Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 23.11.2022
casat

2rc-126/22 — repararea prejudiciului material

HOTĂRÂRE
23.11.2022
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
repararea prejudiciului material
Temei legal
depunerea cererii de apel, cuprinsul cererii de apel, restituirea cererii de apel
Citează această cauză
2rc-126/22 — repararea prejudiciului material (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2rc-126/2022 2-20022954-01-2r-01112022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (A. Sandu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (N. Budăi, D. Băbălău, I. Dutca) D E C I Z I E 23 noiembrie 2022 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari judecători Mariana Pitic Victor Burduh examinând recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Irida”, reprezentată de avocatul Jarovlea Veaceslav, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată înaintată de Inspectoratul pentru Protecția Mediului împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Irida” cu privire la repararea prejudiciului, împotriva încheierii din 19 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a restituit cererea de apel depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Irida”, reprezentată de avocatul Jarovlea Veaceslav, pe motiv că nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel, c o n s t a t ă : La 17 februarie 2020, Inspectoratul pentru Protecția Mediului s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Irida” privind repararea prejudiciului cauzat mediului și compensarea cheltuielilor de judecată, prin care a solicitat încasarea de la SRL „Irida” a prejudiciului în sumă de 169 314,83 de lei, cu transferul acesteia în contul bugetului de stat.

Prin hotărârea din 22 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cererea de chemare în judecată înaintată de Inspectoratul pentru Protecția Mediului împotriva SRL „Irida”, a fost admisă integral. S-a încasat din contul SRL „Irida” în bugetul de stat suma de 169 314,83 de lei cu titlu de prejudiciu cauzat mediului și suma de 5 079,44 de lei cu titlu de taxă de stat. La 06 iulie 2022, SRL „Irida”, reprezentată de avocatul Jarovlea Veaceslav, a depus cerere de apel prin care a solicitat casarea hotărârii instanței de fond, cu emiterea unei hotărâri noi, prin care acțiunea să fie respinsă integral și compensarea cheltuielilor de judecată.

Totodată, a solicitat casarea încheierii din 11 mai 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, privind respingerea cererii de scoatere de pe 1 rol a cererii de chemare în judecată și casarea încheierii din 11 mai 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru privind respingerea cererii cu privire la numirea expertizei judiciare. Prin încheierea din 06 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs cererii de apel înaintate de SRL „Irida”, reprezentată de avocatul Jarovlea Veaceslav, acordând apelantului un termen de 10 zile din data recepționării încheierii în cauză, pentru înlăturarea neajunsurilor, comunicându-i ultimului că, în caz că nu vor fi lichidate neajunsurile menționate, cererea de apel nu va fi considerată depusă și împreună cu actele anexate va fi restituită.

Prin încheierea din 19 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a restituit cererea de apel depusă de SRL „Irida”, reprezentată de avocatul Jarovlea Veaceslav, pe motiv că nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel, indicate în încheierea Curții de Apel Chișinău din 06 octombrie 2022. La 24 octombrie 2022, SRL „Irida”, reprezentată de avocatul Jarovlea Veaceslav, a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 19 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea încheierii contestate, cu restituirea cauzei la rejudecare în instanța de apel. În motivarea recursului s-a invocat că, nu este de acord cu concluzia instanței de apel, referitor la faptul că nu a prezentat apelul motivat.

Cerere de apel depusă la 06 iulie 2022, corespunde cerințelor expuse în prevederile art. 365 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în care erau indicate toate motivele de fapt și de drept. Consideră că principala probă în dosar care a fost contestată de apelant a fost - raportul de încercări a probelor de sol nr. 180 prelevat la data de 29 decembrie 2016, emis de Centrul Investigații Ecologice, prin care s-a constatat că solul din sonda SI și S2 de pe terenul cu număr cadastral nr. xxxx situat în satul Xxxx, este poluat cu ioni de amoniu. A relatat că în cererea de apel, recurentul a adus toate motivele în susținerea poziției sale privind inadmisibilitatea acestei probe pe care se axează intimatul.

Or, au fost aduse toate motivele de fapt și de drept, însă instanța de apel a invocat că apelantul urmează să prezinte apelul motivat, astfel creând un impediment procedural pentru a pune pe rol și a examina cererea de apel. A menționat recurentul că în atare circumstanțe, instanța de apel ignorând probele din dosar și argumentele din apel, restituind cererea de apel, neîntemeiat a încălcat drepturile apelantului la accesul liber la justiție. În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Instanța de apel a adoptat încheierea contestată la 19 octombrie 2022, care a fost expediată participanților la proces, prin intermediul poștei electronice, la data de 19 octombrie 2022. Astfel, cererea de recurs înregistrată la 24 octombrie 2022 a fost depusă cu respectarea termenului prevăzut de lege (f.d.

245). Verificând legalitatea încheierii contestate prin prisma argumentelor invocate și a materialelor din dosar, coroborate cu normele de drept, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție va admite recursul declarat de SRL „Irida”, reprezentată de avocatul Jarovlea Veaceslav și va casa încheierea contestată cu restituirea cauzei spre rejudecare în instanța de apel, pentru examinarea în fond a apelului depus de SRL „Irida”, reprezentată de avocatul Jarovlea Veaceslav, din următoarele motive. 2 În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

În temeiul art. 427 lit. b) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind spre rejudecare problema soluționată prin încheierea casată. Colegiul relevă că, hotărârea din 22 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost contestată cu apel la data de 06 iulie 2022 de către SRL „Irida”, reprezentată de avocatul Jarovlea Veaceslav (f.d. 226-228). În sensul art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel, în termen de 10 zile de la repartizarea dosarului, dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.

Prin încheierea din 06 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de SRL „Irida”, reprezentată de avocatul Jarovlea Veaceslav împotriva hotărârii din 22 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. S-a acordat un termen de 10 zile din data recepționării încheierii în cauză, pentru înlăturarea neajunsurilor, comunicându-i că, în caz că nu vor fi lichidate neajunsurile menționate cererea de apel nu va fi considerată depusă și va fi restituită conform art. 369 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Prin încheierea din 19 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost restituită cererea de apel depusă de SRL „Irida”, reprezentată de avocatul Jarovlea Veaceslav, pe motiv că nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel, indicate în încheierea Curții de Apel Chișinău din 06 octombrie 2022. Colegiul prin prisma criticilor aduse actelor judecătorești contestate apreciază ca fiind pripită soluția instanței de apel privind restituirea cererii de apel, având în vedere neîndeplinirea în termen a indicațiilor instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin.(1) Cod de procedură civilă. În context, Colegiul reiterează că la data de 06 iulie 2021, SRL „Irida”, reprezentată de avocatul Jarovlea Veaceslav a depus cerere de apel împotriva hotărârii din 22 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, argumentându-și poziția și solicitând anularea hotărârii contestate.

Prin încheierea instanței de apel din 06 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, notificată recurentului la data de 07 octombrie 2022 (f.d. 241), nu s-a dat curs cererii de apel depuse de SRL „Irida”, reprezentată de avocatul Jarovlea Veaceslav, fiind acordat un termen de 10 zile de la recepționarea încheierii pentru prezentarea cererii de apel motivate, deși, apelantul SRL „Irida”, reprezentată de avocatul Jarovlea Veaceslav a prezentat la 06 iulie 2022 cererea de apel motivată, însă instanța de apel a omis acest aspect. La fel, instanța de apel a ignorat faptul că în cererea de apel înregistrată la 06 iulie 2022, SRL „Irida”, reprezentată de avocatul Jarovlea Veaceslav, a invocat argumentele și temeiurile sale referitor la dezacordul cu hotărârea primei instanțe și dezacordul cu încheierile din 11 mai 2022 a instanței de fond prin care a fost respinsă 3 cererea de scoatere de pe rol a acțiunii și cererea privind efectuarea expertizei judiciare.

În circumstanțele expuse, Colegiul reiterează că, încheierea de restituire a cererii de apel a fost emisă pripit, în situația în care SRL „Irida”, reprezentată de avocatul Jarovlea Veaceslav, la data de 06 iulie 2022 a declarat apel, care în opinia sa este motivat. Prin prisma respectării dreptului de acces liber la justiție, garantat de art. 6 § 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, art. 20 din Constituția Republicii Moldova și art. 5 din Codul de procedură civilă, accentuat și în jurisprudența CtEDO, precum și dreptul la un remediu efectiv garantat de art.13 din Convenție, Colegiul relevă că, circumstanțele relatate impun casarea încheierilor instanței de apel contestate la caz.

Din considerentele redate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție va admite recursul declarat și va casa încheierea contestată de către SRL „Irida”, reprezentată de avocatul Jarovlea Veaceslav, cu restituirea cauzei spre rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, pentru examinarea apelului depus de către SRL „Irida”, reprezentată de avocatul Jarovlea Veaceslav, în fond. În conformitate cu prevederile art. art. 424 alin. (2), 427 lit. b), 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se admite recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Irida”, reprezentată de avocatul Jarovlea Veaceslav.

Se casează încheierea din 19 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată înaintată de Inspectoratul pentru Protecția Mediului împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Irida” cu privire la repararea prejudiciului, cu restituirea cauzei spre rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, pentru examinarea în fond a apelului depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Irida”, reprezentată de avocatul Jarovlea Veaceslav. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței , judecătorul Dumitru Mardari judecători Mariana Pitic Victor Burduh 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2022-09-07
0,95
2rc-96/22 — incasarea datoriei penalitatii de intirziere
Dosarul nr. 2rc-96/22 2-22011084-01-2rc-03082022 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud.: D.Sușchevici) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: V. Buhnaci, S. Victoria, M. Guzun) D E C I Z I E 07 septembrie 2022 m
CSJ 2022-11-16
0,94
2rac-212/22 — restituirea sumei, incasarea penalitatii si compensarea cheltuielilor de judecata
Dosarul nr. 2rac-212/22 2-20087452-01-2rac-05092022 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud. A. Brăgaru) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. M. Guzun, V. Buhnaci, V. Sîrbu) ÎNCHEIERE 16 noiembrie 2022 mun. Chiși
CSJ 2022-07-20
0,94
2rac-128/22 — Încasarea prejudiciului cauzat
Dosarul nr. 2rac–128/22 2-19103610-01-2rac-13062022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Centru), (jud. I. Pulbere) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, M. Anton, O. Cojocaru) Î N C H E I E R E 20 iulie 2022 mun
CSJ 2022-06-08
0,94
2ra-459/22 — Încasarea prejudiciului cauzat
Dosarul nr. 2ra–459/22 2-18206185-01-2ra-07042022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Centru), (jud. C. Valah) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. V. Sîrbu, D. Dulghieru, V. Buhnaci) Î N C H E I E R E 08 iunie 2022 mun.
CSJ 2022-09-07
0,94
2rc-93/22 — incasarea datoriei
Dosarul nr. 2rc-93/22 2-21116003-01-2rc-02082022 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud.: L. Lavric) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: A. Pahopol, R. Pulbere, V. Mihaila) D E C I Z I E 07 septembrie 2022 mun
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă