ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 14.02.2024

2r-409/23 — cu privire la încasarea datoriei si compensarea cheltuielilor de judecata

HOTĂRÂRE
14.02.2024
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la încasarea datoriei si compensarea cheltuielilor de judecata
Temei legal
Restituirea apelului. Neîndeplinirea în termen a indicatiilor instantei de apel
Citează această cauză
2r-409/23 — cu privire la încasarea datoriei si compensarea cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr. 2r-409/23

2-23011957-01-2r-27092023

Prima instanță: Judecătoria Drochia, sediul Rîșcani (S. Grosu)

Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. S. Procopciuc, D. Corolevschi, D. Stănilă)

14 februarie 2024 mun.Chișinău

Curtea Supremă de Justiție

Completul de judecată, în componența:

Președinte, judecător Oxana Parfeni

Judecători Aliona Donos

Mariana Ursachi

examinând recursul declarat de către Organizația de Creditare Nebancară

„Easy Credit” Societate cu Răspundere Limitată,

în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

Organizația de Creditare Nebancară „Easy Credit” Societate cu Răspundere

Limitată împotriva Ecaterinei Guțu cu privire la încasarea datoriei și compensarea

cheltuielilor de judecată,

împotriva încheierii din 12 septembrie 2023 a Curții de Apel Bălți, prin

care a fost restituit apelul declarat de Organizația de Creditare Nebancară „Easy

Credit” Societate cu Răspundere Limitată, reprezentată de avocatul Liviu Popa

împotriva hotărârii din 13 aprilie 2023 a Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani în

temeiul art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă,

c o n s t a t ă :

La 25 ianuarie 2023, OCN „Easy Credit” SRL a depus cerere de chemare

în judecată împotriva Ecaterinei Guțu, solicitând încasarea datoriei în sumă de

9 388,20 de lei și compensarea cheltuielilor de judecată constituite din taxa de

stat în mărime de 281,65 de lei (f. d. 4-6).

Prin hotărârea din 13 aprilie 2023 a Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani, a

fost admisă parțial acțiunea.

S-a încasat de la Ecaterina Guțu în beneficiul OCN „Easy Credit” SRL

suma de 6 540 de lei, care este formată din capitalul neachitat în sumă de 6 210,

88 de lei și comisionul în sumă de 329,12 de lei, cu titlu de datorie rezultată din

contractul de credit nr.091352635 din 22 februarie 2022 și cheltuielile de judecată

constituite din taxa de stat în mărime de 270 de lei, cheltuieli de citare în sumă de

100 de lei.

1

În rest pretențiile reclamantei au fost respinse ca fiind neîntemeiate

(f. d. 45, 53-56-verso).

La 27 aprilie 2023, prin intermediul poștei electronice, OCN „Easy Credit”

SRL a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii din 13 aprilie 2023 a

Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani (f. d. 50-51)

Prin încheierea din 28 iulie 2023 a Curții de Apel Bălți, nu s-a dat curs

apelului declarat de OCN „Easy Credit” SRL, fiindu-i acordat termen până la 07

septembrie 2023, ora 16:00, pentru lichidarea neajunsurilor la depunerea cererii

de apel, anume: 1) prezentarea dovezii de plată a taxei de stat în sumă de 211,20

de lei, 2) apelului nemotivat declarat la 27 aprilie 2023, semnat în modul

corespunzător (în original), 3) apelului motivat, în limba română, cu semnătura

olografă sau omologată, în copii pentru toți participanții la proces (f. d. 60-61).

Prin încheierea din 12 septembrie 2023 a Curții de Apel Bălți, a fost

restituit apelul declarat de OCN „Easy Credit” SRL împotriva hotărârii din 13

aprilie 2023 a Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani, din motiv că apelantul nu a

îndeplinit în termen indicațiile instanței expuse în încheierea din 28 iulie 2023 a

Curții de Apel Bălți (f. d. 63-65).

La 14 septembrie 2023, prin intermediul poștei electronice, iar la 20

septembrie 2023, prin intermediul poștei terestre, OCN „Easy Credit” SRL a

declarat recurs împotriva încheierii din 12 septembrie 2023 a Curții de Apel Bălți,

prin care a solicitat admiterea recursului, casarea integrală a încheierii contestate,

cu remiterea spre rejudecare a cauzei la Curtea de Apel Bălți, la etapa primirii

cererii de apel (f. d. 67-74).

În motivarea recursului, a indicat că nu a recepționat încheierea din 28 iulie

2023 a Curții de Apel Bălți, prin care nu s-a dat curs cererii de apel și nu i s-a

adus la cunoștință despre necesitatea lichidării neajunsurilor, astfel nu a avut

posibilitate să se conformeze acesteia.

În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de

declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea

încheierii.

Potrivit scrisorii de însoțire anexate la materialele dosarului, rezultă că

copia încheierii recurate a fost expediată, prin intermediul poștei electronice,

reprezentantului recurentei la 13 septembrie 2023, fapt ce se atestă prin extrasul

din poșta electronică (f. d. 66).

Astfel, din actele dosarului se constată că recurenta s-a conformat

prevederilor legale și a declarat recursul la 14 septembrie 2023, în termenul legal.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul

împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3

judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza

recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără

participarea părților.

Studiind materialele dosarului, Completul de judecată al Curții Supreme de

Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea

încheierii instanței de apel din motivele ce succed.

2

În conformitate cu prevederile art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă,

instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept

să respingă recursul și să mențină încheierea.

În conformitate cu prevederile art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de

procedură civilă, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă

apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea

emisă în conformitate cu art.368 alin.(1).

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, copia

încheierii din 28 iulie 2023 a Curții de Apel Bălți, prin care nu s-a dat curs

apelului declarat de OCN „Easy Credit” SRL, fiindu-i acordat termen până la 07

septembrie 2023, ora 16:00, pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat în

sumă de 211,20 de lei, apelului nemotivat declarat la 27 aprilie 2023, semnat în

modul corespunzător (în original) și apelului motivat, în limba română, cu

semnătura olografă sau omologată, în copii pentru toți participanții la proces, a

fost trimisă la adresa electronică a OCN „Easy Credit” SRL – XXXXX, la 31 iulie

2023, circumstanță ce se atestă prin extrasul din poșta electronică anexat la

materialele dosarului (f. d. 62).

În conformitate cu art. 100 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea

de chemare în judecată și actele de procedură se comunică participanților la

proces și persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei

împuternicite, prin poștă, cu scrisoare recomandată și cu aviz de primire, prin

intermediul biroului executorului judecătoresc, la adresa electronică indicată în

cererea de chemare în judecată sau înregistrată prin intermediul Programului

integrat de gestionare a dosarelor, sau prin alte mijloace care să asigure

transmiterea textului cuprins în act și confirmarea primirii lui, precum și prin

delegație judiciară.

Potrivit art. 100 alin. (11) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare

în judecată și actele de procedură ale instanței de judecată se comunică

autorităților publice, persoanelor juridice de drept privat și avocaților prin

intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, la care aceștia sunt

conectați prin adresa electronică indicată în cererea de chemare în judecată, în

mandatul de avocat, în alte acte ce atestă utilizarea poștei electronice. Actele de

procedură expediate prin intermediul Programului integrat de gestionare a

dosarelor se consideră comunicate.

Confirmarea expedierii documentului către partea interesată se atestă prin

extrasul eliberat de către operatorul poștei electronice, anexat la materialele

cauzei.

Extrasul dat conține: datele de identificare a poștei electronice a

expeditorului și a destinatarului, data calendaristică, anul, ora expedierii, precum

și atașamentul cu actul judecătoresc.

Instanța de recurs reține că, cu titlu de excepție, în caz de eroare tehnică

sau neexpediere a actului pe poșta electronică, extrasul menționat va cuprinde

informații cu privire la aceste inexactități, cu alte cuvinte, expeditorul va primi

un mesaj separat de la „Mail deliverysystem” sau extrasul dedus analizei va

cuprinde mesajul de la „Mail deliverysystem” conform căruia operatorul poștal

3

va explica cauzele care au stat la baza returnării mesajului către expeditor. De

regulă, acesta este informat că transmiterea mesajului nu a fost posibilă, deoarece

adresa nu a fost găsită sau ea nu poate primi e-mailuri.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că astfel de

mențiuni de eroare tehnică, odată cu expedierea actelor judecătorești la adresa

electronică a OCN „Easy Credit” SRL, lipsesc.

