TULEJ v. THE CZECH REPUBLIC

Publicat la 13 iunie 2022 CINCEA SECȚIUNE Cererea nr 3762/22 Miroslav TULEJ împotriva Republicii Cehe introdusă la 7 ianuarie 2022, comunicată la 25 mai 2022, CU PRIVIRE LA LIMITELE DE LIMBARE, Cererea se referă la deciziile recente ale instanțelor naționale de prelungire a tratamentului sexual protectiv al reclamantului, însoțite de privarea de libertate, dincolo de 1 iunie 2021. Acest tratament a fost impus reclamantului în 1994, ca urmare a unei proceduri penale împotriva sa pentru abuz sexual asupra minorului și în care a fost recunoscut penal iresponsabil, având în vedere tulburările de preferințe sexuale. În pofida faptului că reclamantul a suferit o castrare și în pofida avizului favorabil al medicilor curanti și al unui expert, potrivit căruia reclamantul și-a încheiat terapia și nu a fost considerat mai periculos, instanțele au considerat că este necesar să se prelungească tratamentul cu de două ori șase luni, deoarece succesul acestuia nu a fost suficient verificat în practică, întrucât reclamantul nu a putut beneficia de concediu în afara spitalului, în special din cauza pandemiei cauzate de covid-19. Acuzațiile constituționale ale reclamantului au fost declarate inadmisibile la 25 august 2021 (II. ÚS 1949/21) și la 29 martie 2022 (nr. IV. ÚS 253/22). Invocând art. 5 din convenție, reclamantul se plânge că dreptul său la libertate a fost încălcat prin deciziile de prelungire a tratamentului său protectiv. 5 alin. (1) lit. (e) din Convenție? În special având în vedere durata totală a tratamentului său sexual protectiv, ordonat în 1994, prelungirea sa după 1 iunie 2021 a fost justificată nu numai de funcția socială de protecție, ci și de funcția terapeutică, conform jurisprudenței Curții (a se vedea în special Rooman c. Belgia [GC], n 18052/11, punctul 210, 31 ianuarie 2019)?

Publié le 13 juin 2022

CINQUIÈME SECTION

Requête n

o

3762/22

Miroslav TULEJ

contre la République tchèque

introduite le 7 janvier 2022

communiquée le 25 mai 2022

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne

les récentes décisions des tribunaux nationaux de proroger le traitement sexologique protectif du requérant, s’accompagnant d’une privation de liberté, au-delà du 1

er

juin 2021. Ce traitement a été imposé au requérant en 1994, à la suite d’une procédure pénale menée contre lui pour abus sexuel sur mineur et dans laquelle il a été reconnu pénalement irresponsable compte tenu de ses troubles de la préférence sexuelle.

Malgré le fait que le requérant avait subi une castration et malgré l’avis favorable des médecins traitants et d’un expert, selon lesquels le requérant avait terminé sa thérapie et n’était plus considéré comme dangereux, les tribunaux ont estimé qu’il était nécessaire de proroger le traitement, de deux fois six mois, car le succès de celui-ci n’avait pas été suffisamment vérifié dans la pratique, le requérant n’ayant pas pu bénéficier de congés hors de l’hôpital notamment en raison de la pandémie due au covid-19. Les recours constitutionnels du requérant ont été déclarés irrecevables le 25 août 2021 (II.

ÚS 1949/21) et le 29 mars 2022 (no.

IV. ÚS 253/22).

Invoquant l’article 5 de la Convention, le requérant se plaint que son droit à la liberté a été enfreint par les décisions de proroger son traitement protectif.

QUESTIONS AUX PARTIES

Le requérant a-t-il été privé de sa liberté en violation de l’article

5 §

1 e) de la Convention

? En particulier, compte tenu de la durée totale de son traitement sexologique protectif ordonné en 1994, sa prorogation au-delà du 1

er

juin 2021 a-t-elle été justifiée non seulement par la fonction sociale de protection mais aussi par la fonction thérapeutique, comme l’exige la jurisprudence de la Cour

(voir, notamment,

Rooman c. Belgique

[GC], n

o

18052/11, § 210, 31 janvier 2019) ?