3d-37/23 — obligarea emiterii raspunsului la cerere

3d-37/23 — obligarea emiterii raspunsului la cerere (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr. 3d-37/23

2-23120015-01-3d-24102023

Î N C H E I E R E

29 februarie 2024 mun. Chișinău

Curtea Supremă de Justiție

Completul de judecată, în componența:

Președinte, judecător Aliona Miron

judecători Diana Stănilă

Ion Malanciuc

examinând din oficiu chestiunea cu privire la admisibilitatea acțiunii în

contencios administrativ înaintate de către Cojocari Ana împotriva Consiliului

Superior al Magistraturii privind obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să

emită răspuns la cererea nr. 907p/m din 12 iulie 2023,

c o n s t a t ă :

La 17 august 2023, Cojocari Ana, a depus la Curtea de Apel Chișinău, acțiune

în contencios administrativ împotriva Consiliului Superior al Magistraturii, prin care

a solicitat obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să emită răspunsul la

cererea nr. 907p/m din 12 iulie 2023 și să ia măsuri urgente și eficiente pentru

asigurarea dreptului la un proces echitabil în cauza în care este parte (f.d. 1-2).

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că la 12 iulie 2023, а depus la

Consiliul Superior al Magistraturii cererea nr. 907р/m prin саrе а solicitat luаrеа

măsurilor urgente și eficiente pentru asigurarea respectării dreptului său la un proces

echitabil în cauza în care dânsa este parte, și anume dosarul nr. 2-22074246-02-3a-

22022023).

Reclamanta a menționat că în cerere a explicat detaliat сă judecătorul Ecaterina

Palanciuc, conform agendei ședințelor, pe data de 05 iulie 2023, оrа 11:00 а

desfășurat o altă ședință de judecată pe dosarul nr. 2-22022341-02-3a-08122022, în

pofida faptului că la aceeași dată și oră era fixată ședință de judecată pe marginea

cauzei sale.

Reclamanta a indicat că, termenul limită pentru furnizarea unui răspuns la

cerere a expirat, însă până în prezent nu a primit o comunicare oficială din partea

Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin urmare, a solicitat obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să emită

un răspuns pertinent referitor la această situație și să ia măsurile necesare pentru

remedierea situației create.

În drept cererea a fost întemeiată în baza art. 71 alin. (6) lit.b1), art. 72 alin. (1)

lit. a) din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii; art. 8 alin. (2) lit.a),

1

c) și d) din Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor; art. 60 alin.

(1), (2) lit. b), art. 64 alin. (1), (2), art. 189, 209 alin. (1) din Codul administrativ.

La 24 august 2023, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a prezentat

referință pe marginea acțiunii în contencios administrativ intentată la cererea de

chemare în judecată depusă de Cojocari Ana, prin care a solicitat declararea ca fiind

inadmisibilă a acțiunii, din motiv că reclamanta nu poate revendica încălcarea, prin

activitate administrativă, a unui drept în sensul art. 17, întrucât plângerea Anei

Cojocari a fost transmisă spre verificare conform competenței Inspecției Judiciare,

care a examinat și a adoptat decizia de respingere a sesizării, fiind adusă la cunoștință

reclamantei, iar dezacordul cu decizia adoptată urmează a fi contestat în ordinea

prevăzută de legea specială, Legea cu privire la răspunderea disciplinară a

judecătorilor (f.d. 11-14).

Prin încheierea din 06 octombrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, cauza

intentată la cererea de chemare depusă de Cojocari Ana a fost transmisă pentru

examinare, conform competenței Curții Supreme de Justiție (f.d. 17).

La 22 noiembrie 2023 Cojocari Ana a depus o cerere prin care a comunicat

suplimentar că, după adresarea cu cerere în judecată a recepționat răspunsul cu

întârziere de la Consiliul Superior al Magistraturii la cererea nr. 907p/m din 12 iulie

2023, prin care s-a decis că cererea sa este neîntemeiată. Pe plic pe partea din față

este indicată data de 14 august 2023, iar pe verso se regăsește ștampila Poștei

Moldovei cu data de 15 august 2023. Menționează că răspunsul i-a fost expediat

după expirarea termenului limită pentru furnizarea unui răspuns, fapt prevăzut la art.

209 alin. (1) din Codul administrativ (f.d. 33).

Studiind materialele cauzei, Completul de judecată al Curții Supreme de

Justiție consideră că, pretinsa acțiune înaintată de către Cojocari Ana, urmează a fi

declarată inadmisibilă, din următoarele motive.

Conform art. 191 alin. (5) lit. a) din Codul administrativ, Curtea Supremă de

Justiție soluționează în primă instanță, prin hotărâri irevocabile, acțiunile în

contencios administrativ privind contestarea hotărârilor Consiliului Superior al

Magistraturii și ale Consiliului Superior al Procurorilor.

Art. 3 din Codul administrativ, prevede că, legislația administrativă are drept

scop reglementarea procedurii de înfăptuire a activității administrative și a

controlului judecătoresc asupra acesteia, în vederea asigurării respectării drepturilor

și a libertăților prevăzute de lege ale persoanelor fizice și juridice, ținîndu-se cont de

interesul public și de regulile statului de drept.

Conform art. 5 din Codul administrativ, activitatea administrativă reprezintă

totalitatea actelor administrative individuale și normative, a contractelor

administrative, a actelor reale, precum și a operațiunilor administrative realizate de

autoritățile publice în regim de putere publică, prin care se organizează aplicarea

legii și se aplică nemijlocit legea.

Art. 20 din Codul administrativ, prevede că, dacă printr-o activitate

administrativă se încalcă un drept legitim sau o libertate stabilită prin lege, acest

drept poate fi revendicat printr-o acțiune în contencios administrativ, cu privire la

care decid instanțele de judecată competente pentru examinarea procedurii de

contencios administrativ, conform prezentului cod.

2

Conform art. 39 alin. (2) din Codul administrativ, orice persoană care revendică

un drept vătămat de către o autoritate publică în sensul art. 17 sau prin nesoluționarea

în termenul legal a unei cereri se poate adresa instanței de judecată competente.

Conform art. 17 din Codul administrativ, drept vătămat este orice drept sau

libertate stabilit/stabilită de lege căruia/căreia i se aduce atingere prin activitate

administrativă.

Art. 189 alin. (1) și alin. (2) din Codul administrativ prevede că, orice persoană

care revendică încălcarea unui drept al său prin activitatea administrativă a unei

autorități publice poate înainta o acțiune în contencios administrativ. O acțiune în

contencios administrativ poate fi înaintată și atunci când autoritatea publică nu a

soluționat în termen legal o cerere.

Conform art. 207 alin. (1), alin. (2) lit. e) din Codul administrativ, instanța

verifică din oficiu dacă sânt întrunite condițiile pentru admisibilitatea unei acțiuni în

contenciosul administrativ. Dacă este inadmisibilă, acțiunea în contencios

administrativ se declară ca atare prin încheiere judecătorească susceptibilă de recurs.

Acțiunea în contencios administrativ se declară inadmisibilă în special când

reclamantul nu poate revendica încălcarea, prin activitatea administrativă, a unui

drept în sensul art. 17.

Reținând circumstanțele cauzei la normele pre-citate, Completul de judecată al

Curții Supreme de Justiție conchide că, unul dintre elementele definitorii ale acțiunii

în contencios administrativ este revendicarea unui drept propriu, vătămat prin una

din formele activității administrative. Or, reclamantul care înaintează acțiune în

contencios administrativ trebuie să urmărească și să justifice procesual pentru testul

de admisibilitate revendicarea unui drept subiectiv propriu căruia îi se aduce atingere

prin activitatea administrativă contestată sau prin refuzul autorității administrative

de a soluționa în termenul legal o cerere.

Prin urmare, pentru a fi admisibilă, o acțiune în contencios administrativ trebuie

să urmărească revendicarea unui drept subiectiv vătămat. Or, pentru înaintarea

acțiunii în contencios administrativ, reclamantul trebuie să invoce un drept al său,

căruia i se aduce atingere prin activitatea administrativă sau prin nesoluționarea în

termenul legal a unei cereri.

În lipsa revendicării unui drept propriu, în sensul art. 17 din Codul

administrativ, acțiunea eșuează testul de admisibilitate conform art. 207 din Codul

administrativ.

