3r-26/23 — cu privire la anularea actelor administrative, restabilirea in functie, incasarea salariului pentru absenta fortata de la munca si repararea prejudiciului moral
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la anularea actelor administrative, restabilirea in functie, incasarea salariului pentru absenta fortata de la munca si repararea prejudiciului moral
- Temei legal
- Depunerea apelului, examinarea admisibilitatii apelului
3r-26/23 — cu privire la anularea actelor administrative, restabilirea in functie, incasarea salariului pentru absenta fortata de la munca si repararea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 3r-26/23 2-21074390-01-3r-28012023 Prima instanță: Judecătoria Drochia sediul central (jud. L. Grădinari) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. S. Procopciuc, D. Corolevschi, D. Stănilă) DECIZIE 15 februarie 2023 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Iurie Bejenaru Nicolae Craiu examinând recursul depus de Consiliul sătesc Chetrosu în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată a lui Vasile Cemortan împotriva Consiliului sătesc Chetrosu cu privire la anularea actelor administrative, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru absența forțată de la muncă și repararea prejudiciului moral împotriva încheierii din 23 decembrie 2022 a Curții de Apel Bălți, prin care a fost declarat inadmisibil apelul depus de Consiliul sătesc Chetrosu împotriva hotărârii din 30 septembrie 2022 a Judecătoriei Drochia sediul central, pe motiv că apelantul nu a prezentat motivarea apelului în termenul stabilit de art. 232 alin. (2) Cod administrativ constată: La 18 mai 2021, Vasile Cemortan a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului sătesc Chetrosu cu privire la anularea actelor administrative, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru absența forțată de la muncă și repararea prejudiciului moral.
Întemeindu-și pretențiile în temeiul dispozițiilor art. 83, 89, 90, 330 Codul muncii, art. 17, 189, 224 Cod administrativ, a solicitat anularea deciziilor Consiliului sătesc Chetrosu raionul Drochia nr. 2/01 din 19 mai 2020 și nr. 3/18 din 31 iulie 2020 cu privire la eliberarea lui din funcția de viceprimar al sat. Chetrosu r-nul Drochia, cu restabilirea în funcția deținută, încasarea din contul pârâtului a salariului pentru toată perioada absenței forțate de la muncă până la restabilirea în funcție, 1 repararea prejudiciului moral în mărime de 20 000 de lei, precum și încasarea cheltuielilor de judecată. Prin încheierea din 25 august 2022 a Judecătoriei Drochia sediul central, a fost atras în proces în calitate de terț Vitalie Josanu.
Prin hotărârea din 30 septembrie 2022 a Judecătoriei Drochia sediul central, a fost anulată decizia nr. 3/18 din 31 iulie 2020 emisă de Consiliul sătesc Chetrosu cu privire la eliberarea din funcție a viceprimarului Vasile Cemortan. A fost restabilit Vasile Cemortan în funcția de viceprimar al Primăriei sat. Chetrosu raionul Drochia începând cu data de 19 mai 2020. A fost obligat Consiliul sătesc Chetrosu să efectueze recalcularea salariului, cât și a altor plăți legale, începând cu 19 mai 2020, cu achitarea acestora lui Vasile Cemortan. Au fost încasate de la Consiliul sătesc Chetrosu în beneficiul lui Vasile Cemortan compensația pentru prejudiciul moral în sumă de 10 000 de lei și cheltuielile de judecată în sumă de 3 000 de lei.
Prin încheierea din 30 septembrie 2022 a Judecătoriei Drochia sediul central, a fost declarată inadmisibilă acțiunea de contencios administrativ înaintată de Vasile Cemortan împotriva Consiliului sătesc Chetrosu, terț Vasile Josanu privind anularea deciziei nr. 2/1 din 19 mai 2020 cu privire la alegerea viceprimarului satului Chetrosu raionul Drochia. A fost explicat reclamantului că declararea acțiunii ca inadmisibilă în baza temeiurilor specificate la art. 207 alin. (2) lit. a)-e) Cod administrativ, exclude posibilitatea adresării repetate în judecată a aceluiași reclamant cu aceeași acțiune. La 11 octombrie 2022, Consiliul sătesc Chetrosu a depus apel nemotivat împotriva hotărârii din 30 septembrie 2022 a Judecătoriei Drochia sediul central, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Prin încheierea din 29 noiembrie 2022 a Judecătoriei Drochia sediul central, a fost respins demersul executorului judecătoresc Mariana Vicol cu privire la explicarea hotărârii, modului și ordinii de executare a hotărârii din 30 septembrie 2022 a Judecătoriei Drochia sediul central. La 7 decembrie 2022, la Judecătoria Drochia sediul central, Consiliul sătesc Chetrosu a prezentat motivarea apelului împotriva hotărârii din 30 septembrie 2022 a Judecătoriei Drochia sediul central, solicitând admiterea apelului, casarea integrală a hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Prin încheierea din 23 decembrie 2022 a Curții de Apel Bălți, a fost declarat inadmisibil apelul depus de Consiliul sătesc Chetrosu împotriva hotărârii din 30 septembrie 2022 a Judecătoriei Drochia sediul central, pe motiv că apelantul nu a prezentat motivarea apelului în termenul stabilit de art. 232 alin. (2) Cod administrativ. 2 La 5 ianuarie 2023, prin intermediul oficiului poștal, Consiliul sătesc Chetrosu a depus recurs împotriva încheierii din 23 decembrie 2022 a Curții de Apel Bălți, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a încheierii instanței de apel, cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel. În susținerea recursului a invocat dezacordul cu încheierea recurată, considerând-o lipsită de adevăr, fiind nefondată, deoarece la 7 decembrie 2022, motivarea apelului a fost depusă și înregistrată, însă prin intermediul Judecătoriei Drochia sediul central.
A accentuat că, la depunerea apelului motivat, s-a condus de informarea din hotărârea din 30 septembrie 2022 a Judecătoriei Drochia sediul central, precum că apelul se depune prin intermediul Judecătoriei Drochia sediul central.
A precizat că potrivit fișei de informare nr. de ieșire 22556 din 21 decembrie 2022, Judecătoria Drochia sediul central a expediat Curții de Apel Bălți apelul motivat, nefiind însă clar din ce cauză apelul motivat a fost remis la Curtea de Apel Bălți tocmai la 21 decembrie 2022. La 8 februarie 2023, prin intermediul oficiului poștal, Consiliul sătesc Chetrosu a depus cerere de concretizare a cererii de recurs împotriva încheierii din 23 decembrie 2022 a Curții de Apel Bălți, menționând că prima instanță a neglijat textele de lege privind rolul diriguitor al instanței în proces și nu a preîntâmpinat justițiabilul despre urmările care le pot implica exercitarea sau neexercitarea actului procesual, la caz, hotărârea din 30 septembrie 2022 a primei instanțe nu cuprinde prevederi privind termenul de formulare a apelului motivat și calea exercitării acestuia.
A evidențiat că apelul motivat, la 7 decembrie 2022, greșit a fost depus în instanța de fond, urmând a fi direcționat instanței competente să judece apelul, lucru care s-a întâmplat peste 14 zile. Conform art. 242 Cod administrativ, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de judecată care a emis încheierea contestată transmite neîntârziat recursul împotriva încheierii judecătorești împreună cu dosarul judiciar instanței competente să soluționeze recursul.
Din materialele dosarului rezultă că copia încheierii recurate a fost notificată recurentului, prin intermediul poștei electronice, la 26 decembrie 2022, fapt ce se confirmă prin extrasul din poșta electronică anexat la actele cauzei (f. d. 214). Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a depus recursul la 5 ianuarie 2023, în termenul legal. În conformitate cu art. 243 alin. (2) Cod administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată. Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții 3 Supreme de Justiție consideră inoportună invitarea părților la proces pentru a se pronunța cu privire la problemele invocate în recurs, întrucât argumentele expuse în cererea de recurs au fost formulate cu suficientă precizie pentru a permite instanței examinarea acesteia. Studiind materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul împotriva încheierii contestate urmează a fi respins din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. b) Cod administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă o decizie de respingere a recursului. Din materialele dosarului rezultă că la 11 octombrie 2022, cu respectarea termenului prevăzut la art. 232 alin. (1) Cod administrativ, Consiliul sătesc Chetrosu a depus apel nemotivat împotriva hotărârii din 30 septembrie 2022 a Judecătoriei Drochia sediul central, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată (f. d. 207). Se mai constată că prin încheierea din 23 decembrie 2022 a Curții de Apel Bălți, a fost declarat inadmisibil apelul depus de Consiliul sătesc Chetrosu împotriva hotărârii din 30 septembrie 2022 a Judecătoriei Drochia sediul central, pe motiv că apelantul nu a prezentat motivarea apelului în termenul stabilit de art. 232 alin. (2) Cod administrativ (f. d. 211-213).
Verificând legalitatea încheierii contestate, în raport cu motivele recursului și cadrul legal aplicabil speței, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată ca fiind justificată concluzia Curții de Apel Bălți de declarare a apelului inadmisibil. În conformitate cu art. 236 alin. (1) și alin. (2) lit. e) Cod administrativ, instanța de apel examinează din oficiu admisibilitatea apelului. Dacă este inadmisibil, apelul se declară ca atare printr-o încheiere susceptibilă de recurs. Apelul se declară inadmisibil în special când motivarea apelului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art. 232 alin. (2). În același timp, potrivit art. 232 alin. (2) Cod administrativ, motivarea apelului se prezintă la instanța de apel în termen de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate.
Dacă se depune împreună cu apelul, motivarea apelului se depune la instanța de judecată care a emis hotărârea contestată. Cu referire la normele legale enunțate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că copia hotărârii motivate din 30 septembrie 2022 a Judecătoriei Drochia sediul central a fost notificată Consiliului sătesc Chetrosu, prin intermediul poștei electronice, la 4 9 noiembrie 2022, circumstanță ce se atestă prin extrasele din poșta electronică anexate la actele cauzei (f. d. 202-203).
Respectiv, termenul de prezentare a motivării apelului, prevăzut de art. 232 alin. (2) Cod administrativ, a început să curgă la 10 noiembrie 2022, ziua imediat următoare celei în care Consiliul sătesc Chetrosu a recepționat copia hotărârii motivate din 30 septembrie 2022 a primei instanțe și a expirat la 9 decembrie 2022. Consiliul sătesc Chetrosu nu a depus însă motivarea apelului în interiorul acestui termen, deși a avut la dispoziție un timp suficient pentru prezentarea acesteia. Instanța de recurs va aprecia critic susținerea recurentului precum că încheierea instanței de apel este lipsită de adevăr și nefondată, având în vedere că la 7 decembrie 2022 a depus motivarea apelului împotriva hotărârii din 30 septembrie 2022 a Judecătoriei Drochia sediul central.
Or, materialele cauzei atestă că motivarea apelului împotriva hotărârii din 30 septembrie 2022 a Judecătoriei Drochia sediul central, a fost depusă de Consiliul sătesc Chetrosu, la 7 decembrie 2022, la Judecătoria Drochia sediul central (f. d. 216-218), deci contrar dispozițiilor art. 232 alin. (2) Cod administrativ, care expres prevăd că motivarea apelului se prezintă la instanța de apel în termen de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate. Și doar dacă se depune împreună cu apelul, motivarea apelului se depune la instanța de judecată care a emis hotărârea contestată, circumstanțe care, la caz, lipsesc. La caz, la data emiterii încheierii din 23 decembrie 2022 a Curții de Apel Bălți, odată cu expirarea termenului de 30 zile, motivarea apelului nu era prezentată instanței de apel.
Astfel fiind, cele constatate resping alegațiile recurentului în sensul că la depunerea apelului motivat, s-a condus de informarea din hotărârea din 30 septembrie 2022 a Judecătoriei Drochia sediul central, precum că apelul se depune prin intermediul Judecătoriei Drochia sediul central, întrucât însăși legea prevede nemijlocit modul de depunere a apelului motivat. În acest context, relevanță în speța dată au prevederile art. 24 alin. (1) și (2) Cod administrativ, care statuează că participanții la procedura administrativă și procedura de contencios administrativ trebuie să își exercite drepturile și să își îndeplinească obligațiile cu bună-credință, fără a încălca drepturile procesuale ale altor participanți.
Participantul care își exercită drepturile procesuale în mod abuziv și nu își îndeplinește obligațiile procesuale cu bună-credință răspunde potrivit legii pentru prejudiciile materiale și morale cauzate. Contrar acestor prevederi legale, Consiliul sătesc Chetrosu nu a depus diligența necesară în vederea prezentării motivării apelului în modul prevăzut de lege și, respectiv, protejării dreptului său de acces la instanță. De altfel, se va reține că potrivit scrisorii de însoțire anexate la dosar, cererea de apel motivată a fost înregistrată la Curtea de Apel Bălți, la 30 decembrie 2022 (f. d. 215), adică ulterior emiterii încheierii din 23 decembrie 2022 a Curții de Apel 5 Bălți, prin care a fost declarat inadmisibil apelul depus de Consiliul sătesc Chetrosu împotriva hotărârii din 30 septembrie 2022 a Judecătoriei Drochia sediul central.
Respectiv, faptul expedierii de către Consiliul sătesc Chetrosu a apelului motivat la o adresă eronată nu poate fi imputat instanței de apel, întrucât la momentul emiterii încheierii din 23 decembrie 2022, Curții de Apel Bălți nu i-a fost prezentată nicio probă care ar atesta existența și depunerea apelului motivat.
Mai cu seamă că Judecătoria Drochia sediul central a expediat dosarul în adresa Curții de Apel Bălți, la 6 decembrie 2022, fapt confirmat prin ștampila instituției aplicată pe scrisoarea de însoțire (f. d. 209), adică anterior înregistrării apelului motivat, depus de Consiliul sătesc Chetrosu, la Judecătoriei Drochia sediul central (7 decembrie 2022). Pe această cale, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție notează ca fiind lipsit de temei și argumentul recurentului cu referire la faptul că nu este clar din ce cauză apelul motivat a fost remis de către Judecătoria Drochia sediul central la Curtea de Apel Bălți tocmai la 21 decembrie 2022, respectiv, peste 14 zile de la data depunerii acestuia (7 decembrie 2022), urmând a fi direcționat instanței competente să judece apelul.
Or, nerespectarea de către justițiabil a prevederilor legale, la caz a art. 232 alin. (2) Cod administrativ, nu poate fi imputat instanței de judecată ca neîndeplinire a obligației de a redirecționa instanței competente apelul motivat. Așadar, sintetizând cele reliefate supra, se atestă legalitatea încheierii din 23 decembrie 2022 a Curții de Apel Bălți, prin care a fost declarat inadmisibil apelul depus de Consiliul sătesc Chetrosu împotriva hotărârii din 30 septembrie 2022 a Judecătoriei Drochia sediul central, pe motiv că apelantul nu a prezentat motivarea apelului în termenul stabilit de art. 232 alin. (2) Cod administrativ. În această ordine de idei, se constată că soluția adoptată de instanța de apel prin încheierea recurată este compatibilă și cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Tot aici, instanța de recurs accentuează că potrivit legislației în vigoare, sancțiunile procedurale vizează atât actele de procedură ale instanței judecătorești, ale participanților la proces, cât și ale persoanelor legate de activitatea acestora și, în funcție de prevederile legii, constau în anularea actului procedural defectuos, în decăderea din drepturi pentru neîndeplinire în termen a actului de procedură, în obligația de a completa sau a reface actul îndeplinit cu nerespectarea legii, în restabilirea în drepturile încălcate, în aplicarea amenzii judecătorești, în alte măsuri prevăzute de lege.
Față de cele ce preced și având în vedere că încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, iar criticile invocate de către recurent sunt nejustificate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de 6 Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea instanței de apel. În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. b) Cod administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide: Se respinge recursul depus de Consiliul sătesc Chetrosu.
Se menține încheierea din 23 decembrie 2022 a Curții de Apel Bălți, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată a lui Vasile Cemortan împotriva Consiliului sătesc Chetrosu cu privire la anularea actelor administrative, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru absența forțată de la muncă și repararea prejudiciului moral. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Iurie Bejenaru Nicolae Craiu 7
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.