Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 28.12.2022
inadmisibil

2ac-302/22 — intentarea procesului de insolvabilitate

HOTĂRÂRE
28.12.2022
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
intentarea procesului de insolvabilitate
Temei legal
strămutarea cauzei
Citează această cauză
2ac-302/22 — intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ac-302/22 (2-21007487-01-2ac-08122022) ÎNCHEIERE 28 decembrie 2022 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas Judecătorii Victor Burduh Galina Stratulat examinând cererea depusă de către reprezentantul intimatului Societatea pe Acțiuni „PINTA”, avocatul Corneliu Vlad cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad, în cauza civilă, la cererea introductivă a Societății pe Acțiuni „MOLDOVAHIDROMAȘ” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea pe Acțiuni „PINTA”, c o n s t a t ă : La data de 18 ianuarie 2021, S.A.

„Moldovahidromaș” a depus cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de S.A. „PINTA”. Prin hotărârea din 10 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, s-a respins cererea introductivă înaintată de S.A. „MOLDOVAHIDROMAȘ” privind intentarea procesului de insolvabilitate față de S.A. „PINTA”. Se anulează măsurile de asigurare aplicate față de S.A. „PINTA” prin încheierea din 27 ianuarie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, prin care s- a admis spre examinare cererea introductivă înaintată de S.A. „MOLDOVAHIDROMAȘ”. Se încasează din contul S.A. „MOLDOVAHIDROMAȘ” în contul administratorului autorizat Carolina Catan suma în mărime de 35 220 lei, cu titlu de remunerație pentru exercitarea funcției de administrator provizoriu.

Nefiind de acord cu hotărârea instanței de fond, la 16 iunie 2022, S.A. „MOLDOVAHIDROMAȘ” a depus cerere de apel împotriva hotărârii din 10 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii instanței de fond, cu emiterea unei noi decizii privind admiterea cererii introductive, după caz restituirea cauzei în instanța de fond la rejudecare. Respectiv, la data de 06 decembrie 2022 a fost preconizată ședința de examinare a cererii de apel depusă de S.A. „MOLDOVAHIDROMAȘ” împotriva hotărârii din 10 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central. La 05 decembrie 2022, reprezentantul intimatului S.A. „PINTA”, avocatul Corneliu Vlad, a depus cerere de strămutare la o altă instanță de același grad.

În motivarea cererii, a invocat că, are îndoieli în ceea ce privește obiectivitatea și imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel Chișinău care examinează cauza 1 respectivă. Mai mult, acesta a indicat că, Curtea de Apel Chișinău dispune doar de un singur complet specializat în materie de insolvabilitate și lichidare, prin urmare accesul la justiție este grav afectat prin conduita magistraților. Prin urmare, în motivarea cererii, reprezentantul intimatului S.A. „PINTA”, avocatul Corneliu Vlad, a invocat prevederile art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora instanța strămută cauza la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces.

La 13 decembrie 2022, administratorul insolvabilității S.A. „MOLDOVAHIDROMAȘ”, Ruslan Vasiliev a depus cerere prin care a solicitat examinarea cererii de strămutare și expedierea dosarului civil în instanța de apel pentru examinarea cererii de apel. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în cererea depusă de către reprezentantul intimatului S.A. „PINTA”, avocatul Corneliu Vlad cu privire la strămutarea cauzei civile, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră cererea neîntemeiată și care urmează a fi respinsă, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, instanța strămută cauza la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces.

În conformitate cu art. 43 alin. (4) din Codul de procedură civilă, strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac. Raportând prevederile legale enunțate la circumstanțele cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că argumentele invocate de către reprezentantul intimatului S.A. „PINTA”, avocatul Corneliu Vlad în cererea privind strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad, nu sunt întemeiate și nu cad sub incidența art. 43 din Codul de procedură civilă.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că cererea de strămutare poate fi înaintată în temeiuri strict determinate de legislația procesuală civilă și bazată pe probe doveditoare ce confirmă temeinicia cererii formulate, iar lipsa identificării vreunui temei care ar permite constatarea acestui fapt ar reprezenta un dezechilibru major în exercitarea drepturilor procesuale ale părților. Colegiul relevă că nu există motive întemeiate, justificate prin probe concludente, pertinente, ce ar putea arăta la eventuale bănuieli de nepărtinire a judecătorilor prin prisma circumstanțelor cauzei sau de calitatea participanților la proces la examinarea cauzei în ordine de apel.

