Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 14.06.2023
respins

2ds-12/23 — incasarea datoriei

HOTĂRÂRE
14.06.2023
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
incasarea datoriei
Temei legal
explicarea încheierii Curtii Supreme de Justitie
Citează această cauză
2ds-12/23 — incasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 2ds-12/23 (2-20120927-01-2ds-17032023) Î N C H E I E R E 14 iunie 2023 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Mariana Pitic Oxana Parfeni examinând cererea depusă de Radu Talmațchi cu privire la explicarea încheierii din 15 martie 2023 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Vasile Cernobai împotriva lui Radu Talmațchi cu privire la încasarea datoriei și dobânzii de întârziere, c o n s t a t ă : La data de 30 septembrie 2020, Vasile Cernobai a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Radu Talmațchi cu privire la încasarea datoriei și dobânzii de întârziere.

Prin încheierea din 03 noiembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în temeiul art. 171 alin. (2) Cod de procedură civilă, a fost restituită cererea de chemare în judecată depusă de Vasile Cernobai. Prin decizia din 28 ianuarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis recursul declarat de avocatul Lilian Timotin, în interesele lui Vasile Cernobai, a fost casată încheierea din 03 noiembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și restituită cauza pentru examinare în instanța de fond. La 15 decembrie 2021, Radu Talmațchi, în temeiul art. 43 alin. (2) lit. f) Cod de procedură civilă, a depus cerere privind strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad. Prin încheierea din 17 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea depusă de Radu Talmațchi privind strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad.

La 19 ianuarie 2022, prin intermediul oficiului poștal, Radu Talmațchi a declarat recurs împotriva încheierii din 17 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu remiterea cauzei la rejudecare în vederea înlăturării încălcărilor expuse supra. Prin încheierea din 13 aprilie 2022 a Curții Supreme de Justiție, a fost restituit recursul declarat de Radu Talmațchi, împotriva încheierii din 17 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău. La 14 aprilie 2022, Radu Talmațchi a depus cerere prin care a solicitat explicarea încheierii din 13 aprilie 2022 a Curții Supreme de Justiție. Prin încheierea din 11 mai 2002 a Curții Supreme de Justiție, a fost respinsă cererea depusă de Radu Talmațchi cu privire la explicarea încheierii din 13 aprilie 1 2022 a Curții Supreme de Justiție.

La 12 mai 2022, Radu Talmațchi a depus cerere de revizuire împotriva încheierii din 13 aprilie 2022 a Curții Supreme de Justiție, solicitând admiterea cereri de revizuire, casarea încheierii instanței de recurs și admiterea cererii de strămutare. Prin încheierea din 01 iunie 2022 a Curții Supreme de Justiție, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Radu Talmațchi. La 02 iunie 2022, prin intermediul oficiului poștal, Radu Talmațchi a depus la Curtea Supremă de Justiție cerere cu privire la explicarea încheierii din 01 iunie 2022 a Curții Supreme de Justiție. Prin încheierea din 06 iulie 2002 a Curții Supreme de Justiție, a fost respinsă cererea depusă de Radu Talmațchi cu privire la explicarea încheierii din 01 iunie 2022 a Curții Supreme de Justiție.

La 11 noiembrie 2022, Radu Talmațchi a depus cerere cu privire la explicarea încheierii din 17 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău. Prin încheierea din 24 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins cererea depusă de Radu Talmațchi cu privire la explicarea încheierii din 17 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău. La 23 ianuarie 2023, Radu Talmațchi a declarat recurs împotriva încheierii din 24 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și admiterea cererii. Prin încheierea din 15 martie 2023 a Curții Supreme de Justiție, a fost restituit recursul declarat de Radu Talmațchi, împotriva încheierii din 24 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău.

