2rci-36/23 — intentarea procesului de insolvabilitate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- intentarea procesului de insolvabilitate
- Temei legal
- temeiurile declarării revizuirii
2rci-36/23 — intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 2rci-36/2023 2-200093323-01-2rci-15052023 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (jud: N. Șova) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: E. Clim, S. Iorgov, I. Secrieru) instanța de revizuire: Curtea de Apel Chișinău (jud: E. Clim, S. Iorgov, I. Secrieru) D E C I Z I E 21 iunie 2023 mun. Chișinău
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE
Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Viorica Puica judecători Aliona Donos Oxana Parfeni examinând recursul declarat de Instituția de Învățământ Privat Școala Profesională „Univers-Moldova” Societate cu Răspundere Limitată, în cauza de insolvabilitate a Liceului de Limbi Moderne și Informatică „LLMI” Societate cu Răspundere Limitată, împotriva încheierii din 04 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău, a c o n s t a t a t : La 05 august 2020, administratorul Liceului de Limbi Moderne și Informatică „LLMI” SRL, Iurie Gulla (în continuare în text Debitor) a înaintat cerere introductivă privind intentarea procedurii de insolvabilitate față de Liceu.
Prin încheierea din 07 august 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, s-a admis spre examinare cererea introductivă depusă de debitorul Liceului de Limbi Moderne și Informatică „LLMI” SRL, privind intentarea procesului de insolvabilitate față de întreprindere, iar prin hotărârea din 18 august 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, a fost constatată insolvabilitatea debitorului și intentat procesul de insolvabilitate față de Liceului de Limbi Moderne și Informatică „LLMI” SRL, fiind desemnat în calitate de administrator al insolvabilității, administratorul autorizat Guțu Sergiu, deținător al autorizației nr. 110 din 14 ianuarie 2015, eliberată de Ministerul Justiției al RM.
A fost obligat administratorul insolvabilității să notifice creditorii Instituției de Liceului de Limbi Moderne și Informatică „LLMI” SRL, despre înregistrarea cererilor de validare a creanțelor în vederea întocmirii tabelului definitiv a creanțelor, precum și să facă un apel special în adresa creditorilor garantați cu propunerea de a preciza neîntârziat bunurile asupra cărora dețin un drept preferențial, până la data de 05 octombrie 2020. La fel, a fost obligat administratorul insolvabilității să verifice, să întocmească și să prezinte instanței de insolvabilitate, tabelul definitiv al creanțelor și un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la insolvabilitate, cu menționarea 1 persoanelor cărora le-ar fi imputabile și premisele angajării răspunderii acestora în condițiile legii, până la data de 21 octombrie 2020. Ședința de validare a creanțelor și prima adunare de raportare a fost stabilită pentru data de 16 noiembrie 2020, ora 09:00 min. Administratorul insolvabilității a fost obligat să publice în Monitorul Oficial al RM, în termen de 10 zile de la data adoptării, dispozitivul hotărârii de intentare a insolvabilității.
Prin încheierea din 26 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, s-a trecut în procedura de faliment în vederea lichidării patrimoniului Liceului de Limbi Moderne și Informatică „LLMI” SRL, distribuirii produsului rezultat, cu dizolvarea debitorului și s-a investit în funcția de lichidator al debitorului, administratorul autorizat Guțu Sergiu. La 06 mai 2022, reprezentantul Isac Beatricia, în interesele creditorului gajist SRL „Lux Edem Consulting” a depus opoziție la petrecerea licitației din 11 februarie 2022 asupra metodei, manierei, condițiilor, sarcinilor, prețului, locului și datei vânzării bunului imobil amplasat în mun. Chișinău, bd. XXXXX, solicitând anularea desfășurării licitației din 11 februarie 2022, inclusiv metoda, maniera, condițiile, sarcinile, prețul, locul și data vânzării bunului imobil situat în mun.
Chișinău, bd. XXXXX. Tot, la 06 mai 2022, reprezentantul Isac Beatricia, în interesele creditorului gajist SRL „Lux Edem Consulting” a depus contestație cu privire la anularea procesului-verbal nr. 02/21 din 11 februarie 2022 ale licitației repetate „cu strigare” de vânzare a bunului imobil amplasat în mun. Chișinău, bd. XXXXX. Ulterior, la 29 iulie 2022, reprezentantul Isac Beatricia, în interesele creditorului gajist SRL „Lux Edem Consulting” a depus cerere de concretizare a cerințelor din opoziția la vânzarea bunului și contestația asupra rezultatelor licitație din 11 februarie 2022. Prin încheierea din 01 septembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, a fost respinsă opoziția depusă de reprezentantul Isac Beatricia, în interesele creditorului gajist SRL „Lux Edem Consulting” asupra metodei, manierei, condițiilor, sarcinilor, prețului, locului și datei vânzării bunului imobil amplasat în mun.
Chișinău, bd. XXXXX, ca fiind neîntemeiată; a fost admisă contestația depusă de reprezentantul Isac Beatricia, în interesele creditorului gajist SRL „Lux Edem Consulting” cu privire la anularea procesului-verbal nr. 02/21 din 11 februarie 2022 al licitației repetate „cu strigare” de vânzare a bunului imobil amplasat în mun. Chișinău, bd. XXXXX; a fost anulat procesul-verbal al licitației cu strigare nr. 02/21 din 11 februarie 2022 ale licitației repetate „cu strigare” de vânzare a bunului imobil amplasat în mun. Chișinău, bd. XXXXX, prin care s-a decis de a vinde Construcția cu nr. cadastral XXXXX.203.02, suprafața 323 m.p., amplasat în mun. Chișinău, bd. XXXXX, la prețul de 4 560 271,70 de lei, cumpărătorului (adjudecătorului) Solovei Alexandru.
Prezenta încheiere servind temei pentru radierea dreptului de proprietate al lui Solovei Alexandru asupra bunului imobil amplasat în mun. Chișinău, bd. XXXXX, cu nr. cadastral XXXXX.203.02. La 13 septembrie 2022, administratorul SRL „Lux Edem Consulting”, Isac Beatricia, a declarat recurs împotriva încheierii din 01 septembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central. La 16 septembrie 2022, avocatul Rezuș Andrei, în interesele lui Solovei Alexandru, a declarat recurs împotriva încheierii din 01 septembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central. 2 La 16 septembrie 2022, lichidatorul Liceului de Limbi Moderne și Informatică „LLMI” SRL, a declarat recurs împotriva încheierii din 01 septembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central.
Prin decizia din 13 decembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-au respins recursurile declarate de administratorul SRL „Lux Edem Consulting”, Isac Beatricia, de către avocatul Rezuș Andrei, în interesele lui Solovei Alexandru, și de către lichidatorul Liceului de Limbi Moderne și Informatică „LLMI” SRL, și s-a menținut încheierea din 01 septembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central. La 22 februarie 2023, Instituția de Învățământ Privat Școala Profesională „Univers-Moldova” SRL a depus cerere de revizuire a deciziei din 13 decembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în temeiul art. 449 lit. b) și c) Codul de procedură civilă.
Prin încheierea din 04 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Instituția de Învățământ Privat Școala Profesională „Univers-Moldova” SRL asupra deciziei din 13 decembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în cadrul procesului de insolvabilitate Liceul de Limbi Moderne și Informatică „LLMI” SRL. La 25 aprilie 2023, Instituția de Învățământ Privat Școala Profesională „Univers-Moldova” SRL a declarat recurs, solicitând casarea încheierea din 04 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău. În motivarea recursului a specificat că prin prisma art. 449 lit. b) și c) din Codul de procedură civilă, încheierea recurată este neîntemeiată și ilegală, invocând aceleași argumente și circumstanțe factologice similare celor inserate în cererea de revizuire.
În conformitate cu art. 425 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Din materialele dosarului rezultă că încheierea recurată a fost emisă la 04 aprilie 2023, copia încheierii fiind expediată participanților la proces la data de 07 aprilie 2023 (f.d. 62, Vol. II), iar la actele cauzei nu se regăsește dovada de recepționare, astfel, recursul declarat la 25 aprilie 2023, este în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Cod de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile invocate în recurs Completul de judecată a Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat, care urmează a fi respins cu menținerea încheierii contestate, din considerentele ce succed. În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. După cum rezultă din materialele dosarului, la 22 februarie 2023, Instituția de Învățământ Privat Școala Profesională „Univers-Moldova” SRL a depus cerere de revizuire a deciziei din 13 decembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, care prin încheierea din 04 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă ca fiind inadmisibilă.
Completul de judecată a Curții Supreme de Justiție conchide că Curtea de Apel Chișinău corect a constatat inadmisibilitatea acesteia, or, temeiurile declarării 3 revizuirii împotriva hotărârilor judecătorești irevocabile de către legiuitor sunt specificate exhaustiv în art. 449 Cod de procedură civilă. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale cauzei care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a cauzei.
Din prevederile enunțate este important de înțeles că circumstanțele sau faptele trebuiau să existe obiectiv până la data pronunțării hotărârii, să aibă importanță esențială pentru justa soluționare a cauzei civile, adică să aibă putere decisivă asupra concluziei instanței de judecată, dar să fie descoperite după ce hotărârea judecătorească devine irevocabilă. În context, art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă, se referă la circumstanțe necunoscute anterior petiționarului, dar întrucât examinarea fondului cauzei prezumă că instanța a constatat și elucidat pe deplin toate circumstanțele care au importanță pentru soluționarea cauzei, este evident că o condiție esențială pentru admiterea revizuirii este că și instanței nu i-au fost și nu au putut fi cunoscute aceste circumstanțe.
Pentru acest motiv de revizuire, esențial este ca revizuentul să probeze că nu a știut anterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere despre aceste circumstanțe sau fapte și că a fost în imposibilitate obiectivă de a le cunoaște, în caz contrar, ele nu pot servi ca temei de revizuire. Faptele noi apărute după adoptarea hotărârii pot servi temei de adresare cu o nouă acțiune în judecată, dar nu ca temei de revizuire. Lipsa acestui suport probatoriu, ca element obligator al temeiului prevăzut la art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă, decade sau lipsește revizuentul de posibilitatea invocării unui atare temei.
Așadar, Completul de judecată a Curții Supreme de Justiție conchide că revizuenta invocând precum că: la momentul examinării contestației înaintată de SRL Lux Edem Consulting nu era cunoscută informația că debitorul SRL Studium, conform contractului de împrumut nr.2 din 26 martie 2012, era lichidată încă la 08 noiembrie 2016; încheierea din 01 septembrie 2022, menținută prin decizia din 13 decembrie 2022, nu pot fi executate din motivul indicării numărului greșit în procesul verbal al licitației, fiind circumstanțe decisive pentru soluționarea corectă a cauzei, nu a argumentat și probat că faptele prezentate ca temei de revizuire ar influența esențial soluția dată de instanță și că, anterior nu a cunoscut de cele invocate chiar dacă a întreprins măsuri pentru a le cunoaște.
Prin urmare, Colegiul constată că revizuenta nu a prezentat înscrisuri noi care să corespundă caracteristicilor cerute de norma de drept indicată. De altfel, în conformitate cu prevederile art. 449 lit. c) din Codul de procedură civilă, revizuirea se declară în cazul în care instanța a emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces. Din analiza textului legal enunțat rezultă că redeschiderea procesului în temeiul art. 449 lit. c) Cod de procedură civilă, poate fi posibilă doar cu condiția că prin hotărârea sau decizia emisă, instanța s-a expus în privința drepturilor unor persoane care nu au fost atrase în proces ca participanți, lezându-le astfel în drepturi, fapt ce urmează a fi confirmat în instanța de judecată prin prezentarea probelor.
4 Cu referire la prevederile citate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că deși revizuenta a invocat ca temei de revizuire prevederile art. 449 lit. c) Cod de procedură civilă, ultima nu a adus nici un argument pertinent care ar indica la faptul că instanța a emis hotărârea, revizuirea căreia se solicită în speță, cu privire la drepturile persoanei care nu a fost implicată în proces. De altfel, Completul de judecată a Curții Supreme de Justiție reține că, circumstanțele invocate de către revizuent nu pot servi drept temei pentru admiterea cererii de revizuire, deoarece acestea nu se încadrează în temeiul prevăzut de art. 449 lit. c) din Codul de procedură civilă, în situația în care acest temei este unul declarativ, observându-se, din conținutul cererii de revizuire, că revizuenta de fapt își manifestă dezacordul cu actul judecătoresc supus revizuirii.
În astfel de circumstanțe, Completul de judecată consideră că cererea de revizuire înaintată, în asemenea împrejurări, corect a fost apreciată de instanță, ca una inadmisibilă, iar admiterea recursului ar duce la neglijarea principiului securității raporturilor juridice, care presupune respectul față de principiul lucrului judecat, și constituie încălcare a art.6 §1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Completul de judecată reiterează că, posibilitatea reinițierii procesului de judecată urmează să fie examinată în lumina Preambulului Convenției Europene pentru Apărarea Drepturile Omului și a Libertăților fundamentale, care declară preeminența dreptului.
Unul din aspectele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care cere, printre altele, ca atunci când instanțele judecătorești dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuție (Brumărescu v. Romania, Roșca v. Moldova). Securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata (ibid., § 62), adică principiul caracterului irevocabil al hotărârilor judecătorești. Acest principiu cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri irevocabile și obligatorii, doar cu scopul de a obține o reexaminare și o nouă determinare a cauzei. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existență a două opinii diferite cu privire la aceeași chestiune nu este un temei de reexaminare.
O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară, datorită unor circumstanțe esențiale și convingătoare (Roșca v. Moldova, citată mai sus, § 25, Popov nr. 2 vs. Moldova). Din considerentele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a respinge recursul și de a menține încheierea din 04 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău. În conformitate cu art. 427 lit. a), 428 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se respinge recursul declarat de Instituția de Învățământ Privat Școala Profesională „Univers-Moldova” Societate cu Răspundere Limitată. Se menține încheierea din 04 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău, în cauza de insolvabilitate a Liceului de Limbi Moderne și Informatică „LLMI” Societate cu Răspundere Limitată.
5 Decizia este irevocabilă. Președinte, judecător Viorica Puica judecători Aliona Donos Oxana Parfeni 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.