3ds-26/22 — anularea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea actului administrativ
- Temei legal
- explicarea incheierii judecatoresti
3ds-26/22 — anularea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr.3ds-26/22 2-21080336-01-3ds-30092022 Î N C H E I E R E 07 decembrie 2022 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Iurie Bejenaru Aliona Miron examinând cererea depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Art-Ex Construct” cu privire la explicarea încheierii din 28 septembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Art-Ex Construct” împotriva Primarului General al mun. Chișinău cu privire la anularea actului administrativ și compensarea cheltuielilor de judecată, c o n s t a t ă: La 08 iulie 2021, SRL „Art-Ex Construct” a depus la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, în procedura contenciosului administrativ, cerere de chemare în judecată, împotriva Primarului General al mun.
Chișinău, solicitând anularea dispoziției nr.254-d din 25 mai 2021 „Cu privire la înlăturarea obstacolelor la folosirea terenurilor proprietate municipală din str. XXXXX” și compensarea cheltuielilor de judecată. La 15 decembrie 2021, SRL „Art-Ex Construct” a depus la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani cerere, solicitând în temeiul art.43 alin.(2) lit.f) și alin.(4) din Codul de procedură civilă, strămutarea prezentei cauze la o altă instanță de judecată egală în grad. Prin încheierea din 28 decembrie 2021, Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani a transmis prezenta cauză de contencios administrativ Curții de Apel Chișinău în vederea examinării cererii de strămutare depusă de SRL „Art-Ex Construct”.
La 26 ianuarie 2022, SRL „Art-Ex Construct” a depus la Curtea de Apel Chișinău cerere, solicitând în temeiul art.43 alin.(2) lit.f) și alin.(4) din Codul de procedură civilă, strămutarea prezentei cauze la o altă instanță de judecată de același nivel. Prin scrisoarea din 27 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prezenta cauză de contencios administrativ a fost transmisă Curții Supreme de Justiție în vederea examinării cererii de strămutare depusă de SRL „Art-Ex Construct”. 1 Prin încheierea din 13 aprilie 2022 a Curții Supreme de Justiție a fost respinsă cererea depusă de SRL „Art-Ex Construct” cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată de același grad. La 14 aprilie 2022, SRL „Art-Ex Construct” a depus cerere, solicitând în temeiul art.251 din Codul de procedură civilă, explicarea încheierii din 13 aprilie 2022 a Curții Supreme de Justiție.
Prin încheierea din 04 mai 2022 a Curții Supreme de Justiție a fost respinsă cererea depusă SRL „Art-Ex Construct” privind explicarea încheierii din 13 aprilie 2022 a Curții Supreme de Justiție. La 06 mai 2022, SRL „Art-Ex Construct” a depus cerere de revizuire împotriva încheierii din 13 aprilie 2022 a Curții Supreme de Justiție, solicitând admiterea acesteia, casarea încheierii contestate, cu strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad competentă să examineze cererea de strămutare a prezentei cauze. Prin încheierea din 06 iulie 2022 a Curții Supreme de Justiție a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de SRL „Art-Ex Construct” împotriva încheierii din 13 aprilie 2022 a Curții Supreme de Justiție.
La 07 iulie 2022, SRL „Art-Ex Construct” a depus cerere, solicitând în temeiul art.251 din Codul de procedură civilă, explicarea încheierii din 06 iulie 2022 a Curții Supreme de Justiție. Concomitent, la 07 iulie 2022, SRL „Art-Ex Construct” a depus cerere de revizuire repetată împotriva încheierii din 13 aprilie 2022 a Curții Supreme de Justiție, solicitând admiterea acesteia, casarea încheierii contestate, cu strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad competentă să examineze cererea de strămutare a prezentei cauze. Prin încheierea din 28 septembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție a fost respinsă cererea depusă de SRL „Art-Ex Construct” cu privire la explicarea încheierii din 06 iulie 2022 a Curții Supreme de Justiție.
Prin încheierea din 05 octombrie 2022 a Curții Supreme de Justiție a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de SRL „Art-Ex Construct” împotriva încheierii din 13 aprilie 2022 a Curții Supreme de Justiție. La 30 septembrie 2022, SRL „Art-Ex Construct” a depus cerere, solicitând în temeiul art.251 din Codul de procedură civilă, explicarea încheierii din 28 septembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție. În susținerea cererii SRL „Art-Ex Construct” a invocat faptul că încheierea din 28 septembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție este una evazivă, nemotivată și fără elucidarea tuturor circumstanțelor de fapt, întrucât nu este clară aplicarea legii de către Curtea Supremă de Justiție, care vine în contradicție cu prevederile Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, și sub acest aspect, necesită explicarea încheierii din 28 septembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție.
Din încheierea din 28 septembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție nu rezultă care motive au stat la baza emiterii unei atare soluții, iar constatările expuse sunt incerte și care lasă loc de interpretare. Studiind materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de 2 contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea cu privire la explicarea încheierii judecătorești urmează a fi respinsă, din motivele ce succed. Conform art.195 din Codul administrativ, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod.
Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepția art.169- 171. În conformitate cu art.251 alin.(1) din Codul de procedură civilă, dacă sunt necesare explicații referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau dacă hotărârea cuprinde dispoziții contradictorii, instanța emitentă, la cererea participanților la proces sau a executorului judecătoresc, dă explicații asupra dispozitivului ori omite dispozițiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărârii. Din dispozițiile normei de drept citate supra rezultă că, partea interesată poate solicita instanței de judecată, care a pronunțat hotărârea, să explice dispozitivul acesteia sau să înlăture dispozițiile contradictorii sau neclare, în condițiile când dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar și sunt necesare lămuririi privind înțelesul, extinderea și aplicarea acestuia, care ar putea duce la crearea dificultăților la executare.
La fel, prin această procedură nu se poate modifica cuprinsul hotărârii și nici dispozitivul acesteia, ci doar se fac anumite precizări pentru a se asigura posibilitatea punerii în executare, cu înlăturarea dispozițiilor care eventual se contrazic. Se reține că prin încheierea din 28 septembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție a fost respinsă cererea depusă de SRL „Art-Ex Construct” privind explicarea încheierii din 06 iulie 2022 a Curții Supreme de Justiție.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea SRL „Art-Ex Construct” privind explicarea încheierii din 28 septembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție este neîntemeiată, or, din conținutul actului judecătoresc enunțat, nu rezultă că sunt necesare explicații ce se referă la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului sau că încheierea ar conține dispoziții contradictorii. Dimpotrivă, din încheierea din 28 septembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție suficient de clar rezultă care motive au stat la baza emiterii soluției, iar constatările expuse sunt certe, exprese și destul de explicite, prin urmare nu lasă loc de interpretare.
Or, prin cererea de explicare a actului judecătoresc nu poate fi obținută o nouă motivare sau o nouă soluționare a cauzei, dar se explică dispozițiile formulate defectuos, pe când în cazul dat, astfel de dispoziții nu au fost identificate. Reieșind din cele expuse, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că solicitarea SRL „Art-Ex Construct” privind explicarea încheierii din 28 septembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție nu se încadrează în temeiurile art.251 alin.(1) din Codul de procedură civilă.
3 Din considerentele nominalizate, și având în vedere faptul că încheierea din 28 septembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție nu cuprinde dispoziții contradictorii, este formulată explicit, fără a fi necesare explicații suplimentare referitoare la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului acesteia, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea SRL „Art-Ex Construct” cu privire la explicarea încheierii din 28 septembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție.
În conformitate cu art.195 și art.230 din Codul administrativ, în coroborare cu art.251 alin.(1) din Codul de procedură civilă, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge cererea depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Art-Ex Construct” cu privire la explicarea încheierii din 28 septembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Art-Ex Construct” împotriva Primarului General al mun. Chișinău cu privire la anularea actului administrativ și compensarea cheltuielilor de judecată.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Iurie Bejenaru Aliona Miron 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.