2ra-1425/22 — Constatarea faptului violării art. 8 CEDO, încasarea prejudiciului moral

Dosarul nr. 2ra–1425/22

2-19054912-01-2ra-04102022

Prima instanță: Judecătoria Orhei (sediul Rezina), (jud. V. Cuculescu)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Pahopol, V, Mihaila, R. Pulbere)

Î N C H E I E R E

16 noiembrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

În componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de Administrația Națională a

Penitenciarelor,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Zlobin Andrei

împotriva Penitenciarului nr. 17 Rezina, Administrației Naționale a Penitenciarelor

și Ministerului Justiției cu privire la constatarea violării drepturilor prevăzute la art.

8 a Convenției Europene a Drepturilor Omului și repararea prejudiciului cauzat,

împotriva deciziei din 24 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respinsă cererea de apel depusă de Administrația Națională a Penitenciarelor și

menținută hotărârea din 08 decembrie 2021 a Judecătoriei Orhei (sediul Rezina),

con st ată:

La 04 martie 2019, Zlobin Andrei a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Penitenciarului nr. 17 Rezina, Administrației Naționale a Penitenciarelor

și Ministerului Justiției cu privire la constatarea violării drepturilor prevăzute la art.

8 a Convenției Europene a Drepturilor Omului și repararea prejudiciului cauzat.

În motivarea acțiunii a indicat că, prin decizia administrației Penitenciarului nr.

17 Rezina din 31 mai 2018 a fost sancționat disciplinar prin suspendarea dreptului

la întrevederi de scurtă și lungă durată pe un termen de o lună.

La 06 iunie 2018, fiind deținut în Penitenciarul nr. 17 Rezina, a depus o

plângere în adresa Judecătoriei Orhei (sediul Rezina), prin care a solicitat anularea

sancțiunii disciplinare emise de administrația Penitenciarului nr. 17 Rezina cu

privire la suspendarea dreptului la întrevederi de scurtă și lungă durată pe un termen

1

de o lună și prin încheierea din 30 noiembrie 2018 a Judecătoriei Orhei (sediul

Rezina), a fost admisă plângerea condamnatului Zlobin Andrei, a fost declarată nulă

decizia șefului Penitenciarului nr. 17 Rezina din 31 mai 2018 prin care

condamnatului Zlobin Andrei i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară sub formă de

suspendarea dreptului de întrevederi de scurtă și lungă durată pe un termen de o lună.

Astfel, a susținut că, decizia administrației Penitenciarului nr. 17 Rezina, prin

care i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară sub formă de suspendarea dreptului de

întrevederi de scurtă și lungă durată pe un termen de o lună și care a fost anulată

printr-o hotărâre judecătorească, constituie un act de violare al art. 8 CEDO, fiind

încălcat dreptul condamnatului la întrevederi.

Prin hotărârea din 08 decembrie 2021 a Judecătoriei Orhei (sediul Rezina) a

fost admisă parțial cererea de chemare în judecată înaintată de Zlobin Andrei, a fost

constatat încălcat dreptul reclamantului garantat de art.8 CEDO și s-a încasat din

contul bugetului de stat al Republicii Moldova prin intermediul Ministerului Justiției

în beneficiul lui Zlobin Andrei prejudiciul moral în mărime de 10 000 lei.

Prin decizia din 24 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea

de apel depusă de Administrația Națională a Penitenciarelor și menținută hotărârea

din 08 decembrie 2021 a Judecătoriei Orhei (sediul Rezina).

Pentru a admite parțial acțiunea reclamantului instanțele ierarhic inferioare au

reținut că restricțiile precum limitarea numărului de vizite din partea familiei,

supravegherea acestor vizite și impunerea persoanei private de libertate a unui regim

special de detenție sau a unor aranjamente speciale de vizită constituie o ingerință în

drepturile garantate acesteia la art. 8 din Convenție, iar odată ce reclamantului i-a

fost aplicată sancțiunea disciplinară sub formă de suspendarea dreptului de

întrevederi de scurtă și lungă durată pe un termen de 1 lună, în perioada detenției în

Penitenciarul nr. 17 Rezina, acesta se consideră victimă a unei violări a drepturilor

sale prevăzute de art. 8 din Convenție și este în drept să solicite despăgubiri cu titlu

de compensații pentru prejudiciul moral.

La 20 septembrie 2022 (prin poștă electronică), Administrația Națională a

Penitenciarelor a contestat cu recurs decizia din 24 mai 2022 a Curții de Apel

Chișinău.

În motivarea recursului a indicat că, instanța de apel la emiterea deciziei nu a

aplicat legea care trebuia să fie aplicată.

La 02 noiembrie 2022 (prin oficiul poștal), Zlobin Andrei a depus o referință la

recursul declarat de către Administrația Națională a Penitenciarelor, solicitând

considerarea acestuia ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) al Codului de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele dosarului rezultă că decizia recurată a fost pronunțată la 24 mai

2022, expediată în adresa părților la 21 iulie 2022. Astfel, se constată că recurenta s-

2

a conformat prevederilor legale și a declarat recursul împotriva deciziei instanței de

apel în termenul stabilit de lege.

Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs, referință, în raport cu

materialele cauzei și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de

către Administrația Națională a Penitenciarelor, inadmisibil, din considerentele ce

urmează.

În conformitate cu art. 433 lit. a) al Codului de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) al Codului de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții

de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al Codului

de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind

din prevederile art. 437 alin.(1) lit. f) al Codului de procedură civilă, în sarcina

recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării

acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea

eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea

considerării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de Administrația Națională a Penitenciarelor, nu

pot duce la admisibilitatea recursului, ori acestea nu pot fi reținute prin prisma art.

432 al Codului de procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv

asupra reaprecierii circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității

soluției instanței de apel.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de

apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare al recursului, având în vedere

faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de

legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict

prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.

Or, nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind

necesară motivarea recursului cu indicarea amănunțită a motivelor de nelegalitate pe

care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului înseamnă nu

doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci

expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a

pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă

3

indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs

implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă

argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se

bazează.

Abordarea recurentei, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul acesteia

cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit identificarea

omisiunilor sau erorilor care ar impune considerarea acestuia ca fiind admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată

în cererea de recurs declarată de către Administrația Națională a Penitenciarelor.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea

considerării recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) ale

Codului de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Administrația Națională a

Penitenciarelor.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

4