3ra-45/23 — anularea actelor administrative

3ra-45/23 — anularea actelor administrative (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosar nr. 3ra-45/23 (2-21127691-01-3ra-18012023)

Instanța de fond: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, judecător – A. Paniș

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători – G. Dașchevici, E. Palanciuc, V. Negru

Î N C H E I E R E

07 iunie 2023 mun. Chișinău

Curtea Supremă de Justiție

Completul de judecată, în componența:

Președinte, judecător Tamara Chișca-Doneva

Judecători Mariana Pitic

Aliona Miron

examinând admisibilitatea recursului declarat de Ciobu Dumitru, prin

intermediul avocatului Roșca Vladislav,

în cauza civilă la acțiunea în contencios administrativ înaintată de Ciobu Dumitru

împotriva Serviciului Fiscal de Stat privind anularea actului administrativ,

împotriva deciziei din 02 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost admisă cererea de apel depusă de Serviciul Fiscal de Stat, casată hotărârea din

25 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, fiind pronunțată o nouă

decizie de respingere a acțiunii,

c o n s t a t ă:

La 25 august 2021, Ciobu Dumitru s-a adresat cu acțiune de contencios

administrativ împotriva Serviciului Fiscal de Stat, solicitând anularea hotărârii

nr.660/66 din 27 mai 2021 și a deciziei nr.645/229 din 22 iulie 2021 (f.d. 3-8).

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, în privința sa Serviciul Fiscal de

Stat a efectuat un control fiscal tematic la fața locului, prin metoda verificării

tematice cu aplicarea metodelor indirecte de estimare a venitului impozabil conform

capitolului III din Titlul V al Codului fiscal, privind corectitudinea calculării,

declarării impozitului pe venit al persoanei fizice pentru perioadele fiscale A/2012-

A/2019.

Prin urmare, la 18 mai 2021, a fost emisă decizia nr. 660/1578 asupra cazului de

încălcare fiscală, prin care s-a constatat că Ciobu Dumitru nu a declarat și nu a achitat

impozitul pe venit pentru perioadele A/2012-A/2019. Astfel, s-a dispus încasarea la

buget a sumei de 4 585 688 lei, a majorării de întârziere (penalitate) în sumă de 3

196 285 lei, s-au aplicat o amendă în mărime de 2 863 351 lei, o amendă în mărime

de 201 299 lei, o amendă în mărime de 1 800 lei și o amendă în mărime de 2 500 lei.

1

Ulterior, la 27 mai 2021, a fost emisă hotărârea nr. 660/66 prin care s-a aplicat

sechestru pe bunurile persoanei fizice, Ciobu Dumitru, în valoare de 10 850 923 lei.

Nefiind de acord cu hotărârea respectivă, la 25 iunie 2021, reclamantul a depus

o contestație către Serviciul Fiscal de Stat, iar prin decizia nr. 645/229 din 22 iulie

2021 a fost respinsă contestația în cauză, însă a fost rectificată hotărârea contestată

nr.660/66 din 27 mai 2021.

Reclamantul consideră hotărârea organului fiscal nr. 660/66 din 27 mai 2021

privind aplicarea sechestrului ca fiind una ilegală, emisă în lipsa motivării de drept

și de fapt a necesității aplicării sechestrului, precum și cu încălcarea normelor legale

privind motivarea unui act administrativ.

Potrivit reclamantului, unicul motiv invocat de organul fiscal la emiterea

hotărârii de aplicare a sechestrului este că aceasta a fost emisă „în conformitate cu

Codul fiscal și din motivul existenței suspiciunii că bunurile contribuabilului pot fi

înstrăinate”. O asemenea motivare din partea organului fiscal este inacceptabilă și

această parte dovedește încă o dată persecutarea și acțiunile ilegale comise în ultima

perioadă de către organul fiscal în privința cetățeanului Ciobu Dumitru. Acțiunile

organului fiscal urmăresc pedepsirea cu orice preț și aplicarea unor impuneri fiscale

cât mai înalte în privința lui Ciobu Dumitru, fără a ține cont de starea de fapt a

lucrurilor și fără a lua în considerare circumstanțele care dovedesc lipsa de vinovăție

a lui Ciobu Dumitru.

Mai mult, în hotărârea contestată organul fiscal nu a indicat în temeiul căror

norme din Codul fiscal s-a dispus aplicarea sechestrului. Utilizarea sintagmei

generice „în conformitate cu Codul fiscal”, nicidecum nu corespunde obligației

impuse organului fiscal de a emite hotărâri și decizii motivate.

Astfel, organul fiscal era obligat la emiterea hotărârii de aplicare a sechestrului,

să indice expres în temeiul căror norme din Codul fiscal a fost luată hotărârea.

Adițional, reclamantul consideră că hotărîrea nr.660/66 din 27 mai 2021 nu

corespunde nici rigorilor impuse de Codul administrativ. Potrivit hotărârii

contestate, se observă că sechestrul a fost aplicat din motivul „existenței suspiciunii

că bunurile contribuabilului pot fi înstrăinate, precum și din pct. 2 al dispozitivului

se constată că sechestrul a fost aplicat în temeiul pct. 2 subpct. 4) din Ordinul

Serviciului Fiscal de Stat nr. 379 din 15 martie 2017.

Potrivit pct. 2 subpct. 4) din Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 379 din 15

martie 2017, Serviciul Fiscal de Stat este în drept să aplice măsuri de asigurare a

stingerii obligației fiscale, prin întocmirea formularelor aprobate la pct. 1 din

prezentul ordin, în cazurile: 4) efectuării controlului fiscal la contribuabil și

existentei suspiciunii că bunurile contribuabilului sau debitorului acestuia pot fi

înstrăinate până la emiterea deciziei asupra cazului.

Din norma citată se desprinde faptul că măsura de asigurare putea fi aplicată doar

la efectuarea controlului fiscal și în cazul în care existau suspiciuni că până la

emiterea deciziei asupra cazului, contribuabilul va înstrăina bunurile sale.

La caz, pârâta deja finisase efectuarea controlului fiscal și emisese o decizie în

privința cazului fiscal, astfel, aceasta nu mai era în drept să aplice sechestru ca

măsură de asigurare în temeiul pct. 2 subpct. 4) din Ordinul Serviciului Fiscal de

Stat nr. 379 din 15 martie 2017.

La 18 mai 2021, a fost emisă decizia nr. 660/1578 asupra cazului de încălcare

fiscală în privința lui Ciobu Dumitru, iar sechestrul ca măsură de asigurare a fost

aplicat abia la 27 mai 2021 prin hotărârea nr. 660/66, contestată prin prezenta cerere.

2

Reclamantul consideră că în mod vădit organul fiscal a încălcat norma prevăzută

de pct. 2 subpct. 4) din Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 379 din 15 martie 2017.

Mai mult ca atât, organul fiscal nu a respectat obligația de motivare a actului

administrativ nici în privința identificării suspiciunilor la care a făcut referire,

precum că reclamantul Ciobu Dumitru ar avea intenția să-și înstrăineze bunurile sale.

Nu a fost identificată nici măcar o singură acțiune a lui Ciobu Dumitru care ar da de

bănuit că acesta ar vrea să-și înstrăineze bunurile sale.

Suplimentar, s-a atras atenția asupra faptului că controlul fiscal a fost inițiat la

19 februarie 2021 și a fost finalizat la 19 martie 2021. Până la data emiterii hotărârii

nr. 660/66 din 27 mai 2021 cu privire la aplicarea sechestrului trecuse mai mult de

3 luni, iar Ciobu Dumitru nu a întreprins nicio acțiune în vederea vânzării bunurilor

sale, deși cunoștea despre acțiunile organului fiscal, în pofida acestor circumstanțe,

organul fiscal neîntemeiat a purces la aplicarea sechestrului ca măsură de asigurare

fără să încerce să dovedească acuzațiile aduse în privința lui Ciobu Dumitru.

Drept urmare a depunerii contestației împotriva hotărârii nr. 660/66 din 27 mai

2021, la 22 iulie 2021, de către Serviciul Fiscal de Stat a fost emisă decizia nr.

645/229, prin care a fost respinsă contestația, însă s-a dispus a fi rectificată hotărârea

nr. 660/66 din 27 mai 2021. A motivat organul fiscal precum că a fost admisă o

eroare redacțională la emiterea hotărârii contestate nr. 660/66 din 27 mai 2021 și

anume: „s-a indicat pct. 2 subpct. 4), pe când ar fi trebuit să fie indicat pct. 2 subpct.

1) din Ordinul nr. 379/2017”.

Reclamantul consideră că este ilegală decizia Serviciului Fiscal de Stat nr.

645/229, or, înțelegând argumentele aduse de contestatar și dându-și seama de

ilegalitatea și netemeinicia hotărârii contestate nr. 660/66 din 27 mai 2021, a încercat

să modifice hotărârea, astfel încât să îi dea acesteia o doză de legalitate.

Respectiv, studiind contestația depusă de Ciobu Dumitru, organul fiscal și-a dat

seama că hotărârea contestată nr. 660/66 din 27 mai 2021 este ilegală și

neîntemeiată, or, în temeiul pct. 2 subpct. 4) din Ordinul 379/2017 putea fi aplicată

doar la efectuarea controlului fiscal și în cazul în care existau suspiciuni că până la

emiterea deciziei asupra cazului, contribuabilul va înstrăina bunurile sale. Indicarea

în decizia nr. 660/66 din 27 mai 2021 a temeiului legal pct. 2 subpct. 4) din Ordinul

379/2017, nicidecum nu constituie o eroare evidentă.

La caz nu a existat nicio cerere din partea reclamantului de a efectua rectificări

în actul administrativ, ci s-a depus o contestație invocându-se caracterul ilegal al

actului administrativ. Mai mult, nici autoritatea publică nu s-a autosesizat pentru a

rectifica din oficiu careva pretinse erori, ci doar după recepționarea și examinarea

contestației, Serviciul Fiscal de Stat a încearcat să „legalizeze” hotărârea contestată

nr. 660/66 din 27 mai 2021.

Prin hotărârea din 25 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

acțiunea s-a admis și s-a anulat ca ilegală hotărârea Serviciului Fiscal de Stat nr.

660/66 din 27 mai 2021 cu privire la aplicarea sechestrului ca măsură de asigurare

de pe bunurile contribuabilului și decizia pe marginea contestației nr.645/229 din 22

iulie 2021 (f.d. 54, 64-75).

Prin decizia din 02 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost admisă

cererea de apel depusă de Serviciul Fiscal de Stat, casată hotărârea din 25 noiembrie

2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, fiind pronunțată o nouă decizie de

respingere a acțiunii (f.d. 108-118).

3

Pentru a decide astfel, instanța de apel a conchis că, în legătură cu obligațiile

stabilite lui Ciobu Dumitru prin decizia nr.660/1578 din 18 mai 2021, conducându-

se de prevederile legale, Serviciul Fiscal de Stat întemeiat a emis hotărârea nr.660/66

din 27 mai 2021 cu privire la aplicarea sechestrului pe bunurile contribuabilului

Ciobu Dumitru, or aplicarea măsurilor de asigurare este un drept discreționar al

Serviciului Fiscal de Stat în scopul stingerii obligațiilor fiscale, stabilite prin printr-

o hotărâre definitivă. La caz, discreția autorității a fost legal folosită potrivit scopului

acordat de lege, adică pentru protejarea reală și eficientă a drepturilor și intereselor

legimite ale statului.

Mai mult ca atât, Curtea de Apel Chișinău a reținut că, drept urmare a contestării

deciziei nr.660/1578 din 18 mai 2021, emise de Direcția generală administrare

fiscală control fiscal post operațional (f.d. 301-302, dosar administrativ), Serviciul

Fiscal de Stat a emis decizia nr.645/241 din 29 iulie 2021, prin care a suspendat

executarea deciziei nr. 660/1578 din 18 mai 2021 și a hotărât de a efectua un control

repetat la Ciobu Dumitru (f.d. 304-305, dosar administrativ). Iar, la 30 septembrie

2021, Serviciul Fiscal de Stat a emis decizia nr.660/41, prin care a sistat controlul

fiscal inițiat în privința persoanei fizice Ciobu Dumitru (f.d. 45).

Astfel, Curtea de Apel Chișinău a conchis că prima instanță eronat a ajuns la

concluzia temeiniciei acțiunii lui Ciobu Dumitru.

Cu refere la pretinsa nerespectare de către autoritatea publică a principiului

statuat la art. 31 din Codul administrativ, potrivit căruia actele administrative

individuale și operațiunile administrative scrise trebuie să fie motivate, aspect

invocat de Ciobu Dumitru, instanța de apel a constatat că actul contestat, și anume

hotărârea nr. 660/66 din 27 mai 2021, emisă de Serviciul Fiscal de Stat cu privire la

aplicarea sechestrului ca măsură de asigurare pe bunurile contribuabilului, este

suficient de motivată, or în pct. 1 sbpct. 1) și anexa 1 din Ordinul Serviciului Fiscal

de Stat nr. 379 din 15 martie 2017 cu privire la aprobarea formularelor cu privire la

aplicarea măsurilor de asigurare a stingerii obligației fiscale, este aprobat

formularul-tip de hotărâre cu privire la asigurarea stingerii obligației fiscal.

