3ra-1179/22 — contestarea actelor administrative

3ra-1179/22 — contestarea actelor administrative (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 3ra-1179/2022

2-20028341-01-3ra-10112022

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud. V. Chisilița)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciuna, V. Negru, E. Palanciuc)

ÎNCHEIERE

18 ianuarie 2023 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Aliona Miron

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului depus de Veaceslav Donica, reprezentat de

avocatul Eugeniu Musteață,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de

Veaceslav Donica împotriva Ministerului Apărării, Marelui Stat Major al Armatei

Naționale, persoane terțe Vitalie Tafune, Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea

discriminării și asigurării egalității cu privire la constatarea discriminării prin hărțuire la

locul de muncă, anularea actelor administrative individuale defavorabile, restabilirea în

funcție și încasarea cheltuielilor de asistență juridică,

împotriva deciziei din 13 iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

casată hotărârea din 19 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani în partea

pretențiilor admise și în această parte a fost emisă o nouă decizie cu privire la

respingerea pretențiilor, în rest hotărârea din 19 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Rîșcani a fost menținută,

c o n s t a t ă:

La 27 februarie 2020 Veaceslav Donica a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Apărării, Marelui Stat Major al Armatei Naționale, persoană

terță Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea discriminării și asigurării egalității cu

privire la constatarea discriminării prin hărțuire la locul de muncă, anularea actului

administrativ individual defavorabil, restabilirea în funcție și încasarea cheltuielilor de

judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, prin ordinul Ministrului Apărării

referitor la efectiv nr. 1-0226 din 16 decembrie 2016, a fost numit în funcția de șef J1

Direcția personală și Mobilizare Marele Stat Major al AN, iar odată cu schimbarea

conducerii i s-a cerut să renunțe la funcția deținută și să depună un raport în acest sens,

și, deoarece nu s-a lăsat intimidat, la 15 iulie 2019, în baza unui raport, prin Ordinul

1

Marelui Stat Major al AN nr.133, a fost sancționat disciplinar cu observație pe motiv că

ar fi încălcat ținuta militară stabilită de Armata Națională pentru apelul de dimineață la

15 iulie 2019.

Ulterior, la 19 iulie 2019, neplanificat și fără a respecta procedura prevăzută de

actele normative, a fost supus atestării, iar în rezultat i s-a comunicat că nu corespunde

funcției deținute și prin ordinul Marelui Stat Major al AN nr. 142 din 26 iulie 2019,

emis în temeiul ordinului Ministerului Apărării nr.0107 din 23 iulie 2019, a fost

retrogradat în funcție prin numirea acestuia în funcția de Locțiitor Comandant Brigada 3

Infanterie Motorizată fiind, astfel, intimidat, inclusiv prin acțiunile de schimbare a

locului de muncă, fără acordul său, precum și prin diferite replici verbale.

A susținut reclamantul că, fiind descurajat, la 27 iulie 2019 s-a adresat cu o cerere

de acordare a concediului parțial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani,

ce nu a fost soluționată.

Nefiind de acord cu procedura de atestare și cu numirea sa într-o funcție net

inferioară, fără acordul acestuia și fără temei legal, la 29 iulie 2019, l-a contestat cu o

cerere prealabilă. În cadrul examinării cererii prealabile a solicitat repetat acordarea

concediului anual nefolosit și concediul parțial plătit pentru îngrijirea copilului până la

vârsta de 3 ani, iar la 02 august 2019, în cadrul ședinței de lucru a Ministrului Apărării,

s-a decis de a anula ordinul Marelui Stat Major al AN nr. 142 din 26 iulie 2019, de a

acorda concediul anual nefolosit, cu acordarea ulterioară a concediului parțial plătit

pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani și s-a dispus retragerea cererii din 29

iulie 2019.

A menționat reclamantul că deși la 02 august 2019 Ministrul Apărării a aprobat să-

i fie acordat concediul anual nefolosit, cu acordarea ulterioară a concediului parțial

plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani, prin ordinul Ministerului

Apărării nr.120 din 14 august 2019 și ordinul șefului Marelui Stat Major al Armatei

Naționale 158 din 17 august 2019, a fost trecut la dispoziția comandantului în temeiul

pct.67 lit.k) al Regulamentului cu privire la modul de îndeplinire a serviciului militar în

Forțele Armate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.941/2006, iar despre faptul că a

fost trecut la dispoziția Ministrului i s-a comunicat verbal, doar că i s-a cerut să

contrasemneze ordinul, iar la cerința acestuia să-i fie eliberată o copie i s-a refuzat și

explicații nu a primit.

A indicat reclamantul că, nefiind de acord cu ordinele prin care a fost trecut la

dispoziția Ministrului, s-a adresat verbal la conducere, însă nu a primit nici o explicație

și a fost informat că a fost emis ordinul cu privire la acordarea concediului anual

nefolosit, deși la această etapă nu s-a depus nici un raport în acest sens, unde s-a aflat în

perioada 21 august 2019 -10 octombrie 2019.

La revenirea din concediul anual, nu s-a acordat concediului parțial plătit pentru

îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani, însă intimidările au continuat și în privința sa

au fost inițiate în jur de 5 anchete de serviciu, despre care afla tangențial de la colegi, i

se solicita să depună mai multe explicații pe diferite situații, despre soarta cărora nu

cunoaște până în prezent iar mai târziu, din numele conducerii, i s-a transmis verbal că

trebuie să plece în concediul pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani și că

2

trebuie să depună o cerere în acest sens, deși anterior a mai solicitat de două ori

acordarea acestui concediu și Ministrul Apărării a dispus acordarea acestuia.

A relatat reclamantul că la 04 februarie 2019, când expira termenul de 4 luni de

aflare la dispoziție, pentru a nu-l repune în funcția anterior deținută de șef J1 Direcție

personal și Mobilizare Marele Stat Major al AN, deși nu mai dorea să plece în concediu

pentru îngrijirea copilului deoarece îi mai rămâneau 8 zile până la împlinirea vârstei de

3 ani a copilului, conducerea l-a obligat să depună un raport de plecare în concediul

pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani, pentru 8 zile, de la 04 februarie 2020

până la 12 februarie 2020.

La revenirea din concediul pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani, acesta

nu a fost, însă, restabilit, dimpotrivă, prin ordinul Ministerului Apărării nr.018 ef. din 13

februarie 2020 și ordinul șefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale nr.30 din 14

februarie 2020, din nou a fost trecut la dispoziția comandantului în temeiul pct.67 lit.k)

ale Regulamentului cu privire la modul de îndeplinire a serviciului militar în Forțele

Armate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.941/2006.

Conform pct.68 al Regulamentului dat, în termenul aflării la dispoziție nu se

include perioada aflării militarului în concediu sau perioada aflării la tratament.

Perioada 21 august 2019 -10 octombrie 2019 de aflare în concediul anual și perioada 04

februarie 2019 – 12 februarie 2020, de aflare în concediul pentru îngrijirea copilului, se

exclud din termenul de 4 luni de aflarea la dispoziția Ministrului, iar la data 14 februarie

2019, când a fost trecut din nou la dispoziția Ministrului, acesta se afla în ultima zi de

aflare la dispoziția acestuia, astfel încât, pe de o parte, se constată că a fost trecut la

dispoziția Ministrului, deși se afla deja la dispoziția sa, iar pe de altă parte se constată că

a fost trecut la dispoziția Ministrului cu încălcarea prevederilor pct. 67 lit. k) ale

Regulamentului nominalizat, ce statuează că aflarea în această ipostază nu poate depăși

termenul de 4 luni.

A mai invocat reclamantul prevederile pct.67 lit. k) ale Regulamentului aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.941/2006 sunt contrare art.23 alin.(2) din Constituție, ce

stabilește obligația statului de a asigura dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și

îndatoririle sale. În acest sens, norma constituțională stabilește că statul publică și face

accesibile toate legile și alte acte normative. În hotărârea nr. 26 din 23 noiembrie 2010,

Curtea a reținut că pentru a corespunde celor trei criterii de calitate - accesibilitate,

previzibilitate și claritate - norma de drept trebuie să fie formulată cu suficientă precizie,

astfel încât să permită persoanei să decidă asupra conduitei sale și să prevadă, în mod

rezonabil, în funcție de circumstanțele cauzei, consecințele acestei conduite. În caz

contrar, cu toate că legea conține o normă de drept care aparent descrie conduita

persoanei în situația dată, persoana poate pretinde că nu-și cunoaște drepturile și

obligațiile, într-o astfel de interpretare, norma ce nu corespunde criteriilor clarității este

contrară art. 23 din Constituție [...].

Având în vedere faptul că pct.67 lit.k) al Regulamentului, aprobat prin Hotărârea

Guvernului nr.941/2006, nu stabilește care sunt circumstanțele care generează dreptul

comandantului de a trece la dispoziția sa un oarecare angajat, face ca această normă să

nu corespundă cerințelor de calitate ale Legii, iar în consecință aplicarea acesteia

reprezintă o ingerință la drepturile angajatului.

3

A menționat reclamantul că din alt punct de vedere, pct.67 lit.k) al Regulamentului

indicat tolerează munca forțată sau obligatorie, deși art. 4 din Constituția Republicii

Moldova prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile omului se

interpretează și se aplică în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului,

cu pactele și cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. Dacă există

neconcordanțe intre pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului

la care Republica Moldova este parte și legile ei interne, prioritate au reglementările

internaționale. Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr.29 privind munca

forțată sau obligatorie, întocmită la Geneva la 28 iunie 1930, ratificată prin hotărârea

Parlamentului nr. 610 - XIV din 01 octombrie 1999 și Convenția Organizației

Internaționale a Muncii nr. 105 asupra abolirii muncii forțate adoptată la Geneva la 25

iunie 1957, ratificată prin hotărârea Parlamentului nr. 707 - XII din 10 septembrie 1991,

urmărește desființarea folosirii muncii forțate sau obligatorii, sub toate formele ei.

„Munca forțată sau obligatorie” reprezintă orice muncă sau serviciu pretins unui individ

sub amenințarea unei pedepse oarecare și pentru care numitul individ nu s-a oferit de

bună voie.

Astfel, a relatat că, la aplicarea prevederilor pct.67 lit.k) al Regulamentului aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.941/2006, militarii prin contract sunt eliberați din funcțiile

deținute și trecuți la dispoziția comandantului (șefului), care decide la discreția sa ce va

face cu angajatul mai departe, această situație cade sub incidența muncii forțate,

deoarece pe toată durata cât angajatul este trecut la dispoziția comandantului, acesta nu

se conduce de clauzele contractuale de muncă și ale fișei – satului, ci de indicațiile

comandantului ce nu pot fi puse în discuție.

A considerat reclamantul că în contextul în care angajatorul, arbitrar, schimbă

atribuțiile salariatului, la discreția sa, acțiunile acestuia cad sub incidența muncii forțate

prin aceea că lipsește acordul angajatului la un nou loc de muncă și la atribuții noi,

altele decât la care s-a angajat.

La fel, deși conform pct.67 lit.k) al Regulamentului nominalizat relațiile de muncă

nu se întrerup, totuși angajatul este eliberat de la locul de muncă, adică este eliberat din

funcția/postul deținut, din ce considerente sunt aplicabile prevederile Convenției cu

privire la încetarea raporturilor de muncă din inițiativa patronului nr.158 din 22 iunie

1982, ratificată prin Hotărârea Parlamentului nr.994 din 15 octombrie 1996 (în vigoare

din 21 noiembrie 1996), ce statuează că raporturile de muncă ale unui lucrător nu vor

înceta decât daca există un motiv valabil pentru o asemenea încetare legat de capacitatea

sau conduita lucrătorului sau bazat pe cerințele operaționale ale întreprinderii, instituției

sau serviciului. Astfel, orice eliberare de la locul de muncă nu poate fi arbitrară, ci

urmează a fi motivată. Totodată, Constituția Republicii Moldova prin art. 16 alin. (2)

prevede că toți cetățenii Republicii Moldova sunt egali în fața legii și a autorităților

publice, fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie,

apartenență politică, avere sau de origine socială, iar art. 43 alin. (1) dispune că orice

persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiții echitabile și

satisfăcătoare de muncă, precum și la protecția împotriva șomajului.

Cu referire la prevederile art.1 alin.(1), art. 2, art. 3, art. 7 alin. (1), alin. (2) lit. f)

ale Legii cu privire la asigurarea egalității, art.1, art.8 alin.(1), art.9 Codul muncii și

4

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,

reclamantul a invocat că acțiunile descrise ale superiorilor constituie o discriminare

manifestată prin hârțuire la locul de muncă, deoarece a fost supus unui comportament

nedorit, manifestat prin solicitări insistente din partea conducerii ca acesta să

demisioneze, insistențele și acțiunile de sancționare disciplinară, evaluarea profesională,

retrogradarea în funcție inferioară fără acordul salariatului, luarea la dispoziția

Ministrului fără nici un motiv, neacordarea concediului anual și cel de îngrijire a

copilului atunci când a fost solicitat, având caracter de intimidare și au condus la crearea

unui mediu ostil față de reclamant în scopul comportamentului de a-l determina să

demisioneze din funcția deținută.

A susținut reclamantul că acțiunile descrise nu au fost justificate, având în vedere

că comisiile de profil au anulat, extrajudiciar, practic toate actele emise în privința sa,

iar reieșind din cauze similare, Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și

asigurarea egalității a statuat că oricare nu ar fi fost divergențele în opinii dintre

angajator și salariat, indiferent de conținutul și forma acestora, hârțuirea salariatului nu

poate fi justificată rezonabil, iar atunci când angajatorul are temeiuri de a crede că un

salariat a întreprins acțiuni care încalcă legislația, ordinea interioară, regulamentul de

funcționare a instituției, el are la dispoziție o varietate de acte normative și proceduri

legale ce-i permit sancționarea disciplinară și concedierea legală a unui astfel de salariat

și să convingă instanța judecătorească în legalitatea acțiunile sale. Recurgerea la

hârțuirea salariatului nu poate fi considerată legală în lumina art. 7 alin. (2) lit. f) din

Legea cu privire la asigurarea egalității.

În asemenea circumstanțe, a solicitat constatarea faptului că a fost supus

discriminării manifestate prin hârțuire la locul de muncă, anularea ordinului

Ministerului Apărării nr.018 ef. din 13 februarie 2020, a ordinului șefului Marelui Stat

Major al Armatei Naționale nr.30 din 14 februarie 2020, prin care a fost trecut la

dispoziția comandantului, obligarea restabilirii în funcția anterior deținută de șef J1 5

Direcție personal și Mobilizare Marele Stat Major al Armatei Naționale și compensarea

cheltuielilor de judecată.

La 13 martie 2020 Veaceslav Donica a adresat instanței o cerere privind admiterea

unei pretenții suplimentare privind anularea refuzului Ministerului Apărării nr.11/318

din 03 martie 2020, emis la soluționarea cererii prealabile din 20 februarie 2020.

La 23 iunie 2020, Veaceslav Donica a depus în instanță o cerere privind admiterea

și pretenției suplimentare privind anularea ordinului Marelui Stat Major al Armatei

Naționale nr.45 din 26 mai 2020, prin care a fost sancționat disciplinar cu „observație”

pentru neexecutarea calitativă a îndrumarului metodic „Bazele de întrebuințare în luptă

a observatorilor înarmați de artilerie”, pe care l-a contestat cu o cerere prealabilă,

solicitând anularea ordinului ca fiind neîntemeiat și ilegal și să-i fie predispuse copiile

unor înscrisuri.

Prin răspunsul Direcției juridice a Marelui Stat Major al AN din 10 iunie 2020 a

fost informat că nu au fost depistate temeiuri de anulare a ordinului contestat, iar

referitor la suspendarea efectelor ordinului au evitat să se expună, așa cum nu s-au

expus nici asupra argumentelor invocate în cererea prealabilă. Din actele solicitate a

primit doar un extras al ordinului contestat și alte 3 înscrisuri, pe care nu le-a solicitat.

5

A considerat reclamantul că ordinul nr.45 din 26 mai 2020 nu corespunde

cerințelor de structură și conținut, contrar prevederilor art.120 al Codului administrativ

și art.210 alin.(1) Codul muncii, conform cărora actul contestat este lipsit de motivarea

deciziei luate, nu sunt indicate temeiurile de drept și de fapt, inclusiv de indicarea

actelor normative pentru a căror punere în aplicare se emite actul administrativ, precum

și informația cu privire la exercitarea căilor și termenului de atac, astfel încât nu este

clar ce a încălcat în procesul de elaborare a proiectului îndrumarului metodic „Bazele de

întrebuințare în luptă a observatorilor înarmați de artilerie”.

A menționat reclamantul că la 25 februarie 2020 a fost emisă dispoziția șefului

Marelui Stat Major a Armatei Naționale nr.30 cu privire la elaborarea îndrumarului

metod „Bazele de întrebuințare în luptă a observatorilor înaintați de artilerie”, prin care,

în comun cu J3 Direcția operații și J7 Direcția instruire întrunită și doctrine, le-a fost

stabilită misiunea de a elabora instrucțiunea respectivă, cu prezentarea spre aprobare

până la 25 martie 2020. Scopul acestui îndrumar a fost stabilirea cerințelor standarde de

bază de activitate a observatorilor înaintați de artilerie în sprijinul comandanților

unităților de manevră și, respectiv, care vine întru realizarea obiectivului L4101

„Forward Observer” din cadrul Procesului de Planificare, și Revizuire al Parteneriatului

(PARP), în vederea asigurării interoperabilității cu partenerii de dezvoltare în cadrul

îndeplinirii procesului de instruire și misiunilor comune.

La 27 februarie 2020 reclamantul a elaborat Planul de elaborare a îndrumarului

metodic „Bazele de întrebuințare în luptă a observatorilor înaintați de artilerie”, ce a fost

aprobat de către colonel Octavian Varzari, locțiitorul șefului Marelui Stat Major al

Armatei Naționale (operații și instruire), fiind desemnat responsabil de monitorizarea

procesului respectiv. În procesul de elaborare s-a constatat că la momentul actual în

cadrul Armatei Naționale nu există un concept sau doctrină de implementare a activității

observatorilor înaintați de artilerie, care să stabilească rolul și misiunea observatorilor

înaintați în cadrul dispozitivului de luptă, nu există un concept ce definește care sunt

componentele acestor subunități și, respectiv, care sunt tehnica și mijloacele din dotarea

acestora, iar lipsa acestui concept sau doctrină a îngreunat în totalitate procesul de

elaborare a îndrumarului, deoarece nu este clar conceptual care este rolul și legalitatea

activității observatorilor înaintați în procesul de sprijin prin foc de artilerie. Totodată,

lipsa acestui cadru normativ va duce la acțiuni ilegale sau riscul apariții unor incidente

în timpul îndeplinirii misiunilor de luptă.

A susținut reclamantul că în cadrul procesului de elaborare a sesizat și solicitat de

nenumărate ori implicarea J3 Direcției operați în vederea lichidării acestui deziderat.

Conform punctului 2 din Planul de elaborare a îndrumarului, a fost stabilirea

acțiunea de elaborare a liniilor directorii, cerințele, componentele și finalitățile

subunităților de observatori înaintați. Responsabil de acesta a fost desemnat colonel

Andrei Șevcenco, șef secție artilerie J3 Direcția operații în comun cu un grup de

specialiști din cadrul direcțiilor J3 și J7. Din motive necunoscute, sau cel puțin

neafișate, la solicitare, această acțiune nu a fost realizată, dar mai concret neglijată și

blocată, inclusiv la 31 aprilie 2020, prin scrisoarea nr.444 a solicitat repetat întrunirea

grupului de lucru a specialiștilor de profil și stabilirea liniilor directorii, cerințele,

6

componentele și finalitățile îndrumarului, care a rămas fără reacție din partea

colonelului Andrei Șevcenco.

În pofida acestor inacțiuni sau sabotării din partea colonelului Andrei Șevcenco, a

elaborat un proiect de îndrumar având la bază principiile stabilite în Standardul NATO

AArtyP-5 - ,,NATO FIRE SUPPORT DOCTRINE, 2015”, în corelare cu reglementările

naționale existente actual în Armata Națională. Luând în considerație că acest îndrumar

a fost stabilit în PARP și implementarea acestuia trebuie să fie direct la realizarea

interoperabilității cu partenerii de dezvoltare a luat ca bază standardele NATO, SUA și

ale României la acest capitol, pe care le-a tradus și ajustat în limita cunoștințelor și

înțelegerii acestui domeniu. O altă acțiune importantă (p.4) din cadrul Planului de

elaborare a fost aprobarea conținutului proiectului în cadrul grupului de lucru, la care

responsabil a fost, de asemenea, desemnat colonel Andrei Șevcenco. Acest grup nu a

fost întrunit nici o dată, i-a fost refuzat de către colonelul Andrei Șevcenco, fiind

motivat prin faptul că Republica Moldova se află în state de urgență și, respectiv,

prioritățile Armatei Naționale sunt îndreptate spre alte misiuni mai importante.

A indicat reclamantul că la 11 martie 2020, prin scrisoarea nr.32/219, semnată de

șeful J3 Direcției operații și în temeiul prevederilor ordinului Ministrului Apărării

nr.50/2005 cu privire la aprobarea Regulamentului cu privire la activitatea de elaborare

a proiectelor de acte legislative, de acte normative și de tratate internaționale în cadrul

Ministerului Apărării și Armatei Naționale, proiectul îndrumarului a fost remis spre

avizare și prezentarea propuneri în adresa subunităților de profil din cadrul Marelui Stat

Major și Academia Militară a Forțelor Armate.

În rezultat, au parvenit răspunsuri cu obiecții și propuneri din partea

subdiviziunilor J1, J4, J5 J6 și J7, ce au fost sistematizate în tabelul concordanțelor și,

respectiv, luate în considerație la definitivarea proiectului.

A invocat reclamantul că la acel moment (11 martie 2020), J3 Direcția operații și

în special secția artilerie a fost de acord cu conținutul proiectului, fapt confirmat prin

semnarea de către șeful J3 a scrisorii nr.32/219.

Ulterior, până la 24 martie 2020, în rezultatul sistematizării propunerilor parvenite

și definitivării proiectului, a elaborat Directiva șefului Marelui Stat Major al Armatei

Naționale, cu privire la aprobarea și punerea în aplicare a îndrumarului metodic, care a

fost prezentată spre avizare colonelului Octavian Varzari, colonel Ion Mastac (șef J3),

colonel Gheorghe Sălnic (șef J7) și colonel de justiție Viorel Remeșovschi (șef Direcția

juridică).

În rezultat, toți au refuzat să contrasemneze proiectul directivei, cu excepția

colonelului Gheorghe Sîlnic, fără a motiva cauzele. Inclusiv au refuzat să se expună în

scris despre obiecțiile pe proiectul directivei.

A susținut reclamantul că în pofida acestor sabotări din partea persoanelor vizate,

la 24 martie 2020, a înaintat un raport în adresa șefului Marelui Stat Major al Armatei

Naționale, prin care a prezentat proiectul îndrumarului metodic elaborat și, reieșind din

faptul că persoanele vizate au refuzat să-i contrasemneze proiectul, a solicitat

prelungirea termenului de elaborare și atragerea specialiștilor de profil în vederea

definitivării proiectului, iar în rezultat a fost prelungit termenul de prezentare spre

aprobare, însă nu a fost stabilită nici o indicație despre atragerea specialiștilor la

7

definitivare. Mai mult decât atât, de către șeful Marelui Stat Major al Armatei Naționale

a fost stabilit doar monitorizarea în continuare de către J3 și J7 a procesului de

elaborare, fapt ce a încurajat în continuare acțiunile acestora de a refuza suport la

definitivarea proiectului.

Totodată, la elaborarea acestui îndrumar a fost necesară implicarea nemijlocită a

specialistelor din domeniul artilerie, operații și instruire cu o experiență și pregătire

profesională în domeniu. În ultimii 5 ani, din cadrul Armatei Naționale au fost detașați

militari la diferite cursuri de perfecționare în domeniul vizat peste hotare, au fost

organizate cursuri în cadrul Armatei Naționale cu experți NATO, dar care nici unul din

aceștia nu au fost atrași de către J3 Direcția operații la expertiza și îmbogățirea

proiectului. În plus, din fișă se constată că acesta nu a deținut pregătirea profesională și

calificarea necesară de a elabora un astfel îndrumar metodic în acest domeniu, nu a

deținut nici o zi în Armata Națională funcție cu specialitatea de evidență militară (09 -

artilerie), fapt ce a creat incertitudine și incomodități la realizarea misiunii, iar marea

majoritate a pregătirii și carierii militare a fost în domeniul resurselor umane.

A relatat reclamantul că conform fișei funcției de șef J1 Direcției personal și

mobilizare, deținute până la momentul trecerii la dispoziția Ministrului Apărării, nu a

deținut o astfel de atribuție și responsabilitate în domeniul de artilerie. Prin urmare, în

sarcina sa a fost pusă elaborarea acestui îndrumar, fără a implica și alte servicii de

resort, pentru a-l pune în dificultate, ca ulterior să fie sancționat disciplinar. Pârâtul nu a

identificat nici o normă materială în temeiul căreia a fost sancționat, au fost invocate

doar afirmații precum că îndrumarul nu corespunde necesităților Armatei Naționale,

fără a indica în mod expres care sunt acele necesități și că acestea au fost trasate ca

reper în proces de elaborare, motiv pentru care a susținut că sancțiunea disciplinară a

fost aplicată contrar prevederilor art.65 al Regulamentului disciplinei militare, aprobat

prin Legea nr.52/2007, deoarece nu s-a ținut cont de existenta/inexistenta vinovăției, de

circumstanțele în care a fost comisă abaterea imputată.

A susținut că este notoriu că procesul de elaborarea a unui act normativ este destul

de complex și nu poate fi pus în seama unei singure persoane și încă care nu este

specialist în domeniu. Astfel, având în vedere faptul că există suspiciuni serioase și

rezonabile privind legalitatea actului administrativ individual, deoarece acesta a fost

emis fără a se invoca temeiurile de drept și de fapt, cu scopul de a-l hărțui și de a-l priva

de stimulările salariate lunare și, deoarece nu a fost examinată cererea prealabilă în

partea suspendării, în temeiul art.214 Cod administrativ, ordinul nr.45 din 26 mai 2020

a șefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale cu privire la aplicarea sancțiunii

disciplinare ,,observație”, urmează a fi suspendat.

