenzii de constrângere, în temeiul art.253 alin. (1) și art.254 din Codul administrativ, pentru neexecutarea actului judecătoresc nominalizat (f.d. 1-19). Prin încheierea din 25 ianuarie 2023 a Curții de Apel Comrat s-a aplicat Consiliului or. Leova amendă în mărime de 500 unități convenționale, ceea ce constituie 25000 de lei, pentru neexecutarea hotărârii din 23 martie 2021 a Judecătoriei Cimișlia, sediul Central. S-a explicat Consiliului or. Leova că aplicarea amenzii nu scutește debitorul de la executarea hotărârii din 23 martie 2021 a Judecătoriei Cimișlia, sediul Central. S-a acordat Consiliului or. Leova un termen de 30 zile de la recepționarea prezentei încheieri pentru executarea hotărârii din 23 martie 2021 a Judecătoriei Cimișlia, sediul Central, cu prezentarea probelor în acest sens, prin depunerea lor la Curtea de Apel Comrat (f.d.
60-63). La 02 februarie 2023 Consiliul or. Leova a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 25 ianuarie 2023 a Curții de Apel Comrat, solicitând anularea acesteia ca fiind neîntemeiată (f.d. 67-70). Prin decizia din 10 mai 2023 a Curții Supreme de Justiție a fost respins recursul depus de Consiliul or. Leova și a fost menținută încheierea din 25 ianuarie 2023 a Curții de Apel Comrat. Prin încheierea din 17 mai 2023 a Curții de Apel Comrat a fost împuternicit Serviciul Fiscal de Stat, în calitate de organ executive, pentru executarea documentului executoriu –încheierea Curții de Apel Comrat din 25 ianuarie 2023, privind încasarea în beneficiul statului de la Consiliul orășenesc Leova prin intermediul bugetului primăriei or.
Leova, a creanțelor bănești, care rezultă din amenda de constrângere în mărime de 500 (cinci sute) unități convenționale, adică 25000 (douăzeci și cinci mii) lei pentru neexecutarea hotărârii judecătoriei Cimișlia, sediul Centru din 23 martie 2021, și încasarea amenzii de constrângere prin intermediul bugetului primăriei or. Leova, în beneficiul statului. La data de 05 iunie 2023, Consiliul orășenesc Leova, a depus recurs împotriva încheierii din 17 mai 2023 a Curții de Apel Comrat, solicitând admiterea recursului cu casarea încheierii recurate (f.d.120-123).
În susținerea recursului a invocat dezacordul cu încheierea contestată, menționând că după pronunțarea deciziei din 10 mai 2023 a Curții Supreme de Justiție, fără respectarea termenului de o săptămână, Curtea de Apel Comrat a .emis încheierea din 17 mai 2023, or, potrivit art.182 alin. (1) din Codul administrativ, dacă debitorul executării nu achită amenda de constrângere în decursul unei săptămâni de la scadență, atunci suma fixată în calitate de amendă se execută în conformitate cu cap. II din titlul. Executarea încetează imediat ce debitorul executării îndeplinește acțiunea cerută sau permite măsura ce urmează a fi tolerată. În conformitate cu art. 249, alin. (3) din Codul administrativ, executarea este inițiată printr-o cerere a creditorului executării.
Deciziile în procedura de executare se emit prin încheiere, care poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 3 zile. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că recursul depus de Consiliul orășenesc Leova, la data de 05 iunie 2023 este în termen, având în vedere că încheierea contestată a fost notificată la data de 19 iunie 2023 (f.d.119). În conformitate cu art. 243, alin. (2) din Codul administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată. Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces. În speță, Completul nu consideră oportun de a cita participanții la proces pentru a se pronunța cu privire la argumentele invocate în recurs, deoarece criticele recurentului Consiliul orășenesc Leova, au fost expuse cu suficientă claritate.
Examinând recursul depus, prin prisma argumentelor invocate de recurent și a materialelor din dosar, coroborat cu normele de drept pertinente cauzei, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a-l admite, cu anularea încheierii din 17 mai 2023 a Curții de Apel Comrat și restituirea cauzei la rejudecare. În motivarea concluziei enunțate se rețin următoarele argumente. În conformitate cu art. 243, alin. (1), lit. c) din Codul administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă decizie prin care anulează încheierea și adoptă o nouă încheiere. Din actele cauzei rezultă că la data de 23 martie 2021, prin hotărârea judecătoriei Cimișlia sediul central, cererea de chemare în judecată în ordinea contenciosului administrativ înaintată de către Consiliul or.
Leova, Primăria Leova către SRL „Cimișlia Gaz” intervenienții accesorii ÎI „Gudumac Vasile”, Agenția Serviciilor Publice, privind încasarea a datoriei în mărime de 24814 lei și 10 bani din contul SRL „Cimișlia gaz”, declararea nulității contractelor de vânzarea- cumpărare din 07.12.2017 a construcțiilor speciale între SRL „Cimișlia gaz” și ÎI „Gudumac Vasile” cu readucerea părților la poziția inițială și obligarea Agenția Serviciilor Publice, serviciul cadastral teritorial Leova să radieze din registru Bunurilor imobile a înscrierilor referitor la dreptul de proprietate a ÎI „Gudumac Vasile” în privința următoarelor bunuri : - construcție specială, nr. cadastral 5701218.480.01 cu suprafața de 123 m.p.
situat în or. Leova, str. Independenței, f/n; - construcție specială, nr. cadastral 5701222.007.01 cu suprafața de 100 m.p. situat în or Leova, str. Independenței , f/n; - construcție specială, nr. cadastral 5701216102.01 cu suprafața de 83 m.p. situat în or. Leova, str. M. Eminescu, f/n; - construcție specială, nr. cadastral 5701219.111.02 cu suprafața de 48,9 m.p. situat în or. Leova, str. 31 August, nr. 1/1; - construcție specială, nr. cadastral 5701216.094.01 cu suprafața de 129,8 m.p. situat în or. Leova, str. M. Varlaam, f/n; - construcție specială, nr. cadastral 5701222.028.01 cu suprafața de 91,3 m.p. situat în or. Leova, str. Gh. Asachi, f/n; - construcție specială, nr. cadastral 5701218.113.01 cu suprafața de 54,4 m.p.
situat în or. Leova, str. Aldea Teodorovici, f/n; - construcție specială, nr. cadastral 5701216.009.01 cu suprafața de 81 m.p. situat în or. Leova, str. Ștefan cel Mare și Sfînt, f/n; - construcție specială, nr. cadastral 5701215.216.01 cu suprafața de 55,6 m.p. situat în or. Leova, str. Ștefan cel Mare și Sfînt, f/n; - construcție specială, nr. cadastral 5701216.052.01 cu suprafața de 65 m.p. situat în or. Leova, str. Constantin Pruteanu, f/n – s-a respins ca fiind neîntemeiată. S-a anulat Decizia Consiliului or. Leova nr. 2.13 din 29 mai 2018 cu privire la respingerea cererii depuse de ÎI „Gudumac Vasile” privind vînzarea terenurilor aferente bunurilor imobile ce aparțin ÎI „Gudumac Vasile”.
S-a obligat Consiliul or. Leova de a emite act administrativ individual cu privire la permiterea vânzării Întreprinderii Individuale „Gudumac Vasile” terenurilor aferente următoarelor bunurilor imobile ce aparțin cu dreptul de proprietate ÎI „Gudumac Vasile”: - construcție specială, nr. cadastral 5701218.480.01 cu suprafața de 123 m.p. situat în or. Leova, str. Independenței, f/n; - construcție specială, nr. cadastral 5701222.007.01 cu suprafața de 100 m.p. situat în or Leova, str. Independenței , f/n; - construcție specială, nr. cadastral 5701216102.01 cu suprafața de 83 m.p. situat în or. Leova, str. M. Eminescu, f/n; - construcție specială, nr. cadastral 5701219.111.02 cu suprafața de 48,9 m.p.
situat în or. Leova, str. 31 August, nr. 1/1; - construcție specială, nr. cadastral 5701216.094.01 cu suprafața de 129,8 m.p. situat în or. Leova, str. M. Varlaam, f/n; - construcție specială, nr. cadastral 5701222.028.01 cu suprafața de 91,3 m.p. situat în or. Leova, str. Gh. Asachi, f/n; - construcție specială, nr. cadastral 5701218.113.01 cu suprafața de 54,4 m.p. situat în or. Leova, str. Aldea Teodorovici, f/n; - construcție specială, nr. cadastral 5701216.009.01 cu suprafața de 81 m.p. situat în or. Leova, str. Ștefan cel Mare și Sfînt, f/n; - construcție specială, nr. cadastral 5701215.216.01 cu suprafața de 55,6 m.p. situat în or. Leova, str. Ștefan cel Mare și Sfînt, f/n; - construcție specială, nr. cadastral 5701216.052.01 cu suprafața de 65 m.p.
situat în or. Leova, str. Constantin Pruteanu, f/n. S-a încasat de la Consiliul or. Leova în beneficiul ÎI „Gudumac Vasile” cheltuieli de judecată în sumă de 4000 lei. În rest, cerințele ÎI „Gudumac Vasile” s-a respins. (f.d.4-14) La data de 24 august 2022 și la data de 20 septembrie 2022, Gudumac Vasile în interesele ÎI „Gudumac Vasile” a expediat la adresa primăriei or. Leova cerere cu privire la executarea hotărârii judecătorești și anume a hotărârii emise la data de 23 martie 2021 de către judecătoria Cimișlia sediul central cât și executarea neîntârziată a deciziei colegiului judiciar al Curții de Apel Comrat din 28 februarie 2022 prin care s-a respins cererea de apel depusă de Consiliul or.
