2ra-517/23 — încasarea compensației pentru încetarea contractului individual de muncă înainte de termen și a penalității

2ra-517/23 — încasarea compensației pentru încetarea contractului individual de muncă înainte de termen și a penalității (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 2ra-517/23

2-22023083-01-2ra-05042023

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. A. Ciubotaru)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. L. Pruteanu, I. Cotruță, O. Cojocaru)

Î N C H E I E R E

04 octombrie 2023 mun. Chișinău

Curtea Supremă de Justiție

Completul de judecată, în componența:

Președinte, judecător Aliona Miron

Judecători Ion Malanciuc

Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Lagovscaia

Liubovi, reprezentată de avocatul Rezuș Andrei,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Lagovscaia Liubovi

împotriva Societății Comerciale „Gara Nord” Societate pe Acțiuni cu privire la

încasarea compensației pentru încetarea contractului individual de muncă înainte de

termen și a penalității de întârziere,

împotriva deciziei din 19 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul declarat de Lagovscaia Liubovi, reprezentată de avocatul Rezuș Andrei

și a fost menținută hotărârea din 27 mai 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

c o n s t a t ă:

La data de 16 februarie 2022, Lagovscaia Liubovi a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Societății Comerciale „Gara Nord” Societate pe Acțiuni cu privire

la încasarea compensației pentru încetarea contractului individual de muncă înainte de

termen și a penalității de întârziere.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că a fost angajată în cadrul SA „Gara

Nord” în funcția de director executiv în perioada 26 iunie 2013 - 26 iunie 2018.

Conform hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din 29 mai 2018, la data

de 31 mai 2018 a fost încheiat un acord adițional la contractul de muncă nominalizat,

prin care termenul contractului de muncă a fost prelungit cu cinci ani, fiind valabil până

la data de 26 iunie 2023. Ulterior, prin ordinul nr. 8-p din 18 februarie 2019, emis de

noul administrator a SA ,,Gara Nord”, Vitalii Mrug, desemnat prin hotărârea Adunării

Generale Extraordinare a Acționarilor din 15 februarie 2019, s-a dispus concedierea lui

Liubovi Lagovscaia din funcția de director executiv al SA ,,Gara Nord”, începând cu

data de 18 februarie 2019.

1

A menționat reclamanta că, conform pct. 3 al ordinului nominalizat, a fost stabilită

mărimea compensației pentru încetarea contractului individual de muncă înainte de

termen, în mărime de 6 salarii medii lunare. Însă, conform prevederilor pct. 8.1. ale

contractului de muncă încheiat între părți, „la eliberarea din funcție a Directorului în

lipsa unor acțiuni sau inacțiuni culpabile... acestuia i se achită o compensație pentru

încetarea contractului individual de muncă înainte de termen, în mărimea salariului care

urma a fi primit până la data expirării termenului contractului”.

În asemenea circumstanțe, a punctat că pârâta nu era în drept să modifice în mod

unilateral clauza prevăzută la pct. 8.1. a contractului de muncă ce reglementează dreptul

angajatului la compensația respectivă și mărimea acesteia. Având în vedere că,

termenul contractului individual de muncă trebuia să expire la data de 26 iunie 2023, a

analizat că, valoarea compensației necesar a fi achitate pentru încetarea contractului de

muncă înainte de termen reprezintă suma de 1 724 314,28 lei, reieșind din următorul

calcul: (52 luni [18 februarie 2019 (data rezilierii)- 26 iunie 2023 (data expirării

contractului)] x 33 159,89 lei salariul mediu lunar).

A afirmat reclamanta că, contrar celor indicate, până la depunerea cererii de

chemare în judecată, Liubovi Lagovscaia a primit de la SA ,,Gara Nord” doar valoarea

compensației în mărimea a 6 salarii medii lunare, adică 198 959,34 lei.

Susține reclamanta că, SA ,,Gara Nord” înregistrează o datorie față de Liubovi

Lagovscaia în mărime de 1 525 354,94 lei (un milion cinci sute douăzeci și cinci mii

trei sute cincizeci și patru lei 94 bani), reieșind din următorul calcul: [1 724 314,28 lei

(valoarea totală a compensației) - 198 959,34 lei (valoarea compensației achitate)]. În

același timp, potrivit prevederilor pct. 7.1. a contractului de muncă, în caz de

neexecutare sau executare incompletă a obligațiunilor contractuale, părțile poartă

răspundere în conformitate cu legislația și prezentul contract.

A menționat reclamanta că, conform art. 330, alin. (1), lit. f) din Codul muncii, în

vigoare la data relevantă speței, angajatorul este obligat să compenseze persoanei

salariul pe care aceasta nu l-a primit, în toate cazurile privării ilegale de posibilitatea de

a munci. Această obligație survine, în particular, în caz de reținere a tuturor plăților sau

a unora din ele în caz de eliberare din serviciu. Totodată, alin. (2) al aceluiași articol

statuează că „în caz de reținere, din vina angajatorului, a salariului (art. 142), a

indemnizației de concediu (art. 117), a plăților în caz de eliberare (art.143) sau a altor

plăți (art.123, 124, 127, 139, 186, art. 225 alin. (8) etc.) cuvenite salariatului, acestuia i

se plătesc suplimentar, pentru fiecare zi de întârziere 0,3 la sută din suma neplătită în

termen”.

Corespunzător, fiind calculată de la data eliberării până la data înaintării prezentei,

a afirmat că, valoarea penalității legale reprezintă suma de 4 635 553,66 lei reieșind din

următorul calcul: (1 525 354,94 lei (datoria) x 0,3 % (penalitatea legală) x 1 013 zile

(de întârziere)).

La fel, a susținut reclamanta că, nivelul minim al drepturilor și garanțiilor de

muncă pentru salariați se stabilește de prezentul cod și de alte acte normative ce conțin

norme ale dreptului muncii. (2) Contractele individuale de muncă, contractele colective

de muncă și convențiile colective pot stabili pentru salariați drepturi și garanții de

2

muncă suplimentare la cele prevăzute de prezentul cod și de alte acte normative.

Reclamanta a notat că, potrivit art. 49 alin. (2) Codul muncii (în redacția a.n. 2019),

contractul individual de muncă poate conține și alte prevederi ce nu contravin legislației

în vigoare.

A accentuat că, potrivit art. 51 alin. (1) Codul muncii (în redacția an. 2019), în

afara clauzelor generale prevăzute la art. 49, părțile pot negocia și include în contractul

individual de muncă clauze specifice, cum ar fi: a) clauza de mobilitate; b) clauza de

confidențialitate; c) clauze referitoare la compensarea cheltuielilor de transport, la

compensarea serviciilor comunale, la acordarea spațiului locativ; d) alte clauze care nu

contravin legislației în vigoare.

A considerat că, în speță, părțile contractante au inserat în contract clauza

respectivă, ce permite reclamantei să pretindă compensația în mărimea indicată în

contract, suplimentar compensației prevăzute atât de Codul muncii, cât și eventual de

alte acte normative, inclusiv subordonate legii.

În aceste circumstanțe, a relevat că, datoria pârâtei față de reclamantă este de 1 525

354,94 lei cu titlu de compensație pentru încetarea contractului individual de muncă

înainte de termen și 4 635 553,66 lei penalitate legală, iar în total 6 160 908,60 lei.

Totodată a menționat că, în vederea respectării procedurii prealabile, subsemnatul

a remis pârâtei o notificare prin care a cerut satisfacerea pretențiilor enunțate, acordând

un termen de 7 zile pentru executare benevolă. Notificarea a fost expediată la sediul

pârâtei și a fost recepționată la 28 ianuarie 2022, conform avizului de recepție, însă a

rămas fără răspuns.

Întemeindu-și cererea de chemare în judecată în baza prevederilor art. 11, 49, 51,

68, 185 și 330 Codul Muncii a solicitat emiterea unei hotărâri privind încasarea din

contul pârâtei în beneficiul reclamantei a sumei de 1 525 354,94 lei cu titlu de

compensație pentru încetarea contractului individual de muncă înainte de termen, 4 635

553,66 lei penalitate legală și compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 27 mai 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru a fost

respinsă acțiunea, ca fiind neîntemeiată.

La data de 07 iunie 2022 Lagovscaia Liubovi, reprezentată de avocatul Rezuș

Andrei, a declarat apel împotriva hotărârii din 27 mai 2022 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii și emiterea unei hotărâri

noi, prin care acțiunea să fie admisă.

La data de 07 octombrie 2022 și ulterior la data de 18 noiembrie 2022, Lagovscaia

Liubovi, reprezentată de avocatul Rezuș Andrei a depus cereri de apel suplimentare,

reiterând cerințele din cererea de apel și atrăgând atenția instanței că, într-o speță

similară, omisiunea instanțelor naționale de a respecta cu strictețe clauzele contractuale

ale unui contract de muncă au generat încălcarea dreptului salariatului garantat de art.

1 Protocolul 1 CEDO, iar după sesizarea CEDO, instanța supremă a menținut în vigoare

până la urmă anume acel act judecătoresc care a fost emis în baza prevederilor

contractuale (f.d. 99-104, 119-122).

Prin decizia din 19 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul

declarat de Lagovscaia Liubovi, reprezentată de avocatul Rezuș Andrei și a fost

3

menținută hotărârea din 27 mai 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut ca fiind corectă soluția primei

instanțe privind respingerea acțiunii.

Instanța de apel a stabilit că, Lagovscaia Liubovi contestă cuantumul compensației

în cazul încetării contractului individual de muncă înainte de termen, care a fost aprobat

prin hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor a S.A. „Gara Nord” la

data de 15 februarie 2019, fiind hotărâte chestiuni referitoare la încetarea raporturilor

de muncă cu Lagovscaia Liubovi- în calitate de director (organ executiv), aprobându-

se mărimea compensației în cuantum de 6 salarii medii lunare.

Având în vedere cele supra enunțate, instanța de apel a reținut că hotărârea

Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor a S.A. „Gara Nord” emisă la data de 15

februarie 2019 este sursă generatoare de efecte juridice, iar Lagovscaia Liubovi nu a

contestat-o, or aceasta nu a făcut obiect de litigiu, nu a constituit pretenție de natură

litigioasă din partea apelantei, considerent din care, S.A. „Gara Nord” a executat

hotărârea obligatorie a Adunării Generale a Acționarilor.

Totodată, instanța de apel a respins afirmațiile apelantei precum că, nu a contestat

ordinul de concediere și nici hotărârea organului de conducere, fiindcă în speță acest

fapt nu este necesar, și aceasta deoarece, între părțile litigiului a fost încheiat un

contract, care prevede expres obligațiile pârților și nu mai necesită careva confirmări

suplimentare.

Cu referire la solicitarea apelantei privind încasarea penalității în mărime de 4 635

553,66 lei, care reprezintă 0,3 la sută din suma neplătită la termen, instanța de apel a

notat că aceasta urmează a fi respinsă ca fiind lipsită de suport legal.

Instanța de apel a mai notat că nu sunt întrunite condițiile legale pentru angajarea

acțiunii în despăgubire din perspectiva art. 329 Codul muncii, întrucât Lagovscaia

Liubovi nu a probat faptul că angajatorul S.A. „Gara Nord” a comis o faptă ilicită,

culpabilă și cauzatoare de daune, or, simpla invocare a unei pretinse neexecutări a

obligației nu scutește apelanta de a proba prejudiciul suferit (proba existenței), culpa

intimatei și faptul că există o legătură de cauzalitate între prejudiciu și culpa S.A. „Gara

Nord”.

La data de 22 martie 2023, Lagovscaia Liubovi, reprezentată de avocatul Rezuș

Andrei, a declarat recurs împotriva deciziei din 19 ianuarie 2023 a Curții de Apel

Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii

primei instanțe și emiterea unei hotărâri noi, prin care acțiunea să fie admisă.

În motivarea recursului s-a invocat că, la adoptarea deciziei contestate nu a fost

aplicată legea care urma a fi aplicată, aprecierea probelor de către instanța de apel a fost

arbitrară, erori care au dus la încălcarea drepturilor sale.

A menționat că, argumentele instanței de apel precum că Lagovscaia Liubovi urma

să conteste hotărârea acționarilor nu se întemeiază pe nici o normă legală.

A afirmat recurenta că consideră că instanța de apel trebuia să indice de ce anume

Lagovscaia Liubovi trebuia să conteste hotărârea acționarilor și îndeosebi prin ce

anume această hotărâre, care este act juridic unilateral, prevalează asupra prevederilor

contractuale, adică asupra unui act juridic bilateral.

4

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, Completul de judecată al Curții

Supreme de Justiție menționează că Curtea de Apel Chișinău pronunțat dispozitivul

deciziei la 19 ianuarie 2023.

La 25 ianuarie 2023, prin intermediul poștei electronice și poștei terestre, copia

deciziei din 19 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău a fost expediată în adresa

participanților la proces, fapt confirmat prin extrasul din poșta electronică și scrisoarea

de expediere a actului judecătoresc (f.d. 143- 144).

Astfel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că, recursul

declarat de Lagovscaia Liubovi, reprezentată de avocatul Rezuș Andrei, la 22 martie

2023, se consideră depus în termenul stabilit de lege.

La 10 aprilie 2023, copia recursului a fost expediată în adresa intimatei Societatea

Comercială „Gara Nord” Societate pe Acțiuni, cu înștiințarea despre depunerea

referinței (f.d. 156).

Prin referința depusă la data de 21 aprilie 2023, Societatea Comercială „Gara

Nord” Societate pe Acțiuni a solicitat declararea recursului ca fiind inadmisibil.

Conform art. XI alin. (1) și (3) din Legea pentru modificarea unor acte normative

(modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție) nr. 246 din

31 iulie 2023, prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, cu excepția art. IV, V pct.1–9 și 11–16 și art. VII, care vor intra

în vigoare la 01 septembrie 2023.

Recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a

prezentei legi vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii

recursului.

Din sensul normei de drept enunțate, urmează că legiuitorul a optat pentru

principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale, cu excepția temeiurilor

în baza cărora se vor examina recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la

data intrării în vigoare a prezentei legi. Respectiv, recursul declarat de Lagovscaia

Liubovi, reprezentată de avocatul Rezuș Andrei, a fost depus până la data intrării în

vigoare a Legii pentru modificarea unor acte normative (modificarea cadrului normativ

conex reformei Curții Supreme de Justiție) nr. 246 din 31 iulie 2023, și va fi examinat

în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, Completul

de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din

următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți

la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

5

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat

de Lagovscaia Liubovi, reprezentată de avocatul Rezuș Andrei, nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de

către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat

asupra deciziilor instanțelor de apel are caracter neevolutiv și controlul judiciar se

circumscrie doar asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se în

exclusivitate doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează

și faptul că, procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele

invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) din

Codul de procedură civilă.

Totodată, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că, conform

jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere

îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Rebai și alții contra Franței, 25 februarie

6

1995), pe când în recursul declarat de Lagovscaia Liubovi, reprezentată de avocatul

Rezuș Andrei, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de

Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Lagovscaia Liubovi,

reprezentată de avocatul Rezuș Andrei, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), 433 lit. a) și 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de Lagovscaia Liubovi, reprezentată de avocatul Rezuș Andrei,

se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte, judecător Aliona Miron

Judecători Ion Malanciuc

Mariana Pitic

7