A solicitat reclamantul suplimentar instanței de judecată anularea ordinului nr.45

din 26 mai 2020 a șefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale cu privire la

aplicarea sancțiunii disciplinare ,,observație”.

La 18 august 2020, reclamantul a depus o nouă cerere suplimentară, solicitînd

anularea refuzului Direcției juridice a Marelui Stat Major al Armatei Naționale al

Ministerului Apărării cu nr.43/48 din 23 iulie 2020 privind admiterea cererii prealabile

înregistrată la 14 iulie 2020 și ordinului Ministerului Apărării nr. 1- 017 din 17 iunie

8

2020, prin care a fost numit la funcția de ofițer principal al Direcției planificare resurse

financiare și tehnico-materiale a Ministerului Apărării.

În motivarea cererii de completare a obiectului acțiunii reclamantul a indicat că

prin ordinul Ministerului Apărării nr.120 din 14 august 2019 și ordinul șefului Marelui

Stat Major al Armatei Naționale nr.158 din 17 august 2019 a fost trecut la dispoziția

comandantului în temeiul pct.67 lit.k) al Regulamentului cu privire la modul de

îndeplinire a serviciului militar în Forțele Armate, aprobat prin hotărârea Guvernului

nr.941/2006, fapt ce presupune că a fost eliberat din funcția deținută și trecut la

dispoziția comandantului.

A menționat reclamantul că la 18 decembrie 2019, la expirarea calendaristică a

celor 4 luni de aflare la dispoziția comandantului, s-a adresat cu o cerere să fie acceptat

la o funcție inferioară de șef adjunct J1 Direcția personal mobilizare a Mereului Stat

Major al Armatei Naționale, care la 17 decembrie 2019 a devenit vacantă, solicitare ce

nu a fost admisă și nici nu i-au fost comunicate motivele.

La 21 ianuarie 2020 s-a adresat cu o altă cerere, prin care a solicitat să fie numit la

funcția de șef adjunct al Agenției Asigurare Resurse și Administrare Patrimoniu a

Ministerului Apărării, ce a rămas fără examinare.

Prin ordinul Ministerului Apărării nr.018 ef. din 13 februarie 2020 și ordinul

șefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale nr.30 din 14 februarie 2020, din nou a

fost trecut la dispoziția comandantului în temeiul pct.67 lit.k) al Regulamentului cu

privire la modul de îndeplinire a serviciului militar în Forțele Armate, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr.941/2006, iar în luna iunie 2020 a fost chemat de către

conducere și i s-a comunicat că-i expiră contractul de muncă și că dacă nu acceptă una

din funcțiile inferioare propuse, acesta nu va fi prelungit.

A susținut reclamantul că, neavând altă soluție, prin acordul prealabil al

conducerii, a acceptat să fie numit la funcția de ofițer principal al Direcției planificare

resurse financiare și tehnico-materiale a Ministerului Apărării cu condiția menținerii

salariului deținut anterior, iar pentru a i se menține salariul i s-a sugerat să indice în

raportul de acceptare a funcției solicitarea de a fi detașat ca observator militar în

Misiunea de menținerea păcii din stânga Nistrului.

A indicat reclamantul că prin ordinul nr.1-017 din 17 iunie 2020 a fost numit în

funcția ce ofițer principal al Direcției planificare resurse financiare și tehnico-materiale

a Ministerului Apărării, fără a ține cont de înțelegerea prealabilă și cerința indicată în

raportul de acceptarea a funcției de a i se menține salariul, considerând că a fost dus în

eroare cu privire la menținerea salariului, din care considerente, la 18 iunie 2020 a

depus o cerere privind anularea ordinului, iar prin răspunsul Direcției juridice a Marelui

Stat Major al Armatei Naționale al Ministerului Apărării cu nr.43/48 din 23 iulie 2020

cererea prealabilă a fost respinsă.

A considerat reclamantul că acest tertip la care a recurs angajatorul este ilegal din

care considerente ordinul nr.1-017 din 17 iunie 2020, ținând cont de prevederile art.68,

art.48 alin.(1), art.49 alin.(1), art.142 Codul muncii, art.312 Cod civil, urmează a fi

anulat.

A susținut reclamantul că a convenit cu conducerea că dacă va accepta una din

funcțiile propuse va fi menținut salariul primit anterior, iar acceptul de a fi numit în

9

această funcție a fost manifestat doar cu condiția menținerii salariului, fapt ce a fost

reflectat și în raportul de acceptarea a funcției din 12 iunie 2020, însă angajatorul, fiind

de rea-credință, a dat curs acceptului de a fi numit la funcția de ofițer principal al

Direcției planificare resurse financiare și tehnico-materiale a Ministerului Apărării, dar

nu a menținut salariul anterior deținut, micșorându-l cu 24 de clase de salarizare.

Fiind contestat printr-o cerere prealabilă, prin răspunsul Direcției juridice a

Marelui Stat Major al Armatei Naționale al Ministerului Apărării cu nr.43/48 din 23

iulie 2020, ordinul MA nr.1-017 din 17.06.2020 a fost menținut, iar referitor la salariu s-

a comunicat că drepturile salariale nu pot fi obiectul negocierilor, astfel încât, contrar

voinței, a fost numit într-o funcție prin care i s-a micșorat salariul cu 24 de clase de

salarizare, deși reiese că angajatorul trebuia să dea curs cererii de acceptare de a fi numit

la funcția de ofițer principal al Direcției planificare resurse financiare și tehnico-

materiale a Ministerului Apărării, numai dacă accepta toate condițiile acestuia, fără a

satisface în parte consimțământul acestuia, care nu este valabil decât dacă erau acceptate

toate condițiile negociate sau cel puțin indicate în cerere/raport.

A menționat reclamantul că a fost eliberat din funcția de șef J1 Direcție personal și

Mobilizare Marele Stat Major al Armatei Naționale, iar odată ce motivele de eliberare

nu s-au confirmat și angajatorul nu a avut funcții vacante echivalente, dar a propus

funcții inferioare, cu un salariu de 24 de clase de salarizare mai mic și a comunicat că va

menține salariul, un astfel de ordin este ilegal, deoarece a fost emis contrar art.68

alin.(1) Codul muncii, prin vicierea consimțământului.

În asemenea circumstanțe, a solicitat reclamantul: constatarea faptului că a fost

supus discriminării manifestate prin hârțuire la locul de muncă;

- anularea ordinului Ministerului Apărării nr.018 ef. din 13 februarie 2020;

- anularea ordinului șefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale nr.30 din 14

februarie 2020, prin care a fost trecut la dispoziția comandantului;

- anularea refuzului Ministerului Apărării nr.11/318 din 03 martie 2020 privind

admiterea cererii prealabile din 20 februarie 2020;

- anularea ordinului Ministerului Apărării nr.1-017 din 17 iunie 2020, prin care a

fost numit în funcția de ofițer principal al Direcției planificare resurse financiare și

tehnico-materiale a Ministerului Apărării;

- anularea răspunsului Direcției juridice a Marelui Stat Major al Armatei Naționale

al Ministerului Apărării cu nr.43/48 din 23 iulie 2020 privind respingerea cererii

prealabile din 18 iunie 2020;

- restabilirea în funcția anterior deținută de șef J1 Direcție personal și Mobilizare

Marele Stat Major al AN;

- anularea ordinului nr.45 din 26 mai 2020 a șefului Marelui Stat Major al Armatei

Naționale prin care a fost sancționat disciplinar cu ,,observație”;

- restituirea cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 21 octombrie 2021 în

proces a fost atrasă persoana terțe Vitalie Tafune (f.d.195-196 vol.I).

Prin hotărârea din 19 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

acțiunea depusă de Donica Veaceslav a fost admisă parțial. A fost anulat ordinul

Ministrului Apărării nr. 018 ef din 13 februarie 2020 referitor la efectiv și ordinul

10

șefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale nr. 30 din 14 februarie 2020, cu

restabilirea lui Veaceslav Donica în funcția de șef J1 Direcție personal și mobilizare a

Marelui Stat Major al Armatei Naționale. A fost anulat ordinul Marelui Stat Major al

Armatei Naționale nr. 45 din 26 mai 2020 cu privire la neexecutarea calitativă a

îndrumarului metodic „Bazele de întrebuințare în luptă a observatorilor înaintați de

artilerie” și sancționarea persoanelor vinovate. A fost încasat din contul Ministerului

Apărării în beneficiul lui Veaceslav Donica cheltuielile de judecată în sumă de 7000 de

lei, în rest acțiunea a fost respinsă.

La 19 noiembrie 2021 Veaceslav Donica și Ministerul Apărării au recepționat

copia dispozitivului hotărîrii și la 06 decembrie 2021 și respectiv 25 noiembrie 2021

aceștia au depus cerere de apel nemotivată (f.d. 48, 49, 51, 52-53).

