Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 08.02.2023
respins

2dsc-35/22 — Încasarea sumei

HOTĂRÂRE
08.02.2023
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
Încasarea sumei
Temei legal
Temeiurile emiterii deciziei suplimentare
Citează această cauză
2dsc-35/22 — Încasarea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 2dsc-35/22 2-19069121-01-2ds-15122022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Centru), (jud. D. Băbălău) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Pahopol, O. Cojocaru, Iu. Cotruță) Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (jud. Sv. Filincova, G. Stratulat, M. Ghervas, D. Mardari, M. Pitic) Î N C H E I E R E 08 februarie 2023 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Maria Ghervas Mariana Pitic Victor Burduh Examinând cererea depusă de către SRL ,,Basconslux” cu privire la emiterea deciziei suplimentare, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă SRL ,,Basconslux” împotriva ÎM ,,Benfatto Plast” SRL cu privire la încasarea datoriei și la acțiunea reconvențională ÎM ,,Benfatto Plast” SRL împotriva SRL ,,Basconslux” cu privire la constatarea existenței contractului de societate civilă și declararea nulității actelor juridice ca fictive, c o n s t a t ă: La 18 ianuarie 2019, SRL „Basconslux” a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎM ,,Benfatto Plast” SRL cu privire la încasarea datoriei și a dobânzilor de întârziere în mărime de 8 481 011,11 lei, precum și a cheltuielilor de judecată.

ÎM ,,Benfatto Plast” S.R.L. nu a recunoscut cererile acțiunii și a depus acțiune reconvențională împotriva SRL „Basconslux”, solicitând constatarea existenței contractului de societate civilă precum și declararea nulității actelor juridice ca fiind fictive. Prin hotărârea din 04 septembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) a fost admisă cererea de chemare în judecată depusă de SRL ,,Basconslux”. A fost încasată de la ÎM ,,Benfatto Plast” SRL în beneficiul SRL ,,Basconslux” datoria în mărime de 5 907 484,28 lei, dobânda de întârziere în mărime de 2 573 526,83 lei și cheltuielile pentru taxa de stat în suma de 50 000 lei; A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reconvențională ÎM „Benfatto Plast” SRL către SRL ,,Basconslux” cu privire la constatarea existenței contractului de societate civilă, declararea nulității contractului de împrumut și ordinelor de plată, altor actelor juridice.

1 Prin decizia deciziei din 29 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost admisă cererea de apel depusă de ÎM ,,Benfatto Plast” SRL, casată hotărârea din 04 septembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) în partea respingerii acțiunii reconvenționale cu emiterea în această parte a unei noi hotărâri de admitere a acțiunii. La 26 noiembrie 2021, ÎM ,,Benfatto Plast” SRL a contestat cu recurs (concretizat pe parcurs) decizia din 29 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel. Prin decizia din 20 iulie 2022 a Curții Supreme de Justiție a fost admis recursul declarat de către ÎM ,,Benfatto Plast” SRL, casată decizia din 29 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel într-un alt complet de judecată.

La 01 august 2022, SRL ,,Basconslux” a depus o cerere de explicare a deciziei din 20 iulie 2022 a Curții Supreme de Justiție. La 07 septembrie 2022, ÎM ,,Benfatto Plast” SRL a depus o cerere de explicare a deciziei din 20 iulie 2022 a Curții Supreme de Justiție. Prin încheierea din 14 decembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție, cererile de explicare a deciziei au fost respinse. La 15 decembrie 2022, SRL ,,Basconslux” a depus o cerere privind emiterea unei hotărâri suplimentare. În motivarea acestei cereri a indicat că, în conținutul deciziei instanței de recurs nu este indicată faza de la care instanța de apel urmează să rejudece cauza, fiind creată o lipsă de claritate și previzibilitate în această privință.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge cererea cu privire la emiterea unei decizii suplimentare din considerentele ce urmează. Într-adevăr, în conformitate cu art. 250 alin. (1) Codul de procedură civilă, instanța care a pronunțat hotărârea emite, din oficiu sau la cererea participanților la proces, o hotărâre suplimentară dacă: nu s-a pronunțat asupra unei pretenții formulate de către părți sau de către intervenientul principal; rezolvând problema dreptului în litigiu, nu a indicat suma adjudecată, bunurile ce urmează a fi remise sau acțiunile pe care pârâtul trebuie să le îndeplinească; nu a rezolvat problema repartizării între părți a cheltuielilor de judecată ori a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, specialiștilor, interpreților sau reprezentanților cu privire la cheltuielile de judecată a căror compensare li se cuvine.

Din analiza dispozițiilor legale sus citate, rezultă indubitabil că legislatorul a prevăzut expres situațiile când instanța de judecată, poate din oficiu sau la cererea participanților la proces, să emită o hotărâre suplimentară. Cu referire la prevederile enunțate, Colegiul lărgit conchide că, cererea depusă de SRL ,,Basconslux”, este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, or aceasta excedă cadrul legal și atestă o lipsă de logică juridică. În această ordine de idei, instanța de recurs reiterează că prin decizia din 20 iulie 2022 a Curții Supreme de Justiție, în urma admiterii recursului ÎM ,,Benfatto Plast” SRL, a fost casată decizia din 29 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel într-un alt complet de judecată.

Colegiul lărgit trage concluzia că, solicitările expuse în cererea depusă de SRL ,,Basconslux”, sunt lipsite de raționament, or prin efectul casării de către instanța de 2 recurs a actului judecătoresc prin care a fost soluționată cauza în ordine de apel, toată procedura în ordinea de apel urmează a fi repetată, ținându-se cont de erorile observate în decizia instanței de recurs. În conexiunea celor relatate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție relevă că scopul emiterii hotărârii suplimentare este de a-i da hotărârii inițiale caracterul deplinătății, în situația în care hotărârea judecătorească trebuie să fie certă, să nu producă confuzii și să nu creeze disensiuni pentru cei care urmează să-și conformeze conduita prescrierilor acesteia.

Respectiv, o hotărâre suplimentară poate fi emisă doar în cazul când trebuie să aducă o certitudine necondiționată și deplinătate hotărârii judecătorești inițiale. La caz, însă, decizia din 20 iulie 2022 a Curții Supreme de Justiție este deplină din punct de vedere a motivării soluției emise, efectul casării soluției instanței de apel se răsfrânge la toate problemele ridicate de recurent și ca urmare nu este necesară pronunțarea unei decizii suplimentare. Din considerente expuse, având în susținere prevederile art. 250 al Codului de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea formulată de SRL ,,Basconslux” cu privire la emiterea unei decizii suplimentare.

În conformitate cu art. 250, art. 269-270 al Codului de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge cererea depusă de SRL ,,Basconslux” cu privire la emiterea deciziei suplimentare, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă SRL ,,Basconslux” împotriva ÎM ,,Benfatto Plast” SRL cu privire la încasarea datoriei și la acțiunea reconvențională ÎM ,,Benfatto Plast” SRL împotriva SRL ,,Basconslux” cu privire la constatarea existenței contractului de societate civilă și declararea nulității actelor juridice ca fictive. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Maria Ghervas Mariana Pitic Victor Burduh 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2022-12-14
0,98
2dsc-23/22 — Încasarea datoriei, constatarea existentei contractului
Dosarul nr. 2dsc–23/22 2-19069121-01-2ds-01082022 2-19069121-01-2ds-07092022 Î N C H E I E R E 14 decembrie 2022 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintel
CSJ 2022-07-20
0,98
2rac-314/21 — Încasarea sumei
Dosarul nr. 2rac–314/21 2-19069121-01-2rac-09122021 Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Centru), (jud. D. Băbălău) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Pahopol, O. Cojocaru, Iu. Cotruță) D E C I Z I E 20 iulie 2022 mu
CSJ 2022-07-13
0,98
2rac-314/21 — Ridicarea exceptiei de neconstitutionalitate
Dosarul nr. 2rac–314/21 2-19069121-01-2rac-09122021 Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Centru), (jud. D. Băbălău) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Pahopol, O. Cojocaru, Iu. Cotruță) Î N C H E I E R E 13 iulie 202
CSJ 2023-06-28
0,97
2rhc-17/23 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2rhc-17/23 2-19069121-01-2rhc-20032023 Î N C H E I E R E 28 iunie 2023 mun. Chișinău CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Aliona Miron Judecători Viorica Puica Oxana Parfeni Mari
CSJ 2021-06-02
0,97
2ac-91/21 — incasarea datoriei, dobinzii de intirziere s.a
Dosarul nr. 2ac-91/21 Î N C H E I E R E 02 iunie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Dumitru M
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă