2rci-18/23 — intentarea procesului de insolvabilitate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- intentarea procesului de insolvabilitate
- Temei legal
- temeiurile declararii recursului
2rci-18/23 — intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 2rci-18/23 2-22127777-01-2rci-14032023 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru ( jur. R. Țurcanu ) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău ( jud. E. Clim, I. Steliana, O. Cojocaru) ÎNCHEIERE 28 iunie 2023 mun.
Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Tamara Chișca-Doneva Judecători Aliona Miron Mariana Pitic examinând recursul declarat de către administratorul statutar al Societății cu Răspundere Limitată „Suvorov-Vin”, în cauza civilă, la cererea introductivă depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Suvorov-Vin” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate, împotriva încheierii din 21 februarie 2023 a Curții de Apel Chișinău prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de administratorul statutar al Societății cu Răspundere Limitată „Suvorov-Vin”, Serghei Neruh împotriva încheierii din 07 februarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, constată: La 30 august 2022, SRL „Suvorov-Vin” a depus cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de sine.
Prin încheierea din 02 septembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de SRL „Suvorov-Vin” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de sine. La 26 ianuarie 2023, administratorul statutar al SRL „Suvorov-Vin”, Serghei Neruh a depus cerere cu privire la strămutarea cauzei civile la o altă instanță de același grad. Prin încheierea din 07 februarie 2023 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă cererea depusă de către administratorul statutar al SRL „Suvorov-Vin”, Serghei Neruh cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad. La 10 februarie 2023, administratorul statutar al SRL „Suvorov-Vin”, Serghei Neruh a depus cerere de revizuire a încheierii din 07 februarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat anularea acesteia și emiterea unei noi încheieri cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad.
Prin încheierea din 21 februarie 2023 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de administratorul statutar al SRL 1 „Suvorov-Vin”, Serghei Neruh împotriva încheierii din 07 februarie 2023 a Curții de Apel Chișinău. La data de 27 februarie 2023, administratorul statutar al SRL „Suvorov-Vin”, Serghei Neruh a declarat recurs împotriva încheierii din 21 februarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate cu soluționarea prin decizie a problemei abordate.
În motivarea recursului a indicat că ulterior examinării cererii de strămutare depusă de SRL „Suvorov-Vin” au devenit cunoscute circumstanțe care atestă că anumite persoane întreprind tentative de imixtiune în activitatea judecătorului Judecătoriei Chișinău, sediul Centru în vederea examinării rapide și în defavoarea SRL „Suvorov-Vin”, iar strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad este necesară în vederea respectării dreptului la un proces echitabil de care beneficiază SRL „Suvorov-Vin” în temeiul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit art. 426 alin. (3) al Codului de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
Examinând temeiurile recursului, în raport cu materialele cauzei civile, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi restituit din următoarele considerente. În conformitate cu art. 4261 lit. e) alin. (1) Cod de procedură civilă, instanța de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă încheierea nu poate fi atacată cu recurs, potrivit legii. În conformitate cu prevederile art. 4261 alin. (2) Cod de procedură civilă recursul împotriva încheierii judecătorești se restituie în baza a cel puțin unuia din temeiurile prevăzute la alin. (1), printr-o încheiere care nu se supune nici unei căi de atac.
În conformitate cu art. 446 alin. (2) Cod de procedură civilă, încheierile de încetare a procesului conform art. 265 lit. c) și d), precum și cele prin care se respinge acțiunea ca fiind tardivă conform art. 1861 pot fi supuse revizuirii, încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se supun revizuirii. În aceste cazuri, încheierile de inadmisibilitate a revizuirii nu se supun niciunei căi de atac. La caz, încheierea din 21 februarie 2023 a Curții de Apel Chișinău prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de administratorul statutar al SRL „Suvorov-Vin”, Serghei Neruh împotriva încheierii din 07 februarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, nu se referă la fondul cauzei și nu poate fi atacată cu recurs, potrivit legii.
Completul de judecată reține că, administratorul statutar al SRL „Suvorov-Vin”, Serghei Neruh, contrar prevederilor legale a declarat recurs împotriva unei încheieri a Curții de Apel Chișinău de inadmisibilitate a revizuirii, care conform prevederilor art. 446 alin. (2) Cod de procedură civilă, nu se supune niciunei căi de atac, în consecință recursul urmează a fi restituit în temeiul art. 4261 alin. (1) lit. e) Cod de procedură civilă. 2 Astfel, instanța de recurs nu poate să se expună asupra temeiniciei încheierii contestate prin prisma argumentelor invocate în recurs, deoarece a fost declarat recurs împotriva unei încheieri, care în condițiile legii nu se supune recursului.
Instanța de recurs ține să menționeze că o asemenea soluție este compatibilă cu standardele Curții Europene a Drepturilor Omului, care a menționat în practica sa constantă că, dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut (cauza Golder vs the United Kingdom § 36 din 21 februarie 1975), ci unul care poate implica anumite limitări din partea statelor contractante, în funcție de nevoile și resursele comunității și ale indivizilor (Ashingdane vs the United Kingdom, 28 mai 1985). Din considerentele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a restitui cererea de recurs depusă de administratorul statutar al SRL „Suvorov-Vin”, Serghei Neruh, împotriva încheierii din 21 februarie 2023 a Curții de Apel Chișinău.
În conformitate cu art. 269-270, 4261 alin. (1) lit. e), alin. (2) Cod de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție dispune: Se restituie recursul declarat de către administratorul statutar al SRL „Suvorov- Vin”, Serghei Neruh împotriva încheierii din 21 februarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea introductivă depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Suvorov-Vin” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Tamara Chișca-Doneva Judecători Aliona Miron Mariana Pitic 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.