2ds-21/23 — stabilirea domiciliului copilului minor, incasarea pensiei de intretinere, compensarea cheltuielilor de judecata
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- stabilirea domiciliului copilului minor, incasarea pensiei de intretinere, compensarea cheltuielilor de judecata
- Temei legal
- corectarea greselilor din incheiere
2ds-21/23 — stabilirea domiciliului copilului minor, incasarea pensiei de intretinere, compensarea cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 2ds-21/23 2-20021196-01-2ds-03082023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (Gh. Stratulat) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Pahopol, V. Mihaila, R. Pulbere) Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (T. Chișca-Doneva, A. Miron, I. Malanciuc) Î N C H E I E R E 04 octombrie 2023 mun.
Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Aliona Miron judecători Mariana Pitic Ion Malanciuc soluționând, din oficiu, chestiunea cu privire la corectarea greșelii din încheierea din 02 august 2023 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată înaintată de Perju Livia împotriva lui Perju Pavel cu privire la stabilirea domiciliului copilului minor, încasarea pensiei de întreținere și compensarea cheltuielilor de judecată, c o n s t a t ă : La 13 februarie 2020, Perju Livia a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Perju Pavel cu privire la stabilirea domiciliului copilului minor, încasarea pensiei de întreținere și compensarea cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea din 04 februarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost admisă parțial cererea de chemare în judecată depusă de Perju Livia împotriva lui Perju Pavel. S-a stabilit domiciliul copilului minor xxx, născută la xxx cu mama sa, Perju Livia. S-a încasat de la Perju Pavel în beneficiul Liviei Perju pensia de întreținere pentru copilul minor xxx, născută la xxx, în mărime de ¼ din salariu și/sau alte venituri, lunar, începând cu 13 februarie 2020, până la atingerea majoratului. S-a respins ca neîntemeiată pretenția Liviei Perju împotriva lui Perju Pavel cu privire la încasarea pensiei de întreținere pentru fostul soț. S-a încasat de la Perju Pavel în beneficiul Liviei Perju taxa de stat în sumă de 100 de lei, cheltuielile de asistență juridică în sumă de 3 000 de lei și taxa de stat în beneficiul statului în sumă de 150 de lei.
La 10 februarie 2022, avocatul Barbacaru Constanția, în interesele lui Perju Pavel a declarat apel împotriva hotărârii din 04 februarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, prin care a solicitat casarea hotărârii instanței de fond în partea modalității de încasare a pensiei de întreținere, cu emiterea în această parte a unei 1 hotărâri noi privind încasarea pensiei de întreținere în sumă bănească fixă. La 02 martie 2022, avocatul Vîrlan Octavian, interesele Liviei Perju, a declarat apel împotriva hotărârii din 04 februarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, prin care a solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii instanței de fond în partea prin care s-a respins ca neîntemeiată pretenția Liviei Perju împotriva lui Perju Pavel cu privire la încasarea pensiei de întreținere pentru fostul soț, cu emiterea în această parte a unei hotărâri noi prin care să fie încasată pensia pentru fostul soț în mărime de 1 500 de lei.
Prin decizia din 25 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea de apel, declarată de către avocatul Vîrlan Octavian în interesele Liviei Perju, și a fost admisă cererea de apel declarată de către avocatul Barbacaru Constanția, în interesele lui Perju Pavel. S-a modificat hotărârea din 04 februarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în partea încasării pensiei de întreținere a copilului minor în mărime de ¼ din salariu și/sau alte venituri, în sensul încasării acesteia în mărime de 2 500 de lei lunar, în rest hotărârea instanței de fond a fost menținută fără modificări. La 24 februarie 2023, Perju Livia, reprezentată de avocatul Vârlan Octavian, a declarat recurs împotriva deciziei din 25 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău (vol. II, f.d.
2-7) Prin încheierea din 02 august 2023 a Curții Supreme de Justiție, a fost considerat inadmisibil recursul declarat de Perju Livia, reprezentată de avocatul Vârlan Octavian. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a examina din oficiu chestiunea cu privire la corectarea erorii strecurate în motivarea încheierii din 02 august 2023 a Curții Supreme de Justiție, din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 249 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la cererea participanților la proces sau din oficiu, instanța judecătorească corectează greșelile sau omisiunile din hotărîre care țin de nume, calitatea procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente.
Problema corectării unor astfel de greșeli se soluționează în baza dosarului și/sau a materialelor anexate la cererea de corectare a greșelilor sau a omisiunilor, fără citarea participanților la proces. Instanța care examinează problema corectării poate dispune citarea participanților pentru a se pronunța cu privire la temeiurile de corectare. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea corectării greșelilor.
La caz, se constată că la redactarea încheierii din 02 august 2023 a Curții Supreme de Justiție s-a strecurat o eroare mecanică evidentă în motivarea încheierii, fiind greșit indicat recurentul, s-a scris greșit - „recursul declarat de Ruban Sava nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă”, pe când corect urma a fi indicat - „recursul declarat de Perju Livia, reprezentată de avocatul Vârlan Octavian, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă”. Astfel, reieșind din prevederile art. 249 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează că necesită de a corecta greșeala mecanică strecurată în motivarea încheierii din 02 august 2023 a Curții Supreme de Justiție, prin indicarea corectă a recurentului.
2 În conformitate cu art. 249 alin. (2), 269-270 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se corectează, din oficiu, greșeala strecurată în motivarea încheierii din 02 august 2023 a Curții Supreme de Justiție, adoptată în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată înaintată de Perju Livia împotriva lui Perju Pavel cu privire la stabilirea domiciliului copilului minor, încasarea pensiei de întreținere și compensarea cheltuielilor de judecată, prin substituirea numelui și prenumelui persoanei care a declarat recurs „Ruban Sava”, scrisă greșit, cu „Perju Livia, reprezentată de avocatul Vârlan Octavian”. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.
Președintele completului, judecător Aliona Miron judecători Mariana Pitic Ion Malanciuc 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.