Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 31.01.2024
casat

2rc-98/23 — cu privire la încasarea datoriei si compensarea cheltuielilor de judecată

HOTĂRÂRE
31.01.2024
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la încasarea datoriei si compensarea cheltuielilor de judecată
Temei legal
Restituirea apelului. Neîndeplinirea în termen a indicatiilor instantei de apel
Citează această cauză
2rc-98/23 — cu privire la încasarea datoriei si compensarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr. 2rc-98/23 2-22025673-01-2rc-28092023 Prima instanță: Judecătoria Ungheni (jud. L. Potînga) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Anton, A. Braga, V. Cotorobai) D E C I Z I E 31 ianuarie 2024 mun.

Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componență: Președinte, judecător Oxana Parfeni Judecători Aliona Donos Diana Stănilă examinând recursul declarat de Gospodăria Țărănească „Ulinici Victor”, reprezentată de avocatul Denis Grecu, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Romalin Grup” împotriva Gospodăriei Țărănești „Ulinici Victor” cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din 06 iulie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost restituit apelul declarat de Gospodăria Țărănească „Ulinici Victor” împotriva hotărârii din 22 februarie 2023 a Judecătoriei Ungheni, din motivul neînlăturării integrale, în interiorul termenului acordat de instanță, a neajunsurilor indicate în încheierea din 08 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău și remisă părții apelante cu toate documentele anexate, c o n s t a t ă : La 22 februarie 2022, SRL „Romalin Grup” a depus cerere de chemare în judecată împotriva GȚ „Ulinici Victor” cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată (f. d. 6-8).

Prin hotărârea din 22 februarie 2023 a Judecătoriei Ungheni, a fost admisă integral cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Romalin Grup”. A fost încasat de la GȚ „Ulinici Victor” în folosul SRL „Romalin Grup” datoria pentru serviciile de depozitare a producției agricole – prune în sumă de 79 057 de lei, dobânda de întârziere în sumă de 10 731,30 de lei, precum și cheltuielile de judecată compuse din taxa de stat în sumă de 2 693,64 de lei, iar în total suma de 92 481,94 de lei (f. d. 92, 103-107-verso). La 20 martie 2023, GȚ „Ulinici Victor” a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii din 22 februarie 2023 a Judecătoriei Ungheni, solicitând admiterea apelului și casarea hotărârii contestate (f. d. 101-102).

1 Prin încheierea din 08 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de GȚ „Ulinici Victor”, împotriva hotărârii din 22 februarie 2023 a Judecătoriei Ungheni, fiind comunicat părții apelante despre necesitatea înlăturării neajunsurilor indicate în partea descriptivă, acordându-i pentru aceasta termen de 15 zile calendaristice, calculat din momentul comunicării încheierii. A fost explicat părții apelante că în cazul în care nu va lichida neajunsurile indicate, în interiorul termenului acordat de instanță, cererea de apel nu va fi considerată depusă și, împreună cu actele anexate, va fi restituită (f. d. 118-119).

La 03 iulie 2023, GȚ „Ulinici Victor”, reprezentată de avocatul Denis Grecu a declarat apel motivat împotriva hotărârii din 22 februarie 2023 a Judecătoriei Ungheni, solicitând admiterea apelului, casarea integrală a hotărârii contestate, cu emiterea unei decizii de respingere a cererii de chemare în judecată și compensarea cheltuielilor de judecată compuse din taxa de stat, precum cheltuieli pentru asistență juridică (f. d. 127-132).

La apelul motivat, GȚ „Ulinici Victor”, reprezentată de avocatul Denis Grecu a anexat dovada de plată a taxei de stat în sumă de 2 020,23 de lei (f. d. 133). Prin încheierea din 06 iulie 2023 a Curții de Apel Chișinău, a fost restituit apelul declarat de GȚ „Ulinici Victor”, împotriva hotărârii din 22 februarie 2023 a Judecătoriei Ungheni, din motivul neînlăturării integrale, în interiorul termenului acordat de instanță, a neajunsurilor indicate în încheierea din 08 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău și remisă părții apelante cu toate documentele anexate. A fost restituită GȚ „Ulinici Victor” taxa de stat achitată pentru apelul declarat, în sumă de 2 020,23 de lei, confirmată prin nota de plată nr. 14072898 din 20 iunie 2023 eliberată de BC „MAIB” SA (f. d. 135-137).

