2r-518/23 — incasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea datoriei
- Temei legal
- termenul de declarare a apelului; repunerea în termen; restituirea cererii de apel
2r-518/23 — incasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2024)
Dosarul nr. 2r-518/23 2-22118392-01-2r-17112023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud.: G. Bivol) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: A. Pahopol, A. Malîi, R. Pulbere) D E C I Z I E 27 martie 2024 mun.
Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Stela Procopciuc judecători Oxana Parfeni Mariana Ursachi examinând recursul declarat de Tcaci Oleg, reprezentat de avocata Ursu Vera, în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Organizația de Creditare Nebancară „ZOOM Credit” Societate cu Răspundere Limitată împotriva lui Tcaci Oleg cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din 31 octombrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă cererea depusă de Tcacenco Oleg reprezentat de avocata Ursu Vera cu privire la repunerea în termen a cererii de apel și restituit apelul declarat de Tcaci Oleg reprezentat de avocata Ursu Vera împotriva hotărârii din 24 noiembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a c o n s t a t a t: La 10 august 2022, OCN „ZOOM Credit” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Tcaci Oleg, solicitând încasarea din contul pârâtului în beneficiul său sumei de 342118,77 de lei cu titlu de datorie, 10263,56 de lei taxă de stat și 3000 de lei cheltuieli de asistență juridică, și autorizarea pătrunderii forțate în încăperile aflate în posesia sau proprietatea debitorului în vederea executării hotărârii de judecată.
Totodată, reclamanta a mai solicitat aplicarea sechestrului pe bunurile mobile și imobile, mijloacele bănești aflate la conturile bancare ale lui Tcaci Oleg, inclusiv, și pe imobilul cu nr. cadastral XXXXX deținut de Tcaci Oleg, situat pe adresa: XXXXX, precum și pe bunurile debitorului aflate la terțe persoane, în limita valorii acțiunii, cheltuielilor de judecată și taxei de stat, în sumă totală de 355382,33 de lei.
Pe parcursul examinării cauzei, și anume la 14 septembrie 2022, OCN „ZOOM Credit” SRL reprezentată de avocatul Morărașu Eugeniu a depus cerere de majorare a pretențiilor din acțiune, solicitând încasarea din contul pârâtului în beneficiul său a sumei de 349127,49 de lei cu titlu de datorie, 10473,83 de lei taxă de stat, 3000 de lei cheltuieli de asistență juridică, 2460 de lei cheltuieli de asigurare a acțiunii, precum și autorizarea pătrunderii forțate a executorului judecătoresc în încăperile aflate în posesia sau proprietatea debitorului în scopul executării efective a hotărârii judecătorești (f.d.44- 47). 1 Ulterior, la 26 octombrie 2022, OCN „ZOOM Credit” SRL reprezentată de avocatul Morărașu Eugeniu a mai depus cerere de majorare a pretențiilor din acțiune, solicitând încasarea din contul pârâtului în beneficiul său a sumei de 355.275,49 de lei cu titlu de datorie, 10.658,27 de lei taxă de stat, 3.000 de lei cheltuieli de asistență juridică, 2.460 de lei cheltuieli de asigurare a acțiunii și 100 de lei cheltuieli pentru citarea publică a pârâtului, precum și autorizarea pătrunderii forțate a executorului judecătoresc în încăperile aflate în posesia sau proprietatea debitorului în scopul executării efective a hotărârii judecătorești (f.d.56-57).
Prin hotărârea din 24 noiembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-a admis integral acțiunea depusă de OCN „ZOOM Credit” SRL. S-a încasat din contul lui Tcaci Oleg în beneficiul OCN „ZOOM Credit” SRL suma de 355275,49 de lei cu titlu de datorie, 10658,27 de lei taxa de stat achitată la depunerea acțiunii, 3000 de lei cheltuieli de asistență juridică, 2460 de lei cheltuieli de asigurare a acțiunii și 100 de lei cheltuieli de înștiințare a pârâtului. La 31 martie 2023, SRL „Debt Recovery Group” SRL a depus cerere la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, prin care a solicitat emiterea unei încheieri de înlocuire a creditorului OCN „ZOOM Credit” SRL cu succesorul său în drepturi SRL „Debt Recovery Group” SRL în procedura de executare nr.XXXXX din 21 februarie 2023 cu privire la încasarea datoriei din contul lui Tcaci Oleg (f.d.82-83).
Prin încheierea din 11 iulie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-a admis cererea depusă de SRL „Debt Recovery Group” SRL de înlocuire a creditorului în procedura de executare și s-a dispus înlocuirea OCN „ZOOM Credit” SRL cu succesorul său în drepturi și obligații SRL „Debt Recovery Group” SRL ce rezultă din documentul executoriu nr.2-17990/22 emis de Judecătoria Chișinău, sediul Centru din 24 noiembrie 2022, aflat în procedura executoriului judecătoresc Stoian Grigore (f.d.99- 102). Totodată, la 06 aprilie 2023, Tcaci Oleg reprezentat de avocata Ursu Vera a declarat apel împotriva hotărârii din 24 noiembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând repunerea în termen a apelului, admiterea acestuia, casarea integrală a hotărârii primei instanțe, cu remiterea cauzei la rejudecare în prima instanță, în alt complet de judecată (f.d.92-94).
Prin încheierea din 31 octombrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, în temeiul art.116 și art.369 alin.(1) lit.b) din Codul de procedură civilă, a fost respinsă cererea privind repunerea în termen a apelului depusă de Tcaci Oleg, reprezentat de avocata Ursu Vera, și restituit apelul declarat de Tcaci Oleg împotriva hotărârii din 24 noiembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din motiv că apelul a fost depus în afara termenului legal, iar instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen (f.d.133- 136). La 15 noiembrie 2023, prin intermediul poștei electronice, Tcaci Oleg, reprezentat de avocata Ursu Vera a declarat recurs împotriva încheierii din 31 octombrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii instanței de apel, cu restituirea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, la etapa primirii cererii de apel.
În susținerea recursului, reprezentantul recurentului, Ursu Vera a invocat că instanța de apel eronat a concluzionat de a respingere cererea de repunere a apelului și de a restitui apelul declarat de Tcaci Oleg din motiv că a fost depus tardiv, deoarece ultimul a aflat despre emiterea hotărârii primei instanțe la 09 martie 2023, și până la această dată atât Tcaci Oleg, cât și membrii familiei sale, nu au cunoscut despre 2 existența procesului de judecată intentat la acțiunea OCN „ZOOM Credit” SRL, cât și despre emiterea hotărârii judecătorești, eliberarea titlului executoriu, intentarea procedurii de executare și aplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii. La 09 martie 2023, de către executorul judecătoresc Stoian Grigore a fost întocmit procesul-verbal de sechestru care a fost adus la cunoștința soției Tcaci Olesea, care în aceiași zi la informat pe soțul său despre măsurile întreprinse de executorul judecătoresc.
La 03 aprilie 2023, în calitate de reprezentant în interesele lui Tcaci Oleg a luat cunoștință cu procedura de executare nr.XXXXX, prezentând și debitorului copiile actelor emise de executorii judecătorești. Iar, la 06 aprilie 2023 a fost depusă cererea de apel. Reprezentantul recurentului consideră că, la actele cauzei nu se regăsesc înscrisuri probatorii care ar demonstra faptul că Tcaci Oleg a fost înștiințat în mod legal de către prima instanță despre examinarea prezentei cauze și despre emiterea dispozitivului hotărârii judecătorești. În viziunea reprezentantului recurentului, înscrisurile prezentate de intimata OCN „ZOOM Credit” SRL în instanța de apel nu constituie dovadă de citare legală a lui Tcaci Oleg cu privire la cauza civilă de încasare a datoriei, ci se referă la realizarea unor apeluri telefonice către o persoană neidentificată.
