3ra-387/23 — contestarea actului administrativ individual defavorabil

3ra-387/23 — contestarea actului administrativ individual defavorabil (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 3ra-387/2023

2-20127754-01-3ra-10042023

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud.: M. Gandrabur)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: A. Minciuna, V. Negru, E. Palanciuc)

Î N C H E I E R E

16 august 2023 mun. Chișinău

Curtea Supremă de Justiție

Completul de judecată, în componența:

Președinte, judecător Tamara Chișca-Doneva

judecători Oxana Parfeni

Ion Malanciuc

examinând admisibilitatea recursului depus de către Serviciul Hidrometeorologic

de Stat, reprezentat de avocatul Sergiu Jîmbei,

în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată

depusă de Serviciul Hidrometeorologic de Stat împotriva Inspectoratului de Stat al

Muncii, persoană terță Valeriu Cazac cu privire la contestarea actului administrativ

individual defavorabil,

împotriva deciziei din 30 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 09 octombrie 2020, Serviciul Hidrometeorologic de Stat a depus cerere de

chemare în judecată împotriva Inspectoratului de Stat al Muncii, persoană terță Valeriu

Cazac cu privire la anularea parțială a procesului-verbal de control seria IM nr. C-2020-

PV-60 din 02 septembrie 2020 și integrală a deciziei nr. 1079 din 14 septembrie 2020

adoptate pe marginea cererii prealabile.

În motivarea acțiunii înaintate, Serviciul Hidrometeorologic de Stat a menționat

că, conform proiectului graficului aprobat al concediilor anuale de odihnă pentru anul

2020, Centrul de Hidrologie al Serviciului Hidrometeorologic de Stat, negociat între

angajator și salariați, Valeriu Cazac a prevalat de dreptul preferențial la alegerea

perioadei ce-i revine pentru concediul de odihnă anual (ianuarie 2020), conform art. 7

alin. (14), art. 8 din Legea nr. 909/1992 privind protecția socială a cetățenilor care au

avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl.

1

Astfel, în perioada 16 decembrie 2019-16 ianuarie 2020, salariatul Valeriu Cazac

a beneficiat de concediul nefolosit pentru perioada 2018-2019 (programat în luna

august 2019), în număr de 28 de zile calendaristice, conform cererii din 03 decembrie

2019 și ordinului nr. 203/p din 04 decembrie 2019.

Prin cererea din 21 ianuarie 2020 și ordinul nr. 9/p din 22 ianuarie 2020, lui

Valeriu Cazac i-a fost prelungit concediul acordat pentru perioada 16 decembrie 2019-

16 ianuarie 2020, odată cu coincidența parțială a concediului medical, până la 30

ianuarie 2020, însă, Valeriu Cazac nu a solicitat concediul de odihnă anual pentru

perioada 2019-2020, conform graficului concediilor – în luna ianuarie 2020.

Reclamantul a mai relatat că, în perioada 21 mai 2020 – 01 august 2020, salariatul

Valeriu Cazac s-a aflat în concediul medical conform certificatelor de concediu

medical.

În perioada 04 august 2020 - 17 august 2020, salariatul a beneficiat de concediu

suplimentar, conform art. 7 alin. (14) din Legea nr. 909/1992, în număr de 14 zile

calendaristice plătite, conform cererii din 31 iulie 2020 și a ordinului nr. 301/p din 01

august 2020.

La 04 august 2020, prin scrisoarea nr. 04/803 expediată prin intermediul oficiului

poștal, prin intermediul poștei electronice și prin intermediul apelurilor telefonice,

Valeriu Cazac a fost înștiințat despre concediul suplimentar acordat din 04 august 2020,

la cerere, deoarece înmânarea contra semnătură a ordinului nu a fost posibilă din cauza

lipsei salariatului la locul de muncă în ziua de 03 august 2020.

