Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 20.03.2023
respins

3rh-14/23 — contestarea actului administrativ individual defavorabil si obligarea emiterii actului individual favorabil

HOTĂRÂRE
20.03.2023
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actului administrativ individual defavorabil si obligarea emiterii actului individual favorabil
Temei legal
temeiurile accelerării examinării cauzei
Citează această cauză
3rh-14/23 — contestarea actului administrativ individual defavorabil si obligarea emiterii actului individual favorabil (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 3rh–14/23 2-21008830-01-3rh-27022023 Î N C H E I E R E 28 martie 2023 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas Judecătorii Galina Stratulat Liliana Catan Anatolie Țurcan Ghenadie Plămădeală examinând cererea depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată NG- Invest” cu privire la accelerarea procedurii de examinare a cauzei în ordine de revizuire, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „NG-Invest” împotriva Consiliului municipal Chișinău și Primăriei mun.

Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ individual defavorabil și obligarea emiterii actului individual favorabil, c o n s t a t ă: La 20 ianuarie 2021, SRL „NG-Invest”, reprezentată de avocatul Andrei Crasnostan, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului municipal Chișinău și Primăriei mun. Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ individual defavorabil și obligarea emiterii actului individual favorabil. Prin hotărârea din 24 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, s-a admis acțiunea. S-a anulat decizia nr. 21/1376AP din 12 noiembrie 2020 a Primăriei mun. Chișinău și decizia 21/3146-p din 21 decembrie 2020 a Primăriei mun. Chișinău cu privire la cererea prealabilă, adoptate în privința Societății cu Răspundere Limitată „NG-Invest”.

A obligat Primarul General al municipiului Chișinău să emită certificatul de urbanism în privința Societății cu Răspundere Limitată „NG-Invest” pentru proiectare, reabilitare și construcție a unui bloc locativ cu nivelul de înălțime 2S+P+3E+M, pe terenul cu nr. cadastral 0100418.032, amplasat pe adresa mun. Arhanghel Mihail, nr. 55/A. Prin decizia din 24 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul depus de Consiliul municipal Chișinău și Primăria municipiului Chișinău. La 2 decembrie 2021, prin intermediul poștei electronice, Consiliul municipal Chișinău și Primăria municipiul Chișinău au depus recurs motivat împotriva deciziei din 24 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, 1 casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi decizii de respingere a acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin decizia din 25 mai 2022 a Curții Supreme de Justiție, s-a admis recursul depus de Consiliul municipal Chișinău și Primăria municipiului Chișinău. S-a casat integral decizia din 24 noiembrie a Curții de Apel Chișinău și hotărârea din 24 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani și s-a emis o nouă decizie prin care: S- a respins cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „NG -Invest” împotriva Consiliului municipal Chișinău și Primăriei municipiului Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ individual defavorabil și obligarea emiterii actului individual favorabil.

La 27 februarie 2023, Societatea cu Răspundere Limitată „NG-Invest” a depus cerere de revizuire împotriva deciziei din 25 mai 2022 a Curții Supreme de Justiție, solicitând admiterea acesteia, casarea actului judecătoresc, cu dispunerea rejudecării cauzei în ordine de recurs și emiterea unei decizii noi de respingere a recursului depus de Consiliul municipal Chișinău și Primăria municipiului Chișinău. Ulterior, la 21 martie 2023, Societatea cu Răspundere Limitată „NG-Invest” a depus cerere, prin care a solicitat accelerarea procedurii de judecare a cauzei în ordine de revizuire, în temeiul art. 192 din Codul de procedură civilă.

În argumentarea cererii a invocat că problema ridicată în fața Curții, este o problemă vitală și ține de activitatea în general al revizuientului, or, eliberarea unui certificat de urbanism, acordă dreptul Companiei de a proiecta,, atrage finanțare, planificarea proceselor de producere a revizuientului care este o companie de construcție, și ca rezultat achitarea salariilor muncitorilor care din cauza acțiunilor ilegale ale Primăriei mun. Chișinău pierd salariul. Suplimentar a menționat că, la data de 14 februarie 2023, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a admis cererile de demisie a mai multor judecători din cadrul Curții Supreme de Justiție, ceea ce evident va avea un impact considerabil asupra termenilor de examinare a cauzelor care se află pe rolul instanței și pune în pericol examinarea în termen rezonabil a cererii de revizuire depuse de Societatea cu Răspundere Limitată „NG-Invest”.

Examinând cererea cu privire la accelerarea procedurii de judecare a cauzei în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea este neîntemeiată și urmează a fi respinsă din considerentele ce preced. În conformitate cu art. 27 din Codul administrativ, în cazul în care prezentul cod sau alte legi speciale nu impun un anumit termen, autoritățile publice și instanțele de judecată competente trebuie să acționeze într-un termen rezonabil. În temeiul art. 38 alin. (2) din Codul administrativ, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei în mod echitabil, în termen rezonabil, de către o instanță de judecată independentă, imparțială și instituită prin lege.

În acest scop, instanța de judecată este obligată să dispună toate măsurile permise de lege și să asigure desfășurarea cu celeritate a procesului. Conform art. 195 din Codul administrativ, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepția art.169- 171. 2 În sensul art. 192 alin. (1), (11) și (12) și (2) din Codul de procedură civilă, cauzele civile se judecă în primă instanță în termen rezonabil. Criteriile de determinare a termenului rezonabil sunt: complexitatea cauzei, comportamentul participanților la proces, conduita instanței judecătorești și a autorităților relevante, importanța procesului pentru cel interesat.

Respectarea termenului rezonabil de judecare a cauzei se asigură de către instanță. În situația în care, la judecarea unei cauze concrete, există pericolul de încălcare a termenului rezonabil, participanții la proces pot adresa instanței care examinează cauza în fond o cerere privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei. Examinarea cererii se face în absența părților, în termen de 5 zile lucrătoare, de către un alt judecător sau de un alt complet de judecată decât cel care examinează cauza. Instanța decide asupra cererii de la alin. (11 ) printr-o încheiere motivată, prin care fie obligă instanța care judecă cauza în fond să întreprindă un act procesual, stabilind, după caz, un anumit termen pentru accelerarea procedurii, fie respinge cererea.

Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. La caz, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că prin cererea de revizuire depusă la 27 februarie 2023, Societatea cu Răspundere Limitată „NG-Invest” contestă decizia din 25 mai 2022 a Curții Supreme de Justiție, prin care s-a admis recursul depus de Consiliul municipal Chișinău și Primăria municipiului Chișinău. S-a casat integral decizia din 24 noiembrie a Curții de Apel Chișinău și hotărârea din 24 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani și s-a emis o nouă decizie prin care: S-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „NG -Invest” împotriva Consiliului municipal Chișinău și Primăriei municipiului Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ individual defavorabil și obligarea emiterii actului individual favorabil.

Se mai reține că, în instanța de revizuire prezenta cauză a fost repartizată aleatoriu prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor judecătorului raportor Nicolae Craiu la 9 martie 2023, fapt ce se confirmă prin fișa de repartizare a dosarului (vol. II, f.d. 38) și numită spre examinare pentru data de 5 aprilie 2023. Colegiul decelează că în speță, ședința de judecată a fost stabilită în cel mai proxim termen, ținând cont de sarcina de lucru și agenda judecătorilor ce fac parte din completul de judecată.

Concomitent, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că nu poate fi reținut nici argumentul invocat de Societatea cu Răspundere Limitată „NG-Invest” întru susținerea cererii de accelerare, precum că la data de 14 februarie 2023, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a admis cererile de demisie a mai multor judecători din cadrul Curții Supreme de Justiție, ceea ce va avea un impact considerabil asupra termenilor de examinare a cauzelor care se află pe rolul instanței, fiindcă demisia acestora nu va afecta activitatea Curții Supreme de Justiție.

În situația creată, Colegiul civil, comercial, civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție conchide că cererea depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „NG-Invest” cu privire la accelerarea procedurii de judecare a cauzei în ordine de revizuire urmează a fi respinsă, deoarece după cum rezultă din 3 materialele cauzei, termenii de judecare au fost respectați, cauza fiind numită spre examinare într-un termen rezonabil, rezultând din complexitatea cauzei, precum și din categoria litigiului din care face parte, fiind în corespundere normele de drept procedurale În conformitate cu art. 27, art. 38, alin. (2), art. 195, art. 230 din Codul administrativ și art. 192, alin. (11) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge cererea depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „NG-Invest” privind accelerarea procedurii de examinare a cauzei în ordine de revizuire, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „NG-Invest” împotriva Consiliului municipal Chișinău și Primăriei mun.

Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ individual defavorabil și obligarea emiterii actului individual favorabil. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas Judecătorii Galina Stratulat Liliana Catan Anatolie Țurcan Ghenadie Plămădeală 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2023-03-28
1,00
3rh-14/23 — contestarea actului administrativ individual defavorabil si obligarea emiterii actului individual favorabil
Dosarul nr. 3rh–14/23 2-21008830-01-3rh-27022023 Î N C H E I E R E 28 martie 2023 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Maria
CSJ 2022-05-25
0,97
3ra-116/22 — cu privire la contestarea actului administrativ individual defavorabil și obligarea emiterii actului individual favorabil
Dosarul nr. 3ra-116/22 2-21008830-01-3ra-09022022 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău sediul Rîşcani (jud. G. Ciobanu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Clima) DECIZIE 25 mai 2022 mun. Chişinău C
CSJ 2022-11-09
0,96
3ra-795/22 — cu privire la anularea actului administrativ individual defavorabil și obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil
Dosarul nr. 3ra-795/22 2-21086656-01-3ra-04082022 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău sediul Rîșcani (jud. I. Barbacaru) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciuna, V. Negru, E. Palanciuc) DECIZIE 9 noiembrie 2022 mun. Chi
CSJ 2021-12-01
0,96
3ra-936/21 — anularea actului administrativ si obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil
Dosarul nr. 3ra–936/21 Î N C H E I E R E 1 decembrie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiţie, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Ju
CSJ 2022-05-18
0,96
3r-113/22 — cu privire la contestarea actelor administrative și interzicerea efectuării construcției
Dosarul nr. 3r-113/22 2-19175632-01-3r-13042022 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău sediul Rîşcani (jud. G. Cazacu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. A. Bostan, G. Daşchevici, Gh. Mîra) DECIZIE 18 mai 2022 mun. Chişinău Coleg
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă