2ra-1769/22 — înlăturarea obstacolelor și încasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- înlăturarea obstacolelor şi încasarea datoriei
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
2ra-1769/22 — înlăturarea obstacolelor și încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 2ra-1769/22
(2-21044749-01-2ra-20122022)
Prima instanță: Judecătoria Soroca, sediul Central (jud. V. Belous)
Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. Iu. Grosu, A. Garbuz, A. Ciobanu)
ÎNCHEIERE
08 februarie 2023 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție,
în componența:
Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova
Judecătorii Maria Ghervas
Galina Stratulat
examinând admisibilitatea recursului declarat de recurenta Svetlana Sochircă
și reprezentantul acesteia, avocatul Ion Dănoi,
în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu
Răspundere Limitată „Ciuan-Pu” împotriva Svetlanei Sochircă cu privire la
înlăturarea obstacolelor și încasarea datoriei,
împotriva deciziei din 22 septembrie 2022 a Curții de Apel Bălți, prin care a
fost respinsă cererea de apel depusă de apelanta Svetlana Sochircă, a fost menținută
hotărârea din 08 decembrie 2021 a Judecătoriei Soroca, sediul Central,
c o n s t a t ă:
La data de 26 martie 2021, S.R.L. „Ciuan-Pu” a depus cerere de chemare în
judecată împotriva Svetlanei Sochircă cu privire la înlăturarea obstacolelor și
încasarea datoriei.
În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că, la 23 aprilie 2020, s-a adresat
către pârâtă cu somația nr. 03/07-10, prin care a fost informată despre faptul că,
începând cu data de 01 mai 2020, contractul de pază nr. 167 din 07 iunie 2017 va
fi sistat, din cauza unei datorii acumulate de reclamant.
La 27 ianuarie 2021, reclamantul S.R.L.”Ciuan-Pu”, s-a adresat către pârâtă
cu cererea nr. 03/07-03 privind acordarea accesului colaboratorilor S.R.L.”Ciuan-
Pu” în apartamentul nr. XXX, situat în mun. XXXXX, str. XXXXX, ce aparține
Svetlanei Sochircă, pentru deconectarea de la pupitrul centralizat a sistemei de pază
și securitate din motiv că aceasta produce erori și totodată creează deranjamente a
întregului sistem de pază și securitate centralizat al S.R.L.”Ciuan-Pu”. Pârâtei i s-
a acordat timp de 1 lună de zile pentru a-și programa timpul, cu scopul de a permite
accesul reclamantului întru deconectarea aparatajului nominalizat, la ce Svetlana
Sochircă nu a reacționat în nici un fel. Cererea nominalizată a fost recepționată de
către pârâta Svetlana Sochircă la 01 februarie 2021, fapt confirmat prin avizul de
recepție, contrasemnat.
A menționat reclamantul că, s-a adresat către I.P. Soroca cu demersul nr. 03-
21/30 din 29 decembrie 2020 cu rugămintea de a delega doi colaboratori de poliție
pentru a fi prezenți la deconectarea sistemului de pază a pârâtei, la care a primit
1
răspunsul nr. 34/48.618 din 19 ianuarie 2021, precum că evenimentele descrise și-
au găsit confirmare, dar pentru soluționarea cazului este necesar să se adreseze în
judecată.
A solicitat reclamantul S.R.L.”Ciuan-Pu”, obligarea pârâtei de a acorda
accesul colaboratorilor S.R.L.”Ciuan-Pu”, în apartamentul nr. XXX situat în mun.
XXXXX, str. XXXXX, pentru efectuarea lucrărilor necesare de deconectare a
aparatajului de pază și securitate de la sistemul de pază și securitate centralizat;
obligarea pârâtei să nu creeze obstacole colaboratorilor S.R.L.”Ciuan-Pu” la
deconectarea sistemului de pază a pârâtei și ridicarea echipamentului ce-i aparține
S.R.L.”Ciuan-Pu”; încasarea de la pârâtă a sumei în mărime de 1800 lei și 52 de
bani, cu titlul de plată a datoriei acumulată pe parcursul unui an, pentru prestarea
serviciilor de către reclamantă, conform contractului nr.167 din 07 iunie 2017.