Astfel, prevederile art. 17 din Codul administrativ, se referă la orice drept

subiectiv reglementat de normele dreptului material, deci anume dreptul substanțial

reglementează situațiile juridice subiective ce caracterizează statutul juridic al

persoanelor care participă la viața juridică.

Acest argument impune și raționamentul că, dreptul procedural reglementează

doar formele ce necesită a fi respectate pentru a obține pe cale judiciară o protecție

a unui drept subiectiv în sensul art. 17 din Codul administrativ.

În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

reține că, prin prezenta acțiune se solicită obligarea Consiliului Superior al

Magistraturii să emită răspunsul la cererea nr. 907p/m din 12 iulie 2023 și să ia

măsuri urgente și eficiente pentru asigurarea dreptului la un proces echitabil și celer

în cauza în care este parte.

3

Astfel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, la 12 iulie

2023, Cojocari Ana a depus o sesizare în adresa Consiliului Superior al

Magistraturii, în care se invocă caracterul ilegal al acțiunilor judecătorului Curții de

Apel Chișinău Ecaterina Palanciuc, la examinarea cauzei civile cu participarea sa

(f.d.3-4), care a fost repartizată pentru examinare Inspecției Judiciare.

Prin decizia inspectorului-judecător din 07 august 2023 s-a respins ca

neîntemeiată sesizarea depusă de Cojocari Ana privind atragerea la răspundere

disciplinară a magistratului Ecaterina Palanciuc de la Curtea de Apel Chișinău (f.d.

35-37, 38).

Totodată, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține la caz

prevederile art. 71 alin. (6) pct. b1) din Legea cu privire la Consiliul Superior al

Magistraturii nr. 947-XIII din 19.07.1996, prin care Inspecția judiciară are

următoarele competențe: verifică sesizările sau, după caz, se autosesizează privind

faptele care pot constitui abateri disciplinare.

Conform art. 27 alin. (1) din Legea cu privire la răspunderea disciplinară a

judecătorilor nr. 178 din 25 iulie 2014, completele de examinare a contestațiilor ale

colegiului disciplinar (în continuare – complete de contestație) verifică contestațiile

împotriva deciziilor inspecției judiciare de respingere a sesizărilor.

Conform art. 29 alin.(2) și (3) din Legea cu privire la răspunderea disciplinară

a judecătorilor nr.178 din 25 iulie 2014 (în vigoare la moment), hotărîrea privind

respingerea contestației se motivează în mod obligatoriu cu indicarea

circumstanțelor în baza cărora sesizarea a fost respinsă.

Hotărîrea privind admiterea contestației este obligatorie pentru inspecția

judiciară, care urmează să efectueze cercetarea disciplinară în conformitate cu art.

23. Hotărîrea privind respingerea contestației împotriva deciziei inspecției judiciare

de respingere a sesizării este definitivă.

În speța dedusă judecății prezintă relavanță și prevederile pct. 85 și pct. 86.1

ale Regulamentului cu privire la activitatea Colegiului disciplinar, aprobat prin

hotărârea nr.505/24 din 13 noiembrie 2018 a Consiliului Superior al Magistraturii,

care reglementează că hotărârea privind respingerea contestației împotriva deciziei

inspecției judiciare de respingere a sesizării este fără drept de atac. Contestația

împotriva hotărârii completului de contestație prin care a fost respinsă contestația

împotriva deciziei Inspecției judiciare de respingere a sesizării se va restitui fără

examinare printr-o decizie motivată a Colegiului disciplinar.

În acest sens, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că,

în conformitate cu art.71 din Legea nr.947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la

Consiliul Superior al Magistraturii și art.8 din Legea nr.178 din 25 iulie 2014 cu

privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, Inspecția Judiciară și Colegiul

disciplinar ca organe specializate ale Consiliului Superior al Magistraturii, activează

independent și exercită atribuții quasi-judiciare.

Respectiv, întrucât examinarea sesizărilor se poate finaliza cu aplicarea unei

sancțiuni disciplinare în privința unui magistrat independent și inamovibil, în

activitatea de înfăptuire a justiției a căruia sunt interzise orice fel de imixtiuni, atât

Inspecția Judiciară cât și Colegiul disciplinar activează ca un „tribunal”.