Leova și primarul or. Leova. (f.d.15, 18) La data de 07 noiembrie 2022, în adresa Colegiului judiciar al Curții de Apel Comrat a parvenit cererea lui Gudumac Vasile în interesele ÎI „Gudumac Vasile” cu privire la inițierea procedurii de executare a hotărârii judecătorești de obligare pronunțată de instanța de contencios administrativ și aplicarea amenzii de constrângere pentru neexecutarea hotărârii judecătorești.
(f.d.1) La data de 08 noiembrie 2022, a fost emisă încheierea Curții de Apel Comrat prin care s-a primit în procedură cererea lui Gudumac Vasile în interesele ÎI „Gudumac Vasile” cu privire la inițierea procedurii de executare a hotărârii judecătoriei Cimișlia, sediul Central din 23 martie 2021. La data de 09 noiembrie 2022, a fost emis înscrisul prin care s-a informat Consiliul orașului Leova și Primarul orașului Leova despre obligația de a executa hotărârea judecătorească a judecătoriei Cimișlia sediul central din 23 martie 2021, adoptată pe cauza la cererea de chemare judecată în ordinea contenciosului administrativ înaintată de către Consiliul or. Leova, Primăria Leova către SRL „Cimișlia gaz” intervenienții accesorii ÎI „Gudumac Vasile”, Agenția Serviciilor Publice, privind declararea nulității contractelor de vânzarea-cumpărare, încasarea datoriilor și cererea de chemare în judecată înaintată de către ÎI „Gudumac Vasile” către Consiliul or.
Leova, Primarul Leova, intervenient accesoriu Agenția Servicii Publice privind anularea actului administrativ încasarea cheltuielilor de judecată și repararea prejudiciului moral, în termen de 21 zile de la data recepționării prezentei informații.
La data de 07 decembrie 2022, a fost emis înscrisul prin care se solicita prezentarea informației cu privire la executarea cerințelor indicate prin conținutul scrisorii expediate la adresa Consiliului orașului Leova la data de 09 noiembrie 2022 și recepționată la 14 noiembrie 2022. La data de 12 ianuarie 2023, a parvenit răspunsul reprezentantului Consiliului orășenesc Leova, avocatul Coadă Andrei prin care s-a indicat că Consiliul orășenesc Leova în temeiul Legii nr.436-XVI din 28.12.2006 Privind administrația publică locală, a inițiat procedura de executare a Hotărârii Judecătoriei Cimișlia din 23 martie 2021 , conform Legii nr.1308 din 25.07.1997 „privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului”, Legea nr.121 din 04.05.2007 „privind administrarea și deetatizarea proprietății publice”, Regulamentului „cu privire la vînzarea cumpărarea și locațiune/arenda terenurilor aferente” aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1428 din 16.12.2008, fiind emis proiect de decizie nr. 5.24 cu includerea in ordinea de zi a ședinței extraordinare din 29.11.2022, convocată prin Dispoziția Primarului orașului Leova Nr.215 din 22.11.2022, „Cu privire la executarea Hotărârii Judecătoriei Cimișlia din 23 martie 2021 (definitive și irevocabilă) prin care a fost dispusă anularea Deciziei Consiliului orășenesc Leova nr.2.13.
din 29.05.2018” fiind înaintat spre examinare consilierilor. Prin votul majorității consilierilor locali aleși, s-a decis refuzul vânzării terenurilor aferente bunurilor imobile ce aparțin ÎI „Gudumac Vasile”.
La data de 25 ianuarie 2023, prin încheierea Colegiului de contencios administrativ al Curții de Apel Comrat s-a aplicat Consiliului orășenesc Leova amendă în mărime de 500 (cinci sute) unități convenționale, ceea ce constituie 25000 (douăzeci și cinci mii) lei, pentru neexecutarea hotărârii judecătoriei Cimișlia sediul central din 23 martie 2021. S-a explicat Consiliului orășenesc Leova că aplicarea amenzii nu scutește debitorul de la executarea hotărârii judecătoriei Cimișlia sediul central din 23 martie 2021. S-a acordat Consiliului orășenesc Leova un termen de 30 zile de la recepționarea prezentei încheieri pentru executarea hotărîrii judecătoriei Cimișlia sediul central din 23 martie 2021, cu prezentarea probelor în acest sens, prin depunerea lor la Curtea de Apel Comrat.
(f.d.60-63) Prin decizia din 10 mai 2023 a Curții Supreme de Justiție s-a respins recursul depus de Consiliul or. Leova și s-a menținut încheierea din 25 ianuarie 2023 a Curții de Apel Comrat (f.d.89-96) Prin încheierea din 17 mai 2023 Curtea de Apel Comrat a împuternicit Serviciul Fiscal de Stat, în calitate de organ executive, pentru executarea documentului executoriu –încheierea Curții de Apel Comrat din 25 ianuarie 2023, privind încasarea în beneficiul statului de la Consiliul orășenesc Leova prin intermediul bugetului primăriei or. Leova, a creanțelor bănești, care rezultă din amenda de constrângere în mărime de 500 (cinci sute) unități convenționale, adică 25000 (douăzeci și cinci mii) lei pentru neexecutarea hotărârii judecătoriei Cimișlia, sediul Centru din 23 martie 2021, și încasarea amenzii de constrângere prin intermediul bugetului primăriei or.
Leova, în beneficiul statului. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că Curtea de Apel Comrat pripit a dispus împuternicirea Serviciului Fiscal de Stat, în calitate de organ executive, pentru executarea documentului executoriu, din următoarele considerente. Potrivit art. 256 alin. (1)-(4) din Codul administrativ, dacă cel puțin două încercări de executare conform art. 253 alin. (2) și art. 254 nu s-au soldat cu succes, instanța de apel poate mandata o persoană cu executarea. Persoana cu mandat de executare acționează sub controlul instanței de apel, măsurile de executare întreprinse de aceasta considerîndu-se încheieri ale instanței de apel. Persoana cu mandat de executare este în drept să întreprindă toate măsurile pentru îndeplinirea obligației ce reiese din titlul executoriu.
Conducătorul persoanei juridice de drept public, precum și toți colaboratorii acesteia se supun indicațiilor persoanei cu mandat de executare îndreptate spre îndeplinirea obligației ce reiese din titlul executoriu. În calitate de persoană cu mandat de executare se desemnează un funcționar sau un judecător în exercițiul funcțiunii ori o persoană care a deținut o funcție de demnitate publică. Colaboratorii persoanei juridice de drept public în privința căreia are loc executarea nu pot fi desemnați. Desemnarea poate fi exclusă doar din motive grave de sănătate sau din motive cu semnificație similară. Încheierea judecătorească de desemnare a persoanei cu mandat de executare se notifică participanților la procedura de executare.
Odată cu notificarea, conducătorul persoanei juridice de drept public, precum și toți colaboratorii acesteia sînt degrevați de competență în cazul pentru care se face executarea. Completul de judecată reiterează că, potrivit alin. (3) al articolului sus menționat, în calitate de persoană cu mandat de executare se desemnează un funcționar sau un judecător în exercițiul funcțiunii ori o persoană care a deținut o funcție de demnitate publică. La caz, Completul de judecată reține că, mandatarea Serviciului Fiscal de Stat, în calitate de organ executiv, pentru executarea documentului executoriu, și anume încheierea din 25 ianuarie 2023 a Curții de Apel Comrat, nu se încadrează în prevederile art. 256 alin. (3) din Codul administrativ, or, Serviciului Fiscal de Stat este o autoritate publică și nu poate fi desemnată cu mandat de executare.
Din considerentele enunțate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul depus de Consiliul orășenesc Leova, de a anula încheierea instanței de apel din 17 mai 2023, și de a remitere a cauzei la rejudecare. În conformitate cu art. 230, art. 243 alin. (1), lit. c), alin. (2) din Codul administrativ, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se admite recursul depus de Consiliul orășenesc Leova. Se anulează încheierea din 17 mai 2023 a Curții de Apel Comrat, în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Consiliul or. Leova, Primăria Leova împotriva SRL „Cimișlia Gaz”, terț ÎI „Gudumac Vasile” Agenția Servicii Publice cu privire la declararea nulității contractelor de vânzare-cumpărare și la cererea de chemare în judecată depusă de ÎI „Gudumac Vasile” împotriva Consiliului or.
Leova, Primăria Leova cu privire la anularea actului administrativ, și se restituie cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Comrat. Decizia nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Mariana Ursachi
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.