2ra-1546/22 — încasarea restantei la salariu, repararea prejudiciului

2ra-1546/22 — încasarea restantei la salariu, repararea prejudiciului (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-1546/22

2-18008154-01-2ra-26102022

Prima instanță: (Judecătoria Cimișlia, sediu Central) D. Cherdivară

Instanța de apel: (Curtea de Apel Comrat) D. Fujenco, A. Mironov, A. Curdov

Î N C H E I E R E

30 noiembrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Mariana Pitic

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Întreprinderea

Municipală ”Servcom Cimișlia” și Consiliul r. Cimișlia, reprezentați de avocatul

Casap Anatolie,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Molișteanu

Veaceslav împotriva Întreprinderii Municipale ”Servcom Cimișlia”, intervenienți

accesorii Consiliul r. Cimișlia, Consiliul s. Mihailovca, Consiliul s. Ialpujeni,

Tocaru Vasile cu privire la încasarea restanței salariale, încasarea prejudiciului

pentru neachitarea salariului și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Comrat din 15 iunie 2022,

c o n s t a t ă :

La 14 iunie 2017, Molișteanu Veaceslav a depus cerere de chemare în

judecată împotriva ÎM ”Servcom Cimișlia” cu privire la încasarea salariului și

chiriei bunului în interes de serviciu.

În motivarea acțiunii, Molișteanu Veaceslav a menționat că prin hotărârea

Consiliului de Administrație a ÎM ”Servcom Cimișlia” nr. 01/05 din 24 octombrie

2015, a fost numit în funcția de administrator.

La 01 noiembrie 2015, în calitate de locator, a încheiat cu ÎM ”Servcom

Cimișlia”, în calitate de locatar contractul de locațiune a automobilului de model

”Kia Sorento” pe perioada 01 noiembrie 2015 – 01 noiembrie 2016 pentru a fi

folosit în interesele ÎM ”Servcom Cimișlia”, cu chiria lunară de 3 000 lei.

De asemenea, reclamantul a invocat că prin hotărârea Consiliului de

Administrație a ÎM ”Servcom Cimișlia” nr. 01 din 22 noiembrie 2016, a fost

eliberat din funcția de administrator, fiind încetate relațiile de muncă în temeiul

cererii de demisie.

Molișteanu Veaceslav a specificat că la eliberare, nu i-a fost achitată restanța

la salariu în sumă de 22 255,90 de lei pentru perioada iulie-noiembrie 2016 și

îndemnizația pentru concediul nefolosit.

1

Reclamantul Molișteanu Veaceslav a solicitat încasarea de la ÎM ”Servcom

Cimișlia” a sumei de 22 255,90 de lei cu titlu de salariu restant pentru perioada

iulie-noiembrie 2016, încasarea sumei de 4 541,04 lei pentru reținerea din vina

angajatorului a salariului și a îndemnizației de concediu pentru perioada

23 noiembrie 2016 – 14 iunie 2017, încasarea sumei de 6 000 lei cu titlu de datorie

la achitarea chiriei pentru locațiunea automobilului de model ”Kia Sorento” pe

perioada 01 septembrie 2016 – 31 octombrie 2016 și compensarea cheltuielilor de

judecată.

La 10 august 2017, ÎM ”Servcom Cimișlia” a depus cerere reconvențională

împotriva lui Molișteanu Veaceslav cu privire la constatarea nulității contractului

de locațiune (f. d. 33-37 Vol. I).

În motivarea cererii, ÎM ”Servcom Cimișlia” a menționat că reieșind din

esența contractului de locațiune, rezultă că acesta a fost semnat de către

Președintele Consiliului de Administrație din numele și pentru ÎM ”Servcom

Cimișlia”, însă din esența pct. 32 din Statutul întreprinderii, Consiliul de

Administrație este doar organul de administrare, care reprezintă și apără interesele

fondatorilor în gestionarea întreprinderii și își exercită activitatea în temeiul

legislației și statutului.

Astfel, a specificat că Molișteanu Veaceslav a fost indicat în contractul de

locațiune drept locator, iar Mihail Olărescu în calitate de Președinte al Consiliului

de Administrație.

Prin urmare, aplicarea semnăturii Președintelui Consiliului de Administrație

din numele și pentru ÎM ”Servcom Cimișlia” la încheierea contractului de

locațiune, nu poate servi drept manifestare a consimțământului întreprinderii la

încheierea actului juridic respectiv.

ÎM ”Servcom Cimișlia” a solicitat constatarea nulității contractului de

locațiune nr. 1 din 01 noiembrie 2015 pentru închirierea automobilului de model

”Kia Sorento”, încheiat între ÎM ”Servcom Cimișlia”, în calitate de locator, în

persoana Președintelui Consiliului de Administrație Olărescu Mihail și Molișteanu

Veaceslav, în calitate de locatar, contrar prevederilor art. 226 din Codul civil.

