Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 11.10.2023
inadmisibil

3rh-22/23 — anularea actului administrativ

HOTĂRÂRE
11.10.2023
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
anularea actului administrativ
Temei legal
Temeiurile declarării revizuirii
Citează această cauză
3rh-22/23 — anularea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 3rh-22/23 (2-23001542-01-3rh-12052023) Î N C H E I E R E 11 octombrie 2023 mun.

Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Aliona Miron Judecători Mariana Pitic Ion Malanciuc examinând cererea de revizuire depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Farmacia Salut”, reprezentată de avocatul Iulian Rusanovschi, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Farmacia Salut” împotriva Consiliului raional Hâncești și Președintelui raionului Hâncești, persoană terță IMSP Centrul de Sănătate Hâncești cu privire la contestarea actului administrativ individual defavorabil și obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil, împotriva încheierii din 10 mai 2023 a Curții Supreme de Justiție, prin care s- a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Farmacia Salut” împotriva încheierii din 15 martie 2023 a Curții Supreme de Justiție, c o n s t a t ă : La 04 ianuarie 2023, Societatea cu Răspundere Limitată „Farmacia Salut” (în continuare SRL „Farmacia Salut”), reprezentată de avocatul Iulian Rusanovschi, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului raional Hâncești și Președintelui raionului Hâncești, prin care a solicitat anularea răspunsului Președintelui raionului Hâncești nr. 02/1-20-1-691 din 11 noiembrie 2022,

obligarea Consiliului raionului Hâncești să includă pe ordinea de zi a ședinței Consiliului și să examineze chestiunea ce vizează prelungirea contractului de locațiune nr. 08 din 01 martie 2018 cu privire la bunul imobil, situat în incinta IMSP Centrul de Sănătate Hâncești, și să emită actul administrativ individual favorabil, prin care să fie prelungite raporturile de locațiune a încăperii cu suprafața de 18,5 m2 din holul IMSP Centrul de Sănătate Hâncești. Concomitent, a solicitat emiterea ordonanței provizorii în temeiul art. 215 din Codul administrativ, privind obligarea Consiliului raional Hâncești și Președintelui raionului Hâncești să emită cu titlu provizoriu actul administrativ de prelungire a raporturilor de locațiune a încăperii cu suprafața de 18,5 m2 din holul IMSP Centrul de Sănătate Hâncești.

Prin încheierea din 09 ianuarie 2023 a Judecătoriei Hâncești, sediul Ialoveni s- a atras în proces, în calitate de terț IMSP Centrul de Sănătate Hâncești (f.d.36-40). 1 Prin ordonanța din 16 ianuarie 2023 a Judecătoriei Hâncești, sediul Ialoveni, a fost admisă cererea de eliberare a ordonanței provizorii înaintată de SRL „Farmacia Salut”. S-a obligat Consiliul raional Hâncești să emită actul administrativ individual favorabil de prelungire a raporturilor de locațiune a încăperii cu suprafața de 18,5 m2 din holul IMSP Centrul de Sănătate Hâncești, în condițiile contractului de locațiune nr. 08 din 01 martie 2018, valabil până la 28 februarie 2023 (f.d.54-66).

La 30 ianuarie 2023, Consiliul raional Hâncești a declarat recurs împotriva ordonanței din 16 ianuarie 2023 a Judecătoriei Hâncești, sediul Ialoveni, solicitând admiterea recursului, casarea actului judecătoresc contestat, rejudecarea cauzei, cu emiterea unei noi decizii de respingere a cererii depuse de eliberare a ordonanței provizorii (f.d.108-114).

Tot la 30 ianuarie 2023, IMSP Centrul de Sănătate Hâncești, reprezentat de avocatul Alexandru Iachimciuc, a depus recurs împotriva ordonanței din 16 ianuarie 2023 a Judecătoriei Hâncești, sediul Ialoveni, solicitând admiterea recursului, casarea actului judecătoresc contestat, rejudecarea cauzei, cu emiterea unei noi decizii de respingere a cererii depuse de eliberare a ordonanței provizorii (f.d.120- 125). Iar, la 31 ianuarie 2023, Președintele raionului Hâncești, Iurie Levinschi, reprezentat de avocatul Ivan Turceac, a depus recurs împotriva ordonanței din 16 ianuarie 2023 a Judecătoriei Hâncești, sediul Ialoveni, solicitând admiterea recursului, casarea actului judecătoresc contestat, cu restituirea cauzei la rejudecare în instanța de fond (f.d.132-138).