La caz, invocarea de către reprezentantul intimatului S.A. „PINTA”, avocatul Corneliu Vlad a unor bănuieli de nepărtinire a judecătorilor la examinarea cererii de apel, precum și lipsa încrederii față de judecătorii Curții de Apel Chișinău în vederea obiectivității acestora și imparțialității de care urmează să dea dovadă la judecarea cauzei, este pur declarativă, fiind la nivel doar de suspiciune, poziție contrară prevederilor art. 43 din Codul de procedură civilă. 2 La capitolul dat, se reține și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care se cere ca în fiecare caz concret să se stabilească dacă există fapte dovedite de natură a ridica îndoieli în ceea ce privește imparțialitatea judecătorilor, or, doar simpla trimitere la prevederile art. 43 din Codul de procedură civilă, nu poate constitui temei de admitere a cererii de strămutare.

În acest sens, articolul 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale cere instanței, care cade sub incidența sa, să fie imparțială. Imparțialitatea, în mod normal, denotă absența prejudecății sau părtinirii, existența sau absența acesteia putând fi probată în diferite moduri. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului face distincție între o abordare subiectivă, adică încercarea de a constata convingerea personală sau interesul unui judecător într-o anumită cauză, și o abordare obiectivă, adică determinarea dacă el a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în acest sens (a se vedea Piersack v. Belgium). Atunci când se hotărăște dacă într-o anumită cauză există motive legitime de a bănui că un complet nu este imparțial, punctul de vedere al celor care pretind că acesta nu este imparțial este important, dar nu decisiv.

Ceea ce este decisiv este dacă această bănuială poate fi obiectiv justificată (a se vedea Ferrantelli and Santangelo v. Italy). Deci, invocarea unor bănuieli în privința nepărtinirii judecătorilor desemnați pentru examinarea prezentei cauze în vederea obiectivității acestora și imparțialității de care urmează să dea dovadă la examinarea cauzei este declarativă, poziție contrară prevederilor art. 43 din Codul de procedură civilă. În acest sens, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție indică asupra faptului că circumstanțele invocate sunt contrare și dispoziției art. 20 alin. (2) din Codul de procedură civilă, conform căruia, la înfăptuirea justiției în cauze civile, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.

Orice imixtiune în activitatea de judecată este inadmisibilă și atrage răspunderea prevăzută de lege. În astfel de circumstanțe, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de strămutare a cauzei civile în altă instanță de același grad, depusă de către reprezentantul intimatului S.A. „PINTA”, avocatul Corneliu Vlad, cu trimiterea cauzei la Curtea de Apel Chișinău, pentru judecare în ordine de apel. În conformitate cu art. 43 alin. (4), art. 269-270 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge cererea depusă de către reprezentantul intimatului Societatea pe Acțiuni „PINTA”, avocatul Corneliu Vlad cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad.

Cauza civilă, la cererea introductivă a Societății pe Acțiuni „MOLDOVAHIDROMAȘ” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate 3 față de Societatea pe Acțiuni „PINTA”, se trimite pentru judecare în ordine de apel la Curtea de Apel Chișinău, în același complet de judecată. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas Judecătorii Victor Burduh Galina Stratulat 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-12-22
0,97
2dsc-33/21 — intentarea procesului de insolvabilitate
Dosarul nr. 2dsc-33/21 Î N C H E I E R E 22 decembrie 2021 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii M
CSJ 2021-12-22
0,97
2dsc-35/21 — intentarea procesului de insolvabilitate
Dosarul nr. 2dsc-35/21 Î N C H E I E R E 22 decembrie 2021 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii M
CSJ 2022-04-13
0,97
2dsc-6/22 — intentarea procedurii de insolvabilitate
Dosarul nr. 2dsc-6/2022 2-21007487-01-2ds-03032022 Î N C H E I E R E 13 aprilie 2022 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Dumi
CSJ 2021-11-17
0,97
2ac-186/21 — intentarea procesului de insolvabilitate
Dosarul nr. 2ac-186/21 Î N C H E I E R E 17 noiembrie 2021 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Iuri
CSJ 2021-12-08
0,97
2rhc-35/21 — intentarea procesului de insolvabilitate
Dosar nr.2rhc-35/21 Î N C H E I E R E mun. Chişinău 08 decembrie 2021 Colegiul civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Mariana
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă