CASE OF POROSHIN v. RUSSIA

CAUZA DE POROSHIN v. RUSSIA (Depunerea nr. 70913/12) JUDGMENT STRASBOURG 25 mai 2022 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Poroshin v. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca compusă din: Darian Pavli, Președinte, Andreas Zünd, Mikhail Lobov, judecători și Viktoriya Maradudina, acționând Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 5 mai 2022, pronunță următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere împotriva Rusiei depusă cu Curtea în temeiul art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (“Convenția”) la 26 octombrie 2012. Guvernul rus („Guvernul”) a fost anunțat de cerere. FACTE Cazul se referă la supravegherea secretă în contextul procedurilor penale. Detaliile și informațiile aplicabile cererii sunt prezentate în tabelul adăugat. Reclamantul s-a plâns de intercepție și înregistrarea conversației sale private ca parte a supravegherii secrete în contextul procedurii penale împotriva lui. El s-a bazat pe art. 8 din Convenție, care se menționează, în măsura în care este relevant, după cum urmează: art. 8 „1. Toată lumea are dreptul la respectarea vieții sale private .... Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor în conformitate cu legea și este necesară într-o societate democratică în interesul securității naționale, al siguranței publice sau al bunăstanței economice a țării, al prevenirii tulburărilor sau al criminalității, al protecției sănătății sau morale sau al protecției drepturilor și libertăților altora.” În ceea ce privește admisibilitatea plângerii, Curtea constată că reclamantul și-a adus reclamațiile la atenția instanțelor interne care și-au examinat cauza penală și-a prezentat plângerea în fața Curții în termen de șase luni de la confirmarea condamnării sale de către instanța de apel la 7 Iunie 2012. Chiar dacă Curtea a stabilit deja, în cazuri anterioare împotriva Rusiei, că nu există niciun remediu eficace pentru reclamanții, în ceea ce privește plângerile similare celor examinate (a se vedea, de exemplu, Zubkov și alții c. Rusia , nr. 29431/05 și altele 2, §§§ 85-99, 7 Noiembrie 2017), aceasta nu descoperă nimic din materialele prezentate pentru a sugera că reclamantul a fost conștient sau ar fi trebuit să devină conștient de neutilitatea unei astfel de remedii. Curtea constată că plângerea nu este nici vădit nefondată, nici inadmisibilă pentru alte motive enumerate la art. 35 din convenție. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. În ceea ce privește meritul plângerii, Curtea reiterează că (1) măsuri de supraveghere secretă, inclusiv înregistrarea video și audio a comunicațiilor private, constituie o ingerință în dreptul de a respecta viața privată, în sensul articolului 8 § 1 din Convenție, și (2) astfel de interferențe trebuie să fie „în conformitate cu legea” și „necesare într-o societate democratică”, pentru unul dintre scopurile enumerate la art. 8 § 2 (a se vedea, de exemplu, Bykov c. Rusia [GC], nr. 4378/02, § 72, 10 martie 2009 . Bykov , Curtea a concluzionat că legislația rusă care a permis poliției să efectueze supraveghere secretă, inclusiv intercepția și înregistrarea comunicării private, fără autorizarea judiciară a scăzut la standardele de calitate a dreptului prevăzute la art. 8 din Convenție. În opinia Curții, lăsând operațiunea secretă de supraveghere la discreția exclusivă a autorităților de aplicare a legii, legislația internă nu a furnizat garanții adecvate împotriva diferitelor posibile abuzuri (ibid., §§ 73-83). După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea nu a găsit niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Acesta consideră că, în cazul instantaneu, interceptarea și înregistrarea comunicărilor reclamantului efectuate în absența unei autorizații judiciare nu au fost însoțite de garanții adecvate împotriva diferitelor posibile abuzuri, au fost deschise la arbitrare și nu au fost în conformitate cu cerințele de legalitate. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 8 din convenție. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 10. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 11. Respectând documentele în posesie și jurisprudența sa (a se vedea, în special, Akhlyustin c. Rusia, nr. 21200/05, 7 noiembrie 2017, Zubkov și alții, citate mai sus, Dudchenko c. Rusia, nr. 37717/05, 7 noiembrie 2017, Moskalev c. Rusia, nr. 44045/05, 7 noiembrie 2017 și Konstantin Moskalev c. Rusia, nr. 59589/10, 7 noiembrie 2017), Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei indicate în tabelul adăugat. 12. Curtea consideră, în continuare, că rata dobânzii implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. deține că această cerere dezvăluie încălcarea articolului 8 din Convenție privind supravegherea secretă în contextul procedurii penale; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, suma indicată în tabelul adăugat, care urmează să fie convertită în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare; (b) care de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 25 mai 2022, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul Curții. Viktoriya Maradudina Darian Pavli Președintele adjunct al Registrului interimar APENDIX Cerere de depunere a plângerilor în temeiul articolului 8 din Convenție (surveghere secretă în contextul procedurilor penale) Cerere nr. Data introducerii Numele reclamantului Anul nașterii Tipul de supraveghere secretă Data autorizației de supraveghere Denumirea autorității emitente Alte informații relevante Defecte specifice Sumele acordate pentru prejudiciu material și moral și costurile și cheltuielile per reclamant (în euro) [1] 70913/12 26/10/2012 Yevgeniy Aleksandrovich POROSHIN 1985, înregistrarea comunicării de către dictafon nu a fost obținută nicio autorizație (zis sau alt) Conversațiile reclamantului au fost înregistrate de o persoană privată ca parte a unei operațiuni efectuate de Serviciul Federal de Securitate (“FSB”) împotriva reclamantului, un ofițer de poliție în acel moment. Reclamantul a fost considerat vinovat de tentativă de trafic de droguri; decizia finală privind această chestiune a fost luată de Curtea Regională Omsk la 7 iunie 2012 utilizarea măsurilor de „experimentare operativă” sau de „experimentare operativă” care nu sunt însoțite de suficiente garanții împotriva arbitrajului („calității legii”) 7.500 [1] Plus orice impozit care poate fi perceput reclamanților.

THIRD SECTION

CASE OF

POROSHIN v. RUSSIA

(Application no. 70913/12)

JUDGMENT

STRASBOURG

25 May 2022

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Poroshin v. Russia,

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Committee composed of:

Darian Pavli,

President,

Andreas Zünd,

Mikhail Lobov,

judges,

and Viktoriya Maradudina,

Acting

Deputy Section Registrar,

Having deliberated in private on 5 May 2022,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application against Russia lodged with the Court under Article

34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 26 October 2012.

2.

The Russian Government (“the Government”) were given notice of the application.

THE FACTS

3.

The case concerns secret surveillance in the context of criminal proceedings. The applicant’s details and information relevant to the application are set out in the appended table.

THE LAW

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 8 of the Convention

4.

The applicant complained of interception and recording of his private conversation as part of the secret surveillance in the context of the criminal proceedings against him. He relied on Article 8 of the Convention, which reads, in so far as relevant, as follows:

Article 8

“1.

Everyone has the right to respect for his private ... life ....

2.

There shall be no interference by a public authority with the exercise of this right except such as is in accordance with the law and is necessary in a democratic society in the interests of national security, public safety or the economic well-being of the country, for the prevention of disorder or crime, for the protection of health or morals, or for the protection of the rights and freedoms of others.”

5.

As to the admissibility of the complaint, the Court notes that the applicant brought his grievances to the attention of the domestic courts which examined his criminal case and introduced his complaint before the Court within six months after his conviction had been upheld by the appellate court on 7

June 2012. Even though the Court has already established, in earlier cases against Russia, that no effective remedy is available to the applicants, as regards the complaints similar to the one under examination (see, for example,

Zubkov and Others v. Russia

, nos. 29431/05 and 2 others, §§ 85-99, 7

November 2017), it discerns nothing in the materials submitted to suggest that the applicant was aware or should have become aware of the futility of such remedy. The Court notes that the complaint is neither manifestly ill-founded nor inadmissible on any other grounds listed in Article 35 of the Convention. It must therefore be declared admissible.

6.

As to the merits of the complaint, the Court reiterates that (1) covert surveillance measures, including video and audio recording of private communications, amount to an interference with the right to respect for private life, within the meaning of Article 8 § 1 of the Convention, and (2) such interference is to be “in accordance with the law” and “necessary in a democratic society”, for one of the purposes enumerated in Article 8 § 2 (see, for example,

Bykov v. Russia

[GC], no. 4378/02, § 72, 10 March 2009).

7.

In

Bykov

, the Court has concluded that the Russian legislation which permitted the police to conduct secret surveillance, including interception and recording of private communication, without judicial authorisation fell short of the standards of the quality of law set out in Article

8 of the Convention. In the Court’s view, leaving the secret surveillance operation to the sole discretion of law enforcement authorities, the domestic law failed to provide adequate safeguards against various possible abuses (ibid., §§

73-83).

8.

Having examined all the material submitted to it, the Court has not found any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. It considers that in the instant case the interception and recording of the applicant’s communications conducted in the absence of a judicial authorisation were not accompanied by adequate safeguards against various possible abuses, were open to arbitrariness and inconsistent with the requirement of lawfulness.

9.

Accordingly, there has been a violation of Article 8 of the Convention.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

10.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

11.

Regard being had to the documents in its possession and to its case

‑

law (see, in particular,

Akhlyustin v. Russia,

no. 21200/05, 7 November 2017,

Zubkov and Others,

cited above,

Dudchenko v. Russia,

no. 37717/05, 7

November 2017,

Moskalev v.

Russia,

no. 44045/05, 7 November 2017 and

Konstantin Moskalev v.

Russia,

no. 59589/10, 7 November 2017), the Court considers it reasonable to award the sum indicated in the appended table.

12.

The Court further considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

Declares

the application admissible;

Holds

that this application discloses a breach of Article 8 of the Convention concerning the secret surveillance in the context of criminal proceedings;

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the amount indicated in the appended table, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

Done in English, and notified in writing on 25 May 2022, pursuant to Rule

77

§§

2 and

3 of the Rules of Court.

Viktoriya Maradudina

Darian Pavli

Acting Deputy Registrar

President

APPENDIX

Application raising complaints under Article 8 of the Convention

(secret surveillance in the context of criminal proceedings)

Application no.

Date of introduction

Applicant’s name

Year of birth

Type of secret surveillance

Date of the surveillance authorisation

Name of the issuing authority

Other relevant information

Specific defects

Amount awarded for pecuniary and non-pecuniary damage and costs and expenses per applicant

(in euros)

[1]

70913/12

26/10/2012

Yevgeniy Aleksandrovich POROSHIN

1985

operative experiment, recording of communication by dictaphone

no authorisation (judicial or other) was obtained

The applicant’s conversations were recorded by a private individual as part of an operation conducted by the Federal Security Service (“FSB”) against the applicant, a police officer at the time. The applicant was found guilty of attempted drug dealing; the final decision on the matter was taken by the Omsk Regional Court on 7 June 2012

the use of “surveillance” or “operative experiment” measures not accompanied by sufficient safeguards against arbitrariness (“quality of law”)

7,500

[1]

Plus any tax that may be chargeable to the applicants.