Drept urmare, acțiunile instanței de apel cu privire la expedierea copiei

încheierii din 28 iulie 2023 a Curții de Apel Bălți, se încadrează pe deplin în

rigorile prevăzute la art. 100 alin. (1) și (11) din Codul de procedură civilă.

În temeiul normelor legale enunțate, instanța de apel a expediat copia

încheierii din 28 iulie 2023 a Curții de Apel Bălți, la adresa electronică a OCN

„Easy Credit” SRL - XXXXX, prin intermediul căreia a depus apelul nemotivat.

OCN „Easy Credit” SRL în termenul acordat prin încheierea din 28 iulie

2023 a Curții de Apel Bălți, nu a prezentat instanței de apel, dovada de plată a

taxei de stat în sumă de 211,20 de lei, apelul nemotivat depus la 27 aprilie 2023,

semnat în modul corespunzător (în original) și apelul motivat, în limba română,

cu semnătura olografă sau omologată, în copii pentru toți participanții la proces.

Prin urmare, Curtea de Apel Bălți, având la bază prevederile art. 369

alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, întemeiat a dispus, prin încheierea

12 septembrie 2023, restituirea apelului declarat de OCN „Easy Credit” SRL

împotriva hotărârii din 13 aprilie 2023 a Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani, dat

fiind faptul că apelantul nu a înlăturat, în interiorul termenului acordat de instanță,

neajunsurile indicate în încheierea din 28 iulie 2023 a Curții de Apel Bălți.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că este

neîntemeiat argumentul recurentei precum că nu a recepționat încheierea din 28

iulie 2023 a Curții de Apel Bălți, prin care nu i s-a dat curs cererii de apel și nu i

s-a adus la cunoștință despre necesitatea lichidării neajunsurilor, astfel nu a avut

posibilitate să se conformeze acesteia.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea din

12 septembrie 2023 a Curții de Apel Bălți a fost emisă în concordanță cu normele

de drept procedural, iar argumentele invocate în recurs sunt lipsite de substanță,

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a respinge

recursul și a menține încheierea recurată.

În conformitate cu art. 427 lit. a), 428 din Codul de procedură civilă,

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e :

Se respinge recursul declarat de către Organizația de Creditare Nebancară

„Easy Credit” Societate cu Răspundere Limitată.

Se menține încheierea din 12 septembrie 2023 a Curții de Apel Bălți, în

cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Organizația de

Creditare Nebancară „Easy Credit” Societate cu Răspundere Limitată împotriva

4

Ecaterinei Guțu cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de

judecată.

Decizia este irevocabilă.

Președinte, judecător Oxana Parfeni

Judecători Aliona Donos

Mariana Ursachi

5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2023-11-15
0,95
2r-326/23 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-326/23 2-22173399-01-2r-21072023 Prima instanţă: Judecătoria Drochia, sediul Rîșcani (jud. M. Sajin) Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. S. Procopciuc, D. Corolevschi, D. Stănilă) Î N C H E I E R E 15 noiembrie 2023
CSJ 2023-02-08
0,95
2r-53/23 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-53/23 2-21074832-01-2r-27122022 Prima instanţă: (Judecătoria Drochia, sediul Rîșcani) S. Grosu Instanța de apel: (Curtea de Apel Bălți) S. Procopciuc, A. Garbuz, A. Ciobanu D E C I Z I E 08 februarie 2023 mun. Chişinău Colegi
CSJ 2023-02-08
0,95
2r-55/23 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-55/23 2-22058427-01-2r-30012023 Prima instanță - (Judecătoria Drochia, sediul Rîşcani) S. Grosu Instanța de apel - (Curtea de Apel Bălți) A. Garbuz, A. Ciobanu, D. Corolevschi D E C I Z I E 8 februarie 2023 mun. Chişinău Cole
CSJ 2021-05-12
0,95
2r-242/21 — încasarea datoriei
Dosarul nr.2r-242/21 Prima instanță: Judecătoria Drochia, sediul Rîşcani (jud. I. Rabei) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălţi (jud. St. Procopciuc, N. Chircu, E. Grumeza) DECIZIE 12 mai 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de c
CSJ 2021-05-12
0,94
2ra-640/21 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2ra-640/21 Prima instanță: Judecătoria Drochia, sediul Rîşcani (jud. M. Sajin) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălţi (jud. A. Corcenco, V. Puşcaş, D. Corolevschi) ÎNCHEIERE 12 mai 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi
Sursă