Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 23.11.2022
respins

2ac-255/22 — constatarea nulității contractului

HOTĂRÂRE
23.11.2022
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
constatarea nulităţii contractului
Temei legal
Strămutarea cauzei
Citează această cauză
2ac-255/22 — constatarea nulității contractului (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ac-255/22 (2-19077854-01-2ac-14112022) ÎNCHEIERE 23 noiembrie 2022 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Victor Burduh Galina Stratulat examinând cererea depusă de reprezentantul lui David Mereșenschi, avocatul Scutelnic Constantin cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Olga Malcus împotriva lui Alexandru Malcus, David Mereșenschi, intervenienți accesorii SRL ,,Vega-Standart”, notarul public Rodica Cernov cu privire la constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare a cotei-părți sociale, declarației, încetarea contractului contestat cu repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, radierea din Registrul de stat al persoanelor juridice a informației cu privire la dreptul de proprietate asupra cotei-părți sociale în mărime de 30% și compensarea cheltuielilor de judecată, c o n s t a t ă : La 14 februarie 2019, Olga Malcus a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Alexandru Malcus, David Mereșenschi, intervenienți accesorii SRL ,,Vega-Standart”, notarul public Rodica Cernov privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare a cotei-părți sociale și compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 07 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a respins cererea privind invocarea excepției de tardivitate înaintată de avocatul Nelly Babcinschi, în interesele lui David Mereșenschi, ca neîntemeiată. S-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Olga Malcus împotriva lui Alexandru Malcus, David Mereșenschi, intervenienți accesorii SRL ,,Vega-Standart”, notarul public Rodica Cernov privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare a cotei-părți sociale, declarației, încetarea contractului contestat cu repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, radierea din Registrul de stat al persoanelor juridice a informației cu privire la dreptul de proprietate asupra cotei-părți sociale în mărime de 30% și compensarea cheltuielilor de judecată.

1 S-a anulat sechestrul aplicat prin încheierea Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) din 26 februarie 2019, prin care s-a interzis lui David Mereșenschi înstrăinarea cotei- părți sociale în mărime de 30 % din capitalul social al SRL ,,Vega-Standart”. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 03 august 2021, Malcus Olga a depus apel asupra acesteia. Prin încheierea din 17 mai 2022 a Președintelui interimar al Curții de Apel Chișinău s-a dispus examinarea cauzelor civile fixate în completul nr.3 și completul de judecată cu nr.5 din cadrul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ, pentru data de 17 mai 2022- 20 mai 2022, în următoarea componență: Președintele completului, judecătorul Ala Malîi și judecătorii Vitalie Cotorobai și Cojocaru Olga.

La 19 mai 2022, avocatul Scutelnic Constantin în interesele intimatului David Mereșenschi a înaintat o cerere de recuzare judecătorilor Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău în temeiul prevederilor art.50 alin.(1) CPC. În motivarea cererii, avocatul Scutelnic Constantin în interesele intimatului David Mereșenschi a indicat că contrar deciziei emise de președintele Curții de Apel Chișinău din 30.12.2021, privind instituirea și formarea completelor de judecată, în data de 19 mai 2022 au fost incluși în completul de examinare, judecătorii Malîi Ala și Vitalie Cotorobai. Încălcarea comisă, a creat dubii rezonabile de existența împrejurărilor care pun la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea judecătorilor nominalizați.

Prin fișa de repartizare a cererii de recuzare, examinarea cererii de recuzare a fost repartizată spre examinare – judecătorului raportor Marina Anton la data de 23.05.2022, ora 16.15.

Prin încheierea din 02 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău s-a respins cererea depusă de avocatul Scutelnic Constantin cu privire la recuzarea judecătorilor Curții de Apel Chișinău, Ala Malîi, Vitalie Cotorobai și Cojocaru Olga de la examinarea cererii de apel declarată de Malcus Olga, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Olga Malcus împotriva lui Alexandru Malcus, David Mereșenschi, intervenienți accesorii SRL ,,Vega-Standart”, notarul public Rodica Cernov privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare a cotei-părți sociale, declarației, încetarea contractului contestat cu repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, radierea din Registrul de stat al persoanelor juridice a informației cu privire la dreptul de proprietate asupra cotei-părți sociale în mărime de 30% și compensarea cheltuielilor de judecată.

La 09 noiembrie 2022, reprezentantul lui David Mereșenschi, avocatul Scutelnic Constantin, a depus cerere de strămutare, solicitând strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad în temeiul art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă. În motivarea cererii a indicat că, la 19 mai 2022, a depus în temeiul art. 20 alin. (1) Codul de procedură civilă cererea de recuzare completului de judecători care participă la examinarea prezentului litigiu Ala Malîi și Vitalie Cotorobai. Ulterior, la 02 iunie 2022, la examinarea cererii de recuzare au participat doi judecători Marina Anton și Ana Panov, care fac parte din actualul complet de judecată.

În susținerea cererii de strămutare a menționat că aceste circumstanțe pun la îndoială imparțialitatea judecătorilor, la examinarea acestui litigiu, ori, judecătorii care 2 participă la examinarea recuzării și o resping nu mai pot face parte din completul de judecători care urmează să examineze cauza în ordine de apel. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge cererea depusă de reprezentantul lui David Mereșenschi, avocatul Scutelnic Constantin, privind strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță egală în grad din următoarele considerente. În conformitate cu art. 43, alin. (2), lit. f) din Codul de procedură civilă, instanța strămută cauza la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces.

Aliniatul 4 al aceluiași articol prevede că strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin. (2), lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac. Curtea de Apel Chișinău a remis cauza la Curtea Supremă de Justiție pentru examinarea cererii de strămutare a cauzei la o altă instanță egală în grad cu Curtea de Apel Chișinău. Verificând circumstanțele cauzei în raport cu argumentele invocate în cererea de strămutare și cadrul legal aplicabil speței, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că argumentele invocate de către reprezentantul lui David Mereșenschi, avocatul Scutelnic Constantin, ca temei de strămutare a cauzei de la Curtea de Apel Chișinău, sunt vădit neîntemeiate și declarative.

În condițiile speței, aceste argumente nu și-au găsit confirmare, fiind doar la nivel de suspiciuni în imparțialitate a judecătorilor din cadrul Curții de Apel Chișinău, fără a indica motivele de fapt și de drept, pe care se întemeiază suspiciunea, cu anexarea probelor concludente și pertinente, ce justifică acest fapt. Sub acest aspect, se evidențiază că suspiciunile uneia din părți, fără a fi fortificate prin probe, nu poate servi temei pentru bănuieli rezonabile cu privire la nepărtinirea judecătorilor. În aceste circumstanțe Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că argumentele invocate în susținerea cererii cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău, la o altă instanță egală în grad nu se încadrează în prevederile art. 43, alin. (2), lit. f) din Codul de procedură civilă.

Solicitantul nu a exemplificat împrejurările de ordin obiectiv sau subiectiv ce ar furniza concluzii cu privire la prezența prejudecății judecătorilor Curții de Apel Chișinău, având în vedere că, în spiritul CEDO, orice bănuială de imparțialitate urmează să fie obiectiv justificată. Suspiciunile declarative nu pot servi drept temei de strămutare a cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad pentru judecarea cauzei. Respectiv, reprezentantul lui David Mereșenschi, avocatul Scutelnic Constantin, nu a demonstrat că există fapte verificabile care pot pune la îndoială imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel Chișinău.

Așa fiind, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge cererea depusă de reprezentantul lui David Mereșenschi, avocatul Scutelnic Constantin, cu privire la strămutarea cauzei, la cererea de chemare în judecată depusă de Olga Malcus împotriva lui Alexandru 3 Malcus, David Mereșenschi, intervenienți accesorii SRL ,,Vega-Standart”, notarul public Rodica Cernov cu privire la constatarea nulității contractului de vânzare- cumpărare a cotei-părți sociale, declarației, încetarea contractului contestat cu repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, radierea din Registrul de stat al persoanelor juridice a informației cu privire la dreptul de proprietate asupra cotei-părți sociale în mărime de 30% și compensarea cheltuielilor de judecată, urmând a fi restituită pentru continuarea examinării în ordine de recurs, la Curtea de Apel Chișinău, în același complet de judecată.

În conformitate cu prevederile art. 43 alin. (2) lit. f), alin. (3) și (4), art. 269- 270 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge cererea depusă de reprezentantul lui David Mereșenschi, avocatul Scutelnic Constantin cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad.

Cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Olga Malcus împotriva lui Alexandru Malcus, David Mereșenschi, intervenienți accesorii SRL ,,Vega- Standart”, notarul public Rodica Cernov cu privire la constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare a cotei-părți sociale, declarației, încetarea contractului contestat cu repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, radierea din Registrul de stat al persoanelor juridice a informației cu privire la dreptul de proprietate asupra cotei-părți sociale în mărime de 30% și compensarea cheltuielilor de judecată, se restituie Curții de Apel Chișinău pentru examinarea cererii de recurs, în același complet de judecată.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Victor Burduh Galina Stratulat 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2023-10-18
0,92
2r-284/23 — privind rezolutiunea contractului de vînzare cumpărare
Dosarul nr. 2r-284/23 2-20146937-01-2r-03072023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. A. Sandu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, N. Budăi, A. Braga) D E C I Z I E 18 octombrie 2023 mun. Chișinău
CSJ 2023-02-08
0,92
2ra-1359/22 — rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare
Dosarul nr. 2ra-1359/22 2-20146937-01-2rac-26092022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. A. Sandu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. R. Pulbere, V. Mihaila, A. Pahopol) DECIZIE 08 februarie 2023 mun. Chiși
CSJ 2023-01-25
0,92
2r-24/23 — constatatrea nulitătii contractelor si compensarea cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2r-24/23 2-21049539-01-2r-13012023 Prima instanță: Judecătoria Căușeni, sediul Ștefan Vodă – D. Dubcovețchi Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – N. Budăi, I. Dutca, D. Băbălău DECIZIE 25 ianuarie 2023 mun. Chişinău Colegi
CSJ 2022-07-06
0,92
2ra-378/22 — declararea nulitatii procurii si contractelor de vinzare cumparare
Dosarul nr. 2ra-378/22 2-17187325-01-2ra-05042022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. V. Puica) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Anton, I.Secrieru, V. Cotorobai) ÎNCHEIERE 06 iulie 2022 mun. Chișinău
CSJ 2022-02-23
0,92
2ra-2028/21 — Declararea nulitătii actelor juridice
Dosarul nr. 2ra-2028/21 (2-17183745-01-2ra-27122021) Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, Judecător – P. Harmaniuc Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, Judecători – A. Panov, I. Ţurcan, L. Pruteanu D E C I Z I E 23 f
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă