ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 14.06.2023

2ac-186/23 — contestarea actului administrativ

HOTĂRÂRE
14.06.2023
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actului administrativ
Temei legal
Temeiurile de recuzare a judecătorului
RĂSFOIEȘTE: Curtea Supremă de Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
2ac-186/23 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 2ac-186/23

2-23031317-01-2ac-26052023

14 iunie 2023 mun. Chișinău

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Viorica Puica

judecătorii Oxana Parfeni

Aliona Donos

examinând cererea de recuzare a judecătorului Curții Supreme de Justiție,

Aliona Miron, înaintată de societatea cu răspundere limitată „Avia-Invest”, în cauza

de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de societatea cu

răspundere limitată „Avia-Invest” împotriva Serviciului Prevenirea și Combaterea

Spălării Banilor, terț societatea pe acțiuni „Moldasig”, cu privire la contestarea

actelor administrative,

c o n s t a t ă :

La 28 februarie 2023, societatea cu răspundere limitată „Avia-Invest” a depus

cerere de chemare în judecată, în procedura contenciosului administrativ, împotriva

Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, terț societatea pe acțiuni

„Moldasig”, cu privire la contestarea actelor administrative, solicitând inter alia

suspendarea executării deciziei Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor

nr. 03/2-27-20d din 17 februarie 2023.

Prin încheierea din 07 martie 2023 a judecătorului Judecătoriei Chișinău, sediul

Rîșcani, Viorica Dodon, s-a suspendat, până la rămânerea definitivă a hotărârii

judecătorești, executarea deciziei de sistare a executării activităților, tranzacțiilor sau

bunurilor suspecte nr. 03/2-27-20d emisă de Serviciul Prevenirea și Combaterea

Spălării Banilor la 17 februarie 2023 (f.d. 103-108 recto-verso).

La 09 martie 2023, Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor a depus

cerere cu privire la anularea măsurii de asigurare a acțiunii sub forma suspendării

executării deciziei nr. 03/2-27-20d din 17 februarie 2023, aplicate prin încheierea din

07 martie 2023 a judecătorului Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, Viorica Dodon.

Prin încheierea din 16 martie 2023 a judecătorului Judecătoriei Chișinău, sediul

Rîșcani, Viorica Dodon, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea Serviciului

Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor cu privire la anularea măsurii de asigurare

a acțiunii (f.d. 125-126).

La 21 martie 2023, Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor a depus

recurs împotriva încheierii din 07 martie 2023 a judecătorului Judecătoriei Chișinău,

sediul Rîșcani (f.d. 128-156).

La 17 mai 2023, SRL „Avia-Invest” a depus cerere cu privire la strămutarea

cauzei la altă instanță egală în grad cu Curtea de Apel Chișinău, în temeiul art. 198

din Codul administrativ (f.d. 163-165).

1

Examinarea cererii de strămutare a fost stabilită pentru data de 14 iunie 2023, în

componența Completului de judecată nr. 1 contencios administrativ, constituit din

judecătorii: Tamara Chișca-Doneva, Mariana Pitic și Aliona Miron.

La 13 iunie 2023, SRL „Avia-Invest” a depus cerere de recuzare a judecătorului

Curții Supreme de Justiție, Aliona Miron, în temeiul art. 50 alin. (1) lit. e) din Codul

administrativ.

În motivarea cererii de recuzare, a invocat că judecătorul Curții Supreme de

Justiție, Aliona Miron, nu a trecut procedura de pre-vetting, iar acest fapt pune la

îndoială obiectivitatea și nepărtinirea acesteia.

Examinând argumentele expuse în cererea de recuzare, Completul de judecată al

Curții Supreme de Justiție constată că aceasta este neîntemeiată și urmează a fi

respinsă, din motivele ce succed.

Conform art. 202 alin. (1), (3), (4) din Codul administrativ, judecătorul care

examinează acțiunea în contencios administrativ trebuie să se abțină sau poate fi

recuzat în baza temeiurilor prevăzute la art.49 și 50.

Declarația de abținere sau cererea de recuzare se face în scris, cu indicarea

motivelor și anexarea probelor pertinente.

Recuzarea sau abținerea judecătorului se examinează în ordinea prevăzută în

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 50 alin.(1) și (2) din Codul administrativ, pentru o

autoritate publică într-o procedură administrativă nu pot acționa, de asemenea,

persoanele în privința cărora există un motiv de justificare a neîncrederii față de o

exercitare imparțială a funcției.

Motivul indicat la alin. (1) poate exista, în special, atunci cînd persoana care

acționează pentru autoritatea publică:

a) întreține relații personale strânse cu un participant la procedura administrativă

ori cu reprezentantul legal sau împuternicit al acestuia;

b) și-a expus părerea în public în mod depreciativ sau într-un alt mod ce poate fi

contestat în privința unui participant la această procedură;

c) și-a expus părerea în public cu privire la finalitatea procedurii sau la

aprecierea probelor pînă la încheierea procedurii;

d) are un interes economic sau personal față de rezultatul procedurii

administrative.

Analizând circumstanțele expuse în cererea de recuzare și normele de drept

citate supra, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că

argumentele invocate de SRL „Avia-Invest”, drept temeiuri de recuzare a

judecătorului Aliona Miron, de la judecarea prezentei cauze, nu sunt justificate. Or,

criticile înaintate în cererea de recuzare sunt mizate pe declarații de suspiciuni de

imparțialitate, precum că judecătorul Aliona Miron nu a promovat procedura de pre-

vetting.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că, în sensul

art. 1 din Legea nr. 26 din 10 martie 2022, Comisia de evaluare (Comisia de pre-

vetting) a efectuat procedura de evaluare a integrității candidaților la funcția de

membru al Consiliului Superior al Magistraturii, al Consiliului Superior al

Procurorilor, precum și a candidaților la funcția de membru în organele specializate

ale acestora, ca etapă obligatorie a procesului de selectare a candidaților și de alegere

sau numire a acestora în funcțiile respective.

2

Respectiv, judecătorul Aliona Miron a fost evaluată de către Comisia de

evaluare doar în calitate de candidat la funcția de membru al Consiliului Superior al

Magistraturii.

La aspectul dat, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că,

prin prisma art. 13 alin. (6) din Legea nr. 26 din 10 martie 2022, decizia privind

nepromovarea evaluării constituie temei juridic doar pentru neadmiterea candidatului

la alegeri sau concurs, iar constatările din decizie nu au o valoare probantă pentru

orice alte proceduri sau procese.

Completul de judecată atestă că, candidatul la funcția de membru al Consiliului

Superior al Magistraturii, Aliona Miron, a contestat decizia Comisiei de evaluare, iar

la moment acest dosar este pendinte la Curtea Supremă de Justiție. Prin urmare,

decizia Comisiei de evaluare, prin care candidatul la funcția de membru al Consiliului

Superior al Magistraturii, Aliona Miron, nu a promovat evaluarea, nu este definitivă.

Dat fiind cele enunțate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

conchide că, nu există motive întemeiate care pot pune la îndoială obiectivitatea

judecătorului Curții Supreme de Justiție, Aliona Miron, în cauza de contencios

administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de societatea cu răspundere

limitată „Avia-Invest” împotriva Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării

Banilor, terț societatea pe acțiuni „Moldasig”, cu privire la contestarea actelor

administrative. Or, potrivit art.197 din Codul administrativ, nimeni nu poate fi lipsit

de dreptul judecării procesului de către instanța în a cărei competență este dată prin

lege cauza, cu excepțiile expres stabilite de lege. La caz, astfel de excepții nu se

atestă.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că cererea de recuzare

depusă de societatea cu răspundere limitată „Avia-Invest” este neîntemeiată,

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a o

respinge.

În conformitate cu art.202 alin.(4), art.195, art.230 din Codul administrativ,

art.50-53 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de

Justiție

d i s p u n e :

Se respinge cererea de recuzare a judecătorului Curții Supreme de Justiție,

Aliona Miron, înaintată de societatea cu răspundere limitată „Avia-Invest”, în cauza

de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de societatea cu

răspundere limitată „Avia-Invest” împotriva Serviciului Prevenirea și Combaterea

Spălării Banilor, terț societatea pe acțiuni „Moldasig”, cu privire la contestarea

actelor administrative.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.

Președinte, judecător Viorica Puica

Judecători Oxana Parfeni

Aliona Donos

3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2023-06-14
0,99
2ac-186/23 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 2ac-186/23 2-23031317-01-2ac-26052023 ÎNCHEIERE 14 iunie 2023 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Mariana Pitic Aliona Miron examinând cerer
CSJ 2023-10-11
0,94
2ac-368/23 — obligarea emiterii cu titlu provizoriu a actului administrativ
Dosarul nr. 2ac-368/23 2-23085997-01-2ac-04102023 ÎNCHEIERE 11 octombrie 2023 mun. Chişinău Curtea Supremă de Justiţie, Completul de judecată, în componenţa: Preşedinte, judecător Aliona Miron Judecători Ion Malanciuc Mariana Pitic examinân
CSJ 2023-12-20
0,94
3ra-310/23 — anularea actelor administrative
e în acest sens. Lipsirea hotărârii judecătorești definitive de un efect esențial – executorialitatea, se poate concepe numai în cazul în care legea expres reglementează această posibilitate, creând temeiul juridic în baza căruia o astfel d
CSJ 2023-12-15
0,94
3ra-310/23 — anularea actelor administrative
Dosarul nr.3ra-310/23 2-20117475-01-3ra-27032023 Î N C H E I E R E 15 decembrie 2023 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Oxana Parfeni judecători Diana Stănilă Aliona Donos ex
CSJ 2022-11-23
0,93
2ac-259/22 — anularea actului administrativ
Dosarul nr. 2ac-259/22 2-22101072-01-2ac-17112022 Î N C H E I E R E 23 noiembrie 2022 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele ședinței, judecătorul Tam
Sursă