Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 11.10.2023
respins

2ac-368/23 — obligarea emiterii cu titlu provizoriu a actului administrativ

HOTĂRÂRE
11.10.2023
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
obligarea emiterii cu titlu provizoriu a actului administrativ
Temei legal
temeiurile stramutarii cauzei
Citează această cauză
2ac-368/23 — obligarea emiterii cu titlu provizoriu a actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 2ac-368/23 2-23085997-01-2ac-04102023 ÎNCHEIERE 11 octombrie 2023 mun.

Chișinău Curtea Supremă de Justiție, Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Aliona Miron Judecători Ion Malanciuc Mariana Pitic examinând cererea „Avia-Invest” Societate cu Răspundere Limitată, reprezentată de avocatul Lunga Dmitri, cu privire la strămutarea la altă instanță egală în grad cu Curtea de Apel Chișinău a cauzei de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în judecată depusă de „Avia-Invest” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Agenției Servicii Publice, persoană terță Comisia pentru Situații Excepționale cu privire la obligarea Agenției Servicii Publice să emită, cu titlu provizoriu, actul administrativ individual „Avia Invest” Societate cu Răspundere Limitată - decizie privind înregistrarea modificării în datele înscrise în Registrul de stat al persoanelor juridice în privința „Avia Invest” Societate cu Răspundere Limitată, și anume radierea sintagmei/mențiunii: „(funcțiile suspendate pe perioada stării de urgență în conformitate cu dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr.2 din 25 februarie 2022)” cu eliberarea extrasului din Registrul de stat al persoanelor juridice, constată: La data de 15 iunie 2023, SRL „Avia-Invest” a înaintat cerere de emitere a ordonanței provizorii împotriva Agenției Servicii Publice,

persoană terță Comisia pentru Situații Excepționale cu privire la obligarea Agenției Servicii Publice să emită, cu titlu provizoriu, actul administrativ individual SRL „Avia Invest” - decizie privind înregistrarea modificării în datele înscrise în Registrul de stat al persoanelor juridice în privința SRL „Avia Invest”, și anume radierea sintagmei/mențiunii: „(funcțiile suspendate pe perioada stării de urgență în conformitate cu dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr.2 din 25 februarie 2022)” cu eliberarea extrasului din Registrul de stat al persoanelor juridice, până la emiterea unei hotărâri asupra fondului cauzei.

Prin încheierea din 10 august 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani s-a admis cererea SRL „Avia-Invest” cu privire la emiterea ordonanței provizorii și s-a obligat Agenția Servicii Publice să emită, cu titlu provizoriu actul administrativ individual privind radierea sintagmei/mențiunii: „(funcțiile suspendate pe perioada stării de urgență în conformitate cu dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr.2 din 25.02.2022)”, ținând cont de actele administrative irevocabile ale Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, în modul și condițiile prevăzute de Lege, până la emiterea unei hotărâri judecătorești, asupra fondului cauzei. La 30 august 2023, IP „Agenția Servicii Publice” a declarat recurs împotriva încheierii din 10 august 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, solicitând admiterea recursului cu emiterea unei încheieri noi, prin care cererea SRL „Avia- Invest” să fie respinsă.

La 05 septembrie 2023, Comisia pentru Situații Excepționale a declarat recurs împotriva încheierii din 10 august 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii, cu emiterea unei decizii noi, prin care cererea de eliberare a ordonanței provizorii depusă de SRL „Avia-Invest” să fie respinsă integral. La 02 octombrie 2023, SRL „Avia-Invest”, reprezentată de avocatul Lunga Dmitri, prin intermediul poștei electronice, a depus cerere cu privire la strămutarea cauzei la altă instanță egală în grad cu Curtea de Apel Chișinău (f.d. 108-109). În motivarea cererii a invocat că are îndoieli cu privire la obiectivitatea și imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel Chișinău.

A apreciat că în cadrul examinării prezentei cauze există suspiciuni colective de imparțialitate a Curții de Apel Chișinău, suspiciuni care generează aparențe de lipsă de independență a tuturor judecătorilor instanței vizate, ceea ce duce inevitabil la prejudicierea ireversibilă a imaginii de instanță independentă la soluționarea acestei cauze. Examinând temeiurile invocate de către SRL „Avia-Invest”, reprezentată de avocatul Lunga Dmitri, privind strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad cu Curtea de Apel Chișinău, completul Curții Supreme de Justiție constată netemeinicia acestora și necesitatea respingerii cererii de strămutare a cauzei, din motivele ce succed. În conformitate cu art. 189 alin. (1) din Codul administrativ, orice persoană care revendică încălcarea unui drept al său prin activitatea administrativă a unei autorități publice poate înainta o acțiune în contencios administrativ.

În corespundere cu art. 191 alin. (4) din Codul de procedură civilă, Curțile de apel soluționează și cererile de apel împotriva hotărârilor și recursurile împotriva încheierilor emise de judecătorii. Articolul 195 din Codul administrativ stipulează că procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepția art. 169-171. Articolul 198 din Codul administrativ enumeră exhaustiv la alin. (3) temeiurile strămutării unei cauze în contencios administrativ de la o instanță la alta.

Conform acestei norme, instanța ierarhic superioară decide, printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs, strămutarea acțiunii în contencios administrativ la o altă instanță de judecată dacă instanța competentă nu poate adopta o hotărâre: a) când, din motivul recuzării sau abținerii unui sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate, substituirea judecătorilor devine imposibilă; b) când, din cauza unor circumstanțe excepționale, nu poate funcționa o perioadă îndelungată. Conform art. 197 din Codul administrativ, nimeni nu poate fi lipsit de dreptul judecării procesului de către instanța în a cărei competență este dată prin lege cauza, cu excepțiile expres stabilite de lege.

În speță, este relevant faptul că în materia acțiunilor în contencios administrativ, spre deosebire de materia acțiunilor civile, legiuitorul nu a prevăzut dreptul instanței ierarhic superioare de a strămuta o cauză aflată în procedura instanței ierarhic inferioare din motiv că ar exista bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces. În acest context, legiuitorul a prevăzut exhaustiv la art. 198 alin. (3) din Codul administrativ circumstanțele care pot servi drept temei pentru strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad. La caz, însă, argumentele invocate de către SRL „Avia- Invest”, reprezentată de avocatul Lunga Dmitri, în cererea cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad nu pot fi încadrate în temeiurile prevăzute de norma citată.

Or, din sensul logico-juridic al acestei norme, cauza poate fi strămutată la o altă instanță egală în grad doar în cazul în care, din motivul intervenirii unor circumstanțe întemeiate, a devenit imposibilă formarea unui complet de judecată care să judece cauza. În condițiile speței, însă, nu s-au stabilit circumstanțe ce ar face imposibilă substituirea judecătorilor Curții de Apel Chișinău și formarea unui complet de judecată care să examineze apelul. Mai mult ca atât, Colegiul reține că prin încheierea din 25 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă cererea de recuzare înaintată de SRL „Avia- Invest”, reprezentată de avocatul Lunga Dmitri judecătorului Curții de Apel Chișinău, Ina Dutca, de la examinarea în ordine de recurs a cauzei civile la cererea depusă de SC ”Avia-Invest” SRL împotriva Agenției Servicii Publice, persoană terță Comisia pentru Situații Excepționale.

Totodată, Colegiul reține că, deși, „Avia-Invest” SRL, reprezentată de avocatul Lunga Dmitri, a invocat în cererea de strămutare presupuse temeiuri de bănuială de nepărtinire a judecătorilor Curții de Apel Chișinău, nu a făcut uz de dreptul său procedural de a înainta cerere de recuzare și celorlalți membri a colegiului, în conformitate cu art. 202 coroborat cu art. 49 și art. 50 din Codul administrativ. Astfel, completul Curții Supreme de Justiție reține că în vederea asigurării dreptului participanților la proces la o instanță de judecată imparțială în materia acțiunilor în contencios administrativ, garantat de art. 6 §1 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, legiuitorul a prevăzut la art. 202 din Codul administrativ dreptul participanților la proces de a înainta cerere de recuzare în baza temeiurilor prevăzute la art. 49 și 50 din același cod.

Numai în situația când din motivul recuzării mai multor judecători ai Curții de Apel Chișinău, substituirea judecătorilor ar deveni imposibilă, instanța ierarhic superioară ar avea dreptul să strămute prezenta cauză la o altă instanță egală în grad, situație ce în prezent nu se atestă. Din considerentele menționate, completul Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea depusă de către SRL „Avia-Invest”, reprezentată de avocatul Lunga Dmitri, cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad.

Conform 191 alin. (3), 197, 198 alin. (3) și 230 din Codul administrativ, completul Curții Supreme de Justiție dispune: Se respinge cererea Societatea cu Răspundere Limitată „Avia-Invest”, reprezentată de avocatul Lunga Dmitri, cu privire la strămutarea la altă instanță egală în grad cu Curtea de Apel Chișinău a cauzei de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Avia- Invest” împotriva Agenției Servicii Publice, persoană terță Comisia pentru Situații Excepționale cu privire la obligarea Agenției Servicii Publice să emită, cu titlu provizoriu, actul administrativ individual „Avia Invest” Societate cu Răspundere Limitată - decizie privind înregistrarea modificării în datele înscrise în Registrul de stat al persoanelor juridice în privința „Avia Invest” Societate cu Răspundere Limitată, și anume radierea sintagmei/mențiunii: „(funcțiile suspendate pe perioada stării de urgență în conformitate cu dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr.2 din 25 februarie 2022)” cu eliberarea extrasului din Registrul de stat al persoanelor juridice.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Aliona Miron Judecători Ion Malanciuc Mariana Pitic

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2023-07-26
0,96
2ac-289/23 — anularea actelor administrative
Dosarul nr.2ac-289/23 2-23062479-01-2ac-12072023 Î N C H E I E R E 26 iulie 2023 mun. Chişinău Curtea Supremă de Justiţie Completul de judecată, în componenţa: Președinte, judecător Aliona Miron judecători Mariana Pitic Ion Malanciuc examin
CSJ 2024-06-19
0,95
2ac-219/24 — contestarea actelor administrative
Dosarul nr. 2ac-219/24 2-22010619-0l-2ac-30052024 Î N C H E I E R E 19 iunie 2024 mun. Chişinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componență: Președinte, judecător Stela Procopciuc judecători Ion Malanciuc Diana Stănilă e
CSJ 2023-07-26
0,95
2ac-191/23 — anularea actelor administrative
Dosarul nr. 2ac-191/23 2-22096440-01-2ac-29052023 Î N C H E I E R E 26 iulie 2023 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Aliona Miron Judecători Ion Malaciuc Mariana Pitic examin
CSJ 2023-08-09
0,95
2ac-298/23 — constatarea nulitatii notificarii de rezolutiune, constatarea nulitatii unor clauza contractuale
Dosarul nr. 2ac-298/23 2-23062407-01-2ac-19072023 ÎNCHEIERE 09 august 2023 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Tamara Chișca-Doneva Judecători Ion Malanciuc Aliona Miron exami
CSJ 2024-02-21
0,95
2ac-21/24 — constatarea nulitatii contractului de cesiune
Dosarul nr. 2ac-21/24 2-23062407-01-2ac-22012024 Î N C H E I E R E 21 februarie 2024 mun. Chişinău CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE Complet de judecată, în componenţa: Preşedinte, judecător Aliona Miron judecători Diana Stănilă Ion Malanciuc exam
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă