- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 24 mai 2022
- Stat pârât
- RUS
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Strogov și Kirichenko împotriva Rusiei
Traducere în română Auto
A treia secțiune CAUZĂ DE STROGOV ȘI KIRICHENKO c. RUSSIA (Cererea nr. 43387/09) HOTĂRÂREA Strasburg 24 mai 2022 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Strogov și Kirichenko c. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Darian Pavli, președinte, Andreas Zünd, Mikhail Lobov, judecători, și Olga Chernishov, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere: cererea (nu. 43387/09) împotriva Federației Ruse depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 5 iunie 2009 de doi resortisanți ruși, dl Yuriu Yevgenyevich Strogov și dl Andrey Nikolayevich Kirichenko, născuți în 1966 și respectiv 1978 și care trăiau la Moscova („candidații”), reprezentați de dl R.S.
Karpinskiy, avocat care practică la Moscova; hotărârea de a anunța plângerile privind nedreptatea procedurii către Guvernul Rus („Guvernul”), reprezentată de dl M. Vinogradov, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, și de a declara inadmisibilă restul cererii; observațiile părților; După deliberarea în particular la 3 mai 2022, pronunța următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: OBIECTUL CAUZEI La 10 decembrie 2008, Curtea de district Kuntsevskiy din Moscova („Curtea de district”) a condamnat reclamanții la nouă ani și șase luni și respectiv la nouă ani, respectiv, pentru infracțiuni legate de droguri. La 23 martie 2009, Curtea de oraș din Moscova a susținut condamnarea.
Condamnarea s-a bazat, printre altele, pe rezultatele operațiunii de achiziționare a testelor efectuate de ofițerii Departamentului Moscova al Serviciului Federal de Control al Drogurilor (FSKN) la 2 octombrie 2007, încheiat de arestarea și căutarea reclamanților, precum și pe mărturia unui „test cumpărător” dl Acestea din urmă, intervievate ca martor după arestarea reclamanților, au depus mărturie că, cu o zi înainte de a participa la o achiziție de test, în vederea expunerii reclamanților ca traficanți de droguri și achiziționat hashish de la ei. Câteva zile mai târziu, dl N. a retras aceste declarații pe motivul faptului că au fost făcute sub presiune, s-a plâns de maltrat de către ofițerii FSKN la Hotărârea de Securitate Internă a FSKN.
El a declarat că nu a existat nicio achiziție de test și că a fost forțat să semneze documentele necesare și să facă declarații incriminatoare împotriva reclamanților Doar după aprecierea sa și ca urmare a bătăilor de către poliție. fiind examinat de un medic, dl N. a fost diagnosticat cu contuzie cerebrală și hematoma, și a informat serviciul medical că a fost bătut de către ofițerii FSKN la momentul arestării reclamanților. La 27 octombrie 2007, un investigator a refuzat să instituie proceduri penale în ceea ce privește presupusele maltraturi în ceea ce privește dl. N. se referă la materialele cazului penal instituit împotriva reclamanților. Această decizie a fost remisă de Curtea de District atunci când a respins cererea reclamanților de declarare a mărturiei formulată de dl N. inadmisibilă.
Reclamanții au fost eliberați după ce au îndeplinit condamnarea. Reclamanții se plâng că condamnarea lor a fost nedreptă din cauza utilizării unei mărturii martorilor obținute sub presiune. Guvernul consideră că această plângere este evident nefondată. Principiile generale aplicabile acestei plângeri au fost rezumate în hotărârile anterioare ale Curții (a se vedea Urazbayev c. Rusia, nr. 13028/06, §§ 60-62, 8 octombrie 2019 și Belugin c. Rusia, nr. 2991/06, §§ 69-71, 26 noiembrie 2019). Curtea observă că condamnarea reclamanților s-a bazat, printre altele , pe mărturia dlui N. făcută la scurt timp după operațiunea de „achiziționare a testului” și apoi retrasă. În proces, reclamanții au încercat să excludă mărturia sa ca dovezi inadmisibile care se referă la afirmațiile credibile ale bolnavilor lui tratament, confirmat de documente medicale (punctul 3 de mai sus).
Propunerea lor a fost respinsă de către instanțele de judecată și de recurs, fără a fi examinată independent și cuprinzător a acuzațiilor credibile de maltratare în ceea ce privește martorul. Ambele instanțe s-au limitat la o simplă trimitere la refuzul de instituire a procedurilor penale emise în răspunsul dlui Numărul de plângere (punctul 4 de mai sus). Curtea a constatat deja încălcări în circumstanțe similare (Urazbayev , citat mai sus, §§ 72-73 și Belugin, citat mai sus, § 80). După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea nu a constatat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită cu privire la admisibilitatea și meritul acestei plângeri. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că în cazul instantaneu a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție.
ALTE COMPLAINTE 10. Reclamanții se plângeau în continuare în temeiul articolului 6 §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ , cu privire la dovezile plantate și la lipsa accesului la un avocat de la momentul arestării lor. Având în vedere faptele cauzei, argumentele părților și concluziunile sale de mai sus, Curtea consideră că a examinat principalele chestiuni juridice formulate în prezenta cerere.
Prin urmare, consideră că încălcarea plângerii reclamanților este admisibilă, dar că nu este necesar să se pronunțe o hotărâre separată asupra acestora (a se vedea Centrul pentru Resurse Juridice în numele Valentin Câmpeanu c. România [GC], nr. 47848/08, § 156, CEDH 2014). APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 11. Reclamanții au solicitat 30.000 de euro (EUR) și 40.000 În ceea ce privește prejudiciile morale și, respectiv, 7,145 și, respectiv, 7,131 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor naționale și a Curții. 12. Guvernul a contestat în întregime cererile.
13. Curtea reiterează că cea mai adecvată formă de recurs pentru încălcarea articolului 6 din convenție ar fi, în principiu, redeschiderea procedurii, dacă este solicitată ( Öcalan c. Turcia [GC], nr. 46221/99, § 210 în amendă , CEDO 2005‐IV . În același timp , aceasta remarcă că reclamanții și-au îndeplinit deja sentința și că reluarea procedurii nu le-ar fi pus în poziția în care ar fi avut cerințele articolului Prin urmare, efectuarea evaluării sale pe o bază echitabilă, Curtea atribuie reclamanților 6.000 EUR fiecare în ceea ce privește prejudiciile morale, precum și orice impozit care le poate impune. 14. Având în vedere documentele în posesie, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea 1.500 EUR care acoperă costurile în cadrul tuturor șefurilor, plus orice impozit care poate fi imputabil, pentru reclamanții în comun.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; deține că nu este necesar să examineze încălcarea reclamațiilor reclamanților în temeiul articolului 6 § 1 și în temeiul articolului 6 § c) din convenție; (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 6000 EUR (sex mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, fiecărui solicitant; (ii) 1,500 EUR (1 mii cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește costurile și cheltuielile, pentru reclamanții în comun; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 24 mai 2022, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul Curții. Olga Chernishova Darian Pavli Președintele adjunct al grefierului
THIRD SECTION
CASE OF STROGOV AND KIRICHENKO v. RUSSIA (Application no. 43387/09) JUDGMENT STRASBOURG 24 May 2022 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Strogov and Kirichenko v. Russia, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Committee composed of: Darian Pavli, President, Andreas Zünd, Mikhail Lobov, judges, and Olga Chernishova, Deputy Section Registrar, Having regard to: the application (no. 43387/09) against the Russian Federation lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 5 June 2009 by two Russian nationals, Mr Yuriy Yevgenyevich Strogov and Mr Andrey Nikolayevich Kirichenko, born in 1966 and 1978 respectively and living in Moscow (“the applicants”), who were represented by Mr R.S.
Karpinskiy, a lawyer practising in Moscow; the decision to give notice of the complaints concerning unfairness of the proceedings to the Russian Government (“the Government”), represented by Mr M. Vinogradov, Representative of the Russian Federation to the European Court of Human Rights, and to declare inadmissible the remainder of the application; the parties’ observations; Having deliberated in private on 3 May 2022, Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
SUBJECT MATTER OF THE CASE
1 . On 10 December 2008 the Kuntsevskiy District Court of Moscow (“the District Court”) convicted the applicants to nine years and six months and to nine years, respectively, for drug-related crimes. On 23 March 2009 the Moscow City Court upheld the conviction.
The conviction was based, inter alia, on the results of the test purchase operation carried out by the officers of the Moscow Department of the Federal Drug Control Service (FSKN) on 2 October 2007, concluded by the applicants’ arrest and search, and on the testimony of a “test purchaser” Mr N. 3 . The latter, interviewed as a witness after the applicants’ arrest, testified that the day before he had taken part in a test purchase with a view to expose the applicants as drug dealers and purchased hashish from them. A few days later, Mr N. retracted these statements on the ground that they had been made under duress, complained of ill-treatment by FSKN officers to the Internal Security Directorate of the FSKN. He stated that there had been no test purchase, and that he had been forced to sign the necessary documents and to make incriminating statements against the applicants only after his apprehension and as a result of the beatings by police. Being examined by a doctor, Mr N. was diagnosed with brain concussion and hematoma, and informed the medical service that he had been beaten by the FSKN officers at the moment of the applicants’ arrest. 4 . On 27 October 2007 an investigator refused to institute criminal proceedings into the alleged ill-treatment in respect of Mr N. referring to the materials of the criminal case instituted against the applicants. This decision was referred to by the District Court when it rejected the applicants’ motion for declaring the testimony made by Mr N. inadmissible.
The applicants were released after having served their sentences.
THE COURT’S ASSESSMENT
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE
6 §
1 OF THE CONVENTION
6. The applicants complain that their conviction was unfair on account of the use of a witness testimony obtained under duress. The Government consider that this complaint is manifestly ill-founded.
The general principles applicable to this complaint have been summarized in the Court’s previous judgments (see Urazbayev v. Russia, no. 13128/06, §§ 60-62, 8 October 2019, and Belugin v. Russia, no. 2991/06, §§ 69-71, 26 November 2019).
The Court observes that the applicants’ conviction was based, inter alia , on the testimony of Mr N. made shortly after the “test purchase” operation and subsequently retracted. At trial, the applicants sought to exclude his testimony as inadmissible evidence referring to the credible assertions of his ill ‑ treatment, corroborated by medical documents (paragraph 3 above). Their motion was rejected by the trial and appeal courts without any independent and comprehensive examination of the credible allegations of ill-treatment in respect of the witness. Both courts limited themselves to a mere reference to the refusal to institute criminal proceedings issued in response to the Mr N.’s complaint (paragraph 4 above). The Court has already found violations in similar circumstances ( Urazbayev , cited above, §§ 72-73, and Belugin, cited above, § 80).
Having examined all the material submitted to it, the Court has not found any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion on the admissibility and merits of this complaint. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case there was a violation of Article 6 § 1 of the Convention.
OTHER COMPLAINTS
10. The applicants further complained under Articles 6 § 1 and 6 § 3 (c) of the Convention about planted evidence and lack of access to a legal counsel from the moment of their arrest. Having regard to the facts of the case, the submissions of the parties, and its findings above, the Court considers that it has examined the main legal questions raised in the present application. It thus considers that the applicants’ remaining complaints are admissible but that there is no need to give a separate ruling on them (see Centre for Legal Resources on behalf of Valentin Câmpeanu v. Romania [GC], no. 47848/08, § 156, ECHR 2014).
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
11. The applicants claimed 30,000 euros (EUR) and 40,000 EUR respectively for non-pecuniary damage and 7,145 and 7,131 EUR respectively for costs and expenses incurred before the domestic courts and the Court.
The Government contested the claims in full.
The Court reiterates that the most appropriate form of redress for a violation of Article 6 of the Convention would, in principle, be the reopening of the proceedings, if requested ( Öcalan v. Turkey [GC], no. 46221/99, § 210 in fine , ECHR 2005‑IV). At the same time, it notes that the applicants have already served their sentence, and that the reopening of the proceedings would hardly put them in the position in which they would have been had the requirements of Article 6 not been disregarded. Therefore, making its assessment on an equitable basis, the Court awards the applicants 6,000 EUR each in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable to them.
Having regard to the documents in its possession, the Court considers it reasonable to award 1,500 EUR covering costs under all heads, plus any tax that may be chargeable, to the applicants jointly. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, Declares the application admissible; Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; Holds that there is no need to examine the applicants’ remaining complaints under Article 6 § 1 and under Article 6 § 3 (c) of the Convention; Holds (a) that the respondent State is to pay the applicants, within three months, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement: (i) EUR 6,000 (six thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to each applicant; (ii) EUR 1,500 (one thousand five hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of costs and expenses, to the applicants jointly; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; Dismisses the remainder of the applicants’ claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 24 May 2022, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Olga Chernishova Darian Pavli Deputy Registrar President