2ac-248/22 — scoaterea bunurilor de sub sechestru
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- scoaterea bunurilor de sub sechestru
- Temei legal
- strămutarea cauzei
2ac-248/22 — scoaterea bunurilor de sub sechestru (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 2ac-248/22 (2-21043837-01-2ac-04112022) ÎNCHEIERE 30 noiembrie 2022 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Victor Burduh Galina Stratulat examinând cererea depusă de avocatul Cristian Iustin în interesele apelanților Arman Danielyan și Vladimir Shilo cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Arman Danielyan și Vladimir Shilo împotriva Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale cu privire la scoaterea bunurilor de sub sechestru, c o n s t a t ă : La 23 martie 2021, Arman Danielyan și Vladimir Shilo au depus cerere de chemare în judecată împotriva Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale cu privire la scoaterea bunurilor de sub sechestru.
Prin hotărârea din 15 decembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s- a respins cererea de chemare în judecată depusă de Arman Danielyan și Vladimir Shilo împotriva Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, privind scoaterea bunurilor de sub sechestru, ca neîntemeiată. La data de 16 decembrie 2021, reprezentantul apelanților Arman Danielyan și Vladimir Shilo, avocatul Cristian Iustin a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii primei instanțe, manifestându-și dezacordul cu aceasta, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii instanței de fond și emiterea unei noi hotărâri privind admiterea integrală a cererii de chemare în judecată. A indicat că, motivele de fapt și de drept vor fi prezentate suplimentar după ce va lua cunoștință cu hotărârea motivată, rezervându-și dreptul la apel suplimentar.
La cererea de apel nu a fost anexată dovada despre achitarea taxei de stat. Prin încheierea din 02 martie 2022 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs cererii de apel depusă de reprezentantul apelanților Arman Danielyan și Vladimir Shilo, avocatul Cristian Iustin împotriva hotărârii din 15 decembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. S-a comunicat reprezentantului apelanților Arman Danielyan și Vladimir Shilo, avocatul Cristian Iustin, că necesită să prezinte, apelul motivat și dovada de plată a taxei de stat în mărime de 75 lei, acordându-i pentru aceasta un termen de 10 zile calendaristice din momentul recepționării copiei de pe încheierea în cauză pentru 1 înlăturarea neajunsurilor menționate.
S-a explicat reprezentantului apelanților că, în caz contrar cererea de apel nu va fi considerată depusă și va fi restituită conform art. 369 alin. (1) Cod de procedură civilă (f.d. 116-117). La data de 03 martie 2022, reprezentantul apelanților Arman Danielyan și Vladimir Shilo, avocatul Cristian Iustin a depus cerere de apel motivată cu indicarea motivelor de fapt și de drept și a anexat dovada de plată a taxei de stat (f.d. 119-123). Prin încheierea din 04 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost acceptată spre examinare cererea de apel depusă de reprezentantul apelanților Arman Danielyan și Vladimir Shilo, avocatul Cristian Iustin, stabilindu-se ședința de examinare a apelului pentru data de 08 iunie 2022, ora 11.00 (f.d.
124). Ulterior, ca urmare a admiterii cererii de amînare a ședinței din 08 iunie 2022, depusă de către avocatul Cristian Iustin, a fost stabilită examinarea cauzei pentru data de 02 noiembrie 2022, ora 11.00 (f.d. 129). La 01 noiembrie 2022, avocatul Cristian Iustin în interesele apelanților Arman Danielyan și Vladimir Shilo, a depus cerere de strămutare la Curtea Supremă de Justiție, solicitând strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad în temeiul art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă. În motivarea cererii a indicat că, Procuratura a aplicat sechestrul în mod neîntemeiat și contrar prevederilor legislației în vigoare, or, părțile nu au avut nicio calitate procesuală în cadrul dosarului penal, în baza căruia a fost aplicat acest sechestru.
Urmare a acestor circumstanțe și având în vedere faptul că intimat în cadrul acestui proces este Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, cu sediul în mun. Chișinău, apelanții consideră că acest fapt ar putea influența într-un anumit mod mersul corect și echitabil al procesului de judecată, astfel, existând pericolul de încălcare pentru apelanți a dreptului la un proces corect și echitabil. Respectiv, în susținerea cererii de strămutare a menționat că aceste circumstanțe pun la îndoială imparțialitatea judecătorilor, la examinarea acestui litigiu, ori, parte în proces este – Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, cu sediul în mun.
Chișinău. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge cererea depusă de avocatul Cristian Iustin în interesele apelanților Arman Danielyan și Vladimir Shilo privind strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță egală în grad din următoarele considerente. În conformitate cu art. 43, alin. (2), lit. f) din Codul de procedură civilă, instanța strămută cauza la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces. Aliniatul 4 al aceluiași articol prevede că strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin. (2), lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac.
Curtea de Apel Chișinău a remis cauza la Curtea Supremă de Justiție pentru examinarea cererii de strămutare a cauzei la o altă instanță egală în grad cu Curtea de Apel Chișinău. 2 Verificând circumstanțele cauzei în raport cu argumentele invocate în cererea de strămutare și cadrul legal aplicabil speței, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că argumentele invocate de către avocatul Cristian Iustin în interesele apelanților Arman Danielyan și Vladimir Shilo ca temei de strămutare a cauzei de la Curtea de Apel Chișinău, sunt vădit neîntemeiate și declarative. În condițiile speței, aceste argumente nu și-au găsit confirmare, fiind doar la nivel de suspiciuni în imparțialitate a judecătorilor din cadrul Curții de Apel Chișinău, fără a indica motivele de fapt și de drept, pe care se întemeiază suspiciunea, cu anexarea probelor concludente și pertinente, ce justifică acest fapt.
Sub acest aspect, se evidențiază că suspiciunile uneia din părți, fără a fi fortificate prin probe, nu poate servi temei pentru bănuieli rezonabile cu privire la nepărtinirea judecătorilor. În aceste circumstanțe Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că argumentele invocate în susținerea cererii cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău, la o altă instanță egală în grad nu se încadrează în prevederile art. 43, alin. (2), lit. f) din Codul de procedură civilă. Solicitantul nu a exemplificat împrejurările de ordin obiectiv sau subiectiv ce ar furniza concluzii cu privire la prezența prejudecății judecătorilor Curții de Apel Chișinău, având în vedere că, în spiritul CEDO, orice bănuială de imparțialitate urmează să fie obiectiv justificată.
Suspiciunile declarative nu pot servi drept temei de strămutare a cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad pentru judecarea cauzei. Respectiv, avocatul Cristian Iustin în interesele apelanților Arman Danielyan și Vladimir Shilo nu a demonstrat că există fapte verificabile care pot pune la îndoială imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel Chișinău. Așa fiind, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge cererea depusă de avocatul Cristian Iustin în interesele apelanților Arman Danielyan și Vladimir Shilo, cu privire la strămutarea cauzei, la cererea de chemare în judecată depusă de Arman Danielyan și Vladimir Shilo împotriva Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale cu privire la scoaterea bunurilor de sub sechestru, urmând a fi restituită pentru continuarea examinării în ordine de apel, la Curtea de Apel Chișinău, în același complet de judecată.
În conformitate cu prevederile art. 43 alin. (2) lit. f), alin. (3) și (4), art. 269- 270 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge cererea depusă de avocatul Cristian Iustin în interesele apelanților Arman Danielyan și Vladimir Shilo cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad. Cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Arman Danielyan și Vladimir Shilo împotriva Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și 3 Cauze Speciale cu privire la scoaterea bunurilor de sub sechestru, se restituie Curții de Apel Chișinău pentru examinarea cererii de apel, în același complet de judecată.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Victor Burduh Galina Stratulat 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.