La 14 februarie 2023, IMSP Centrul de Sănătate Hâncești, reprezentată de avocatul Alexandru Iachimciuc, a solicitat accelerarea examinării recursurilor depuse împotriva ordonanței din 16 ianuarie 2023 a Judecătoriei Hâncești, sediul Ialoveni, prin care a fost admisă cererea de eliberare a ordonanței provizorii înaintată de SRL „Farmacia Salut” (f.d.144-146).

Prin încheierea din 16 februarie 2023 a Curții de Apel Chișinău s-a admis cererea depusă de avocatul Alexandru Iachimciuc, în interesele IMSP Centrul de Sănătate Hâncești cu privire la accelerarea procedurii de examinare a cererilor de recurs depuse împotriva ordonanței provizorii din 16 ianuarie 2023 a Judecătoriei Hâncești, sediul Ialoveni, emisă în cauza civilă la acțiunea în contencios administrativ inițiată de SRL „Farmacia Salut” împotriva Consiliului raional Hâncești și Președintelui raionului Hâncești, cu privire la anularea răspunsului nr. 02/1-20-1-691 din 11 noiembrie 2022, obligarea includerii pe ordinea de zi a ședinței Consiliului raional Hâncești a chestiunii ce vizează prelungirea contractului de locațiune nr. 08 din 01 martie 2018 cu privire la bunul imobil, situat în incinta IMSP Centrul de Sănătate Hâncești, obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil, prin care să fie prelungite raporturile de locațiune a încăperii cu suprafața de 18,5 m2 din holul IMSP Centrul de Sănătate Hâncești.

S-a dispus accelerarea judecării în ordine de recurs a cererilor de recurs depuse de reprezentantul Consiliului raional Hâncești, Sergiu Pascal, reprezentantul IMSP Centrul de Sănătate Hâncești, avocatul Alexandru Iachimciuc și avocatul Ivan Turceac în interesele Președintelui raionului Hâncești, Iurie Levinschi împotriva ordonanței provizorii din 16 ianuarie 2023 a Judecătoriei Hâncești, sediul Ialoveni. S-a stabilit data examinării cererilor de recurs depuse de reprezentantul Consiliului raional Hâncești, Sergiu Pascal, reprezentantul IMSP Centrul de Sănătate Hâncești, avocatul Alexandru Iachimciuc și avocatul Ivan Turceac în 2 interesele Președintelui raionului Hâncești, Iurie Levinschi împotriva ordonanței provizorii din 16 ianuarie 2023 a Judecătoriei Hâncești, sediul Ialoveni, pentru data de 23 februarie 2023, ora 14:00 (f.d.149-152).

La 21 februarie 2023, SRL „Farmacia Salut” a depus o cerere cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad pe motiv că, încheierea din 16 februarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a admis cererea depusă de avocatul Alexandru Iachimciuc, în interesele IMSP Centrul de Sănătate Hâncești cu privire la accelerarea procedurii de examinare a cererilor de recurs depuse împotriva ordonanței provizorii din 16 ianuarie 2023 a Judecătoriei Hâncești, sediul Ialoveni, a fost emisă contrar garanțiilor procesuale acordate părților în proces.

La 14 martie 2023, în temeiul art. 121 din Codul de procedură civilă, SRL „Farmacia Salut”, reprezentată de avocatul Iulian Rusanovschi, a depus cerere privind ridicarea excepției de neconstituționalitate, cu sesizarea în acest sens a Curții Constituționale, în vederea exercitării controlului constituționalității prevederilor art. 43 alin. (4) din Codul de procedură civilă în sensul corespunderii cu art. 4 alin. (1), art. 7, art. 16, art. 20 și art. 26 din Constituția Republicii Moldova, și în mod deosebit în partea ce ține de atacarea cu recurs a încheierii judecătorești, prin care a fost soluționată cererea de strămutare a cauzei. Prin încheierea din 15 martie 2023 a Curții Supreme de Justiție, s-a respins cererea depusă de SRL „Farmacia Salut”, reprezentată de avocatul Iulian Rusanovschi cu privire la ridicarea excepției de neconstituționalitate și sesizare a Curții Constituționale.

Prin încheierea din 15 martie 2023 a Curții Supreme de Justiție, s-a respins cererea depusă de SRL „Farmacia Salut” cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad și s-a restituit cauza pentru examinare la Curtea de Apel Chișinău, care este instanța competentă să examineze prezenta cauză în ordine de recurs. La 16 martie 2023, SRL „Farmacia Salut”, reprezentată de avocatul Iulian Rusanovschi, a depus cerere de revizuire a încheierii din 15 martie 2023 a Curții Supreme de Justiție, solicitând revizuirea acesteia și emiterea unei încheieri de admitere a cererii privind strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad.

La 05 mai 2023, SRL „Farmacia Salut”, reprezentată de avocatul Iulian Rusanovschi, a depus o cerere privind ridicarea excepției de neconstituționalitate a art. 446 alin. (2) din Codul de procedură civilă în sensul corespunderii cu art. 4 alin. (1), 7, 16, 20, 26 din Constituția Republicii Moldova și, în mod deosebit, în partea ce ține de atacarea cu recurs a încheierii judecătorești prin care a fost soluționată cererea de strămutare a cauzei.

Prin încheierea din 10 mai 2023 a Curții Supreme de Justiție, a fost respinsă cererea depusă de SRL „Farmacia Salut”, reprezentată de avocatul Iulian Rusanovschi, cu privire la ridicarea excepției de neconstituționalitate și sesizarea Curții Constituționale a Republicii Moldova, din motivul că excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată doar dacă cererea de chemare în judecată sau cererea de apel a fost acceptată în modul prevăzut de lege ori dacă cererea de recurs împotriva hotărârii sau deciziei curții de apel a fost declarată admisibilă conform legii. Prin încheierea din 10 mai 2023 a Curții Supreme de Justiție, a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de SRL „Farmacia Salut”, 3 reprezentată de avocatul Iulian Rusanovschi, împotriva încheierii din 15 martie 2023 a Curții Supreme de Justiție, din motivul că aceasta nu se supune niciunei căi de atac.

La 12 mai 2023, SRL „Farmacia Salut”, reprezentată de avocatul Iulian Rusanovschi, a depus o cerere de revizuire a încheierii din 10 mai 2023 a Curții Supreme de Justiție, prin care a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire a încheierii din 15 martie 2023. În susținerea cererii de revizuire, s-au invocat dispozițiile art. 449 din Codul de procedură civilă, fără a fi specificat un temei concret. Totodată, revizuenta a indicat că Curtea Supremă de Justiție nu s-a expus asupra cererii din 05 mai 2023 privind ridicarea excepției de neconstituționalitate a art. 446 alin. (2) din Codul de procedură civilă în sensul corespunderii cu art. 4 alin. (1), 7, 16, 20, 26 din Constituția Republicii Moldova și, în mod deosebit, în partea ce ține de atacarea cu recurs a încheierii judecătorești prin care a fost soluționată cererea de strămutare a cauzei.

La 15 mai 2023, în adresa Consiliului raional Hâncești, Președintelui raionului Hâncești și IMSP Centrul de Sănătate Hâncești, a fost expediată copia cererii de revizuire depusă de SRL „Farmacia Salut”, reprezentată de avocatul Iulian Rusanovschi. Până la data stabilită pentru examinarea cererii de revizuire depusă de SRL „Farmacia Salut”, reprezentată de avocatul Iulian Rusanovschi, Consiliul raional Hâncești, Președintele raionului Hâncești și IMSP Centrul de Sănătate Hâncești nu au depus referințe prin care să-și expună opinia asupra argumentelor invocate de revizuentă. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că, Codul administrativ nu reglementează instituția revizuirii actelor judecătorești de dispoziție.

În același timp, dispozițiile art. 195 din Codul administrativ statuează că, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepția art.169-171. Prin urmare, procedura revizuirii urmează a fi efectuată în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă. Examinând cererea de revizuire prin prisma argumentelor și în limitele temeiurilor de drept invocate, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că aceasta este inadmisibilă, din motivele ce succed. În conformitate cu articolul 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanța emite o încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.

Astfel, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că, în sensul principiului lucrului judecat (res judicata), în cazul în care instanțele judecătorești dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor nu mai poate fi pusă în discuție. Acest principiu, însă, nu este absolut și admite derogări, în situația când această derogare este necesară prin prisma unor circumstanțe esențiale și convingătoare. Revizuirea hotărârilor irevocabile poate interveni în rezultatul adoptării hotărârii asupra fondului cauzei, necunoscând complet, la momentul emiterii acesteia, toate împrejurările importante pentru justa soluționare a disensiunii. Reieșind din această ipoteză, urmează a fi distinse actele judecătorești de dispoziție care pot constitui obiect al procedurii de revizuire, și respectiv instanța competentă să examineze cererea de revizuire.

4 În acest sens, art. 446 din Codul de procedură civilă statuează că, pot fi supuse revizuirii hotărârile, ordonanțele, încheierile și deciziile irevocabile ale tuturor instanțelor judecătorești, în condițiile prezentului capitol. Încheierile de încetare a procesului conform art. 265 lit. c) și d), precum și cele prin care se respinge acțiunea ca fiind tardivă conform art. 1861 pot fi supuse revizuirii. Încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se supun revizuirii. În aceste cazuri, încheierile de inadmisibilitate a revizuirii nu se supun niciunei căi de atac. Astfel, Curtea Supremă de Justiție, prin încheierea din 10 mai 2023, a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de SRL „Farmacia Salut”, reprezentată de avocatul Iulian Rusanovschi, împotriva încheierii din 15 martie 2023 a Curții Supreme de Justiție, din motivul că aceasta nu se supune niciunei căi de atac.

Din cele menționate, completul de judecată constată că, încheierea din 10 mai 2023 a Curții Supreme de Justiție nu poate constitui obiect al revizuirii, deoarece încheierile de inadmisibilitate a revizuirii nu se supun niciunei căi de atac, inclusiv și revizuirii. Sub acest aspect, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție apreciază ca fiind irelevante argumentele formulate de SRL „Farmacia Salut”, reprezentată de avocatul Iulian Rusanovschi, în cererea de revizuire, or, această cale de atac extraordinară este îndreptată împotriva unui act de dispoziție judecătoresc, care în virtutea legii nu se supune revizuirii. Din considerentele menționate, completul de judecată consideră că cererea de revizuire depusă de SRL „Farmacia Salut”, reprezentată de avocatul Iulian Rusanovschi, împotriva încheierii din 10 mai 2023 a Curții Supreme de Justiție, urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă.

Conform art. 195 și art. 230 din Codul administrativ în coroborare cu art. 446, art. 448 și art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Farmacia Salut”, reprezentată de avocatul Iulian Rusanovschi împotriva încheierii din 10 mai 2023 a Curții Supreme de Justiție, în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Farmacia Salut” împotriva Consiliului raional Hâncești și Președintelui raionului Hâncești, persoană terță IMSP Centrul de Sănătate Hâncești cu privire la contestarea actului administrativ individual defavorabil și obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Aliona Miron Judecători Mariana Pitic Ion Malanciuc 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2023-12-20
0,99
3rh-47/23 — Anularea actului administrativ
Dosarul nr. 3rh-47/23 (2-23001542-01-3rh-13102023) Î N C H E I E R E 20 decembrie 2023 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componenţa: Președinte, judecător Aliona Miron Judecători Ion Malanciuc Diana Stănilă
CSJ 2023-05-10
0,99
3rh-16/23 — contestarea actelor administrative
Dosarul nr.3rh-16/23 2-23001542-01-3rh-16032023 Î N C H E I E R E 10 mai 2023 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componentă: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chiș
CSJ 2023-10-11
0,98
3ds-8/23 — anularea actului administrativ
Dosarul nr. 3ds-8/23 (2-23001542-01-3ds-11052023) Î N C H E I E R E 11 octombrie 2023 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componenţa: Președinte, judecător Aliona Miron Judecători Mariana Pitic Ion Malanciuc e
CSJ 2023-07-20
0,98
3rh-22/23 — anularea actului administrativ, obligarea emiterii actului administrativ favorabil
Dosarul nr. 3rh-22/23 (2-23001542-01-3rh-12052023) Î N C H E I E R E 20 iulie 2023 mun. Chişinău Curtea Supremă de Justiţie Completul de judecată, în componenţa: Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Oxana Parfeni Aliona Donos exam
CSJ 2024-02-29
0,98
3ds-5/24 — Anularea actului administrativ
Dosarul nr. 3ds-5/24 (2-23001542-01-3ds-13102023) Î N C H E I E R E 29 februarie 2024 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componenţa: Președinte, judecător Aliona Miron Judecători Ion Malanciuc Mariana Ursachi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă