2ac-383/23 — cu privire la confirmarea procesului-verbal al licitației
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la confirmarea procesului-verbal al licitaţiei
- Temei legal
- strămutarea cauzei, regimul juridic de utilizare a documentului electronic, autenticitatea documentului electronic
2ac-383/23 — cu privire la confirmarea procesului-verbal al licitației (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 2ac-383/23 2-23072738-01-2ac-12102023 Î N C H E I E R E 15 noiembrie 2023 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Aliona Donos Oxana Parfeni examinând cererea depusă de Andrei Slobozeanu cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad, în cauza civilă, intentată la demersul executorului judecătoresc Svetlana Guțu cu privire la confirmarea procesului-verbal al licitației, c o n s t a t ă : La 19 mai 2023, executorul judecătoresc Svetlana Guțu a înaintat în adresa Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, un demers cu privire la confirmarea procesului-verbal al licitației nr. 074p-5951r/23 din 16 mai 2023 privind comercializarea bunurilor imobile formate din terenuri agricole, extravilan, nr. cadastrale XXXXX, XXXXX, XXXXX, XXXXX, situate în r-nul XXXXX, com.
XXXXX și care aparțin cu drept de proprietate debitorului Sergiu Brodescu adjudecate de către Andrei Slobozeanu, contra sumei de 268 441,14 de lei (f. d. 2-2 verso). Prin încheierea din 26 mai 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, demersul executorului judecătoresc Svetlana Guțu cu privire la confirmarea procesului-verbal al licitației din 16 mai 2023, a fost respins ca fiind neîntemeiat (f. d. 38-42). La 12 iunie 2023, Andrei Slobozeanu a declarat recurs împotriva încheierii din 26 mai 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii, cu emiterea unei noi încheieri de admitere a demersului în sensul formulat (f. d. 44-50).
La 03 august 2023, prin intermediul poștei electronice, IP „Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii” a depus cerere de alăturare la recursul declarat de Andrei Slobozeanu împotriva încheierii din 26 mai 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea cererii de alăturare la recurs, casarea încheierii, cu soluționarea prin decizie a problemei în fond și emiterea unei noi încheieri de admitere a demersului în sensul formulat (f. d. 63- 64 verso). 1 La 02 octombrie 2023, prin intermediul poștei electronice, Andrei Slobozeanu a depus cerere de strămutare a cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de judecată egală în grad, în temeiul art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă (f. d. 69-69 verso).
Studiind materialele cauzei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide de a respinge cererea de strămutare a cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de judecată egală în grad, din motivele ce succed. Cauza civilă, intentată la demersul executorului judecătoresc Svetlana Guțu cu privire la confirmarea procesului-verbal al licitației, se află pe rolul Curții de Apel Chișinău, pentru examinare în ordine de recurs. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, la 02 octombrie 2023, în temeiul art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, Andrei Slobozeanu a depus cerere cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de judecată egală în grad, în copie, fără aplicarea semnăturii olografe sau semnăturii electronice avansată calificată (f. d. 69-69 verso).
În conformitate cu art. 171 din Codul de procedură civilă, cererile de chemare în judecată, cererile de apel, de recurs, de revizuire, de eliberare a ordonanțelor judecătorești, precum și oricare alte cereri sau acte procedurale pot fi depuse în instanța de judecată prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, care este unic pentru întreg sistemul judecătoresc. În acest caz, cererea și actele anexate la ea sub formă de documente electronice trebuie să fie semnate cu semnătura electronică avansată calificată. La documentele depuse prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor se anexează obligatoriu dovada semnăturii electronice, conform legislației. Din esența prevederilor art. 171 din Codul de procedură civilă, cererea de strămutare se semnează prin aplicarea semnăturii olografe sau semnăturii electronice avansată calificată.
Totodată, potrivit art. 43 din Legea nr. 124 din 19 mai 2022 privind identificarea electronică și serviciile de încredere, documentul electronic este considerat autentic dacă întrunește cumulativ următoarele condiții: a) semnătura electronică sau sigiliul electronic este aplicat de persoana abilitată, în modul stabilit, să semneze cu semnătură olografă documentul echivalent pe suport de hârtie; b) pe documentul electronic este aplicată semnătura electronică autentică sau sigiliul electronic autentic al semnatarului sau al creatorului sigiliului electronic indicat în document.
În context, în art. 40 alin. (1), (7) din Legea menționată, se reiterează că documentul electronic semnat cu semnătură electronică calificată este asimilat, după efectele acestuia, cu documentul similar pe suport de hârtie, semnat cu semnătură olografă, iar modul de utilizare a documentelor electronice în cadrul procedurilor judiciare este reglementat de legislația procesuală, făcându-se astfel trimitere la prevederile art. 171 din Codul de procedură civilă, ce reglementează condițiile depunerii cererilor în instanțele judecătorești, prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor. 2 Prin urmare, Andrei Slobozeanu, la 02 octombrie 2023, a depus cerere cu privire la strămutarea cauzei, în copie, fără a aplica semnătura olografă sau electronică avansată calificată, contrar prevederilor art. 171 din Codul de procedură civilă și art. 40, 43 din Legea nr. 124 din 19 mai 2022 privind identificarea electronică și serviciile de încredere.
Din considerentele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție va respinge cererea de strămutare a cauzei depusă de Andrei Slobozeanu, cu remiterea cauzei la Curtea de Apel Chișinău, pentru examinare în ordine de recurs. În conformitate cu prevederile art. 43 alin. (2) lit. f), alin. (4), art. 269- 270 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge cererea depusă de Andrei Slobozeanu cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad. Cauza civilă, intentată la demersul executorului judecătoresc Svetlana Guțu cu privire la confirmarea procesului-verbal al licitației, se remite Curții de Apel Chișinău, pentru examinare în ordine de recurs.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Aliona Donos Oxana Parfeni 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.