La 08 aprilie 2022, prin intermediul adresei electronice, Veaceslav Donica și

Ministerul Apărării au recepționat hotărârea motivată a primei instanțe, iar la 01 aprilie

2022 Ministerul Apărării și la 02 mai 2022, prin intermediul poștei electronice Veceslav

Donica, reprezentat de avocatul Eugeniu Musteață au depus motivarea apelului (f.d.85-

96, 106-110, vol. II).

Astfel, instanța de apel întemeiat a considerat ca fiind depuse în termen apelurile

Ministerului Apărării și a lui Veaceslav Donica, reprezentat de avocatul Eugeniu

Musteață împotriva hotărârii din 19 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Rîșcani.

Prin decizia din 13 iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost casată hotărârea din

19 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani în partea pretențiilor admise cu

privire la anularea ordinului Ministrului Apărării nr. 018 ef din 13 februarie 2020

referitor la efectiv, ordinului șefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale nr. 30 din

14 februarie 2020, restabilirea lui Veaceslav Donica în funcția de șef J1 Direcție

personal și mobilizare a Marelui Stat Major al Armatei Naționale și încasarea

cheltuielilor pentru acordarea asistenței juridice în prima instanță, și în această parte se

emite o decizie nouă cu privire la respingerea pretențiilor cu privire la anularea

ordinului Ministrului Apărării nr. 018 ef din 13 februarie 2020 referitor la efectiv,

ordinului șefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale nr. 30 din 14 februarie 2020,

restabilirea lui Veaceslav Donica în funcția de șef J1 Direcție personal și mobilizare a

Marelui Stat Major al Armatei Naționale, ca neîntemeiate.

A fost admisă parțial pretenția cu privire la încasarea cheltuielilor pentru acordarea

asistenței juridice în prima instanță în mărime de 7 000 de lei și au fost încasate de la

Ministerul Apărării în beneficiul lui Veaceslav Donica cheltuielile pentru acordarea

asistenței juridice în prima instanță în mărime de 2 000 de lei. A fost admisă parțial

pretenția cu privire la încasarea cheltuielilor pentru acordarea asistenței juridice în

instanța de apel în mărime de 5 750 de lei și au fost încasate de la Ministerul Apărării în

beneficiul lui Veaceslav Donica cheltuielile pentru acordarea asistenței juridice în

instanța de apel în mărime de 2 000 de lei. În rest, hotărârea din 19 noiembrie 2021 a

Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani a fost menținută.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a aplicat prevederile art. 3, 5, 10 alin. (1),

17, 20, 189 alin. (1), 208 alin. (1) și alin. (3), 209 alin. (1) din Codul administrativ, art.

2, 32 alin. (4) lit. j) și k) din Legea cu privire la statutul militarilor nr. 162 din 22 iulie

11

2005, pct. 67 lit. j) și k) din Regulamentul cu privire la modul de îndeplinire a

serviciului militar în Forțele Armate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 941 din 17

august 2006 și a atestat că prin ordinul nr. 0120 din 14 august 2019 s-a dispus

menținerea colonelului Veaceslav Donica în subordinea șefului Marelui Stat Major al

Armatei Naționale, până la momentul luării deciziei referitor la statutul acestuia, prin

ordinul Marelui Stat Major al Armatei Naționale nr. 158 din 17 august 2019 Veaceslav

Donica, șef J1 Direcție personal și mobilizare a Marelui Stat Major al Armatei

Naționale, conform pct.67 lit.k) al Regulamentului cu privire la modul de îndeplinire a

serviciului militar în Forțele Armate, s-a considerat trecut la dispoziția Ministrului

Apărării al Republicii Moldova, în perioada 21 august 2019-10 octombrie 2019

reclamantul s-a aflat în concediu de odihnă anual, iar în perioada 04–12 februarie 2020

acesta s-a aflat în concediu pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani.

În acest context, instanța de apel a atestat că sunt neîntemeiate constatările primei

instanțe și argumentele reclamantului/apelant referitoare la faptul că la emiterea

ordinelor contestate, specificate supra, termen de 4 luni stabilit de normele invocate, era

expirat, fapt ce a și determinat admiterea pretențiilor aferente, deoarece prin ordinul

Ministerului Apărării nr. 013 din 03 februarie 2020 referitor la efectiv, reclamantul a

fost considerat trecut la dispoziția Ministrului Apărării în baza pct. 67 lit. j) al 21

Regulamentului sus-menționate pe motivul aflării în concediu de îngrijire a copilului, în

baza raportului reclamantului.

Astfel, instanța de apel a atestat că în cazul dat, la data emiterii ordinelor

contestate, reclamantul era trecut la dispoziția Ministrului Apărării pentru un alt temei

decât cele pentru care a fost menținut în subordinea șefului Marelui Stat Major al

Armatei Naționale prin ordinele contestate, la baza acestora din urmă fiind puse

prevederile pct. 67 lit. k) al Regulamentului sus-menționat, în raport cu temeiul

normativ în baza căruia acesta se afla la dispoziția Ministrului Apărării la data emiterii

acestor ordine – pct. 67 lit. j) al aceluiași Regulament. Or, schimbarea până la data

emiterii ordinelor contestate a temeiului de trecere a reclamantului la dispoziția

Ministrului a încetat efectele ordinului precedent – nr. 0120 din 23 iulie 2019, adoptat

de Ministerul Apărării, și nr. 158 din 17 august 2019, adoptat de Marele Stat Major al

Armatei Naționale, respectiv termenul de 4 luni ce a început a curge în baza acestora a

încetat la data emiterii ordinelor respective, motiv pentru care acest termen nu poate fi

luat în considerație la calcularea termenului de 4 luni stabilit de pct. 67 lit. k) al

Regulamentului indicat supra.

Din aceste considerente, instanța de apel a constatat că la data emiterii ordinelor

contestate, termenul de 4 luni de menținere a reclamantului la dispoziția Ministerului

Apărării nu era expirat, începând să curgă în baza actelor administrative contestate.

Instanța de apel a relevat că în conținutul actelor contestate se specifică expres că

la data adoptării acestora reclamantul se afla la dispoziția Ministrului Apărării în

temeiul pct. 67 lit.j) al Regulamentului vizat, constatare care, în cumul cu cele expuse

supra, denotă netemeinicia argumentului respectiv al reclamantului și concluzia

corespunzătoare a instanței de fond. Or, pct. 67 al Regulamentului cu privire la modul

de îndeplinire a serviciului militar în Forțele Armate nu instituie interdicții referitoare la

schimbarea temeiurilor de drept de trecere a militarului la dispoziția Ministrului

12

Apărării, astfel încât calcularea termenelor stabilite de această normă a perioadei de

aflate a dispoziție a militarului. La fel, instanța de apel a apreciat ca fiind nefondate

argumentele reclamantului și concluziile primei instanțe referitoare la motivarea

insuficientă a actelor administrative specificate supra.

Astfel, în sensul art. 118 alin. (1)-(4) Cod administrativ, motivarea este operațiunea

administrativă prin care se expun considerentele care justifică emiterea unui act

administrativ individual. În motivare se indică temeiurile esențiale de drept și de fapt pe

care le-a luat în considerare autoritatea publică pentru decizia sa. Din motivarea

deciziilor discreționare trebuie să poată fi recunoscute și punctele de vedere din care

autoritatea publică a reieșit la exercitarea dreptului discreționar. Motivarea trebuie să se

refere și la argumentele expuse în cadrul audierii. Motivarea completă a unui act

administrativ individual cuprinde: a) motivarea în drept – temeiul legal pentru emiterea

actului administrativ, inclusiv formele procedurale obligatorii pe care se bazează actul;

b) motivarea în fapt – oportunitatea emiterii actului administrativ, inclusiv modul de

exercitare a dreptului discreționar, dacă este cazul; c) în cazul actelor administrative

defavorabile – o descriere succintă a procedurii administrative care a stat la baza

emiterii actului: investigații, probe, audieri, opinii ale participanților contrare

conținutului final al actului etc. Motivarea completă este obligatorie, este parte

integrantă a actului administrativ individual și condiționează legalitatea acestuia.

Motivarea nu este obligatorie în cazul în care: 22 a) autoritatea publică admite o petiție

în totalitate fără ca prin decizia de soluționare a ei să fie afectate drepturile sau

interesele legitime ale altor persoane; b) acest lucru este prevăzut expres de lege; sau c)

autoritatea publică emite acte administrative individuale de același fel într-un număr

mai mare sau automatizat și, conform circumstanțelor de fapt ale cazului în parte, nu se

cere o motivare.

Din esența normelor de drept enunțate instanța de apel a stabilit că motivarea unui

act administrativ reprezintă unul din elementele esențiale ale fondului acestuia,

motivarea implicând atât motivarea în fapt, cât și motivarea în drept. Totodată, art. 123

alin. (1) lit. b) Cod administrativ prevede că o încălcare a prevederilor de formă și

procedură, care nu duce la nulitatea actului administrativ individual, este neînsemnată

atunci cînd motivarea necesară se recuperează ulterior de către autoritatea publică.

Astfel, completul judiciar al instanței de apel a reținut că în speță reclamantul era la

curent cu acțiunile ce au precedat emiterea ordinelor contestate, astfel încât expunerea

efectuată în acestea a motivelor ce au stat la baza emiterii lor, dar și a normei de drept,

precum și expunerea succintă privind temeiurile modificării temeiului de drept aplicat,

denotă că aceste acte administrative au fost motivate suficient, fiind comprehensibile

pentru reclamant atât temeiurile și motivele ce au stat la baza emiterii acestora, cât și

consecințele lor, iar interpretarea oferită de reclamant este eronată pentru motivele

expuse supra.

Subsecvent, Completul instanței de apel a constatat lipsa în speță a temeiurilor

legale pentru anularea ordinului Ministrului Apărării nr. 018 ef din 13 februarie 2020

referitor la efectiv, a ordinului subsecvent al șefului Marelui Stat Major al Armatei

Naționale nr. 30 din 14 februarie 2020, pretențiile respective fiind, astfel, neîntemeiate

și pasibil de a fi respinse, concluzie ce generează necesitatea casării hotărârii instanței

13

de fond în această parte, cu emiterea unei noi decizii în privința acestor pretenții, prin

care a le respinge ca neîntemeiate.

În consecință, instanța de apel a constatat că și pretenția apelantului/reclamantului

privind restabilirea sa în funcția de restabilire a lui Veaceslav Donica în funcția de șef

J1 Direcție personal și mobilizare a Marelui Stat Major al Armatei Naționale în

condițiile în care din prevederile art. 89 alin. (1) Codul muncii reiese că restabilirea în

funcția deținută anterior poate fi realizată exclusiv în cazul în care eliberarea din funcție

s-a realizat ilicit, astfel încât constatările expuse supra referitoare la legalitatea ordinelor

Ministrului Apărării nr. 018 ef din 13 februarie 2020 și al șefului Marelui Stat Major al

Armatei Naționale nr. 30 din 14 februarie 2020 este, subsecvent și succesiv,

neîntemeiată, urmând a fi respinsă, fapt ce denotă necesitatea casării hotărârii primei

instanțe și în această parte.

În continuare, instanța de apel a constatat că este fondată pretenția reclamantului

privind anularea ordinului șefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale nr.45 din 26

mai 2020, prin care acesta a fost sancționat disciplinar cu ,,observație” din următoarele

motive.

Conform materialelor cauzei, la 25 februarie 2020 șefului Marelui Stat Major al

Armatei Naționale a adopta dispoziția nr. 30, prin care a pus în sarcina lui Veaceslav

Donica elaborarea proiectului îndrumarului metodic „Bazele de întrebuințare în luptă a

observatorilor înaintați de artilerie”, până la data de 25 martie 2020 (f.d.105, dosar

administrativ). Prin dispoziția din 27 martie 2020, termenul de elaborare a

îndrumătorului metodic a fost prelungit până la 15 aprilie 2020 (f.d.106, dosar

administrativ).

La 26 mai 2020 șeful Marelui Stat Major al Armatei Naționale a adoptat ordinul

nr. 45, cu privire a neexecutarea calitativă a Îndrumarului metodic ,,Bazele de

întrebuințare în luptă a observatorilor înaintați de artilerie”, prin care a sancționat

reclamantul cu sancțiunea disciplinară ,,observație”, fiind prelungit planul de elaborare

a îndrumătorului metodic până la 26 iunie 2020 (f.d.107-108, dosar administrativ). Din

conținutul ordinului dat reiese că aplicarea sancțiunii disciplinare sub formă de

„observație” lui Veaceslav Donica s-a bazat pe prevederile art.15 și art. 57 lit.a) ale

Regulamentului disciplinei militare, aprobat prin Legea nr.52/2007.

În corespundere cu art.4 alin.(1) și (2) al Regulamentului disciplinei militare,

aprobat prin Legea nr.52 din 02 martie 2007, îndeplinirea serviciului militar impune

respectarea cu strictețe a disciplinei militare și suportarea rigorilor vieții de militar.

Disciplina militară înseamnă respectarea strictă și exactă de către toți militarii a ordinii

militare și a regulilor de comportare obligatorii prevăzute de legi, de regulamentele

militare, de Codul de conduită profesională a militarilor prin contract, aprobat de către

conducătorul structurii militare, și de alte acte normative ce reglementează îndeplinirea

serviciului militar. Disciplina militară constituie unul din factorii determinanți ai

capacității de luptă a Forțelor Armate și se bazează atât pe acceptarea conștientă a

regulilor de comportare stabilite, cât și pe constrângerea ce se aplică, conform

prevederilor legii, în situația nerespectării acestora.

Conform prevederilor art.15 al aceluiași Regulament, au autoritate disciplinară față

de militarii din subordine în volumul deplin prevăzut de prezentul regulament:

14

conducătorul structurii militare; Șeful Marelui Stat Major al Armatei Naționale -

comandant al Armatei Naționale, comandantul Inspectoratului General de Carabinieri

(cu excepția aplicării sancțiunilor disciplinare ofițerilor cu grade militare superioare,

prevăzute la art.57 lit.d) și e) din prezentul regulament).

În accepțiunea art.57 al Regulamentului indicat, ofițerilor li se pot aplica

următoarele sancțiuni disciplinare: a) observație, mustrare și mustrare aspră; b)

prevenire despre necorespunderea parțială funcției; c) retrogradare în funcție cu o

treaptă; d) retrogradare cu un grad, inclusiv a coloneilor; e) eliberare din serviciul

militar înainte de expirarea contractului.

Conform dispozițiilor art. 65 al Regulamentului indicat supra, orice sancțiune

disciplinară, ca măsură de întărire a disciplinei militare și de educare a militarilor,

trebuie să corespundă gravității încălcării (abaterii) și gradului de vinovăție. La

stabilirea tipului de sancțiune disciplinară și a severității acesteia, se va ține cont de

caracterul încălcării (abaterii), de circumstanțele în care a fost comisă, de consecințele

ei, de comportamentul anterior al persoanei vinovate, precum și de vechimea ei în

serviciu și de cunoștințele pe care le posedă despre ordinea de serviciu.

Articolul 66 al Regulamentului nominalizat statuează că la aplicarea sancțiunii

disciplinare, comandantul (șeful) nu trebuie să admită grabă la stabilirea tipului de

sancțiune și a severității acesteia și nici lezarea demnității subalternului.

În baza art. 67 alin. (1) și (2) al aceluiași Regulament, orice sancțiune disciplinară

trebuie să fie aplicată nu mai târziu de 30 de zile de la data constatării încălcării

(abaterii), fără a lua în calcul timpul aflării militarului în misiune, în concediu, inclusiv

în concediu de studii, ori al participării la o formă de perfecționare profesională peste

hotarele Republicii Moldova. Sancțiunea disciplinară nu poate fi aplicată după expirarea

a 6 luni din ziua comiterii încălcării (abaterii). În termenul indicat nu se include durata

desfășurării procedurii penale.

Din dispozițiile legale citate supra, raportate la normele pertinente ale Codului

administrativ, reiese dreptul de exercitare de către angajator a dreptului discreționar al

autorității publice la aplicarea sancțiunii disciplinare, normele respective statuând că

autoritatea publică este în drept să sancționeze disciplinar militarii, optând pentru una

dintre sancțiunile prevăzute de Lege, în cazul comiterii unei abateri disciplinare, sarcina

instanței rezumându-se la verificarea legalității constatării abaterii disciplinare și

aplicării sancțiunii disciplinare, respectarea drepturilor persoanei sancționate și

respectarea principiilor aferente, inclusiv ale legalității și proporționalității.

Prin prisma art. 118 Cod administrativ, Completul judiciar al instanței de apel a

atestat că în privința ordinului examinat lipsește, în contradictoriu cu situația precedentă

examinată, motivarea referitoare la modul de exercitare a dreptului discreționar,

descrierea succintă a procedurii administrative ce a stat la baza emiterii actului:

investigații, probe, audieri, opinii ale participanților contrare conținutului final al

actului, temeiul legal pentru emiterea actului administrativ, inclusiv formele procedurale

obligatorii pe care se bazează actul.

La fel, contrar prevederile art.94 alin.(1) Cod administrativ, deoarece reclamantului

i se imputa comiterea unui delict disciplinar, reclamantul nu a fost audiat cu privire la

învinuirea înaintată, astfel încât acesta a fost privat de dreptul la apărare în cadrul

15

procedurii disciplinare, argumentul apelanților/pârâților referitor la faptul că

reclamantului i s-a oferit posibilitatea de a prezenta o notă informativă fiind eronat în

contextul în care nu se încadrează în exigențele normei indicate.

Subsecvent, Completul judiciar al instanței de apel a atestat că soluția primei

instanțe în privința pretenției examinate este justă și legală.

Cu referire la pretenția reclamatului privind anularea ordinului Ministrului Apărării

nr.1-017 din 17 iunie 2020, instanța de apel a reiterat că prin acesta Veaceslav Donica a

fost numit în funcția de ofițer principal al Direcției planificare resurse financiare și

tehnico-materiale a Ministerului Apărării (f.d.101 dosar administrativ).

Astfel, Completul judiciar al instanței de apel a atestat că instanța de fond corect a

apreciat pretenția privind anularea ordinului nominalizat ca fiind neîntemeiată și just a

respins-o. În acest context, Completul judiciar a reținut că ordinul indicat a fost adoptat

în temeiul raportului depus la 12 iunie 2020 de către reclamantul Donica Veaceslav,

prin care acesta a acceptat să fie numit în funcția de ofițer principal al Direcției

planificare resurse financiare și tehnico-materiale a Ministerului Apărării, funcție

inferioară celei anterior deținută.

Prin același raport, reclamantul a solicitat detașarea sa în calitate de observator

militar în Misiunea de menținere a păcii din stânga Nistrului, în vederea acoperiri

diferenței salariale (f.d.100, dosar administrativ).

La 18 iunie 2020 reclamantul și-a retras cererea solicitând acordarea concediului

neplătit pentru îngrijirea copilului din 18 iunie 2020 (f.d.102, dosar administrativ), iar

prin cererea prealabilă din 14 iulie 2020, acesta a solicitat anularea ordinului nr. 1-017

din 17 iunie 2020 prin care a fost numit într-o funcție inferioară celei deținute anterior și

restabilirea în funcția de șef J1 Direcția personal și mobilizare a Marelui Stat Major al

Armatei Naționale (f.d.103, verso, dosar administrativ).

Prin răspunsul nr.43/48 din 23 iulie 2020, pârâtul a respins solicitările înaintate

prin cererea prealabilă, menționând că ordinul nr. 1-017 din 17 iunie 2020 a fost adoptat

în rezultatul depunerii raportului privind acceptul de a fi numit în funcția menționată,

astfel, careva temeiuri de anulare a actului administrativ contestat nu sunt (f.d.104-

verso, dosar administrativ).

În conceptul pct.53 al Regulamentului cu privire la modul de îndeplinire a

serviciului militar în Forțele Armate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 941 din 17

iulie 2006, numirea militarului într-o funcție inferioară se efectuează, cu acordul

acestuia: a) la necesitate de serviciu; b) în urma unor măsuri de organizare (pentru

militarul prin contract) - cînd se produc modificări în statele de organizare sau când se

reorganizează (lichidează) unitatea militară și nu este posibilă numirea militarului într-o

funcție superioară sau egală; c) din motive familiale, la cererea personală (pentru

militarii prin contract); d) în legătură cu starea sănătății (pentru militarii prin contract);

e) în legătură cu refuzul de acordare a dreptului de acces la secret de stat sau cu

încetarea dreptului de acces nominalizat; f) din motive de inaptitudine pentru funcția

exercitată - când militarul comite abateri grave de la prevederile regulamentelor militare

sau de la alte dispoziții legale; g) în legătură cu necorespunderea exigențelor funcției - la

recomandarea comisiei de atestare; h) în legătură cu condamnarea de către instanța de

judecată (în cazurile prevăzute de art. 35 alin. (4) al Legii cu privire la statutul

16

militarilor); i) în legătură cu înmatricularea (exmatricularea) în (din) instituția de

învățământ în domeniul milităriei. În cazul în care militarul nu este de acord cu decizia

comandantului privind numirea întro funcție inferioară din motive de necorespundere

exigențelor funcției, el are dreptul să se adreseze la comisia superioară de atestare a

structurii militare.

Dispozițiile pct. pct.69 - 70 ale aceluiași Regulament, militarul aflat la dispoziția

comandantului (șefului) respectiv poate fi antrenat la diferite activități de serviciu,

inclusiv detașat într-o altă unitate militară, în modul stabilit, la decizia comandantului

(șefului). Militarii prin contract pot fi transferați, pentru continuarea îndeplinirii

serviciului militar, dintr-o structură militară în alta. Transferarea militarilor prin contract

dintr-o structură militară în alta se efectuează, de comun acord, de către conducătorii

structurilor militare respective, care au dreptul de a elibera din serviciul militar și de a

numi în funcții această categorie de militari, în modul stabilit de legislație.

Prin prisma acestor norme, raportate la circumstanțele stabilite din materialele

cauzei, instanța de apel a conchis că adoptarea ordinului contestat a fost precedată de

consimțământul reclamantului, expus în raportul din 12 iunie 2020, prin care

reclamantul a indicat că acceptă funcția vizată, cu gradul militar conform statului de

organizare, locotenent-colonel, clasa de salarizare-75, astfel încât a confirmat

cunoașterea despre diferența de salariu între funcțiile respective, solicitând în acest sens

detașarea sa în calitate de observator militar în Misiunea de menținere a păcii din stânga

Nistrului, în vederea acoperiri diferenței salariale.

În consecință, Completul judiciar al instanței de apel a atestat că la adoptarea

ordinului contestat, emitentul acestuia a asigurat respectarea dispozițiilor legale ce

reglementează acest raport dintre părți, motiv pentru care actul administrativ emis este

legal, temeiuri pentru anularea acestuia lipsind.

Completul judiciar al instanței de apel a apreciat ca fiind neîntemeiat argumentul

apelantului/reclamant referitor la faptul că consimțământul său ar fi fost viciat, pe motiv

că acest consimțământ ar fi fost condiționat de reclamant prin menținerea salariului

anterior, deoarece prin raportul său acesta a solicitat detașarea sa în calitate de

observator militar în misiunea de menținere a păcii din stânga Nistrului în scopul

asigurării acoperirii diferenței slariale mari, deoarece aceasta nu poate fi apreciată ca

fiind o condiție determinantă ce ar anula consimțământul în cazul neexecutării ei,

deoarece, primar, aceasta viza o operațiune ulterioară desemnării în funcție, iar secund

realizarea acesteia de către autoritatea pârâtă este, la fel, supusă unor condiții.

În acest context, instanța de apel a conchis că prima instanță just a stabilit că la

momentul examinării litigiului reclamantul nu mai deține funcția de ofițer principal al

Direcției planificare resurse financiare și tehnico-materiale a Ministerului Apărării, fiind

numit într-o funcție superioară, astfel încât ordinul Ministrului Apărării nr.1-017 din 17

iunie 2020, nu mai produce efecte juridice, circumstanță care, examinată în cumul cu

constatările expuse supra, denotă cert legalitatea ordinului contestat.

Referitor la pretenția reclamantului cu privire la constatarea faptului că a fost supus

discriminării manifestate prin hârțuire la locul de muncă, Completul judiciar al instanței

de apel a reținut că prin apelul suplimentar prezentat de apelant, acesta nu a solicitat

casarea hotărârii primei instanțe în partea soluției de respingere a acesteia, motiv pentru

17

care instanța nu urmează să examineze legalitatea cestei părți a hotărârii instanței de

fond ca urmare a necontestării ei de către părți. Referitor la obiecțiile apelanților/pârâți

privind compensarea cheltuielilor de judecată în forma asistenței juridice dispuse spre

compensare de prima instanță, precum și cererea apelantului/reclamant privind restituirii

cheltuielilor pentru acordarea asistenței juridice în instanța de apel în mărime de 5 750

de lei, Completul judiciar al instanței de apel a reținut că, în conformitate cu art. 94 alin

(1) CPC, instanța judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la

cerere, părții care a avut câștig de cauză cheltuielile de judecată. Dacă acțiunea

reclamantului a fost admisă parțial, acestuia i se compensează cheltuielile de judecată

proporțional părții admise din pretenții, iar pârâtului – proporțional părții respinse din

pretențiile reclamantului.

Conform art.96 alin.(1) CPC, instanța judecătorească obligă partea care a pierdut

procesul să compenseze părții care a avut câștig de cauză cheltuielile ei de asistență

juridică, în măsura în care aceasta au fost reale, necesare și rezonabile.

Astfel, din dispozițiile normelor citate (aplicabile speței prin prisma art. 195 Cod

administrativ), reiese că reclamantul/apelantul a suportat de fapt cheltuielile de asistentă

juridică aferente examinării prezentei pricini în prima instanță și în instanța de apel,

astfel încât acestea sunt reale, reclamantul a avut nevoie de asistență juridică calificată

în vederea realizării dreptului său la apărare, astfel încât aceste au fost necesare, însă,

raportând materialele cauzei la cerința respectivă prin prisma rezonabilității acesteia,

Completul judiciaral instanței de apel a atestat că volumul de servicii prestate de

avocat, complexitatea prezentei cauze, timpul utilizat, gradul de novație și soluția

obținută în urma activității realizate, acțiunea reclamantului fiind fondată doar parțial,

denotă că criteriului indicat corespunde suma de 2 000 de lei pentru acordarea asistenței

juridice în prima instanță și 2000 de lei pentru acordarea asistenței juridice în instanța de

apel, în rest cerința corespunzătoare a fost respinsă, deoarece nu este rezonabilă în

raport cu criteriile indicate.