La 01 august 2023, GȚ „Ulinici Victor”, reprezentată de avocatul Denis Grecu, a declarat recurs împotriva încheierii din 06 iulie 2023 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate, cu trimiterea cauzei pentru judecare în ordine de apel la etapa de primire pe rol a apelului (f. d. 142-146). În motivarea recursului GȚ „Ulinici Victor”, reprezentată de avocatul Denis Grecu, a indicat că încheierea nominalizată nu a fost comunicată apelantei, deși a făcut cunoștință cu aceasta accesând Portalul Instanțelor de Judecată. În context, a menționat că, apelanta este o gospodărie țărănească care practică activitate de întreprinzător fără constituirea de persoana juridică, iar conform art.3 alin.(1) din Legea nr. 1353 din 03 noiembrie 2000 privind gospodăriile țărănești (de fermier), gospodăria țărănească are statutul juridic de persoană fizică.

A reiterat că apelul declarat din numele GȚ „Ulinici Victor”, prin intermediul lui Victor Ulinici, unicul fondator și administrator, se consideră depus de partea apelantă și nu de reprezentatul acesteia. Pe de altă parte, a indicat că statutul și împuternicirile legale ale persoanei care a reprezentat GȚ „Ulinici Victor” în proces, a semnat apelul din numele apelantei și mandatul avocatului sunt confirmate prin certificatul de înregistrare a gospodăriei țărănești (de fermier) nr.XXXXX din 24 aprilie 2018, prezentat la examinarea cauzei în prima instanță și acceptat de instanță.

Concomitent a indicat că, nu a putut să prezinte un alt document decât acel care deja a fost anexat la materialele dosarului întrucât, în scopul executării prevederilor Legii nr.4 din 02 februarie 2023, Primăria comunei Vărzești, raionul Nisporeni a transmis dosarele gospodăriilor țărănești către Agenția Serviciilor Publice, deși la 2 data aflării cauzei în ordinea de apel, Agenția nu a atribuit acestora codul IDNO, nu le-a introdus în Registrul de stat al persoanelor juridice, astfel încât era imposibilă eliberarea și prezentarea extrasului respectiv. Conform răspunsului Agenției Serviciilor Publice, Serviciul înregistrare a unităților de drept Ungheni, nr.51 din 01 august 2023, Gospodăriei Țărănești „Ulinici Victor” i-a fost atribuit numărul de identificare de stat (IDNO) XXXXX la data de 27 iulie 2023, cu eliberarea extrasului din Registrul de stat al persoanelor juridice.

În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Din materialele dosarului rezultă că copia încheierii recurate a fost expediată la adresa electronică a avocatului Denis Grecu, la 27 iulie 2023, fapt ce se confirmă prin extrasul din poșta electronică anexat la actele cauzei (f. d. 138). Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 01 august 2023 în termenul legal. În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Studiind materialele cauzei civile în raport cu argumentele invocate în recurs, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este întemeiat și urmează a fi admis cu casarea încheierii instanței de apel și restituirea cauzei spre rejudecare, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. b) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind spre rejudecare problema soluționată prin încheierea casată. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că, hotărârea din 22 februarie 2023 a Judecătoriei Ungheni, a fost contestată cu apel de către GȚ „Ulinici Victor”, reprezentată de avocatul Denis Grecu, înregistrând în acest sens cererea de apel la data de 20 martie 2023 (f. d. 101-102).

În conformitate cu prevederile art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel, în termen de 10 zile de la repartizarea dosarului, dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. În contextul normei de drept precitate, prin încheierea din 08 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău nu s-a dat curs cererii de apel declarate de GȚ „Ulinici Victor”, reprezentată de avocatul Denis Grecu, împotriva hotărârii din 22 februarie 2023 a Judecătoriei Ungheni.

S-a comunicat apelantei despre necesitatea prezentării la Curtea de Apel Chișinău a cererii de apel, cu indicarea motivelor de fapt și de drept pentru care își întemeiază apelul, a bonului de plată a taxei de stat în mărime de 2 020,23 de lei, cât și dovada existenței împuternicirilor procedurale pentru exercitarea căii de atac, adică informația eliberată de autoritatea competentă privind conducătorul ultimei, acordându-i pentru aceasta termen de 15 zile calendaristice, calculat din momentul comunicării încheierii (f. d. 118-119).

3 Copia încheierii din 08 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău a fost expediată GȚ „Ulinici Victor”, la 14 iunie 2023, prin intermediul poștei terestre, iar la 19 iunie 2023 a fost recepționată contrasemnătură de Ulinici Victor, fapt ce se atestă prin recipisa anexată la dosar (f. d. 120, 122). La 03 iulie 2023, GȚ „Ulinici Victor”, reprezentată de avocatul Denis Grecu a declarat apel motivat cu anexarea dovezii taxei de stat în original, în sumă de 2 020,23 de lei, conform ordinului de încasare a numerarului nr.14072898 din 20 iunie 2023 (f. d. 133). Prin încheierea din 06 iulie 2023 a Curții de Apel Chișinău, în temeiul art. 369 alin.(1) lit. a) din Codul de procedură civilă, a fost restituită cererea de apel depusă de GȚ „Ulinici Victor”, reprezentată de avocatul Denis Grecu, împotriva hotărârii din 22 februarie 2023 a Judecătoriei Ungheni (f. d. 135-137).

În motivarea soluției, instanța de apel a invocat că partea apelantă nu a înlăturat integral neajunsurile indicate de instanță în încheierea prin care nu s-a dat curs cererii de apel, astfel, în termenul acordat de instanță, nu a prezentat actul eliberat de autoritatea competentă privind înregistrarea GȚ „Ulinici Victor” și informația cu privire la persoana care dispune de dreptul reprezentării acesteia, inclusiv în instanța de judecată.

Efectuând controlul judiciar al încheierii din 06 iulie 2023 a Curții de Apel Chișinău, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că instanța de apel prematur a ajuns la concluzia de a restitui cererea de apel depusă de GȚ „Ulinici Victor”, reprezentată de avocatul Denis Grecu, din motivul neînlăturării integrale în interiorul termenului acordat de către instanță a neajunsurilor, și anume a neprezentării actului eliberat de autoritatea competentă privind înregistrarea GȚ „Ulinici Victor” și informația cu privire la persoana care dispune de dreptul reprezentării acesteia, inclusiv în instanța de judecată, fapt prin ce a încălcat normele de drept procedural.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că apelanta este o gospodărie țărănească care practică activitate de întreprinzător fără constituirea de persoană juridică, iar conform art. 3 alin. (1) din Legea nr.1353 din 03 noiembrie 2000 privind gospodăriile țărănești (de fermier), gospodăria țărănească are statutul juridic de persoană fizică. Din materialele dosarului rezultă că, la 15 februarie 2023 în cadrul ședinței de judecată în instanța de fond, Ulinici Victor a prezentat certificatul de înregistrare a gospodăriei țărănești (de fermier) nr.XXXXX din 24 aprilie 2018 eliberat de Primăria Vărzărești, r-nul Nisporeni la 07 mai 2018, care a fost anexat la dosar prin încheierea protocolară ( f. d. 88-89).

Conform art. 14 alin. (4) din Legea nr.1353 din 03 noiembrie 2000 privind gospodăriile țărănești (de fermier), (în vigoare la data prezentării certificatului de înregistrare a gospodăriei țărănești (de fermier) nr.XXXXX din 24 aprilie 2018), primăria păstra documentele în a căror bază au fost făcute înscrierile în Registrul gospodăriilor țărănești (de fermier) și elibera extrase din el.

Prin Legea nr.4 din 02 februarie 2023, în vigoare la 18 februarie 2023 au fost operate modificări la art.14 alin. (1) din Legea nr.1353/2000, care prevede că, Registrul de stat al gospodăriilor țărănești (de fermier) este ținut de structura teritorială a organului înregistrării de stat în modul stabilit de prezenta lege, de Legea nr.220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor 4 individuali, de Legea cu privire la registre și de alte acte normative, iar conform art. (4), structura teritorială a organului înregistrării de stat păstrează documente în a căror bază au fost efectuate înscrierile în Registrul de stat al gospodăriilor țărănești (de fermier) și eliberează extrase din el.

Conform art. II alin. (2) din Legea nr.4 din 02 februarie 2023 pentru modificarea Legii nr. 1353/2000 privind gospodăriilor țărănești (de fermier), publicat în Monitorul Oficial nr.53-56/90 la 18 februarie 2023, organul înregistrării de stat va atribui gratuit, din oficiu, numerele de identificare de stat (IDNO) gospodăriilor țărănești (de fermier) înregistrate până la 1 ianuarie 2023. Reieșind din normele de drept precitate, până la 18 februarie 2023, evidența gospodăriilor țărănești era dusă doar de către autoritățile locale, iar datele registrului erau confirmate exclusiv prin extrase și certificate de înregistrare a gospodăriei țărănești (de fermier). Astfel, apelanta nu a putut să prezinte un alt document decât certificatul de înregistrare a gospodăriei țărănești (de fermier) nr.XXXXX din 24 aprilie 2018, prezentat în primă instanță, chiar dacă Primăria com.

Vărzărești, r-nul Nisporeni a transmis dosarele gospodăriilor țărănești către Agenția Servicii Publice. Or, la data aflării cauzei în ordinea de apel, agenția nu a atribuit acesteia codul IDNO și nu l-a introdus în Registrul de stat al gospodăriilor țărănești (de fermier).