În contextul enunțat, avocata Ursu Vera consideră eronată constatarea instanței de apel precum că Tcaci Oleg a aflat despre emiterea hotărârii din 24 noiembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru la data de 11 ianuarie 2023 și, respectiv, începând cu această dată trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depășirea termenului de procedură, prin ce i-a fost îngrădit accesul la justiție, întrucât există riscul ca fiecare participant al procesului care se află peste hotarele țării în mod automat poate fi privat de dreptul de a contesta o hotărâre judecătorească de când a aflat despre existența emiterii acesteia. În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.
Materialele cauzei atestă că copia încheierii din 31 octombrie 2023 a Curții de Apel Chișinău a fost expediată la data de 13 noiembrie 2023 la poșta electronică a reprezentantului recurentului Tcaci Oleg, avocata Ursu Vera, fapt ce rezultă din scrisoarea anexată la actele cauzei (f.d.137). Astfel, recursul declarat la 15 noiembrie 2023 de Tcaci Oleg, este în termen. La 17 noiembrie 2023, în adresa OCN „ZOOM Credit” SRL a fost expediată copia recursului declarat de Tcaci Oleg, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței (f.d.145). La 29 noiembrie 2023, intimata OCN „ZOOM Credit” SRL a depus referință, solicitând respingerea recursului depus de Tcaci Oleg reprezentat de avocata Ursu Vera, ca fiind neîntemeiat, invocând că recurentul a dispus de suficient timp de a depune apelul în interiorul termenului legal de contestare a hotărârii primei instanțe.
Consideră că, recurentul a fost citat legal despre data, locul și ora ședinței de judecată a primei instanțe atât cu aviz recomandat, cât și prin citarea publică a acestuia, anunțul referitor la ședința de judecată din 24.11.2022 a fost publicat în săptămânalul independent „Ziarul de Gardă”, care este anexat la actele cauzei. Pe lângă aceasta, în perioada 18 iulie 2022 – 16 noiembrie 2022, OCN „ZOOM Credit” SRL i-a comunicat lui Tcaci Oleg la numărul de telefon al acestuia prin intermediul aplicațiilor Viber și WhatsApp, despre cauza civilă aflată pe rolul primei instanțe. 3 De asemenea, executorul judecătoresc în vederea exercitării dreptului de gaj al creditorului OCN „ZOOM Credit” SRL, a contactat de nenumărate ori apelantul la numărul telefonului mobil al acestuia (XXXXX), încercând să soluționeze pe cale amiabilă a litigiului, fapt ce rezultă inclusiv și din procesul-verbal nr.XXXXX din 17 august 2022 întocmit de executorul judecătoresc Boțan George.
Mai mult, la 11 ianuarie 2023, la numărul de contact indicat supra, recurentului i- au fost expediate copiile înscrisurilor ce se referă la procedura de executare a hotărârii de încasare a datoriei. În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele cauzei în raport cu argumentele invocate în recurs, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi respins, cu menținerea încheierii instanței de apel, din următoarele motive.
În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Conform art.110 din Codul de procedură civilă, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. Potrivit art.111 alin.(1), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, actele de procedură se efectuează în termenul prevăzut de lege. Dacă începutul curgerii termenului este determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul zilei, inclusiv de comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii evenimentului sau a momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.
Dacă începutul curgerii termenului se determină prin începutul unei zile, această zi se include în termen. Din prevederile art.113 din Codul de procedură civilă rezultă că, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel. În conformitate cu art.362 alin.(1) și (3) din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Repunerea în termen de apel se face de către instanța de apel în cazurile și în ordinea prevăzute de art.116.
Din prevederile legale citate rezultă că, termenul de declarare a apelului prevăzut la art.362 alin.(1) din Codul de procedură civilă, curge de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, (dacă legea nu prevede altfel), indiferent de faptul dacă partea la proces a fost sau nu prezentă la pronunțarea dispozitivului hotărârii. În conformitate cu art.369 alin.(1) lit.b) din Codul de procedură civilă, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.
Potrivit art.10 alin.(1) din Codul de procedură civilă, sancțiunile procedurale sunt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire sau de îndeplinire 4 defectuoasă a unui act de procedură, precum și în caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural. Din materialele cauzei rezultă că la 24 noiembrie 2022 Judecătoria Chișinău, sediul Centru a pronunțat în ședință de judecată publică dispozitivul hotărârii, prin care a admis integral acțiunea depusă de OCN „ZOOM Credit” SRL.
Potrivit informației deținute pe Portalul Național al Instanțelor de Judecată: www.jc.instante.justice.md, dispozitivul hotărârii primei instanțe a fost publicat în ziua emiterii acesteia, adică la 24 noiembrie 2022. Astfel, termenul de 30 de zile prevăzut la art.362 alin.(1) din Codul de procedură civilă, de declarare a apelului, a început să curgă din data de 25 noiembrie 2022, ziua imediat următoare de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, care urma să expire la data de 26 decembrie 2022 inclusiv (luni) (având în vedere că 24 și 25 decembrie 2022 au fost zile de repaus (sâmbătă și duminică).
Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 06 aprilie 2023, Tcaci Oleg, reprezentat de avocata Ursu Vera, a declarat apel împotriva hotărârii din 24 noiembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând repunerea în termen a apelului, admiterea acestuia, casarea integrală a hotărârii primei instanțe, cu remiterea cauzei la rejudecare în prima instanță, în alt complet de judecată. În susținerea apelului și cererii de repunere în termen a apelului, Tcaci Oleg a invocat că prima instanță a examinat cauza în absența sa, căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată. Până la data de 09 martie 2023, nici dânsul, cât și nici alt membru al familiei sale, despre existența procesului dat de judecată, intentată la acțiunea OCN „ZOOM Credit” SRL, emiterea hotărârii judecătorești contestate, eliberarea titlului executoriu și despre intentarea procedurii de executare, precum și aplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii, nu au cunoscut.
Mai mult, în perioada de referință s-a aflat peste hotarele Republicii Moldova. La 03 aprilie 2023 avocatul său Ursu Vera în interesele dânsului a luat cunoștință cu materialele procedurii de executare și hotărârea primei instanțe, iar la 06 aprilie 2023 a fost depus apelul. Ca urmare, prin încheierea din 31 octombrie 2023, Curtea de Apel Chișinău, în temeiul art.116 și art.369 alin.(1) lit.b) din Codul de procedură civilă, a respins cererea privind repunerea în termen a apelului depusă de Tcaci Oleg, reprezentat de avocata Ursu Vera, și a restituit apelul declarat de Tcaci Oleg împotriva hotărârii din 24 noiembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din motiv că apelul a fost depus în afara termenului legal, iar instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.
Verificând circumstanțele cauzei în raport cu normele de drept citate supra și argumentele invocate în recurs, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră justă soluția instanței de apel de respingere a cererii privind repunerea în termen al apelului și restituirea acestuia ca fiind tardiv, deoarece cererea de apel a fost depusă de Tcaci Oleg, reprezentat de avocata Ursu Vera, înafara termenului legal (de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii) prevăzut la art.362 alin.(1) din Codul de procedură civilă. Or, după cum rezultă din actele cauzei dispozitivul hotărârii a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru a fost pronunțat la 24 noiembrie 2022, iar cererea de apel a fost depusă de către Tcaci Oleg, reprezentat de avocata Ursu Vera abia la 06 aprilie 2023, pe când termenul-limită de declarare al apelului a expirat încă la data de 26 decembrie 2022 (luni).
Totodată, în conformitate cu art.116 alin.(1) și (3) din Codul de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La cererea de repunere în termen se 5 anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). Din normele legale precitate rezultă că, termenul de declarare a apelului poate fi restabilit dacă persoanele îndreptățite solicită prin cerere acest lucru. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului de procedură.
Totodată, prin prisma jurisprudenței CEDO, nemotivarea de către instanță a temeiurilor de repunere a apelului în termen sau repunerea neîntemeiată în termenul de apel reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil. Deși, Tcaci Oleg, reprezentat de avocata Ursu Vera, a solicitat în cererea de apel repunerea în termen a actului de procedură, totuși contrar prevederilor art.116 din Codul de procedură civilă, nu a justificat prin probe incontestabile, că s-a aflat în imposibilitate să depună apelul în termenul de atac prevăzut de lege.
În conformitate cu art.100 alin.(1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată și actele de procedură se comunică participanților la proces și persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poștă, cu scrisoare recomandată și cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc, la adresa electronică indicată în cererea de chemare în judecată sau înregistrată prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act și confirmarea primirii lui, precum și prin delegație judiciară. Conform art.105 alin.(1) din Codul de procedură civilă, citația și înștiințarea se trimit prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin persoana împuternicită de judecată.
Data înmânării citației sau înștiințării se înscrie pe citație sau înștiințare în partea care se înmânează destinatarului, precum și pe cotor, care se restituie instanței. Totodată, conform pct. 2 din Regulile privind prestarea serviciilor poștale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1457 din 30 decembrie 2016, prin noțiunea de trimitere nereclamată – se înțelege trimitere poștală care nu a fost distribuită (predată) destinatarului din cauza nesolicitării sau refuzului de recepționare a acesteia.
Din actele cauzei rezultă că, prin încheierea din 15 august 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru a fost admisă cererea depusă de OCN „ZOOM Credit” SRL cu privire la aplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii și s-a aplicat sechestru pe bunurile mobile, imobile, mijloacele bănești aflate în conturile bancare ale lui Tcaci Oleg, inclusiv, și pe imobilul cu nr. cadastral XXXXX deținut de Tcaci Oleg, situat în XXXXX, precum și pe bunurile debitorului aflate la terțe persoane, în limita valorii acțiunii 342118,77 de lei (f.d.37-39).
Prin încheierea din 15 august 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-a acceptat în procedura contencioasă cererea de chemare în judecată depusă de OCN „ZOOM Credit” SRL și s-a stabilit ședința de pregătire a cauzei pentru dezbateri judiciare pentru data de 05 octombrie 2022, ora 10:00, cu dispunerea transmiterii în adresa pârâtului Tcaci Oleg a copiei de pe acțiunea depusă de OCN „ZOOM Credit” SRL și înscrisurile anexate (f.d.40). La 23 august 2022, Judecătoria Chișinău, sediul Centru a expediat în adresa pârâtului Tcaci Oleg citația și înscrisurile aferente acesteia, fapt ce rezultă de pe ștampila ÎS „Poșta Moldovei” aplicată pe plic (f.d.42 verso).
De asemenea, din informația deținută pe pagina web a ÎS „Poșta Moldovei”, la compartimentul „Track&Trace”: 6 https://posta.md/ro/track-trace/mailing/DS8007320556AS, rezultă că la 09 septembrie 2022 furnizorul de servicii poștale a încercat să livreze la adresa de domiciliu al destinatarului Tcaci Oleg: XXXXX, corespondența destinată acestuia, însă nu era disponibil, clientul fiind informat (avizat). Corespondența respectivă a fost returnată Judecătoriei Chișinău, sediul Centru la data de 11 septembrie 2022, cu mențiunea „nereclamată”, adică nesolicitată de destinatar (f.d.42). În cadrul ședinței primei instanțe din 05 octombrie 2022, s-a constatat imposibilitatea desfășurării ședinței de judecată în lipsa pârâtului Tcaci Oleg, care a fost citat legal, însă citația a parvenit ca „nereclamată”, cu dispunerea de către instanță a citării publice a pârâtului, ședința de judecată fiind stabilită pentru data de 24 noiembrie 2022, ora 12:30 (f.d.53).
