SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 75493/17 Aurel-conform TRIPA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 31 mai 2022 într-un comitet compus din Yonko Grozev, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Pere Pastor Vilanova, judecători, și Ilse Freiwirth, graffière de secțiune cererea n 75493/17 împotriva României și al cărui resortisant al acestui stat, domnul Aurel- OBIECTIVUL AFACERII Reclamantul, magistrat, a solicitat în 2007 pensionarea anticipată și acordarea unei pensii de pensionare din regimul special al persoanelor fizice ( Cu toate acestea, plata pensiei speciale a fost suspendată, reclamantul fiind autorizat să își continue activitatea în calitate de magistrat. La 31 iulie 2009, pensia specială a fost recalculată, însă plata sa a fost suspendată din nou printr-o decizie din 16 octombrie 2009, reclamantul fiind autorizat din nou să își continue activitatea de magistrat. La 5 decembrie 2013, reclamantul a fost suspendat de Consiliul Suprem al Magistraturii (inclusiv de Consiliul Suprem al Magistraturii) din cauza unei anchete penale intentate împotriva sa. La 10 decembrie 2013, acesta și-a depus demisia la Forum. La 17 iunie 2014, ancheta penală a dus la condamnarea definitivă a reclamantului de către Curtea de Casație și de Justiție ( În consecință, acesta a fost demis din funcție în conformitate cu Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților. Decretul de destituire a fost publicat la 30 iulie 2014. La 4 august 2014, reclamantul a invocat la Fondul de pensii dreptul său la pensionare anticipată în temeiul regimului special sau, în absența acestuia, la pensie în temeiul regimului comun. Prin deciziile suplimentare din 21 octombrie și 23 decembrie 2014, Fondul de pensii a decis, în temeiul Legii nr. 303/2004, că, având în vedere destituirea sa, el nu avea dreptul de a beneficia de o pensie specială. Prin urmare, aceasta i-a acordat o pensie de pensie pentru limită de vârstă în temeiul dreptului comun, începând cu 4 august 2014, data cererii de la Õ (punctul 6 de mai sus). În dezacord cu aceste decizii, reclamantul le-a contestat în instanță. În special, el a subliniat că condamnarea sa penală și destituirea acesteia au avut loc după confirmarea dreptului său la o pensie specială în iulie 2009 (punctul 2 de mai sus). În plus, acesta a susținut că asocierea dintre o pensie specială și o condamnare penală a fost rezultatul unei modificări a articolului 83(2) din Legea nr. 303/2004, intervenit la 24 iulie 2014 și, prin urmare, legea nu putea fi aplicată retroactiv. Hotărârea sa a fost respinsă mai întâi printr-o decizie din 18 iunie 2015 a tribunalului departamental din Arad. Reclamantul a formulat o acțiune în fața instanței judecătorești din Oradea. 10. În cursul procedurii, Curtea a sesizat Curtea a Uniunii Europene cu privire la (a) o cerere de interpretare a amendamentului legislativ invocat de solicitant, formulată la 24 iulie 2014, Înalta Curte a confirmat printr-o decizie din 17 octombrie 2016 că, chiar înainte de acest amendament, legea respectivă face ca acordarea unei pensii speciale să fie incompatibilă cu situația de destituire a magistraturii din cauza condamnării penale. În al doilea rând, Curtea Supremă a statuat că nu era necesar să se procedeze la interpretarea solicitată, deoarece modificarea legii din 24 iulie 2014 viza o situație diferită de cea indicată de instanța în litigiu, care nu schimba în niciun fel incompatibilitatea existentă cu această modificare. 11. Prin hotărârea din 2 mai 2017 pe 13 pagini, Curtea de Apel a constatat că reclamantul continuase să exercite în calitate de magistrat până la destituirea sa prin decret, la 30 iulie 2014 (punctul 5 de mai sus) și, după o analiză a argumentelor reclamantului și a situației sale din 2007, în lumina diferitelor dispoziții ale legii n 303/2004 și a deciziei Înaltei Curți, că nu i se putea acorda beneficiul unei pensii speciale. 12. Reclamantul își va reiniția ulterior, fără succes, cererile de recalculare a pensiei de pensie în scopul obținerii pensiei speciale calculate în 2009. 13. În fața acestei Curți, reclamantul se plânge de o încălcare a art. 6 din Convenție, care garantează dreptul la un proces echitabil. El consideră că, în hotărârea sa din 2 mai 2017, tribunalul a aplicat și interpretat greșit dreptul intern. În opinia sa, acesta a fost privat de dreptul său la o pensie specială pe baza modificării legii nr. 303/2004 a avut loc la 24 iulie 2014, deoarece drepturile sale la pensie fuseseră confirmate în 2007 și 2009. În plus, la art. 1 din Protocolul nr. 12 la convenție se face referire la art. 1 din Protocolul nr. 12 și se declară că alți judecători aflați într-o situație similară cu cea a sa au putut beneficia de o pensie specială. Principiile privind garanțiile de un proces echitabil aplicabil în speță au fost stabilite în cauza García Ruiz c. Spania ([GC], n 30544/96, § 26 CEDH 1999 I) și repetate în mai multe cauze, de exemplu în cauza Perez c. Franța ([GC], n 47287/99, § 82, CEDH 2004 I) și Bochan c. Ucraina (n ([GC], n 22251/08, §§ 61-62, CEDH 2015).În special, Curtea amintește că nu trebuie să țină loc de judecător de a patra instanță și nu pune în discuție din perspectiva articolului 6 Õ 1 la aprecierea instanțelor naționale, cu excepția cazului în care concluziile lor pot fi considerate arbitrare sau în mod vădit neraționale (ibidem, § 61). În speță, trebuie remarcat faptul că Tribunalul din Oradea a luat în considerare în mod corespunzător diferitele mijloace de apărare și de d o n a reclamantului și că aceasta a răspuns efectiv la aceasta într-o hotărâre motivată pe aproximativ 13 pagini. Curtea nu vede nici un arbitrar în aplicarea și interpretarea de către instana de judecată a legii nr. 303/2004, întemeiat pe o decizie a Înaltei Curți (punctul 9 de mai sus), pentru a stabili relevanța condamnării penale a reclamantului și a destituirii acestuia în refuzul împotriva cererii sale de pensie specială. Prin urmare, interpretarea în speță a legislației interne de către instanțele interne nu poate fi contestată. Faptul că reclamantul nu este de acord cu interpretarea și motivarea formulate de instanțele interne nu poate justifica o constatare a unei proceduri abuzive sau arbitrare vădite în concluziile la care a ajuns instanța în litigiu. Prin urmare, Curtea consideră că procedura avută în vedere în ansamblul său a fost echitabilă. 16. În consecință, partea din instanța de judecată care privește instanța de recurs trebuie să fie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. 17. Reclamantul a ridicat, de asemenea, o declarație sub unghiul art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție. Curtea constată, ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa și cu condiția ca faptele în cauză să fie de competența sa, că acest fapt nu îndeplinește criteriile de admisibilitate enunțate la art. 34 și 35 din Convenție, fie nu face să se evidențieze nici o încălcare a drepturilor și libertăților consacrate de Convenție sau de protocoalele sale. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 23 iunie 2022. Ilse Freiwirth Yonko Grozev grefier adjunct
Requête n
o
75493/17
Aurel-Ștefan TRIPA
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 31 mai 2022 en un comité composé de
:
Yonko Grozev,
président,
Iulia Antoanella Motoc,
Pere Pastor Vilanova,
juges,
et de Ilse Freiwirth,
greffière adjointe
de section
,
Vu
:
la requête n
o
75493/17 contre la Roumanie et dont un ressortissant de cet État, M. Aurel-Ștefan Tripa («
le requérant
») né en 1950 et résidant à Ineu, représenté par M
e
P.A. Cor, avocate à Timișoara, a saisi la Cour le 16 octobre 2017
en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»),
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
OBJET DE l’AFFAIRE
1.
Le requérant, magistrat, demanda en 2007 son départ à la retraite anticipée et l’octroi d’une pension de retraite du régime spécial des magistrats («
pension spéciale
»). La Caisse des retraites fit droit à sa demande le 30
octobre 2007. Toutefois, le paiement de sa pension spéciale fut suspendu, le requérant ayant obtenu l’autorisation de poursuivre son activité en tant que magistrat.
2
.
Le 31 juillet 2009, sa pension spéciale fut recalculée, mais son paiement fut une nouvelle fois suspendu par une décision du 16 octobre 2009, le requérant ayant été autorisé une nouvelle fois à continuer son activité de magistrat.
3.
Le requérant exerça jusqu’au 5
décembre 2013, lorsqu’il fut suspendu par le Conseil supérieur de la magistrature («
le CSM
») en raison d’une enquête pénale diligentée contre lui.
4.
Le 10 décembre 2013, il déposa sa démission auprès du CSM.
5
.
Le 17 juin 2014, l’enquête pénale aboutit à la condamnation définitive du requérant par la Haute Cour de cassation et de justice («
la Haute Cour
»). Par conséquent, il fut démis de la magistrature pour faute, conformément à la loi n
o
303/2004 sur le statut des magistrats. Le décret de destitution fut publié le 30 juillet 2014.
6
.
Le 4 août 2014, le requérant fit valoir auprès de la Caisse des retraites son droit à une retraite anticipée en vertu du régime spécial ou, à défaut, à une retraite en vertu du régime commun.
7.
Par des décisions complémentaires des 21 octobre et 23
décembre 2014, la Caisse des retraites décida, sur la base de la loi n
o
303/2004, que, compte tenu de sa destitution, il n’avait pas le droit de bénéficier d’une pension spéciale. Par conséquent, elle lui octroya une pension de retraite pour limite d’âge en vertu du droit commun, à compter du 4 août 2014, date de la demande de l’intéressé (paragraphe 6 ci-dessus).
8.
En désaccord avec ces décisions, le requérant les contesta en justice. En particulier, il souligna que sa condamnation pénale et sa destitution de la magistrature étaient intervenues après la confirmation de son droit à une pension spéciale, en juillet 2009 (paragraphe 2 ci-dessus). De surcroît, il prétendit que l’incompatibilité entre une pension spéciale et une condamnation pénale était le résultat d’une modification de l’article 83(2) de la loi n
o
303/2004, intervenue le 24 juillet 2014 et que dès lors, la loi ne pouvait lui être appliquée avec effet rétroactif.
9
.
Sa contestation fut rejetée d’abord par une décision du 18 juin 2015 du tribunal départemental de Arad. Le requérant déposa un recours devant la cour d’appel de Oradea.
10.
Au cours de la procédure, la cour d’appel saisit la Haute Cour
d’une demande en interprétation de l’amendement législatif invoqué par le requérant, intervenu le 24 juillet 2014. La Haute Cour confirma par une décision du 17 octobre 2016 qu’avant même cet amendement, ladite loi rendait l’octroi d’une pension de retraite spéciale incompatible avec la situation de destitution de la magistrature pour cause de condamnation pénale. La Haute Cour jugea ensuite qu’il n’y avait pas lieu de procéder à l’interprétation demandée, car la modification de la loi intervenue le 24 juillet 2014 visait une circonstance différente de celle indiquée par la cour d’appel, qui ne changeait en rien l’incompatibilité préexistante à cette modification.
11.
