3r-35/23 — contestarea actelor administrative s.a.
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actelor administrative s.a.
- Temei legal
- examinarea admisibilitatii apelului
3r-35/23 — contestarea actelor administrative s.a. (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 3r-35/23 2-21143705-01-3r-07022023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud: Gr. Cazacu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: Gh.Mîra, A.Bostan, Gr.Dașchevici) D E C I Z I E 01 martie 2023 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecători Iurie Bejenaru Aliona Miron examinând recursul depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Poienița”, reprezentată de avocatul Ludmila Stoianov, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Poienița” împotriva Primarului or.
Vadul lui Vodă, mun.Chișinău, Consiliului or.
Vadul lui Vodă, mun.Chișinău și Oficiului Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat cu privire la contestarea actelor administrative, obligarea inițierii procedurii de expropriere/retragere înainte de termen a dreptului real de folosință asupra terenului, cu acordarea despăgubirilor de expropriere potrivit legii, sau obligarea restituirii construcției comerciale către fostul proprietar, în legătură cu neutilizarea bunului imobil în scop de utilitate publică mai mult de 1 an și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din 27 decembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a declarat inadmisibil apelul depus de avocatul Ludmila Stoianov, în interesele apelantei Societății cu Răspundere Limitată „Poienița” împotriva hotărârii din 29 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, c o n s t a t ă : La 28 septembrie 2021, Societatea cu Răspundere Limitată „Poienița” (în continuare SRL „Poienița”) a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primarului or.
Vadul lui Vodă, mun.Chișinău, Consiliului or. Vadul lui Vodă, mun.Chișinău și Oficiului Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat, solicitând constatarea ilegalității și anularea deciziei Consiliului or. Vadul lui Vodă nr. 1/21 1 din 19 februarie 2021, privind rezilierea unilaterală a contractului de arendă funciară nr. 45/185 din 11 februarie 2004, încheiat între Primăria or. Vadul lui Vodă și SRL „Poienița”, asupra terenului cu nr. cadastral xxxxx, cu suprafața de 0,0013 ha, amplasat în xxxxx, anularea deciziei Consiliului orașului Vadul lui Vodă nr. 4/22 din 13 august 2021 de respingere a cererii prealabile, constatarea nulității și anularea deciziei Oficiului Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat nr. 1306/OT4-170 din 18 iunie 2021, de refuz în satisfacerea plângerii cu privire la verificarea legalității deciziei Consiliului or.
Vadul lui Vodă nr. 1/21 din 19 februarie 2021, obligarea Primăriei și Consiliului or. Vadul lui Vodă de a iniția procedura de expropriere/retragere înainte de termen a dreptului real de folosință asupra terenului, cu acordarea despăgubirilor de expropriere potrivit legii, sau obligarea restituirii construcției comerciale către fostul proprietar, în legătură cu neutilizarea bunului imobil, în scop de utilitate publică mai mult de 1 an (f.d. 3 - 6). Prin hotărârea din 29 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, acțiunea înaintată de SRL „Poienița”, a fost respinsă ca neîntemeiată (f.d. 84). La data de 04 iulie 2022, prin intermediul oficiului poștal, SRL „Poienița”, reprezentată de avocatul Ludmila Stoianov, a contestat cu apel hotărârea din 29 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, solicitând casarea hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei noi decizii privind admiterea acțiunii (f.d.
90-91). Prin încheierea din 27 decembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost declarat inadmisibil apelul depus de avocatul Ludmila Stoianov, în interesele apelantei Societății cu Răspundere Limitată „Poienița” împotriva hotărârii din 29 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani (f.d. 113-114). La 26 ianuarie 2023, SRL „Poienița”, reprezentată de avocatul Ludmila Stoianov, a depus recurs împotriva încheierii din 27 decembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii instanței de apel, cu remiterea cauzei la Curtea de Apel Chișinău, pentru examinarea apelului (f.d. 118-129). În susținerea recursului recurenta a indicat că, instanța de apel nu a elucidat și nu a constatat circumstanțele importante pentru examinarea cauzei.
De asemenea, recurenta a relevat că, instanța de apel a aplicat eronat normele de drept material și procedural. Recurenta a invocat că instanța de apel urma să emită o încheiere, prin care să constate neajunsurile din cererea de apel și să stabilească un nou termen pentru înlăturarea acestora. A notat că încheierea contestată contravine dispozițiilor art. 20 și art. 119 din Constituția Republicii Moldova. Recurenta a reținut că, termenul de redactare a hotărârii motivate sau de prezentare a motivelor sunt stabilite de lege, însă pentru a asigura dreptul la un recurs efectiv, dreptul la un proces echitabil, modul și termenul contestării urmau a fi aduse la cunoștință justițiabilului, instanței revenind rolul activ de informare și stabilire a unui termen suplimentar pentru înlăturarea neajunsurilor.
La 07 februarie 2023, Curtea Supremă de Justiție a expediat intimaților Primarului or. Vadul lui Vodă, mun.Chișinău, Consiliului or. Vadul lui Vodă, mun.Chișinău și Oficiului Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat copia recursului 2 depus de SRL „Poienița”, reprezentată de avocatul Ludmila Stoianov, cu posibilitatea depunerii referinței, aceștia însă, nu și-au valorificat dreptul procedural respectiv și nu a depus referințe la recurs. În conformitate cu art. 242 Cod administrativ, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic.
Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la 27 decembrie 2022, fiind notificată avocatului Ludmila Stoianov, care reprezintă interesele recurentei SRL „Poienița”, la 24 ianuarie 2023, prin intermediul poștei electronice, fapt ce se confirmă prin extrasul din poșta electronică, anexat la materialele cauzei (f.d. 117). Astfel, recursul depus de SRL „Poienița”, reprezentată de avocatul Ludmila Stoianov, la 26 ianuarie 2023, este în termen. În conformitate cu art. 243 alin. (2) Cod administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată. Studiind materialele cauzei, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi respins din următoarele motive.
Conform art. 243 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă una dintre următoarele decizii: respinge recursul. Din materialele cauzei rezultă, că la 28 septembrie 2021, SRL „Poienița” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primarului or. Vadul lui Vodă, mun.Chișinău, Consiliului or. Vadul lui Vodă, mun. Chișinău și Oficiului Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat, solicitând constatarea ilegalității și anularea deciziei Consiliului or. Vadul lui Vodă nr. 1/21 din 19 februarie 2021, privind rezilierea unilaterală a contractului de arendă funciară nr. 45/185 din 11 februarie 2004, încheiat între Primăria or.
Vadul lui Vodă și SRL „Poienița”, asupra terenului cu nr. cadastral xxxxx, cu suprafața de 0,0013 ha, amplasat în xxxxx, anularea deciziei Consiliului orașului Vadul lui Vodă nr. 4/22 din 13 august 2021 de respingere a cererii prealabile, constatarea nulității și anularea deciziei Oficiului Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat nr. 1306/OT4-170 din 18 iunie 2021, de refuz în satisfacerea plângerii cu privire la verificarea legalității deciziei Consiliului or. Vadul lui Vodă nr. 1/21 din 19 februarie 2021, obligarea Primăriei și Consiliului or. Vadul lui Vodă de a iniția procedura de expropriere/retragere înainte de termen a dreptului real de folosință asupra terenului, cu acordarea despăgubirilor de expropriere potrivit legii, sau obligarea restituirii construcției comerciale către fostul proprietar, în legătură cu neutilizarea bunului imobil, în scop de utilitate publică mai mult de 1 an.
Prin hotărârea din 29 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, acțiunea înaintată de SRL „Poienița”, a fost respinsă ca neîntemeiată. 3 Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 04 iulie 2022, prin intermediul oficiului poștal, SRL „Poienița”, reprezentată de avocatul Ludmila Stoianov, a contestat-o cu apel. Prin încheierea din 27 decembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost declarat inadmisibil apelul depus de avocatul Ludmila Stoianov, în interesele apelantei SRL „Poienița” împotriva hotărârii din 29 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a invocat că, apelanta SRL „Poienița”, nu a depus în termen legal motivarea apelului.
În conformitate cu art. 232 alin.(2) din Cod administrativ, motivarea apelului se prezintă la instanța de apel în termen de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate. Dacă se depune împreună cu apelul, motivarea apelului se depune la instanța de judecată care a emis hotărârea contestată. Conform art. 236 alin. (1) și (2) lit. e) din Codul administrativ, instanța de apel examinează din oficiu admisibilitatea apelului. Dacă este inadmisibil, apelul se declară ca atare printr-o încheiere susceptibilă de recurs. Apelul se declară inadmisibil în special când motivarea apelului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art. 232 alin.(2). Actele cauzei denotă că dispozitivul hotărârii primei instanțe, a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, a fost pronunțat la data de 29 iunie 2022 (f.d.
84). Iar, la 04 iulie 2022, prin intermediul oficiului poștal, SRL „Poienița”, reprezentată de avocatul Ludmila Stoianov, a depus apel împotriva hotărârii din 29 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, solicitând casarea hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei noi decizii privind admiterea acțiunii (f.d. 90- 91). Concomitent, potrivit materialelor cauzei, la 24 august 2022 în adresa participanților la proces, a fost expediată copia hotărârii motivate (f.d.
98), fiind notificată recurentei SRL „Poienița” și avocatului Ludmila Stoianov, care reprezintă interesele acesteia la 30 august 2022, fapt ce se confirmă prin avizele de recepție, anexate la materialele cauzei (f.d.99; 101). Totodată, hotărârea motivată din 29 iunie 202 a Judecătoriei Chișinău sediul Râșcani, a fost plasată pe site-ul oficial al instanțelor judecătorești www.instante.justice.md la 23 august 2022. Respectiv, termenul de prezentare a motivării apelului și-a început curgerea la data de 31 august 2022, ziua imediat următoare notificării hotărârii motivate a primei instanțe, termenul limită de prezentare a motivării apelului fiind data de 29 septembrie 2022, zi de joi. La caz, de către SRL „Poienița” nu a fost depusă motivarea apelului în termenul prevăzut de art. 232 alin.(2) Cod administrativ și nici până la data pronunțării încheierii din 27 decembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău.
Conform art. 237 alin. (1) din Codul administrativ, prevederile art.65 alin.(1)– (3) și (5) se aplică corespunzător pentru repunerea în termenul de apel și în termenul de prezentare a motivării apelului. În conformitate cu art. 65 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, dacă o persoană, din motive independente de voința ei, nu a putut respecta un termen legal, 4 atunci, la cerere, ea poate fi repusă în termen. Culpa unui reprezentant legal sau împuternicit se atribuie reprezentatului. Cererea de repunere în termen se depune în termen de 15 zile de la înlăturarea impedimentului. La cerere se anexează probele care confirmă faptele pe care aceasta se întemeiază și, suplimentar, se recuperează acțiunile omise.
Instanța de recurs reiterează că termenul de declarare a apelului poate fi restabilit, dacă persoanele îndreptățite prezintă probe veridice, ce ar confirma imposibilitatea declarării apelului în termen. Conform art. 24 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, participanții la procedura administrativă și procedura de contencios administrativ trebuie să își exercite drepturile și să își îndeplinească obligațiile cu bună-credință, fără a încălca drepturile procesuale ale altor participanți. Participantul care își exercită drepturile procesuale în mod abuziv și nu își îndeplinește obligațiile procesuale cu bună- credință răspunde potrivit legii pentru prejudiciile materiale și morale cauzate. Contrar acestor prevederi legale, SRL „Poienița” nu a depus diligența necesară în vederea exercitării căii de atac în termen.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă a reiterat că ține de obligația părților de a lua măsurile necesare privind protejarea drepturilor sale de acces la instanță (a se vedea cauzele Van Harn vs. Germania, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007). În cauzele Ceachir contra Moldovei din 15 ianuarie 2008 și Melnic contra Moldovei din 14 noiembrie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a notat că, prin neaducerea vreunui motiv pentru prelungirea termenului de depunere de către pârâți a unui act procedural, instanțele judecătorești naționale încalcă drepturile reclamanților la un proces echitabil.
Tot aici, instanța de recurs accentuiază că conform legislației în vigoare, sancțiunile procedurale vizează atât actele de procedură ale instanței judecătorești, ale participanților la proces, cât și ale persoanelor legate de activitatea acestora și în funcție de prevederile legii, constau în anularea actului procedural defectuos, în decăderea din drepturi pentru neîndeplinire în termen a actului de procedură, în obligația de a completa sau a reface actul îndeplinit cu nerespectarea legii, în restabilirea în drepturile încălcate, în aplicarea amenzii judecătorești, în alte măsuri prevăzute de lege. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.
În asemenea circumstanțe, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că Curtea de Apel Chișinău întemeiat a declarat inadmisibil apelul depus de avocatul Ludmila Stoianov, în interesele apelantei Societății cu Răspundere Limitată „Poienița” împotriva hotărârii din 29 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani. Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră neîntemeiat argumentul recurentei, precum că modul și 5 termenul contestării urmau a fi aduse la cunoștință justițiabilului, instanței revenind rolul activ de informare și stabilire a unui termen suplimentar pentru înlăturarea neajunsurilor.
Astfel, din considerentele menționate și având în vedere că încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul depus de SRL „Poienița”, reprezentată de avocatul Ludmila Stoianov Conform art. 243 alin. (1) lit.b) și alin. (2) din Codul administrativ, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se respinge recursul depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Poienița”, reprezentată de avocatul Ludmila Stoianov și se menține încheierea din 27 decembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Poienița” împotriva Primarului or.
Vadul lui Vodă, mun.Chișinău, Consiliului or. Vadul lui Vodă, mun.Chișinău și Oficiului Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat cu privire la contestarea actelor administrative, obligarea inițierii procedurii de expropriere/retragere înainte de termen a dreptului real de folosință asupra terenului, cu acordarea despăgubirilor de expropriere potrivit legii, sau obligarea restituirii construcției comerciale către fostul proprietar, în legătură cu neutilizarea bunului imobil în scop de utilitate publică mai mult de un an și încasarea cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecători Iurie Bejenaru Aliona Miron 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.