La 17 martie 2023, Radu Talmațchi a depus la Curtea Supremă de Justiție cerere cu privire la explicarea încheierii din 15 martie 2023 a Curții Supreme de Justiție, invocând că soluția expusă în încheiere este nemotivată, evazivă și fără elucidarea tuturor circumstanțelor de fapt și în astfel de circumstanțele nu este clară aplicarea legii. Din încheierea emisă la 15 martie 2023 nu rezultă care motive au stat la baza emiterii soluției, iar constatările sunt incerte și lasă loc de interpretare. Studiind materialele dosarului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră cererea cu privire la explicarea încheierii din 15 martie 2023 a Curții Supreme de Justiție neîntemeiată și care urmează a fi respinsă din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 251 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă sunt necesare explicații referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau dacă hotărârea cuprinde dispoziții contradictorii, instanța emitentă, la cererea participanților la proces sau a executorului judecătoresc, dă explicații asupra dispozitivului ori omite dispozițiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărârii. Din prevederile art. 251 alin. (1) din Codul de procedură civilă, rezultă că partea interesată poate solicita instanței de judecată, care a pronunțat hotărârea, să explice dispozitivul acesteia sau să înlăture dispozițiile contradictorii sau neclare, în condițiile când dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar și sunt necesare lămuririi privind înțelesul, extinderea și aplicarea acestuia, care ar putea duce la crearea dificultăților la executare.

Totodată, prin această procedură nu se poate modifica cuprinsul hotărârii și 2 nici dispozitivul acesteia, ci doar se fac anumite precizări pentru a se asigura posibilitatea punerii în executare, cu înlăturarea dispozițiilor care eventual se contrazic. Prin încheierea din 15 martie 2023 a Curții Supreme de Justiție, a fost restituit recursul declarat de Radu Talmațchi împotriva încheierii din 24 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău. Astfel, reieșind din normele de drept citate supra, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că, cererea cu privire la explicarea încheierii din 15 martie 2023 a Curții Supreme de Justiție, este neîntemeiată, or, atât din conținutul cât și din dispozitivul încheierii nu rezultă că sunt necesare anumite explicații referitoare la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului sau că încheierea ar cuprinde dispoziții contradictorii.

Deci, în încheierea din 15 martie 2023 instanța a argumentat clar motivele care au stat la baza soluției emise. Încheierea este certă și explicită, fiind expuse constatările care au stat la baza adoptării soluției, și prin urmare nu lasă loc interpretărilor, iar cererea depusă de Radu Talmațchi cu privire la explicarea încheierii din 15 martie 2023 a Curții Supreme de Justiție, nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 251 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea din 15 martie 2023 a Curții Supreme de Justiție nu cuprinde dispoziții contradictorii, este formulată explicit, fără a fi necesare explicații suplimentare referitoare la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea depusă de Radu Talmațchi cu privire la explicarea încheierii din 15 martie 2023 a Curții Supreme de Justiție.

În conformitate cu art. 251, art. 269-270 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Se respinge cererea depusă de Radu Talmațchi cu privire la explicarea încheierii din 15 martie 2023 a Curții Supreme de Justiție, emisă în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Vasile Cernobai împotriva lui Radu Talmațchi cu privire la încasarea datoriei și dobânzii de întârziere. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Mariana Pitic Oxana Parfeni 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2022-07-06
0,99
2ds-24/22 — incasarea datoriei si dobinzii de intirziere
Dosarul nr. 2ds-24/22 2-20120927-01-2ds-06062022 ÎNCHEIERE 06 iulie 2022 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Dumitru Mardari
CSJ 2022-05-11
0,99
2ds-12/22 — incasarea datoriei penalitatii dobinzii de intirziere
Dosarul nr. 2ds-12/22 2-20120927-01-2ds-14042022 ÎNCHEIERE 11 mai 2022 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Dumitru Mardari j
CSJ 2024-04-03
0,99
2ds-29/23 — cu privire la incasarea datoriei si a dobinzii de intirziere
Dosarul nr. 2ds-29/23 2-20120927-01-2ds-26102023 Î N C H E I E R E 03 aprilie 2024 mun. Chişinău Curtea Supremă de Justiţie Completul de judecată, în componenţă: Preşedinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Mariana Ursachi Oxana Parfen
CSJ 2022-04-13
0,98
2r-111/22 — incasarea datoriei si dobinzii de intirziere
Dosarul nr. 2r-111/22 2-20120927-01-2r-16022022 ÎNCHEIERE 13 aprilie 2022 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Dumitru Mardar
CSJ 2022-06-01
0,98
2rh-49/22 — incasarea datoriei si dobinzii de intirziere
Dosarul nr. 2rh-49/22 2-20120927-01-2rh-12052022 ÎNCHEIERE 01 iunie 2022 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Dumitru Mardari
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă