2r-292/23 — evacuarea din imobil fara acordarea altui spatiu locativ, repararea prejudiciului material si incasarea cheltuielilor de judecata
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- evacuarea din imobil fara acordarea altui spatiu locativ, repararea prejudiciului material si incasarea cheltuielilor de judecata
- Temei legal
- temeiurile recursului
2r-292/23 — evacuarea din imobil fara acordarea altui spatiu locativ, repararea prejudiciului material si incasarea cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr.2r-292/23 2-20106585-01-2r-05072023 Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. E. Galușceac) Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, A. Braga, V. Mihaila) Î N C H E I E R E 06 septembrie 2023 mun. Chișinău
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE
Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Oxana Parfeni Aliona Donos examinând recursul declarat de către Alecu Sadoveanu, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Inga Nistoran împotriva lui Alecu Sadoveanu și Mihai Sadoveanu, intervenient accesoriu Direcția pentru protecția drepturilor copilului sectorul Botanica cu privire la evacuarea din imobil fără acordarea altui spațiu locativ, repararea prejudiciului material și încasarea cheltuielilor de judecată, la cererea depusă de Ghenadie Șilcenco, reprezentat de avocata Daniela Ghiderman, privind înlocuirea creditorului cu succesorul în drepturi în procedura de executare, împotriva încheierii din 27 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a respins cererea depusă de Alecu Sadoveanu privind explicarea încheierii din 20 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău, a c o n s t a t a t: La 03 septembrie 2020, Inga Nistoran a depus cerere de chemare în judecată, concretizată pe parcurs, împotriva lui Alecu Sadoveanu și Mihai Sadoveanu, intervenient accesoriu Direcția pentru protecția drepturilor copilului sectorul Botanica cu privire la evacuarea din imobil fără acordarea altui spațiu locativ, repararea prejudiciului material și încasarea cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea din 06 mai 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost admisă parțial cererea de chemare în judecată depusă de Inga Nistoran. A fost evacuat Alecu Sadoveanu din apartamentul nr. 4, situat pe str. Cetatea Albă, 143/2, mun. Chișinău, fără acordarea altui spațiu locativ. S-a încasat de la Alecu Sadoveanu, în beneficiu Ingăi Nistoran, suma de 100 de lei cu titlu de recompensa taxei de stat. În rest, acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin încheierea din 26 iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a restituit cererea de apel declarată de Inga Nistoran, reprezentată de avocatul Vladimir 1 Kovali, împotriva hotărârii din 06 mai 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din motiv că apelanta nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel.
Prin încheierea din 22 septembrie 2022 a Cuțiii de Apel Chișinău, s-a restituit cererea de apel declarată de Alecu Sadoveanu și Mihai Sadoveanu, împotriva hotărârii din 06 mai 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, ca fiind depusă în afara termenului legal, iar partea apelantă nu solicită repunerea în termen. Prin decizia din 02 noiembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție, s-a respins recursul declarat de Alecu Sadoveanu, reprezentat de avocatul Dumitru Barbăscumpă și s-a menținut încheierea din 22 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău.
La 20 februarie 2023, Ghenadie Șilcenco, reprezentat de avocata Daniela Ghiderman, a depus cerere privind înlocuirea creditorului cu succesorul în drepturi în procedura de executare, solicitând înlocuirea creditorului Inga Nistoran cu succesorul său în drepturi Ghenadie Șilcenco, în cadrul procedurii de executare nr.065-1118/22, intentate în baza titlului executoriu nr.2-16206/20 din 06 mai 2022. Prin încheierea din 27 februarie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost acceptată în procedură cererea depusă de Ghenadie Șilcenco, reprezentat de avocata Daniela Ghiderman, privind înlocuirea creditorului cu succesorul în drepturi. La 10 aprilie 2023, Alecu Sadoveanu a depus cerere cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad.
Prin încheierea din 20 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea înaintată de debitorul Alecu Sadoveanu, privind strămutarea cauzei spre judecare către o altă instanță de același grad. Cauza civilă la cererea depusă de Ghenadie Șilcenco privind înlocuirea creditorului cu succesorul în drepturi în cadrul procedurii de executare nr.065-1118/22 a fost remisă spre judecare în aceeași instanță, Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. La 21 iunie 2023, debitorul Alecu Sadoveanu a depus cerere cu privire la explicarea încheierii din 20 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău. Prin încheierea din 27 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea debitorului Alecu Sadoveanu privind explicarea încheierii din 20 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău.
La 28 iunie 2023, Alecu Sadoveanu a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 27 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii contestate, cu restituirea cauzei la Curtea de Apel Chișinău pentru a explica încheierea din 20 iunie 2023 conform sensului declarat în cererea de explicare. În motivarea recursului, a invocat că instanța de apel nu și-a executat în deplină măsură obligația legală de a motiva hotărârea luată și de a argumenta adoptarea ei. Dreptul de a fi auzit, prin urmare, a fost încălcat, or, acest drept include nu doar posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar de asemenea o obligație corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea sa, motivele pentru 2 care anumite argumente au fost acceptate sau respinse, ceea ce nu a fost îndeplinit de instanța de judecată.
În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la 27 iunie 2023, iar cererea de recurs a fost depusă de către Alecu Sadoveanu, la 28 iunie 2023, astfel, recursul este depus în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Verificând materialele dosarului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Alecu Sadoveanu urmează a fi restituit, din motivele ce succed.
În conformitate cu art. 4261 alin. (1) lit. e), alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă încheierea nu poate fi atacată cu recurs, potrivit legii. Recursul împotriva încheierii judecătorești se restituie în baza a cel puțin unuia din temeiurile prevăzute la alin. (1), printr-o încheiere care nu se supune niciunei căi de atac. Articolul 251 alin. (4) din Codul de procedură civilă reglementează că încheierea judecătorească privind explicarea hotărârii se supune recursului. Potrivit art.14 alin. (2), (3) din Codul de procedură civilă, în formă de hotărâre se emite dispoziția primei instanțe prin care se soluționează fondul cauzei, iar în formă de încheiere se emite dispoziția primei instanțe prin care nu se soluționează fondul cauzei.
Totodată, din analiza cumulativă a prevederilor art.251 alin.(1), (2) din Codul de procedură civilă cu referire la condițiile de înaintare a unei cereri despre explicarea hotărârii judecătorești, derivă că prin sintagma „explicarea hotărârii” urmează a se înțelege explicarea actului judecătoresc, prin care se soluționează fondul cauzei. În contextul normelor de drept citate supra, se supune recursului încheierea judecătorească privind explicarea sau refuzul explicării hotărârii, adică a unei hotărâri, în sens larg, emise pe fondul cauzei. Încheierea din 20 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă cererea de strămutare a cauzei spre judecare la o altă instanță de același grad, nu se supune nici unei căi de atac, deoarece vizează o chestiune de administrare a actului de justiție al cărei obiect este distinct de obiectul cauzei în baza căruia s-a intentat procesul civil.
Completul de judecată reține că Alecu Sadoveanu a contestat cu recurs încheierea prin care s-a respins cererea cu privire la explicarea încheierii din 20 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău despre respingerea cererii depuse de către acesta privind strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad. 3 Prin urmare, legislația națională nu reglementează o cale de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de explicare a unei încheieri, în baza căreia nu s-a soluționat fondul cauzei și nu face imposibilă desfășurarea de mai departe a procesului. În consecință, recursul urmează a fi restituit în temeiul art. 4261 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă. Din considerentele redate și având în vedere faptul că încheierea din 27 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău nu este susceptibilă cu recurs, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide de a restitui recursul declarat de către Alecu Sadoveanu.
În conformitate cu art. 269-270 și art. 4261 alin. (1) lit. e) și alin. (2), art. 251 alin. (4) din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se restituie recursul declarat de către Alecu Sadoveanu împotriva încheierii din 27 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Inga Nistoran împotriva lui Alecu Sadoveanu și Mihai Sadoveanu, intervenient accesoriu Direcția pentru protecția drepturilor copilului sectorul Botanica cu privire la evacuarea din imobil fără acordarea altui spațiu locativ, repararea prejudiciului material și încasarea cheltuielilor de judecată, la cererea depusă de Ghenadie Șilcenco, reprezentat de avocata Daniela Ghiderman, privind înlocuirea creditorului cu succesorul în drepturi în procedura de executare.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Oxana Parfeni Aliona Donos 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.