În consecință, analizând conținutul hotărârii contestate, completul judiciar a reținut

că hotărârea primei instanțe este nefondată în partea indicată supra și legală în rest, iar

în asemenea circumstanțe, completul specializat al instanței de apel a conchis că prima

instanța eronat a aplicat normele legale în privința pretențiilor sus-menționate, ajungând

greșit la concluzia cu privire la admiterea acestora.

În consecință, instanța de apel a constatat că circumstanțele specifice prezentului

proces denotă că acțiunea reclamantului este pasibil de a fi admisă doar parțial în

cuantumul sus-menționat.

La 01 august 2022, cu respectarea termenului prevăzut la art.245 alin.(1) din Codul

administrativ, Veaceslav Donica, reprezentat de avocatul Eugeniu Musteață a depus

cerere de recurs nemotivată împotriva deciziei instanței de apel, iar la 29 noiembrie

2022, cu respectarea termenului prevăzut la art.245 alin.(2) din Codul administrativ, a

fost prezentată motivarea recursului, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei din

13 iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 19 noiembrie 2021 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani în partea pretențiilor respinse cu emiterea în

această parte a unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

18

În motivarea recursului Veaceslav Donica, reprezentat de avocatul Eugeniu

Musteață a indicat că nu este de acord cu decizia instanței de apel, deoarece este

nemotivată, emisă cu interpretarea eronată a legii cu aplicarea legii care nu trebuia să fie

aplicată și nu a aplicat o lege care urma a fi aplicată.

A susținut că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că actele administrative

contestate sunt legale, întemeiate și motivate.

Instanța de apel nu a aplicat prevederile pct.68 și eronat a interpretat prevederile

pct.67 lit.k) ale Regulamentului cu privire la modul de îndeplinire a serviciului militar

în Forțele Armate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.941/2006.

Instanța de apel a omis să se expună asupra aplicabilității prevederilor pct.67 lit.k)

ale Regulamentului și efectele acestuia și anume asupra argumentului că Veaceslav

Donica a fost trecut, în mod repetat, la dispoziția comandantului (șefului) în aceleași

circumstanțe, pe aceleași temeiuri de fapt și încă în contextul în care temeiurile de a

trece la dispoziția comandantului au dispărut anterior emiterii actului.

Instanța de apel nu s-a expus nici asupra argumentului cu privire la faptul că,

potrivit pct.67 lit.k) ale Regulamentului, aprobat prin Hotărârea Guvernului

nr.941/2006, în perioada aflării la dispoziția comandantului militarul îndeplinește

activitățile stabilite de comandantul trebuie să exercite obligațiile unei funcții militare

concrete, iar prin ordinul prin Ordinul Ministerului Apărării nr.018 ef. din 13 februarie

2020 și Ordinul șefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale nr.30 din 14 februarie

2020, nu s-a indicat obligațiile cărei funcții urmează să le exercite Veaceslav Donica.

La fel, instanța de apel eronat a interpretat și aplicat prevederile art.123 alin.(1)

lit.b) al Codului administrativ, în temeiul căruia a respins argumentul recurentului cu

privire la faptul că Ordinul Ministerului Apărării nr.018 ef. din 13 februarie 2020 și

Ordinul șefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale nr.30 din 14 februarie 2020 nu

sunt motivate.

În instanța de fond și de apel recurentul a menționat că în Ordinul Ministerului

Apărării nr.018 ef. din 13 februarie 2020 și Ordinul șefului Marelui Stat Major al

Armatei Naționale nr.30 din 14.02.2020, nu s-a indicat temeiurile de fapt și de drept

care justifică necesitatea de a trece la dispoziția comandantului pe Veaceslav Donica.

În motivarea deciziei instanța de apel a menționat că acest argument nu este de

natură să ducă la nulitatea actului deoarece Veaceslav Donca a cunoscut despre măsurile

ce au precedat emiterii acestora, astfel încât expunerea succintă privind temeiurile de

drept și de fapt au fost suficiente.

A considerat că instanța de apel eronat a interpretat prevederile art.118 ale Codului

administrativ.

A susținut că, prevederile art.118 din Codul administrativ, indică expres că actul

administrativ individual trebuie să fie motivat și doar cu titlu de excepție, în cazuri

expres indicate de lege, motivare nu este obligatorie.

A invocat că, în temeiul art.118 din Codul administrativ, Ordinul Ministerului

Apărării nr.018 ef. din 13 februarie2020 și Ordinul șefului Marelui Stat Major al

Armatei Naționale nr.30 din 14 februarie 2020, nu este motivat deoarece lipsește

temeiul de drept și de fapt care justifică emiterea acestuia.

19

A menționat că prevederile pct.67 lit. k) ale Regulamentului, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr.941/2006, reprezintă o normă de blanchetă, care nu poate fi

invocată izolat și e completează prin prevederea altor norme juridice.

Instanța de apel a ignorat aceste argumente și nu s-a expus asupra lor, menționând

doar că ordinul a fost emis cu acordul lui Veaceslav Donica.

Totuși instanța de judecată nu s-a expus asupra temeiului de refuz în anularea

ordinul MA nr.1-017 din 17 iunie 2020 la etapa extrajudiciară, în care Veaceslav

Donica a comunicat că nu-și mai susține cererea de numire în funcția inferioară în

contextul în care a fost dus în eroare cu privire la menținerea salariului.

La aspectul dat este imperioasă jurisprudența CEDO în cauza Hiro Balani vs.

Spania, în care Înalta Curte a notat că, în cazul în care instanța de judecată se abține de a

da un răspuns special și explicit în cele mai importante întrebări, fără a acorda părții

care a formulat-o posibilitatea de a ști dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau

respins, acest fapt se va considera o încălcare a articolului 6 §1 din CEDO.

În conformitate cu art.244 alin.(1) din Codul administrativ, hotărârile curții de apel

ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.

Conform art. 245 alin.(1) și (2) din Codul administrativ, recursul se depune la

instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă

legea nu stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme

de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se

depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de

apel.

La 01 august 2022 Veaceslav Donica, reprezentat de avocatul Eugeniu Musteață a

depus cerere de recurs nemotivată împotriva deciziei din 13 iulie 2022 a Curții de Apel

Chișinău, iar la 02 noiembrie 2022 avocatului Eugeniu Musteață i-a fost notificată

decizia integrală din 13 iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău, fapt confirmat prin

extrasul din poșta electronică (f.d. 167).

În condițiile enunțate, recursul nemotivat depus la 01 august 2022 și respectiv cel

motivat depus la 29 noiembrie 2022, sunt în termen (f.d.170-179, vol. II).

La 30 noiembrie 2022 Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimaților

copia recursului motivat depus de Veaceslav Donica, reprezentat de avocatul Eugeniu

Musteață cu înștiințarea despre necesitatea prezentării referinței.

La 20 decembrie 2022, prin intermediul poștei electronice, Ministerul Apărării a

depus referință, prin care a solicitat de a declara ca fiind inadmisibil recursul depus de

Veaceslav Donica împotriva deciziei din 13 iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău.

Examinând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele cauzei, completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră cererea

de recurs depusă de Veaceslav Donica, reprezentat de avocatul Eugeniu Musteață

inadmisibilă, din următoarele motive.

În conformitate cu art.246 alin.(1) din Codul administrativ, Curtea Supremă de

Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil,

recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin.(2) din art.246 din

20

Codul administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile enumerate la

literele a)- f).

Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea

recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să

însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de

legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

reține că sintagma „în special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de

inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra

cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de

consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din examinarea cererii în completul

de 5 judecători.

În această ordine de idei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul

nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării

unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne

deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de apel ca primă

instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o

motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. Acest argument

rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului în Codul

administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art.245 alin.(2) din

Codul administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele

expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea

rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în

contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în

special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

contencios administrativ.

Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul

de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la

instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului

Unit, pct.38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.230]. Acesta este în special cazul

condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o

reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă

de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct.85). Condițiile de admisibilitate ale unui

recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva

Franței, pct.45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în

fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

21

respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național

și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre

din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.141,§39).

La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi

conforme cu cerințele articolului 6§1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991,

În circumstanțele menționate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de

Veaceslav Donica, reprezentat de avocatul Eugeniu Musteață.

În conformitate cu art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul depus de Veaceslav Donica, reprezentat de avocatul Eugeniu Musteață se

declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Aliona Miron

Iurie Bejenaru

22