Par un arrêt du 2 mai 2017 rédigé sur treize pages, la cour d’appel constata que le requérant avait continué à exercer en tant que magistrat jusqu’à sa destitution actée par décret, le 30 juillet 2014 (paragraphe 5 ci
‑
dessus) et jugea, après une analyse des arguments du requérant et de sa situation depuis 2007, à la lumière des différentes dispositions de la loi n
o
303/2004 et de la décision de la Haute Cour, que l’intéressé ne pouvait se voir octroyer le bénéfice d’une pension spéciale.
12.
Le requérant réitéra par la suite, sans succès, ses demandes de recalcul de sa pension de retraite aux fins d’obtenir le montant de la pension spéciale calculée en 2009.
13.
Devant cette Cour, le requérant se plaint d’une violation de l’article
6 de la Convention qui garantit le droit à un procès équitable. Il estime que, dans son arrêt du 2 mai 2017, la cour d’appel a fait une application et interprétation erronées du droit interne. Selon lui, il a été privé de son droit à une pension spéciale sur la base de la modification de la loi n
o
303/2004 intervenue le 24 juillet 2014, puisque ses droits à la retraite avaient été confirmés en 2007 et 2009. Il invoque en outre l’article 1 du Protocole n
o
12 à la Convention et allègue que d’autres magistrats se trouvant dans une situation similaire à la sienne, ont pu bénéficier d’une pension spéciale.
14.
Les principes relatifs aux garanties d’un procès équitable applicables en l’espèce ont été établis dans l’affaire
García Ruiz c.
Espagne
([GC], n
o
‑
I) et réitérées dans plusieurs affaires, par exemple dans l’affaire
Perez c. France
([GC], n
o
47287/99, §
‑
I) et
Bochan c. Ukraine (n
o
2)
([GC], n
o
22251/08, §§
61-62, CEDH 2015). Plus particulièrement, la Cour rappelle qu’elle n’a pas à tenir lieu de juge de quatrième instance et ne remet pas en cause sous l’angle de l’article
6 §
1 l’appréciation des tribunaux nationaux, sauf si leurs conclusions peuvent passer pour arbitraires ou manifestement déraisonnables (
ibidem
, § 61).
15.
En l’espèce, il est à noter que la cour d’appel de Oradea a dûment pris en compte les différents moyens de défense et d’argumentation du requérant et qu’elle y a effectivement répondu dans un arrêt motivé sur environ treize pages. La Cour ne voit aucun arbitraire dans l’application et l’interprétation par la cour d’appel de la loi n
o
303/2004, fondées sur une décision de la Haute Cour (paragraphe 9 ci-dessus), afin d’établir la pertinence de la condamnation pénale du requérant et de sa destitution dans le refus opposé à sa demande d’une pension spéciale de retraite. Par conséquent, l’interprétation en l’espèce de la législation interne par les juridictions internes ne saurait être remise en cause. Le fait que le requérant soit en désaccord avec l’interprétation et la motivation avancées par les juridictions internes ne saurait justifier un constat de procédure abusive ou d’arbitraire manifeste dans les conclusions auxquelles est parvenue la cour d’appel.
Dès lors, la Cour estime que la procédure envisagée dans son ensemble a été équitable.
16.
Il s’ensuit que la partie de la requête concernant l’iniquité alléguée de la procédure devant la cour d’appel doit être rejetée en application de l’article
35 §
4 de la Convention.
17.
Le requérant a également soulevé un grief sous l’angle de l’article
1 du Protocole n
o
12 à la Convention. La Cour constate, au vu de l’ensemble des éléments en sa possession, et pour autant que les faits litigieux relèvent de sa compétence, que ce grief soit ne satisfait pas aux critères de recevabilité énoncés aux articles
34 et
35 de la Convention, soit
ne fait apparaître aucune apparence de violation des droits et libertés consacrés par la Convention ou ses protocoles.
Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article
35
§
4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour,
à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 23 juin 2022.
Ilse Freiwirth
Yonko Grozev
Greffière adjointe
Président