Prin scrisoarea expediată, Serviciul Hidrometeorologic de Stat a solicitat acordul

salariatului pentru rechemarea din concediul suplimentar pentru o zi, cu ulterioara

folosire a acestei zile în condițiile art. 122 din Codul muncii, necesară executării

dispoziției directorului adjunct interimar al Serviciului Hidrometeorologic de Stat nr.

18/18.05.2020, precum și a sarcinilor stabilite în procesele-verbale nr. 29, nr. 30 din 19

mai 2020 și 25 mai 2020 a ședințelor operative, legate de predarea biroului de serviciu,

necesar organizării activității Serviciului Hidrometeorologic de Stat în condițiile stării

de urgență în sănătate publică, legată de răspândirea virusului „Covid-19”, precum și

necesitatea predării urgente a echipamentului hidrologic și a altor echipamente speciale,

depozitate de către salariat în biroul de serviciu, lipsa de acces la care împiedica

executarea sarcinilor legale ale instituției publice.

Prin ordinul nr. 320/p din 14 august 2020, emis în temeiul cererii lui Valeriu Cazac

din 13 august 2020 salariatului i-a fost prelungit concediul suplimentar acordat pentru

perioada 04 august 2020 - 17 august 2020, odată cu coincidența parțială a concediului

suplimentar cu concediul medical, până la 29 august 2020.

Prin cererea din 13 august 2020, Valeriu Cazac a solicitat acordarea concediului

nefolosit pentru perioada 2019 - 2020 (programat pentru luna ianuarie 2020, conform

graficului), pentru perioada de 28 de zile, începând cu 01 septembrie 2020, iar prin viza

2

directorului adjunct interimar, Grigoraș M., a fost acceptată acordarea concediului

nefolosit, conform art. 119 alin. (3) din Codul muncii, în condițiile prezentării de către

salariat a sarcinilor de serviciu restante, solicitate pentru executare și prin scrisoarea nr.

04/803din 04 august 2020 (de care nu a luat atitudine salariatul).

La 02 septembrie 2020, prin procesul-verbal de control seria IM nr. C-2020-PV-

60 întocmit de inspectorul de muncă, Valeriu Beglița în temeiul cererii petentului

Valeriu Cazac, Serviciului Hidrometeorologic de Stat i-a fost prescrisă, în termen de

două zile, acordarea concediului anual lui Valeriu Cazac conform cererii depuse la 13

august 2020, drept măsură de înlăturare a încălcărilor drepturilor salariatului.

Prin cererea prealabilă adresată Inspectoratului de Stat al Muncii la 08 septembrie

2020, Serviciul Hidrometeorologic de Stat a solicitat anularea actului administrativ

individual defavorabil – procesul-verbal de control seria IM nr. C-2020- PV60 din 02

septembrie 2020, în partea constatării pretinsei încălcări a dreptului petentului,

manifestată prin neacordarea concediului anual de odihnă, conform cererii depuse,

contrar prevederilor art. 7 alin. (14) din Legea nr. 909/1992 privind protecția socială a

cetățenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl, precum și

prescripția înlăturării acestora, ca fiind ilegal.

Prin decizia Inspectoratului de Stat al Muncii nr. 1079 din 14 septembrie 2020, s-

a respins cererea prealabilă.

Reclamantul consideră că, procesul-verbal de control seria IM nr. C-2020-PV60,

precum și decizia din 14 septembrie 2020 pe marginea cererii prealabile sunt ilegale,

din considerentele că, în conținutul deciziei din 14 septembrie 2020 autoritatea publică

competentă a invocat conținutul art. 7 alin. (14) din Legea nr. 909/1992 privind

protecția socială a cetățenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la

Cernobîl, fără a explica relevanța acesteia în raport cu motivele invocate în cererea

prealabilă.

Or, autoritatea publică a reiterat constatarea inspectorului de muncă, inserat în

procesul-verbal de control seria IM nr. C-2020-PV-60, întocmit la 02 septembrie 2020,

cu privire la neacordarea concediului anual de odihnă, conform cererii depuse, contrar

prevederilor art. 7 alin. (14) din Legea nr. 909/1992.

Mai mult, decizia asupra cererii prealabile contravine art. 31 din Codul

administrativ, odată ce nu conține motive pe care se bazează soluția adoptată, iar simpla

negare a unui fapt, fără explicarea pretinsei conformități a acțiunilor inspectorului de

muncă cu prevederilor legale, nu echivalează cu un argument.

Cu privire la aprecierea arbitrară a probelor de către inspectorul de muncă, fapt ce

contravine dreptului la un proces echitabil, reține reclamantul că, inspectorul de muncă

a neglijat actele prezentate de către entitatea suspusă controlului, nu a făcut referire la

actele anexate în conținutul procesului-verbal de control, nu a răspuns la argumentele

entității controlate, neglijând fapte relevante, care discriminează Serviciul

3

Hidrometeorologic de Stat în acuzațiile din speță. Or, la caz, conform Hotărârii Curții

Constituționale nr. 2 din 23 ianuarie 2020 privind excepția de neconstituționalitate a

unor dispoziții din art. 6 alin. 111 din Codul de procedură penală (definiția noțiunii de

„eroare gravă de fapt”) (sesizările nr. 122/g2019 și 216g/2019) pct. 52: „Instanțelor de

judecată le revine sarcina de a aprecia probele în baza legii. Exigențele dreptului la un

proces achitabil impun ca apreciere a probelor să nu fie arbitrară sau nerezonabilă în

mod evident, în caz contrar se încălcă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Astfel, consideră reclamantul că, inspectorul de muncă a neglijat graficul

concediilor (oferit pentru anexarea la materialele controlului), aprobat de către

angajator pentru anul 2020, ce denotă faptul că concediul solicitat prin cererea din 13

august 2020 de către salariatul Valeriu Cazac (concediul de odihnă programat pentru

ianuarie 2020), face parte din categoria salariilor nefolosite, iar aplicabilitate în speță

are art. 119 alin. (3) din Codul muncii, care prescrie că acordarea concediului nefolosit

doar în urma unui acord al părților și cu respectarea tezelor invocate de către Curtea

Constituțională în hotărârea nr. 34/2017 conform cărora protecția salariaților nu poate

fi asigurată prin neglijarea totală a intereselor angajatorului. Doar în ipoteza în care,

conform programării concediilor de odihnă, salariatul Valeriu Cazac ar fi fost

programat pentru luna septembrie 2020, angajatorul ar fi fost obligat chiar și în prezența

circumstanțelor prevăzute de art. 118 din Codul muncii, să-i acorde salariatului, la

cerere, cel puțin 14 zile din concediul de odihnă anual, atașând la cerere și alte concedii

nefolosite.

Cu privire la aplicarea vădit arbitrară a normelor legale, manifestată prin ruperea

din context a normelor legale invocate în susținerea soluției adoptate, care au fost

aplicate în mod izolat, fapt ce contravine dreptului la un proces echitabil, indică

reclamantul, că inspectorul de muncă și-a exercitat atribuțiile legale într-o manieră

contrară scopului pentru care acestea au fost reglementate, făcând uz de interpretări

arbitrare ale prevederilor legale, fapt ce contravine art. 21 din Codul administrativ

(principiul legalității), precum și tezelor din decizia Curții Constituționale nr. 89 din 23

iulie 2020, pct. 26 (lit. b) pct. 8 din prezenta cerere) cu privire la aplicarea în coroborare

a normelor legale, care nu pot acționa în mod izolat.

În context, inspectorul de muncă a redat prevederile art. 7 alin. (14) din Legea nr.

909/1992, care prevede dreptul salariatului, participant la înlăturarea avariei de la

Cernobîl, de a beneficia de concediul anual în perioada ce îi convine, drept obligație a

angajatorului la acordarea necondiționată a concediului nefolosit „la cerere”, contrar

normelor Codului muncii cu privire la obligativitatea programării concediilor, conform

normelor art. 116 alin (2) și alin. (5) din Codul muncii. Or, prevederile legale invocate

acordă dreptul angajatului de a beneficia de dreptul la concediul de odihnă anual în

perioada ce îi convine, având prioritate la programarea concediilor de odihnă anuală,

4

conform art. 116 din Codul muncii, în raport cu alți angajați ai Serviciului

Hidrometeorologic de Stat.

Prin urmare, reglementările Codului muncii urmează a fi privite în coroborare cu

Legea nr. 909/1992 intervenind ca norme procedurale care reglementează modul de

garantare a dreptului angajatului la programarea preferențială a concediului de odihnă

anual. Iar astfel din interpretarea de genul acordării obligatorii „la cerere” a concediului

nefolosit contravine principiului legalității și proporționalității, fapt ce contravine

drepturilor și obligațiilor angajatorului consfințite la art. 112-119 din Codul muncii,

precum și tezelor Curții Constituționale, expuse în hotărârea Curții Constituționale nr.

34 din 08 decembrie 2017, care a afectat esența dreptului la un proces echitabil. Or,

prin aceste procedee ilicite, inspectorul de muncă a admis o măsură disproporționată,

afectând dreptul angajatorului la autonomie în organizarea și funcționarea propriei

instituții, aplicând art. 7 din Legea nr. 909/1992 într-un mod vădit arbitrar, odată cu

emiterea prescripției, executorie în termen de 2 zile, de acordare necondiționată a

concediului nefolosit salariatului, lezând astfel dreptul angajatorului de a negocia

rezonabilitatea și momentul acordării concediului nefolosit reclamantului prin

neglijarea propriilor interese.

Astfel, decizia inspectorului de muncă, Valeriu Beglița înserată în procesul-verbal

de control seria IM nr. C-2020-PV-60 din 02 septembrie 2020, în partea constatării

pretinsei încălcări a dreptului petentului, manifestat prin neacordarea concediului anual

de odihnă, conform cererii depuse, contrar prevederilor art. 7 alin. (14) din Legea nr.

909/1992 privind protecția socială a cetățenilor care au avut de suferit de pe urma

catastrofei de la Cernobîl, precum și prescripția înlăturării acesteia, se întemeiază

preponderent pe interpretări de ordin arbitrar a prevederilor legale, a probelor, a

împrejurărilor speței, precum și cu aplicarea unei prescripții vădit disproporționate,

manifestată prin neglijarea totală a intereselor angajatorului, care urmează a fi anulată.

Mai mult, la adoptarea soluției inspectorul de muncă a prevalat de interpretarea

vădit arbitrară a art. 7 alin. (14) din Legea nr. 909/1992 neglijând noțiunile legale de

„concediu de odihnă anual” și „concediu nefolosit” (contrar art. 21 din Codul

administrativ, art. 116, art. 119 din Codul muncii), aplicând în consecință vădit

disproporționat institutul prescripției – manifestat prin obligarea angajatorului, contrar

procedurii prevăzute de art. 116 și art. 119 alin. (3) din Codul muncii, de a acorda

necondiționat concediul nefolosit salariatului, fără a lua în calcul graficul aprobat și

implicit interesele instituționale ale Serviciului Fiscal de Stat.

Totodată, inspectorul de muncă a prescris vădit nejustificat acordarea concediului

nefolosit salariatului, conform cererii acestuia din 13 august 2020 începând cu 01

septembrie 2020, fiind o prescripție cu efect retroactiv, odată ce procesul-verbal de

control a fost întocmit și înmânat angajatorului abia la 02 septembrie 2020. Iar

îndeplinirea prescripției în forma solicitată va afecta valabilitatea ordinului

5

angajatorului care în speță nu poate avea efect retroactiv și va leza dreptul salariatului

la câteva zile de concediu care nu vor putea avea fi valorificate, ce constituie o încălcare

a Codului muncii. Inspectorul de muncă, în cadrul ședinței desfășurate la 02 septembrie

2020, și-a permis să condiționeze întocmirea procesului-verbal de control cu acordarea

necondiționată salariatului a concediului solicitat prin cererea din 13 august 2020, iar

astfel, acțiunile inspectorului de muncă contravin art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr.

140/2001 și art. 25 din Codul administrativ, afectând principiul imparțialității.

Prin hotărârea din 17 decembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani a

fost respinsă acțiunea, ca neîntemeiată.

La 20 decembrie 2021, Serviciul Hidrometeorologic de Stat, a declarat apel

nemotivat, iar la 27 aprilie 2022, a prezentat apelul motivat împotriva hotărârii din 17

decembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, solicitând casarea hotărârii cu

emiterea unei noi decizii privind admiterea acțiunii.

Prin decizia din 30 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul

declarat de către Serviciul Hidrometeorologic de Stat împotriva hotărârii din 17

decembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.

În consolidarea soluției date, instanțele ierarhic inferioare au constatat că la 13

august 2020, Valeriu Cazac, în calitate de șef al Centrului hidrologic, s-a adresat către

Serviciul Hidrometeorologic de Stat, cu cerere prin care a solicitat acordarea

concediului de odihnă anual începere de la 01 septembrie 2020.

Conform legitimației nr. 0041, Valeriu Cazac este participant la lichidarea

consecințelor avariei de la Cernobîl în anul 1986 și are dreptul la înlesnirile și

privilegiile prevăzute de legislația Republicii Moldova.

La 02 septembrie 2020, Inspectoratul de Stat al Muncii, în temeiul art. 4 din Legea

nr. 140-XV din 10 mai 2001 privind Inspectoratul de Stata al Muncii, a efectuat

controlul întru respectarea actelor legislative și altor acte normative din domeniul

muncii la Serviciul Hidrometeorologic de Stat, în cadrul căruia a întocmit procesul-

verbal de control seria IM nr.C-2020-PV-60, prin care a constatat că, angajatorul nu i-

a acordat lui Valeriu Cazac concediul anual de odihnă, conform cererii depuse și

recepționată de angajator, contrar prevederilor art. 7 pct. 14 din Legea nr. 909/1992,

privind protecția socială a cetățenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de

la Cernobîl. Cu prescripția de a acorda lui Valeriu Cazac concediul anual de odihnă

conform cererii depuse la 13 august 2020. Iar în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea privind

Inspectoratul de Stat al Muncii, a dispus lichidarea încălcărilor menționate în termen de

2 zile (f.d.19-20).

Instanțele de judecată au concluzionat în privința netemeiniciei acțiunii având în

vedere că nu au fost stabilite careva motive privind anularea parțială a procesului-verbal

de control seria IM nr. C-2020-PV-60 din 02 septembrie 2020 și integrală a deciziei nr.

1079 din 14 septembrie 2020 adoptate pe marginea cererii prealabile, de către

6

Inspectoratul de Stat al Muncii, ce ar cădea sub incidența art. 224 alin. (1) lit. a) din

Codul administrativ.

La caz, atât în instanța de fond, cât și în instanța de apel s-a constatat lipsa

temeiului legal privind anularea actului contestat, or Codul muncii cuprinde norme

juridice generale, iar Legea privind protecția socială a cetățenilor care au avut de suferit

de pe urma catastrofei de la Cernobîl, instituie norme juridice speciale. Astfel, nu se

obiectează asupra faptului că, Valeriu Cazac este participant la lichidarea consecințelor

avariei de la Cernobîl, iar acest lucru îi era cunoscut angajatorului, însă, prin cererea

din 13 august 2020, Valeriu Cazac a solicitat Serviciului Hidrometeorologic de Stat,

acordarea concediului de odihnă anual de 28 zile cu începere de la 01 septembrie 2020.

Iar astfel, Valeriu Cazac în calitate de participant la lichidarea consecințelor avariei de

la Cernobîl s-a prevalat de dreptul recunoscut de norme juridice speciale derogatorii,

aplicabile prioritar în raport cu normele juridice generale, de a beneficia de concediu

anual în perioada ce îi convine. Or, conform art. 2 din Legea nr. 909 din 30 ianuarie

1992 privind protecția socială a cetățenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei

de la Cernobîl, protecția socială a cetățenilor care au avut de suferit de pe urma

catastrofei de la Cernobîl este asigurată de prezenta lege și de alte acte normative, emise

în conformitate cu ea.

Mai mult, viza aplicată de către angajator la 14 august 2020 pe cererea depusă de

Valeriu Cazac cu privire la acordarea concediului de odihnă anual, precum că: „se

acceptă în condițiile prezentării sarcinilor restante și executării angajamentelor asumate

după prezentarea la serviciu”, în mod indubitabil constituie o condiționalitate, calificată

și definită astfel de însăși angajator. Iar o asemenea condiție a fost reiterată în procesul-

verbal nr. 46 al ședinței operative cu conducerea Serviciului Hidrometeorologic de Stat

cu participarea reprezentantului Inspectoratului de Stat al Muncii, unde reprezentantul

Serviciului Hidrometeorologic de Stat, Jîmbei Sergiu a menționat „despre acordul

directorului de a-i permite lui Valeriu Cazac utilizarea concediului de odihnă, dar după

prezentarea sarcinilor restante”, astfel încât încercarea părții reclamante de a inocula

ideea precum că aceste condiții au fost impuse pentru viitor, post factum revenirii din

concediu sunt criticabile. Or, art. 7 alin. (14) din Legea privind protecția socială a

cetățenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl, nu face

distincție dintre concediul anual și concediul anual nefolosit, iar astfel, interpretarea

oferită de reclamant/apelant în aspectul vizat desconsideră spiritul și litera legii, precum

și voința legislatorului, or, noțiunea generală de „concediul anual” cuprinde toate

tipurile de concedii anuale, inclusiv cel nefolosit

În acest context, cu titlu de principiu, instanțele ierarhic inferioare au concluzionat

precum că, orice lege se prezumă constituțională, se execută și nu se discută,

discriminarea pozitivă este admisibilă per se, iar facilitatea sau beneficiul acordat

salariatului Valeriu Cazac este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și este

7

necesară într-o societate democratică. Astfel, Inspectoratul de Stat al Muncii, a aplicat

just normele legale relevante la adoptarea procesului-verbal de control seria IM nr. C-

2020-PV-60 din 02 septembrie 2020, și a deciziei pe marginea cererii prealabile, or, în

conduita autorității publice nu au fost conturate devieri de la principiile procedurii

administrative, nu a fost constatată pretinsa părtinire sau constrângere evocată de către

Serviciul Hidrometeorologic de Stat.

Totodată, instanțele ierarhic inferioare au reținut că prin scrisoarea Serviciului

Hidrometeorologic de Stat nr. 04/917 din 04 septembrie 2020, s-a comunicat

Inspectoratului de Stat al Muncii, despre lipsa unor piedici în executarea prescripțiilor

înaintate în procesul-verbal de control seria IM nr. C-202-PV60 din 02 septembrie 2020

și despre faptul acordării, la cerere, a concediului anual de odihnă lui Valeriu Cazac.

Mai mult, prin aceeași scrisoare, Serviciul Hidrometeorologic de Stat adoptă o

poziție divergentă și enunță că, în condițiile art. 115 alin. (4) și (6) din Codul muncii,

angajatorul va acorda concediul de odihnă solicitat, în temeiul unei noi cereri scrise,

odată ce cererea petentului din 13 august 2020 este depășită, iar emiterea unui ordin al

angajatorului cu efectiv retroactiv, ar afecta valabilitatea acestuia. Or, un asemenea

comportament nu este admisibil și sfidează voința autorității publice pârâte

materializată în actul administrativ contestat, precum și consolidează justețea

prescripției impuse reclamantului.

Cât vizează consumarea actului administrativ, urmează a se reține, că conform art.

139 alin. (3) din Codul administrativ, un act administrativ individual rămâne valabil

atâta timp cât nu este retras, revocat sau anulat într-un alt mod ori nu s-a consumat prin

expirarea timpului sau într-un alt mod. Executarea încetează imediat ce scopul ei este

atins (art. 174 alin. (3) din Codul administrativ).

Prin urmare, având în vedere cele menționate supra, instanțele ierarhic inferioare

au concluzionat că, activitatea administrativă contestată la caz a fost realizată cu

respectarea legislației în vigoare, iar soluțiile contestate în speță sunt justificate de

circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei și lipsesc temeiuri pentru anularea lor. Iar

astfel, încălcările revendicate prin prezenta acțiune nu își găsesc confirmare prin prisma

cadrului normativ în vigoare la data desfășurării activității administrative, iar prin

urmare argumentele părții reclamante, în acest sens sunt lipsite de suport juridic.

La 08 decembrie 2022, Serviciul Hidrometeorologic de Stat, reprezentat de

avocatul Sergiu Jîmbei, a depus recurs nemotivat, iar la 14 aprilie 2023, a prezentat

motivarea recursului împotriva deciziei din 30 noiembrie 2022 a Curții de Apel

Chișinău, solicitând casarea deciziei contestate și emiterea unei decizii noi de admitere

a acțiunii integral.

În motivarea recursului Serviciul Hidrometeorologic de Stat, reprezentat de

avocatul Sergiu Jîmbei, și-a manifestat dezacordul cu soluția instanței ierarhic

inferioare, reiterând circumstanțele de fapt și de drept din acțiune și cererea de apel.

8

Suplimentar, cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, recurentul a

invocat că instanța de apel a preluat în întregime argumentele primei instanțe, fără

rezerve.

De asemenea, susține că instanța de apel se contrazice în propriile teze, deoarece

a invocat că cererea terțului cu privire la acordarea concediului în perioada anului care

îi cuvine, care reprezintă un termen expres, urmează a fi executată necondiționat. Or,

concediul în temeiul prescripției nu putea fi acordata decât începând cu 01 septembrie

2020, adică cu o dată anterioară emiterii prescripției. Mai mult, în actul administrativ

nu a fost prescrisă acordarea, cu titlul general, al unui concediu terțului sau începând

cu un alt termen solicitat, dar nemijlocit din data de 01 septembrie 2020.

Cu privire la fondul cauzei (pag. 13 alin. 1 din decizie), recurentul susține că

instanța de apel a repetat argumentele primei instanțe.

În context, recurentul a invocat tezele obligatorii, reflectate în jurisprudența sa

relevantă de către Curtea Constituțională, care sunt aplicabile și în prezenta speță. Or,

Curtea reiterează că o dispoziție legală nu poate fi ruptă din sistemul normativ din care

face parte și nu poate opera în mod izolat. Dimpotrivă, ea trebuie citită în coroborare

cu celelalte dispoziții legale incidente, ca făcând parte dintr-un sistem juridic coerent (a

se vedea DCC nr. 138 din 29 septembrie 2022, § 33).

Recurentul a menționat că instanța a conchis eronat că „concediul anual” cuprinde

toate tipurile de concedii anuale, inclusiv cel nefolosit, deoarece raționamentul său

contravine terminologiei utilizate de Codul muncii și Legea privind protecția socială a

cetățenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl, care operează

cu noțiuni distincte de „concediul de odihnă anual” la art. 112 din Codul muncii,

„concediul de ohihnă anual nefolosit” la art. 119 din Codul muncii, „concediul de

odihnă anual suplimentar” la art. 121 din Codul muncii, „concediu neplătit” la art. 120

din Codul muncii, precum și cu noțiunea de „concediu de odihnă anual de bază” la art.

121 alin. (6) din Codul muncii, care sunt reglementate ca noțiuni distincte ce generează

drepturi și obligații distincte.

Cu privire la dreptul necondiționat al salariatului la acordarea concediului, inclusiv

persoanelor care beneficiază de înlesnirile prevăzute de Legea privind protecția socială

a cetățenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl, a neglijat

prima instanță tezele invocate de Curtea Constituțională în pct. 44 din hotărârea nr.

3/2020.

Astfel, Legea privind protecția socială a cetățenilor care au avut de suferit de pe

urma catastrofei de la Cernobîl nu reglementează procedura acordării concediilor și

tipul acestora, doar dreptul salariatului la concediul anual în perioada care îi convine,

noțiune (concediu anual etc.) care este cuprinsă de normele juridice speciale din Codul

muncii. Or, durata și numărul concediilor de odihnă anuale de care poate beneficia

salariatul nu este unul nelimitat, fiind reglementat în exclusivitate de către Codul

9

muncii, dar nu de Legea privind protecția socială a cetățenilor care au avut de suferit

de pe urma catastrofei de la Cernobîl.

În concluzie, în pofida dreptului la un concediu anual în perioada în care îi

convine, de care eventual ar beneficia salariatul în temeiul Legii privind protecția

socială a cetățenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl, ultimul

nu va beneficia de acest drept în cazul epuizării efective a acestuia, potrivit condițiilor

prevăzute de Codul muncii.

În conformitate cu art. 244 alin. (1) din Codul administrativ, hotărârile curții de

apel ca instanță de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.

În conformitate cu art. 245 din Codul administrativ, recursul se depune la instanța

de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu

stabilește un termen mai mic.

Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile

de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de

recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 30 noiembrie 2022.

Totodată, decizia motivată din 30 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău fiind

notificată recurentului, prin intermediul poștei electronice, la data de 16 martie 2023

(f.d.145).

Prin urmare, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că

Serviciul Hidrometeorologic de Stat, reprezentat de avocatul Sergiu Jîmbei, s-a

conformat prevederilor legale și a depus împreună cu cererea de recurs, motivarea

recursului în termenul prevăzut de art. 245 din Codul administrativ.

La 26 aprilie 2023, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatei copia

recursului depus de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, reprezentat de avocatul Sergiu

Jîmbei, cu înștiințarea despre necesitarea prezentării referinței.

Până la examinarea admisibilității recursului, intimata nu și-au valorificat acest

drept procedural și nu a depus referință.

Examinând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele cauzei, completul

de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră inadmisibil recursul depus de către

Serviciul Hidrometeorologic de Stat, reprezentat de avocatul Sergiu Jîmbei, din

următoarele motive.

Prin prisma art. 246 alin. (1) din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție

examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul

se declară ca atare printr-o încheiere, în acord cu alin.(2) din art. 246 Codul

administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile enumerate la literele

a)-f).

Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea

recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să

10

însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de

legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține cu valoare de principiu

jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de

inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra

cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de

consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din examinarea cererii în completul

de 5 judecători.

În această ordine de idei, instanța de recurs reține că, din Codul administrativ

dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a

cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural

și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate, într-o eventuală

examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Instanța de recurs reține că, pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs

trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai

sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului

în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art.245

alin.(2) din Codul administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în

circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea

în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că,

admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a

instanței judecătorești supreme care constă, în special în asigurarea și interpretarea

uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ. Astfel,

motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de

admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise (Golder împotriva Regatului

Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.230). Acesta este în special cazul

condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o

reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă

de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct.85). Condițiile de admisibilitate ale unui

recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva

Franței, pct.45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor

în fata instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de

drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.141, § 39). La fel, conform

jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și

11

procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme

cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31,

Seria A, nr. 212-A).

În circumstanțele menționate, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

conchide că, cererea de recurs depusă de către Serviciul Hidrometeorologic de Stat,

reprezentat de avocatul Sergiu Jîmbei, este inadmisibilă.

În conformitate cu prevederile art. art.230, 246 din Codul administrativ, completul

de judecată al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Recursul depus de către Serviciul Hidrometeorologic de Stat, reprezentat de

avocatul Sergiu Jîmbei, se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte, judecător Tamara Chișca-Doneva

judecători Oxana Parfeni

Ion Malanciuc

12