Din răspunsul Agenției Serviciilor Publice, Serviciul de înregistrare a unităților de drept Ungheni nr.51 din 01 august 2023, rezultă că Gospodăria Țărănească „Ulinici Victor” i-a fost atribuit numărul de identificare de stat (IDNO) XXXXX, abia la 27 iulie 2023, fapt ce se atestă prin extrasul din Registrul de stat al gospodăriilor țărănești (de fermier) (f. d.148-149), adică la o dată ulterioară emiterii încheierii de a nu da curs și de restituire a cererii de apel din 06 iulie 2023. Prin urmare, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reiterează că, în termenul stabilit de instanța de apel, GȚ „Ulinici Victor”, reprezentată de avocatul Denis Grecu, a lichidat neajunsurile menționate în încheierea din 08 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău și anume a prezentat cererea de apel motivată și dovada de achitare a taxei de stat.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că neprezentarea extrasului de la IP Agenția Servicii Publice nu poate fi imputată apelantului, ca neînlăturare a neajunsului, deoarece la materialele dosarului era deja anexat, certificatul de înregistrare a gospodăriei țărănești (de fermier) nr.XXXXX din 24 aprilie 2018 eliberat de Primăria Vărzărești, r-nul Nisporeni la 07 mai 2018, iar înregistrarea de stat a Gospodăriei Țărănești a avut loc abia la 27 iulie 2023. În acest sens, art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale stipulează că orice persoană are dreptul la judecarea cauzei în mod echitabil, ceea ce implică, inclusiv, o procedură contradictorie și egalitatea armelor.

Respectarea principiului egalității armelor presupune că fiecare parte trebuie să obțină o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza în condiții care să nu o plaseze într-o situație net dezavantajată în raport cu adversarul său, astfel încât între părți să se mențină un echilibru corect. Dreptul la o procedură contradictorie implică dreptul unei părți în procesul civil de a luat cunoștință de observațiile sau explicațiile date de cealaltă parte, precum și de a le discuta.

5 Din considerentele menționate și având în vedere faptul că s-a stabilit în mod cert încălcarea normelor de drept procedural de către instanța de apel la emiterea încheierii recurate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de GȚ „Ulinici Victor”, reprezentată de avocatul Denis Grecu, de a casa încheierea din 06 iulie 2023 a Curții de Apel Chișinău cu restituirea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, la etapa primirii cererii de apel. În conformitate cu art. 424 alin. (2), 427 lit. b), art. 428 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se admite recursul declarat de Gospodăria Țărănească „Ulinici Victor”, reprezentată de avocatul Denis Grecu.

Se casează încheierea din 06 iulie 2023 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Romalin Grup” împotriva Gospodăriei Țărănești „Ulinici Victor” cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată, cu remiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, la etapa primirii cererii de apel. Decizia este irevocabilă. Președinte, judecător Oxana Parfeni Judecători Aliona Donos Diana Stănilă 6

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2023-06-21
0,95
2rc-50/23 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2rc-50/23 2-21003825-01-2rc-17052023 Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud.: I. Secrieru, V. Cotorobai, M. Anton) Î N C H E I E R E 21 iunie 2023 mun. Chişinău CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE Complet de judecată, în componen
CSJ 2023-11-22
0,95
2rc-66/23 — cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2rc-66/23 2-22096864-01-2rc-11072023 Prima instanţă: Judecătoria Căușeni, sediul Central (jud. A. Costiuc) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. I. Secrieru, M. Anton, V. Cotorobai) D E C I Z I E 22 noiembrie 2023 mun.
CSJ 2023-06-21
0,94
2r-211/23 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-211/23 2-21151861-01-2r-17052023 Prima instanţă: Judecătoria Strășeni, sediul Central (jud.: T. Andronic) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău ( jud.: A. Pahopol, R. Pulbere, A. Malîi) D E C I Z I E 21 iunie 2023 mun. Ch
CSJ 2024-12-18
0,94
2rc-36/24 — încasarea datoriei
D E C I Z I E cu privire la respingerea recursului declarat de Societatea cu Răspundere Limitată,,Miloș M”, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată,,SWAN” împotriva Societății
CSJ 2023-10-25
0,94
2rc-84/23 — cu privire la incasarea datoriei
Dosarul nr. 2rc-84/23 2-22156617-01-2rc-21082023 Prima instanță: Judecătoria Bălți, sediul Central- E. Balan Instanța de apel: Curtea de Apel Bălţi - A. Garbuz, Iu. Grosu, A. Ciobanu DECIZIE 25 octombrie 2023 mun. Chişinău Curtea Supremă de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă