ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 19.10.2022

2ra-1221/22 — modificarea cuantumului pensiei de întretinere

HOTĂRÂRE
19.10.2022
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
modificarea cuantumului pensiei de întretinere
Temei legal
temeiurile declararii recursului
Citează această cauză
2ra-1221/22 — modificarea cuantumului pensiei de întretinere (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-1221/22

2-21080710-01-2ra-02092022

Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) jud. O. Dvornic

Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) jud. A. Panov, M. Anton, O. Cojocaru

19 octombrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de avocatul Sergiu Zaharia în

numele și interesele lui Sergiu Dragomir,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Olga

Dragomir împotriva lui Sergiu Dragomir, intervenient accesoriu Direcția pentru

Protecția Drepturilor Copilului, cu privire la modificarea cuantumului pensiei de

întreținere a copilului minor,

împotriva deciziei din 23 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 27 mai 2021, Olga Dragomir a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Sergiu Dragomir, intervenient accesoriu Direcția pentru Protecția

Drepturilor Copilului, solicitând:

- modificarea cuantumului pensiei pentru întreținerea copilului minor, de

1000 lei stabilită prin hotărârea din 7 martie 2018 a Judecătoriei Hâncești, sediul

Ialoveni;

- încasarea de la Sergiu Dragomir în beneficiul Olgăi Dragomir a pensiei de

întreținere pentru fiul minor, în mărime de 2000 lei lunar, începând cu data

depunerii cererii de chemare în judecată și până la atingerea majoratului copilului.

În motivarea acțiunii, reclamanta a indicat că prin hotărârea din 7 martie 2018

a Judecătoriei Hâncești, sediul Ialoveni, a fost admisă cererea de chemare în

judecată depusă de Olga Dragomir împotriva Sergiu Dragomir cu privire la

desfacerea căsătoriei, determinarea domiciliului copilului minor și încasarea

pensiei de întreținere și s-a încasat de la Sergiu Dragomir în beneficiul Olgăi

Dragomir, pensie de întreținere pentru fiul minor în mărime de 1 000 lei lunar

începând cu 3 august 2017 și până la atingerea majoratului fiului.

Reclamanta a invocat că asigură educația și întreținerea fiului minor și depune

stăruința ca acestuia să nu-i lipsească nimic. Pentru asigurarea educației,

întreținerii și traiului decent ale fiului, cheltuie lunar în mediu 4 000 lei, o parte din

1

acești bani fiind cheltuiți pe medicamente și vitamine, deoarece fiul are probleme

de sănătate.

Contribuția lunară a pârâtului în mărime de 1 000 lei lunar atestă că acesta nu

contribuie egal cu reclamata la întreținerea fiului.

A menționat că pârâtul locuiește și lucrează în Marea Britanie și dispune de

salariu și venituri care-i permit să contribuie la întreținerea fiului minor cu o sumă

mai mare decât o mie lei lunar.

Minorul este în creștere și astfel cresc și necesitățile și cheltuielile de

întreținere a acestuia.

Prin hotărârea din 3 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-

a respins cererea de chemare în judecată depusă Olga Dragomir împotriva lui

Sergiu Dragomir, intervenient accesoriu Direcția pentru Protecția Drepturilor

Copilului, cu privire la modificarea cuantumului pensiei de întreținere a copilului

minor, ca fiind neîntemeiată.

La 18 noiembrie 2021, Olga Dragomir, reprezentată de avocatul Rotaru

Vitalie, a contestat cu apel hotărârea primei instanțe.

Prin decizia din 23 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis apelul

declarat de Olga Dragomir, reprezentată de avocatul Rotaru Vitalie, s-a casat

hotărârea din 3 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și s-a emis o

nouă hotărâre, prin care:

S-a admis cererea de chemare în judecată depusă de Olga Dragomir împotriva

lui Sergiu Dragomir, intervenient accesoriu Direcția pentru Protecția Drepturilor

Copilului, cu privire la modificarea cuantumului pensiei de întreținere a copilului

minor.

S-a modificat cuantumul pensiei de întreținere a copilului minor – xxxxx a.n.

xxxxx, încasată de la Sergiu Dragomir în beneficiul Olgăi Dragomir, în baza

hotărârii din 7 martie 2018 a Judecătoriei Hâncești, sediul Ialoveni, prin majorarea

acesteia de la 1 000 lei până la 2 000 lei lunar, începând cu 27 mai 2021 și până la

atingerea majoratului copilului minor.

S-a anulat titlul executoriu emis în temeiul hotărârii din 7 martie 2018 a

Judecătoriei Hâncești, sediul Ialoveni, prin care s-a dispus încasarea pensiei de

întreținere a copilului minor.

S-a încasat din contul lui Sergiu Dragomir în beneficiul Statului taxa de stat în

mărime de 630 lei, dintre care pentru prima instanța în mărime de 360 lei și 270 lei

pentru instanța de apel, de a căror plată a fost scutită reclamanta la depunerea

acțiunii.

Pentru a pronunța această soluție, Colegiul instanței de apel a reținut că

dezvoltarea, creșterea și educarea copilului sunt obligațiunile stricte ale ambilor

părinți, indiferent de faptul dacă locuiesc împreună sau nu cu copilul, într-o

societate democratică interesele copiilor sunt primordiale.

Astfel, potrivit informației de pe pagina web a Biroului National de Statistică,

valoarea minimului de existență pentru anul 2021, minimul de existență pentru

copii în vârstă de la 7 ani până la 17 ani, pentru orașe mici, constituie în mediu

lunar pe o persoană, 2 376,30 lei.

Suplimentar, a menționat că potrivit copiei carnetului de dezvoltare a

copilului anexat la materialele cauzei (f.d.8-10), copilul acuză probleme de

sănătate care necesită tratament. La fel, din conținutul înscrisului confirmativ nr.

2

62 din 13 ianuarie 2021 eliberată de către Instituția de învățământ Preșcolară nr.

143 se atestă că copilul minor frecventează grupa pregătitoare din instituția de

educație timpurie nr. 143 de pe str. A. Marinescu 15 din data de 07 septembrie

2020 (f.d.11).

În context, instanța de apel a apreciat critic concluzia instanței de fond de a

respinge pretenția privind modificarea cuantumului pensiei alimentare pentru

întreținerea copilului minor, or, suma pensiei de întreținere a copilului minori

trebuie să fie reală și necesară, iar în cazul dat pensia de întreținere pentru copilul

minor în sumă de 2 000 lei/lunar, corespunde posibilităților de plată ale tatălui și în

partea necesităților copilului la această vârstă, or, Dragomir Sergiu, nu mai are la

întreținere copii minori, iar potrivit informației privind veniturile acestuia, suma

pensiei alimentare în mărime de 2 000 lei, ar fi una posibil de executat.

Colegiul instanței de apel a menționat că întreținerea unui copil nu presupune

doar asigurarea materială a acestuia, ci și educarea, dezvoltarea fizică, intelectuală,

spirituală și socială, tratarea lui în caz de îmbolnăvire (tratarea în acest caz nu

presupune doar procurarea medicamentelor), ceea ce implică cheltuieli

suplimentare, eforturi și stres din partea părintelui căruia i-a fost lăsat spre

domiciliere și îngrijire copilul.

La 16 august 2022, avocatul Sergiu Zaharia în numele și interesele lui Sergiu

Dragomir a declarat recurs împotriva deciziei din 23 iunie 2022 a Curții de Apel

Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și

menținerea hotărârii primei instanțe.

În motivarea recursului a invocat că decizia instanței de apel este pasibilă de a

fi casată în baza temeiurilor de la art. 432 alin.(2) lit. b), c) și d) din Codul de

procedură civilă.

La fel, consideră că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele. În

opinia recurentului probele invocate de intimată nu probează în vreun fel

înrăutățirea situației ei financiare.

Totodată, consideră că instanța de apel nu a făcut referire la careva probe care

să demonstreze care sunt posibilitățile de plată ale lui și unde este informația

privind veniturile acestuia la care instanța a avut acces, și care confirmă că suma de

2 000 lei este posibil de executat.

A indicat că în susținerea poziției sale, intimata nu a prezentat documente,

cecuri sau acte care confirmă aceste fapte, mai mult ca atât intimata a indicat că

aceste cheltuieli în mediu de 4 000 lei sunt cheltuieli lunare, prin urmare avea

posibilitate să prezinte careva acte. La examinarea cererii în instanța de apel,

intimata nu a prezentat probe suplimentare.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Materialele cauzei atestă că copia deciziei integrale a instanței de apel a fost

comunicată recurentului, prin intermediul poștei electronice, la 25 iulie 2022,

(f.d.99), iar cererea de recurs a fost depusă la 16 august 2022, în termen.

În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

3

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Copia cererii de recurs a fost expediat intimatei la 2 septembrie 2022. Însă

până la data examinării admisibilității recursului declarat, referință nu a fost

depusă.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind

admisibilitatea recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate

în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură

civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se

invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau

în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de

acces la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza

Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.

230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs,

întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se

bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva

4

Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor

în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de

drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea

Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p.

141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de

avocatul Sergiu Zaharia în numele și interesele lui Sergiu Dragomir, nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de avocatul Sergiu Zaharia în numele

și interesele lui Sergiu Dragomir.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2024-05-15
0,95
2ra-1521/23 — modificarea cuantumului pensiei de intretinere a copilului minor
Dosarul nr. 2ra-1521/23 2-22111076-01-2ra-11102023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (O. Parfeni) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Panov, I. Țurcan, A. Braga) ÎNCHEIERE 15 mai 2024 mun. Chișinău Curtea Supremă
CSJ 2023-06-21
0,95
2ra-434/23 — modificarea cuantumului pensiei de intretinere pentru copilul minor
Dosarul nr. 2ra-434/23 2-21114642-01-2ra-21032023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. C. Valah) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Budăi, I. Dutca, D. Băbălău) ÎNCHEIERE 21 iunie 2023 mun. Chișinău Curt
CSJ 2024-05-15
0,95
2ra-1682/23 — cu privire la modificarea cuantumului pensiei de intretinere
Dosarul nr. 2ra-1682/2023 2-22119847-01-2ra-19012024 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – G. Stratulat Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău - V. Cotorobai, A. Braga, M. Anton Î N C H E I E R E 15 mai 2024 mun. Chişinău
CSJ 2022-03-16
0,95
2ra-160/22 — cu privire la modificarea pensiei pentru întreținerea copilului minor
Dosarul nr. 2ra-160/22 2-21019617-01-2ra-04022022 Instanţa de fond: Judecătoria Cahul, sediul Cantemir – C. Salagor Instanța de apel: Curtea de Apel Cahul – I. Dănăilă, T. Berdilă, G. Vavrin ÎNCHEIERE 16 martie 2022 mun. Chişinău Colegiul c
CSJ 2022-06-15
0,95
2r-275/22 — modificarea cuntumului pensiei de întretinere a copiilor
Dosarul nr. 2r-275/22 2-21072254-01-2r-31052022 Prima instanţă : Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. : E. Silivestru) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. :A. Pahopol, R. Pulbere, V. Mihaila) D E C I Z I E 15 iunie 2022 mun
Sursă