4

Articolele 27-29 din Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor

nr.178 din 25 iulie 2014, prescriu detaliat procedura de examinare a contestațiilor

împotriva deciziilor Inspecției Judiciare.

Astfel, o persoană interesată căreia Inspecția Judiciară i-a respins o sesizare,

poate utiliza o „cale de atac prevăzută de lege”, depunând o contestație la Completul

de examinare a contestațiilor al Colegiului disciplinar. Aceste două etape

procedurale, prevăzute de legea organică, reprezintă activități quasi-judiciare,

întrucât conțin atât șanse, cât și garanții ale apărării dreptului pretins încălcat, cât și

rigori de formă, conținut și termene de procedură.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin jurisprudența sa, interpretând

articolul 6 §1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a stabilit că „dreptul

la un tribunal” (accesul liber la justiție) nu este unul absolut, poate fi limitat,

reglementarea sa fiind adesea variabilă în timp și în spațiu, în funcție de nevoile și

resursele comunității și ale indivizilor (cauzele Golder contra Regatului Unit al Marii

Britanii din 21 februarie 1975, §38, Ashingdane contra Regatului Unit din 28 mai

1985, §57). Condiția impusă constant de jurisprudența Curții în aplicarea articolului

6§1 din Convenție cere ca limitările operate de către statele contractante să nu

restrângă nejustificat accesul individului la un „tribunal” în măsura în care dreptul

în discuție să fie afectat în chiar substanța sa.

În acest context, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție atestă că,

reclamanta Cojocari Ana a avut acces la un „tribunal”, iar legea organică i-a oferit 2

niveluri de jurisdicție, atâta cât a considerat legiuitorul Republicii Moldova

suficient, astfel încât dreptul acestuia nu este afectat în substanța sa.

Această concluzie este fortificată și prin jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului, care a statuat că pentru ca un reclamant să se poată declara

victimă, acesta trebuie să prezinte dovezi plauzibile și convingătoare ale

probabilității survenirii unei încălcări, la care ar fi supus personal, fiind insuficiente

niște simple bănuieli sau conjuncturi (cauza Senator Lines GmbH împotriva a

cincisprezece state membre ale Uniunii Europene, cererea nr. 45572/00).

Prin urmare, analizând circumstanțele cauzei în raport cu normele de drept

citate supra, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că

acțiunea urmează a fi declarată inadmisibilă, având în vedere că acțiunea acesteia a

fost formulată cu referire la activitatea jurisdicțională reglementată printr-o Lege

organică specială – Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor

nr.178 din 25 iulie 2014.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că prin decizia

nr. 137 din 29 septembrie 2022, Curtea Constituțională a Republicii Moldova,

examinând excepția de neconstituționalitate a articolului 29 alin. (3) din Legea nr.

178 din 25 iulie 2014 cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, a

menționat că pentru ca articolul 6 § 1 din Convenție să fie aplicabil, trebuie să existe

o „dispută” cu privire la un „drept” despre care se poate afirma că este recunoscut în

dreptul național, indiferent dacă este protejat sau nu de Convenție (Regner v.

Republica Cehă MC, 19 septembrie 2017, § 99; Denisov v. Ucraina MC, 25

septembrie 2018, § 44).

Totodată, Curtea Constituțională a reținut că, pentru ca articolul 6 § 1 din

Convenție să fie aplicabil, dreptul în privința căruia există o dispută trebuie să aibă

5

un caracter „civil” (a se vedea Denisov v. Ucraina MC, § 50). În jurisprudența sa,

Curtea Europeană a notat că aspectul „civil” este aplicabil și în cazurile în care, la

prima vedere, nu pun în discuție un drept civil, dar care pot avea repercusiuni directe

și semnificative asupra drepturilor private patrimoniale sau nepatrimoniale ale unei

persoane (Denisov v. Ucraina MC, § 51).

Curtea Constituțională a constatat că, potrivit articolului 19 alin. (1) lit. a) din

Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, sesizarea privind faptele

care pot constitui abateri disciplinare comise de judecători poate fi depusă de o

persoană ale cărei drepturi au fost încălcate ca urmare a faptei comise de judecător

sau de o altă persoană care poate invoca un interes legitim. Conform articolelor 23

alin. (11) și 26 alin. (1) din aceeași lege, în cazul în care nu se constată existența

elementelor constitutive ale abaterii disciplinare sau faptele invocate în sesizare nu

se confirmă prin probele administrate în procesul verificării prealabile, inspectorul-

judecător elaborează o decizie motivată de respingere a sesizării, care poate fi

contestată în fața completelor de examinare a contestațiilor ale Colegiului

disciplinar.

De asemenea, Curtea Constituțională a statuat că potrivit dispozițiilor

contestate, hotărârea privind respingerea contestației împotriva deciziei inspecției

judiciare de respingere a sesizării este definitivă.

Curtea Constituțională a menționat că, deși autorul excepției pretinde existența

unui drept de acces la un tribunal împotriva deciziei inspecției judiciare de

respingere a sesizării, acesta nu a demonstrat existența unui drept „civil” care poate

fi apărat în justiție. Răspunderea disciplinară a judecătorilor reprezintă o procedură

de drept public care urmărește să asigure responsabilitatea judecătorilor și, prin

urmare, încrederea publicului în justiție. Fără a nega importanța acestei instituții,

Curtea Constituțională a menționat că, în eventualitatea sancționării disciplinare a

unui judecător, persoana care a depus sesizarea nu va obține vreun avantaj

patrimonial sau nepatrimonial care ar putea fi catalogat ca un drept „civil”.

Curtea Constituțională a statuat că, printr-o faptă comisă de un judecător, ar

putea fi lezate drepturile fundamentale ale unei persoane. Totuși, încălcările în

discuție pot fi remediate prin intermediul altor mijloace, e.g. exercitarea căilor de

atac împotriva hotărârii care lezează un drept, formularea unor acțiuni civile în

despăgubire (e.g. pe baza Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de

reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală,

ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești sau pe baza Legii nr. 87 din 21 aprilie

2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului

la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen

rezonabil a hotărârii judecătorești) sau alte remedii care pun în aplicare obligațiile

pozitive ale statului de a asigura protecția drepturilor omului.

În această ordine de idei, Completul de judecată menționează că Cojocari Ana

s-a adresat în instanța de judecată cu prezenta cerere, în vederea apărării drepturilor

sale pretins a fi încălcate, pe când aceasta urma să parcurgă procedura prevăzută de

lege, privind contestarea deciziei inspectorului-judecător nr. 646s-898p/m și nr.

651s-907p/m din 07 august 2023 cu privire la respingerea sesizării, în completul de

examinare a contestațiilor al colegiului disciplinar, ceea ce la caz nu s-a respectat.

Mai mult, însăși decizia inspectorului-judecător din 07 august 2023 cu privire la

6

respingerea sesizării, constituie un răspuns la cererea sa depusă la 12 iulie 2023 la

Consiliul Superior al Magistraturii.

Din considerentele menționate Completul de judecată al Curții Supreme de

Justiție conchide asupra inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ depusă

de Cojocari Ana împotriva Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la

obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să emită răspuns la cererea nr.

907p/m din 12 iulie 2023.

În acest context, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție punctează

că, admisibilitatea/inadmisibilitatea unei acțiuni, nu se limitează doar la temeiurile

menționate în special la art. 207 alin. (2) din Codul administrativ, exercitarea

efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri certe și concludente.

Totodată, instanța ține să menționeze că declararea inadmisibilă a acțiunii

exclude examinarea fondului cauzei de contencios administrativ atât din perspectiva

circumstanțelor de fapt, cât și motivelor de drept.

În conformitate cu prevederile art. 207 alin. (1) și alin. (2), art. 230 din Cod

administrativ, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ înaintată de către

Cojocari Ana împotriva Consiliului Superior al Magistraturii privind obligarea

Consiliului Superior al Magistraturii să emită răspuns la cererea nr. 907p/m din 12

iulie 2023.

Se explică lui Cojocari Ana, că declararea acțiunii inadmisibilă în temeiul art.

207 alin. (2) lit. e) din Codul administrativ, exclude posibilitatea adresării repetate

în judecată a aceluiași reclamant cu aceeași acțiune.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte, judecător Aliona Miron

judecători Diana Stănilă

Ion Malanciuc

7