În conformitate cu art.108 alin.(1), (2), (3) și (5) din Codul de procedură civilă, dacă locul de aflare a pîrîtului nu este cunoscut și reclamantul dă asigurări că, deși a făcut tot posibilul, nu a reușit să afle domiciliul acestuia, președintele instanței dispune citarea acestuia prin publicitate. Publicarea în presă se consideră citare legală. Citația se publică într-un ziar republican sau local mai răspândit în cazul în care instanța consideră că o astfel de măsură este necesară. Publicarea citației în ziar se face cu cel puțin 15 zile înainte de data ședinței de judecată. În cazuri de urgență, președintele instanței poate reduce acest termen la 5 zile. Dacă locul de aflare a pîrîtului nu este cunoscut, instanța va examina cauza după expirarea termenului de publicitate.
Se reține că, la 20 octombrie 2022, în săptămânalul „Ziarul de Gardă” nr.39 (877), a fost publicat anunțul, potrivit căruia Judecătoria Chișinău, sediul Centru l-a citat pe pârâtul Tcaci Oleg în ședință publică pentru examinarea cauzei civile la cererea de chemare în judecată depusă de OCN „ZOOM Credit” SRL împotriva lui Tcaci Oleg cu privire la încasarea datoriei și autorizarea pătrunderii forțate în încăperile aflate în posesia sau proprietatea debitorului, pentru data de 24 noiembrie 2022, ora 12:30 (cauza civilă nr.2-17990/22), în incinta Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr.162, etajul 4, biroul 416 (f.d.61).
Astfel, nu poate fi reținut argumentul reprezentantului recurentului Tcaci Oleg, avocata Ursu Vera precum că clientul său nu a știut despre emiterea hotărârii în cauza respectivă la data de 24 noiembrie 2022, nefiind citat legal despre locul, data și ora ședinței de judecată, întrucât acesta vine în contradicție cu suportul probator anexat la dosar. Or, publicarea citației în presă se consideră citare legală. Mai mult ca atât, din informația Inspectoratului General al Poliției de Frontieră al MAI al RM nr.XXXXX din 06 aprilie 2023, anexată la recursul lui Tcaci Oleg, rezultă că ultima ieșire de pe teritoriul Republicii Moldova a pârâtului a fost la data de 14 septembrie 2022 (f.d.130).
Ține de remarcat că, la data de 09 septembrie 2022, când nu a fost reclamată, corespondența de către pârâtul Tcaci Oleg de la oficiul poștal, (unde se afla citația pentru prima ședință de judecată stabilită pentru 05.10.2022 și alte înscrisuri), acesta se afla încă pe teritoriul Republicii Moldova. În acest context, este irelevant argumentul recurentului precum că nu a cunoscut despre existența dosarului respectiv, despre emiterea dispozitivului hotărârii și intentarea procedurii de executare, întrucât s-a aflat înafara hotarelor țării, fiind arbitrar celor menționate supra. 7 Or, este cert faptul că prima instanță a făcut tot posibilul de a înștiința în mod legal pe pârâtul Tcaci Oleg despre data, ora și locul ședinței de judecată, inclusiv prin citarea publică al acestuia, care potrivit legii se consideră citare legală.
Pe lângă acestea, potrivit procesului-verbal nr.XXXXX din 17 august 2022 al executorului judecătoresc Boțan George, în vederea aplicării sechestrului asupra bunurilor pârâtului, (când cauza deja se afla pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru), debitorul Tcaci Oleg a fost apelat de executorul judecătoresc stagiar la numărul de contact (XXXXX), care cel din urmă a refuzat executorului să transmită mijloacele de transport pe care a fost aplicat sechestru, precum și să comunice locul aflării lor (f.d.73). În circumstanțele date, completul de judecată consideră că este neîntemeiată și alegația recurentului precum că abia la 09 martie 2023 a aflat despre emiterea hotărârii primei instanțe contestate și internarea procedurii de executare, în situația în care nu a putut proba acest fapt.
Pe lângă acestea, din înscrisurile anexate la referința depusă de OCN „ZOOM Credit” SRL în instanța de apel, reiese că la 11 ianuarie 2023 Tcaci Oleg a fost contactat la numărul de telefon mobil (XXXXX) de către executorul judecătoresc prin aplicația „Whatsapp” căruia i s-a transmis în fotocopii documentele de executare a hotărârii de încasare a datoriei în format electronic, pe care ultimul a confirmat că le-a primit (f.d.125-126). Respectiv, este lipsit de justificare argumentul reprezentantului recurentului precum că, înscrisurile prezentate de intimata OCN „ZOOM Credit” SRL în instanța de apel nu constituie dovadă de citare legală a lui Tcaci Oleg cu privire la cauza civilă de încasare a datoriei, ci se referă la realizarea unor apeluri telefonice către o persoană neidentificată, în situația în care recurentul nu neagă că numărul de telefon mobil nominalizat nu îi aparține.
Acest număr de contact a fost indicat atât în cererea de chemare în judecată și figurează în procesul-verbal nr.XXXXX din 17 august 2022 a executorului judecătoresc Boțan George, din care rezultă că Tcaci Oleg a răspuns de pe acest număr de telefon. La acest capitol se rețin dispozițiile art. 56 alin. (3) și art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care statuează că, participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă. Urmare a evenimentelor enunțate, rezultă că Tcaci Oleg nu a prezentat probe incontestabile ce ar indica aflarea lui într-o veritabilă imposibilitate de a efectua actul de procedură în termenul prevăzut de lege.
Ține de menționat, că Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa promovează, cu consecvență cu titlu de principiu obligația părților de a se interesa de soarta procesului în situația în care ele au fost înștiințate despre inițierea și desfășurarea acestuia și de a-și proteja drepturile sale de acces la instanță (cauza Van Harn vs. Germania, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007). Respectarea termenelor legale constituie o obligație pozitivă a părților și are menirea să asigure buna funcționare a justiției, iar repunerea în termen poate fi admisă doar în cazurile expres prevăzute de lege și doar în situația în care partea când înaintează o cerință de repunere în termen, o justifică prin probe pertinente și admisibile în temeiul art.116, 118, 121, 122 și art.362 din Codul de procedură civilă, prin care s-ar dovedi că omiterea termenului a fost cauzată din motive întemeiate.
8 Or, admiterea spre examinare a unui apel tardiv poate duce la încălcarea principiului securității raporturilor juridice garantat de art.6§1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Dat fiind cele relatate, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră ca fiind legală și întemeiată încheierea din 31 octombrie 2023 a Curții de Apel Chișinău. Se accentuează că o asemenea soluție este compatibilă cu standardele înserate în textul art.6§1 din CEDO, încuviințarea exercitării unei căi ordinare de atac în urma rămânerii definitive a actului jurisdicțional valabil adoptat în lipsa unor circumstanțe fundamentale și obligatorii, ar însemna de fapt încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a drepturilor celorlalte pârți la un proces echitabil.
În susținerea opiniei enunțate, completul de judecată reține hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în speța Melnic c. Moldovei din 14 noiembrie 2006, definitivă din 14 februarie 2007, precum și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Ponomaryov c. Ucrainei, hotărârea din 03 aprilie 2008, definitivă din 29 septembrie 2008, unde se notează că deși în speță nu era vorba despre desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanțe nou descoperite, ci de redeschiderea unui proces prin repunerea în termenul de introducere a unei căi ordinare de atac, totuși reînnoirea acestui termen pentru motive neconvingătoare, reprezintă o soluție care ar putea înfrânge principiul securității raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac.
Din considerentele menționate, și având în vedere că încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de recurent sunt neîntemeiate, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a respinge recursul și de a menține încheierea instanței de apel. În conformitate cu art.427 lit.a) și art.428 din Codul de procedură civilă, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de Tcaci Oleg, reprezentat de avocata Ursu Vera. Se menține încheierea din 31 octombrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Organizația de Creditare Nebancară „ZOOM Credit” Societate cu Răspundere Limitată împotriva lui Tcaci Oleg cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Mariana Ursachi 9
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.