Prin hotărârea Judecătoriei Cimișlia din 05 iulie 2018, s-a admis parțial

cererea de chemare în judecată depusă de Molișteanu Veaceslav.

S-a încasat de la ÎM ”Servcom Cimișlia” în beneficiul lui Molișteanu

Veaceslav restanța la achitarea salariului pentru perioada iulie 2016 – noiembrie

2016 și alte plăți cuvenite salariatului.

S-a încasat de la ÎM ”Servcom Cimișlia” în beneficiul lui Molișteanu

Veaceslav suma de 2 000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a respins cererea reconvențională depusă de ÎM ”Servcom Cimișlia”.

Prin decizia Curții de Apel Comrat din 15 noiembrie 2018, s-au admis

apelurile declarate de Molișteanu Veaceslav și ÎM ”Servcom Cimișlia”, s-a casat

hotărârea Judecătoriei Cimișlia din 05 iulie 2018 și s-a restituit cauza la rejudecare

în instanța de fond în alt complet de judecată (f. d.248-257 Vol. I).

La 24 ianuarie 2020, Molișteanu Veaceslav a depus cerere de concretizare a

pretențiilor, prin care a solicitat încasarea de la ÎM ”Servcom Cimișlia” a sumei de

17 261,80 de lei cu titlu de salariu restant pentru perioada iulie-noiembrie 2016,

încasarea sumei de 5 986,83 de lei pentru reținerea din vina angajatorului a

2

salariului și a îndemnizației de concediu pentru perioada 23 noiembrie 2016 –

18 august 2017, încasarea sumei de 1 355,35 de lei pentru reținerea din vina

angajatorului a salariului și a îndemnizației de concediu pentru perioada 18 august

2017 – 07 septembrie 2017, încasarea sumei de 45 001,51 de lei pentru reținerea

din vina angajatorului a salariului și a îndemnizației de concediu pe perioada

08 septembrie 2017 – 24 ianuarie 2020, încasarea sumei de 6 000 lei cu titlu de

datorie la achitarea chiriei pentru locațiunea automobilului de model ”Kia Sorento”

pe perioada 01 septembrie 2016 – 31 octombrie 2016 și compensarea cheltuielilor

de judecată (f. d. 3031 Vol. II).

Prin încheierea Judecătoriei Cimișlia, sediul Central din 15 octombrie 2020,

s-a scos de pe rol cererea reconvențională depusă de ÎM ”Servcom Cimișlia” din

motiv că reclamantului care a fost citat legal, nu s-a prezentat în ședința de

judecată și nu a informat instanța despre motivul neprezentării.

Prin hotărârea Judecătoriei Cimișlia, sediul Central din 15 octombrie 2020,

s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Molișteanu Veaceslav.

S-a încasat de la ÎM ”Servcom Cimișlia” în beneficiul lui Molișteanu

Veaceslav restanța la salariu în sumă de 17 261,80 de lei, despăgubirea pentru

neachitarea salariului în termen pentru perioada 23 noiembrie 2016 – 18 august

2017 în sumă de 5 986,83 de lei, pentru perioada 18 august 2017 – 07 septembrie

2017 în sumă de 1 355,35 de lei și pentru perioada 08 septembrie 2017 –

24 ianuarie 2019 în sumă de 45 001,51 de lei și suma de 4 000 lei cu titlu de

cheltuieli de asistență juridică.

În rest, pretențiile s-au respins.

S-a încasat de la ÎM ”Servcom Cimișlia” în beneficiul statului suma de

2 088,16 lei cu titlu de taxă de stat de care reclamantul a fost scutit.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță cu referire la circumstanțele cauzei

a reținut că Molișteanu Veaceslav a fost angajat la ÎM ”Servcom Cimișlia” în

calitate de administrator.

Ulterior, prin hotărârea Consiliului de Administrație al ÎM ”Servcom

Cimișlia” nr. 01 din 22 noiembrie 2016, Molișteanu Veaceslav a fost eliberat din

funcția de administrator al ÎM ”Servcom Cimișlia”.

La fel, instanța de fond a stabilit că, prin certificatul nr. 05 din 27 martie 2017

eliberat de ÎM ”Servcom Cimișlia”, se atestă că restanța la salariu pentru perioada

iulie – noiembrie 2016 constituie suma de 22 255,90 de lei, iar din cererea de

majorare a pretențiilor din 24 ianuarie 2020, rezultă că la data de 07 septembrie

2017, pârâtul a achitat parțial salariul restant al reclamantului, astfel suma restantă

a salariului fiind de 17 261,80 de lei.

Astfel, reieșind din faptul că pârâtul a recunoscut existența datoriei salariale

față de reclamant, instanța de fond a ajuns la concluzia că este întemeiată și

urmează a fi admisă pretenția reclamantului cu privire la încasarea restanței

salariale în sumă de 17 261,80 de lei, precum și cerința cu privire la încasarea

despăgubirilor în mărime de 0,1% din salariul restant.

Totodată, instanța a conchis că reclamantul nu a prezentat careva probe care

să ateste că automobilul, obiectul contractului de locațiune a fost predat

ÎM ”Servcom Cimișlia” pentru a fi folosit conform destinației convenite în

contract.

3

Or, potrivit certificatului nr. 36 din 018 mai 2018, eliberat de ÎM ,,Servcom

Cimișlia”, se confirmă că în arhiva întreprinderii nu sunt careva acte care atestă

predarea de către reclamant și primire a automobilului de model ”KIA Sorento”

către pârât, precum și faptul că nu există foi de parcurs al autovehiculului

menționat pe perioada de referință, adică de valabilitate a contractului nr.1 din

01 noiembrie 2015 privind închirierea automobilului respectiv.

Astfel, prima instanță a concluzionat că este neîntemeiată și urmează a fi

respinsă pretenția cu privire la încasarea datoriei la chiria bunului folosit.

Prin decizia Curții de Apel Comrat din 15 iunie 2022, s-a respins recursul

declarat de avocatul Casap Anatolie în interesele ÎM ,,Servcom Cimișlia” și în

interesele Consiliului r. Cimișlia împotriva încheierii Judecătoriei Cimișlia, sediul

Central din 15 octombrie 2020.

S-a respins apelul declarat de avocatul Casap Anatolie în interesele

ÎM ,,Servcom Cimișlia” și în interesele Consiliului r. Cimișlia și s-a menținut

hotărârea Judecătoriei Cimișlia, sediul Central din 15 octombrie 2020.

La 22 septembrie 2022, prin intermediul oficiului poștal, ÎM ”Servcom

Cimișlia” și Consiliul r. Cimișlia, reprezentați de avocatul Casap Anatolie au

declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin care au solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârilor judecătorești cu emiterea unei noi hotărâri, prin care

acțiunea depusă de Molișteanu Veaceslav să fie respinsă integral.

Recurenții, în motivarea recursului au invocat că la speță, nu sunt aplicabile

prevederile art. 330 alin. (2) din Codul muncii, deoarece circumstanțele cauzei

exclud culpa angajatorului ÎM ,,Servcom Cimișlia” în neachitarea la timp a plăților

salariale a ex administratorului Molișteanu Veaceslav, or, neachitarea la timp a

salariului s-a datorat insuficienței lichidităților la angajator, generate de însăși

reclamant, circumstanță imputabilă reclamantului, care în perioada acumulării

restanțelor salariale deținea funcția de organ executiv al angajatorului său și avea

obligația de a conduce întreprinderea astfel, încât aceasta să devină profitabilă și

să-și poată executa obligațiile pecuniare, inclusiv față de salariați.

Prin urmare, recurenții au menționat că acțiunea depusă de Molișteanu

Veaceslav este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.

La 26 octombrie 2022, instanța de recurs a expediat în adresa intimatului

copia recursului, fiind recepționat de către Molișteanu Veaceslav la data de

28 octombrie 2022, conform avizului de recepție (f. d. 26 Vol. III).

La 22 noiembrie 2022, prin intermediul oficiului poștal, Molișteanu

Veaceslav a depus referință la recursul declarat de ÎM ”Servcom Cimișlia” și

Consiliul r. Cimișlia, prin care a solicitat să fie considerat ca inadmisibil.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs

menționează că, Curtea de Apel Comrat a emis dispozitivul deciziei la 15 iunie

2022, iar decizia motivată a fost recepționată de ÎM ”Servcom Cimișlia” la data de

15 august 2022, conform avizului de recepție (f. d. 258 Vol. II).

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

4

Recursul a fost declarat la 22 septembrie 2022, respectiv se consideră depus

în termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a

temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de

judecată instituit în conformitate cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurenților cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din

Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de

recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de

apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței

de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură

civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, p.38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a

unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea

statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo

5

împotriva Italiei, p. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai

stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, p. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept

național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten

v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de ÎM ”Servcom

Cimișlia” și Consiliul r. Cimișlia, reprezentați de avocatul Casap Anatolie, nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Întreprinderea Municipală

”Servcom Cimișlia” și Consiliul r. Cimișlia, reprezentați de avocatul Casap

Anatolie.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Mariana Pitic

Victor Burduh

6