La 09 noiembrie 2022, Ciobu Dumitru, prin intermediul avocatului Roșca

Vladislav, a depus recurs nemotivat împotriva deciziei din 02 noiembrie 2022 a

Curții de Apel Chișinău. Ulterior, la 20 ianuarie 2023, Ciobu Dumitru, prin

intermediul avocatului Roșca Vladislav, a depus recurs motivat, solicitând admiterea

cererii de recurs, casarea deciziei instanței de apel, cu menținerea hotărârii primei

instanțe.

În motivarea cererii de recurs s-a invocat că instanța de apel a interpretat eronat

legea, or decizia care stă la baza aplicării sechestrului pe bunurile recurentului nu

este una definitivă. Astfel, suspendarea unui act administrativ reprezintă un mod de

încetare temporară a producerii de efecte juridice a actului administrativ atunci când

există suspiciuni cu privire la legalitatea actului administrativ, ca la final, în funcție

de concluzia la care se ajunge, să fie repus în vigoare actul sau să fie anulat. Cu alte

cuvinte, Decizia din 18 mai 2021, nu poate fi actul care stă la baza

aplicării/menținerii sechestrului conform pct. 2 sbpct. 1) din ordinal Serviciului

Fiscal de Stat 379/2017. Mai mult, Codul fiscal nu permite stabilirea unei măsuri de

asigurare pe bunurile contribuabilului pe perioada controlului fiscal, ci doar după

emiterea actului de control sau deciziei. Astfel, actualmente, în cadrul controlului

fiscal repetat SFS în mod abuziv blochează tot patrimoniul contribuabilului, fără să

existe un act de control în cadrul controlului repetat sau o decizie definitivă în cadrul

4

controlului inițial. Respectiv, SFS a exercitat în mod arbitrar dreptul său discreționar,

or nu a motivat necesitatea aplicării sechestrului în acest caz concret, iar întocmirea

unei hotărâri după formularul-tip nu dovedește îndeplinirea obligației de motivare a

hotărârii și a aplicării legale a dreptului discreționar de stabilire a necesității măsurii

de asigurare.

La 24 ianuarie 2023, Curtea Supremă de Justiție a expediat copia cererii de

recurs Sereviciului Fiscal de Stat, aceasta fiind recepționată la 02 februarie 2023 (f.d.

132).

La 17 februarie 2023, Serviciul Fiscal de Stat a depus referință asupra cererii

de recurs, solicitând respingerea acesteia (f.d. 133-136).

În conformitate cu art. 244 alin. (1) din Codul administrativ, hotărârile curții de

apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu

recurs.

În conformitate cu art. 245 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, recursul se

depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței

de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă

Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței

de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se

depune la instanța de apel.

Astfel, instanța de recurs constată că decizia Curții de Apel Chișinău a fost

pronunțată la 02 noiembrie 2022, dispozitivul fiind notificat recurentei prin poșta

electronică la 07 noiembrie 2022 (f.d. 119), iar decizia motivată – la 03 ianuarie

2023 (f.d. 123).

Astfel, depunerea recursului nemotivat la 09 noiembrie 2022 (f.d.120), cât și

motivarea acestuia prezentată la 20 ianuarie 2023 (f.d.124), sunt în termen.

Examinând admisibilitatea recursului depus de Ciobu Dumitru, prin

intermediul avocatului Roșca Vladislav, completul de judecată îl consideră drept

inadmisibil.

În motivarea concluziei enunțate se rețin următoarele argumente.

În conformitate cu art. 246 alin. (1) din Codul administrativ, Curtea Supremă

de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este

inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin. (2)

din art. 246 din același cod, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile

enumerate la literele a)-f).

Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea

recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate, ci urmează să

însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de

legalitate veritabil, bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că sintagma „în

special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același

timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care

nu prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși

un eventual succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, instanța de recurs reține că, Codul administrativ

dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a

cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept

procedural și material capabile să răstoarne decizia instanței de apel contestată într-

o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

5

Completul de judecată notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea

de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile

nominalizate mai sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale

reglementării recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea

recursului” de la art. 245 alin. (2) din Codul administrativ.

În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă

la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului

și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, instanța de recurs accentuează că admisibilitatea recursului

trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești

supreme care constă, în special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la

examinarea cauzelor de contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri

de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes,

de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de

aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de

caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de

totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic

superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996,

Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu

privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de

drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea

Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În circumstanțele menționate, completul de judecată al Curții Supreme de

Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de Ciobu

Dumitru, prin intermediul avocatului Roșca Vladislav.

În conformitate cu art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, completul de

judecată al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul înaintat de Ciobu Dumitru, prin intermediul avocatului Roșca

Vladislav, se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte, judecător Tamara Chișca-Doneva

Judecători Mariana Pitic

Aliona Miron

6