Prin cererea de concretizare a pretențiilor din 22 octombrie 2021 (f.d. 57),
reprezentantul reclamantului a solicitat deconectarea radioemițătorului de model
”MESSER”- UNR-01/VHF care are menirea să transmită în fiecare minută starea
obiectului luat sub pază la pupitrul centralizat de monitorizare, care e deservit de
operator.
Prin hotărârea din 08 decembrie 2021 a Judecătoriei Soroca, sediul Central,
acțiunea a fost admisă.
Nefiind de acord cu soluția primei instanțe, la 23 decembrie 2021, Svetlana
Sochircă a declarat apel împotriva hotărârii din 08 decembrie 2021 a Judecătoriei
Soroca, sediul Central, solicitând casarea acesteia, restituirea cauzei la rejudecare
și emiterea unei hotărâri noi de respingere a acțiunii.
Prin decizia din 22 septembrie 2022 a Curții de Apel Bălți, a fost respinsă
cererea de apel depusă de apelanta Svetlana Sochircă și a fost menținută hotărârea
din 08 decembrie 2021 a Judecătoriei Soroca, sediul Central.
Pentru a decide astfel, Colegiul a constatat că, prima instanță a determinat
corect raportul juridic dedus judecății, circumstanțele importante pentru
soluționarea cauzei au fost stabilite și elucidate pe deplin, probelor prezentate a dat
apreciere completă, obiectivă și sub toate aspectele, iar hotărârea este legală și
întemeiată, adoptată cu respectarea drepturilor și intereselor legale a participanților
la proces.
Analizând argumentele invocate în cererea de apel, în raport cu probele
anexate la dosar și prevederile legii, ce guvernează raportul litigios, instanța de apel
a conchis că, cererea de apel urmează a fi respinsă, cu menținerea hotărârii
contestate, din următoarele considerente.
La caz, instanța de apel a reiterat că, prima instanță corect a constatat că
Svetlana Sochircă a beneficiat de serviciul prestat, confirmând faptul dat prin
semnarea contractului, dar nu și-a executat obligațiile de plată la timp.
S.R.L.”Ciuan-Pu” a notificat pârâta despre necesitatea executării obligațiilor de
plată, dar aceasta nu s-a achitat în termenul corespunzător, formând o datorie în
mărime de 1800 lei.
Potrivit art.118 alin. (1) Cod de procedură civilă, fiecare parte trebuie să
dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și obiecțiilor
sale dacă legea nu dispune altfel.
Iar potrivit art.123 alin. (6) Cod de procedură civilă, faptele invocate de una
din parți nu trebuie dovedite în măsura în care cealaltă parte nu le-a negat.
2
În ședința de judecată, apelanta a recunoscut existența datoriei dar consideră
că nu urmează să o achite deoarece intimatul nu și-a onorat obligațiile și nu are
pentru ce să le achite. Neexecutarea obligațiilor apelanta o motivează prin
presupuse violări de domiciliu și furturi, afirmații care nu au fost confirmate
(f.d.106, 107). Reieșind din cele menționate, prima instanță corect a încasat datoria
restantă.
Conform extrasului pentru perioada lunilor mai 2020 – ianuarie 2021 (f.d.
40-43) se confirmă faptul că pârâta efectuează conexiuni a utilajului său la pupitrul
centralizat al S.R.L.”Ciuan-Pu” și după 01 mai 2020, adică după sistarea
contractului nr.167 din 07 iunie 2017.
Conform extrasului din cartela obiectului (f.d. 63), păstrată în baza de date
a prestatorului de serviciu, se confirmă semnale parvenite din apartamentul
Svetlanei Sochircă pe parcursul lunii decembrie 2021.
Referitor la pretenția formulată în acțiune despre obligarea Svetlanei
Sochircă de a acorda accesul în locuința acesteia, Colegiul civil al instanței de apel
a reținut pct. 6.1.3. al contractului conform căruia paza este în drept să rezilieze
unilateral contractul sau să sisteze acțiunea lui în cazul în care beneficiarul nu a
transferat pazei mijloacele bănești prevăzute de contract, astfel, instanța de apel a
constatat că pentru sistarea serviciului de deservire a sistemului de alarmă instalat
în apartamentul Svetlanei Sochircă, situat în mun. XXXXX, str. XXXXX, ap.
XXX, S.R.L.”Ciuan-Pu” urmează să ridice radioemițătorul de model ”MESSER”-
UNR-01/VHF, în scopul deconectării sistemului de pază, cu restituirea ulterioară
a respectivului echipament pârâtei.
Astfel, Svetlana Sochircă urmează să acorde accesul colaboratorilor
S.R.L.”Ciuan-Pu” în locuința situată pe str. XXXXX, ap. XXX din mun. XXXXX
și să nu le creeze obstacole la efectuarea lucrărilor de ridicare a radioemițătorului
de model ”MESSER”-UNR-01/VHF, în scopul deconectării sistemului de pază, or,
conform art. 668 alin. (1) Cod civil, contractul încheiat legal obligă părțile nu
numai la ceea ce au stipulat expres, dar și la tot ceea ce rezultă din natura lui în
conformitate cu legea, cu uzanțele sau cu principiile echității.
Aceasta înseamnă că, contractul încheiat legal dă naștere unor drepturi și
obligații. Existența și întinderea drepturilor și obligațiilor trebuie determinată nu
numai reieșind din clauzele expres stipulate în contract. Pe lângă drepturile și
obligațiile stipulate expres de părți, contractul dă naștere drepturilor și obligațiilor
care rezultă din natura contractului iar la caz, nu este posibil de deconectat sistemul
de pază fără efectuarea lucrărilor de ridicare a radioemițătorului de model
”MESSER”-UNR-01/VHF care este instalat în apartamentul apelantei.
În atare circumstanțe, instanța de apel just a reținut normele menționate.
De asemenea, Colegiul instanței de apel a dispus că instanța de fond nu a
încălcat nici prevederile art. 29 alin. (1) din Constituție (inviolabilitatea
domiciliului) or, potrivit alin. (2), pentru executarea unei hotărâri judecătorești, se
poate deroga de la prevederile alin. (1) a art. 29.
Totodată, prin cererea de apel s-a solicitat rejudecarea cauzei în temeiul art.
385 lit. d), 388 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă - cauza a fost examinată în
absența unui participant la proces căruia nu i sa comunicat locul, data și ora ședinței
de judecată.
Materialele cauzei atestă că apelanta a fost înștiințată legal despre fiecare
3
ședință de judecată, fapt confirmat prin avizele de recepționare a citațiilor. A
beneficiat apelanta și de asistență juridică (f.d. 37). Ulterior, apelanta a depus mai
multe cereri de amânare a ședințelor de judecată pe motiv că dorește să angajeze
un alt avocat însă la ședințe nu s-a prezentat și nu a prezentat dovada încheierii
unui alt contract de asistență juridică.
Potrivit prevederilor art. 206 alin. (3) Cod de procedură civilă, dacă pârâtul,
înștiințat legal despre locul, data și ora ședinței de judecată, nu s-a prezentat în
judecată și nu a comunicat instanței motivul neprezentării sau dacă motivele sînt
considerate de instanță ca fiind neîntemeiate, sau dacă pârâtul nu a solicitat
examinarea cauzei în lipsa sa, instanța o examinează în lipsa acestuia. Astfel,
examinând cauza în lipsa pârâtei/apelante, instanța de fond nu a încălcat normele
de drept procedural.
Din aceste considerente, Colegiul a concluzionat că, instanța de apel corect
a ajuns la concluzia de a respinge cererea de apel depusă de apelanta Svetlana
Sochircă și a menține hotărârea din 08 decembrie 2021 a Judecătoriei Soroca,
sediul Central.
La 21 noiembrie 2022, recurenta Svetlana Sochircă, a depus cerere de recurs
împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea
deciziei din 22 septembrie 2022 a Curții de Apel Bălți și hotărârii din 08 decembrie
2021 a Judecătoriei Soroca, sediul Central cu remiterea cauzei la rejudecare în
prima instanță în condițiile art. 445 alin. (1) lit. c1) și art. 432 alin. (3) lit. d) Cod
de procedură civilă.
La 23 noiembrie 2022, reprezentantul recurentei Svetlana Sochircă, avocatul
Ion Dănoi, a depus cerere de recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând
admiterea recursului, casarea deciziei din 22 septembrie 2022 a Curții de Apel Bălți
și hotărârii din 08 decembrie 2021 a Judecătoriei Soroca, sediul Central cu emiterea
unei decizii noi privind respingerea acțiunii depuse.
Ulterior, la 28 noiembrie 2022, recurenta Svetlana Sochircă, reprezentată de
avocatul Ion Dănoi, a depus cerere de recurs, reiterând cele solicitate în recursul
precedent.
În motivarea recursului depus, recurenta Svetlana Sochircă cât și
reprezentantul acesteia, avocatul Ion Dănoi au indicat că instanța de apel la
examinarea cauzei a încălcat esențial și a aplicat eronat normele de drept
procedural și material, ceea ce a dus la adoptarea unei soluții neîntemeiate.
Totodată, s-au invocat aceleași argumente și circumstanțe factologice care
au fost invocate pe parcursul examinării cauzei în instanțele ierarhic inferioare,
cărora le-a fost dată apreciere, redând conținutul prevederilor normelor legale, dar
fără a demonstra prin careva probe, încălcarea sau aplicarea eronată de către
instanța de apel a normelor legale aplicabile speței.
Prin prisma art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la 20 decembrie
2022 (f.d. 141), instanța de recurs a comunicat intimatului recursul depus,
informând despre necesitatea depunerii referinței.
Prin referința depusă la 16 ianuarie 2023, reprezentantul intimatului
S.R.L.”Ciuan-Pu”, Alexandru Cimbriciuc a solicitat respingerea recursului depus
ca fiind inadmisibil.
În conformitate cu prevederile art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă,
4
recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei
integrale, dacă legea nu prevede altfel.
Decizia instanței de apel a fost adoptată la 22 septembrie 2022, iar cererea de
recurs a fost depusă la 21 noiembrie 2022, ulterior la 23 noiembrie 2022 și 28
noiembrie 2022.
Materialele cauzei atestă expedierea prin intermediul oficiului poștal a copiei
deciziei integrale participanților la proces la 26 octombrie 2022, conform scrisorii
de însoțire nr. 22871 (f.d. 120), iar potrivit avizurilor de recepție contrasemnate nr.
DS8007072905AS și nr. DS8007072920AS, recurenta Svetlana Sochircă și
avocatul acesteia, Ion Dănoi au recepționat copia deciziei la – 28 octombrie 2022
și la 02 noiembrie 2022 (f.d. 121, 122).
Astfel, recursul este declarat în termen.
Examinând temeiurile recursului declarat de recurenta Svetlana Sochircă și
reprezentantul acesteia, avocatul Ion Dănoi, completul Colegiului civil, comercial
și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept
inadmisibil din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți
participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă
încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a
normelor de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se
consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate
sau aplicate eronat, iar alin. (4) stipulează că săvârșirea altor încălcări decât cele
indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în
măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei
sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către
instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus
la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În temeiul prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de
recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în
temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).
Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție consideră că, cererea de recurs declarată de recurenta Svetlana
Sochircă și reprezentantul acesteia, avocatul Ion Dănoi, nu se încadrează în
temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.
Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul părții
recurente cu soluția pronunțată de instanța de apel, însă nu relevă încălcarea
esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie
temei de casare a deciziei recurate.
Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție reține că, recursul exercitat conform secțiunii II-a are
caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,
verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că, procedura admisibilității
constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele
prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.
5
În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul
normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII, Cod de procedură
civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către
instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre
probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara
controlului instanței de recurs.
Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate
interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă
faptul că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod
flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură
civilă, însă din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă
a regulilor de apreciere a probelor.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în
jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției
Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că
nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,
întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva
sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes
(cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25
februarie 1995, nr.26561/1995).
În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a
considera ca fiind inadmisibilă cererea de recurs declarată de recurenta Svetlana
Sochircă și reprezentantul acesteia, avocatul Ion Dănoi.
În conformitate cu art. 433 lit. a), art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,
completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție
d i s p u n e:
Se consideră inadmisibil recursul declarat de recurenta Svetlana Sochircă și
reprezentantul acesteia, avocatul Ion Dănoi, împotriva deciziei din 22 septembrie
2022 a Curții de Apel Bălți.
Încheierea este irevocabilă.
Președintele completului,
judecătorul Svetlana Filincova
Judecătorii Maria Ghervas
Galina Stratulat
6