3ra-593/22 — anularea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea actului administrativ
- Temei legal
- temeiurile inadmisibilitatii recursului
3ra-593/22 — anularea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr.3ra-593/22 2-20061214-01-3ra-07062022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud.: V. Dodon) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru) Î N C H E I E R E 05 octombrie 2022 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Iurie Bejenaru Aliona Miron examinând admisibilitatea recursului depus de Instituția Publică „Agenția Servicii Publice”, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Asociația Obștească „Generația-Nika” împotriva Instituției Publice „Agenția Servicii Publice”, persoană terță Asociația Obștească Federația Națională de Gimnastică Artistică cu privire la anularea actului administrativ, împotriva deciziei din 13 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respins apelul depus de Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” și menținută hotărârea din 05 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, c o n s t a t ă: La 05 iunie 2020, Asociația Obștească „Generația-Nika” a formulat cerere de chemare în judecată în procedura contenciosului administrativ împotriva Instituției Publice „Agenția Servicii Publice” solicitând suspendarea până la emiterea hotărârii judecătorești definitive și irevocabile a deciziei Agenției Servicii Publice nr.165 din 11 aprilie 2019; suspendarea până la emiterea hotărârii judecătorești definitive și irevocabile a deciziei Agenției Servicii Publice nr.192 din 11 iulie 2019;
anularea integrală a actului administrativ individual defavorabil contestat Decizia nr.165 din 11 aprilie 2019 a IP „Agenția Servicii Publice”; anularea integrală a actului administrativ individual defavorabil contestat Decizia nr.192 din 11 iulie 2019 a IP „Agenția Servicii Publice”. În motivarea acțiunii a invocat că, prin cererea repetată nr.77 din 22 noiembrie 2016 a UFG, care a fost înregistrată la Ministerul Justiției la 22 noiembrie 2016, s-a expediat și s-a solicitat executarea încheierii din 16 mai 2016, irevocabilă, a Judecătoriei Centru, municipiul Chișinău. Această cerere a fost transmisă spre executare Direcției partide și organizații necomerciale a Ministerului Justiției, organ responsabil la acel moment de înregistrarea organizațiilor necomerciale.
1 Conform modificărilor legislației în vigoare, Direcția partide și organizații necomerciale a Ministerului Justiției a fost transferată cu aceleași atribuții în subordinea Instituției Publice „Agenția Servicii Publice”, unde se află și în prezent. Concomitent, menționează că conform încheierii irevocabile din 16 mai 2016 a Judecătoriei Centru, municipiul Chișinău, în vigoare și la moment, în scopul asigurării acțiunii depusă de Clubul Sportiv „INEFS-Chișinău” (succesor de drept – Asociația Obștească „Generația-Nika”), s-a dispus că se interzice Ministerului Justiției de a efectua modificări în Registrul de Stat al Organizațiilor Necomerciale referitor la Asociația Obștească Federația Națională de Gimnastică Artistică.
Contrar interdicției exprese ale hotărârii instanței de judecată, colaboratorii Instituției Publice „Agenția Servicii Publice” au ignorat-o, adoptând mai multe acte normative individuale, decizii prin care au fost introduse modificări în Registrul de Stat al Organizațiilor Necomerciale referitor la Asociația Obștească Federația Națională de Gimnastică Artistică și anume: decizia nr.165 din 11 aprilie 2019, prin care s-a decis că se înregistrează și se consemnează în Registrul de stat al persoanelor juridice modificarea cu privire la alegerea Galinei Caras în funcția de președinte al Asociației Obștești Federația Națională de Gimnastică Artistică, în baza procesului- verbal din 23 martie 2019, se înregistrează și se consemnează în Registrul de stat al persoanelor juridice datele Galinei Caras – beneficiarul efectiv al Asociației Obștești Federația Națională de Gimnastică Artistică; decizia nr.192 din 11 iulie 2019, prin care s-a decis că se înregistrează modificările în statutul Asociației Obștești Federația Națională de Gimnastică Artistică, în baza procesului-verbal nr.2 din 22 iunie 2019, se înregistrează și se consemnează în Registrul de stat al persoanelor juridice datele Galinei Caras – beneficiarul efectiv al Asociației Obștești Federația Națională de Gimnastică Artistică.
Consideră că actele administrative individuale defavorabile, și anume decizia nr.192 din 11 iulie 2019 și decizia nr.165 din 11 aprilie 2019 conțin un viciu deosebit de grav, fapt pentru care urmează a fi constatate ca fiind nule. Prin acțiunile și actele administrative individuale defavorabile contestate, colaboratorii Instituției Publice „Agenția Servicii Publice” au încălcat flagrant drepturile și interesele reclamantei.
Notează că cu decizia Instituției Publice „Agenția Servicii Publice” nr.165 din 11 aprilie 2019 nu este de acord, fiindcă îi lezează drepturile și interesele, iar conform art.21 din Legea nr.220 din 19 octombrie 2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali, Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” urma să refuze înregistrarea noilor organe de conducere ale Federației, or, actele prezentate de către Asociația Obștească „Generația-Nika” i-au interzis Instituției Publice „Agenția Servicii Publice” să facă modificări până la finalizarea examinării litigiului în instanța de judecată. Menționează că acest litigiu se examinează și în prezent la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.
Astfel, consideră că înregistrarea nu a fost corectă, deoarece contravine Legii nr.837 din 17 mai 1996 cu privire la asociațiile obștești și Legii nr.220 din 19 octombrie 2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali, precum și legislației civile și statutului Federației. 2 La 21 februarie 2020, a adresat Instituției Publice „Agenția Servicii Publice” cerere prealabilă prin care a solicitat anularea deciziei nr.165 din 11 aprilie 2019 și deciziei nr.192 din 11 iulie 2019. Prin scrisoarea nr.01/C-146/20 din 06 martie 2020 Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” i-a comunicat că cererea prealabilă este respinsă, ca inadmisibilă, iar conform art.14 alin.3) Legea nr.220 din 19 octombrie 2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali, decizia de înregistrare poate fi contestată în instanța de judecată și poate fi anulată numai de către aceasta.
Totodată, a fost invocat art.163 lit.c) din Codul administrativ, care prevede că cererea prealabilă nu se examinează dacă legea prevede expres adresarea nemijlocită în instanța de judecată. A subliniat că este organizată din punct de vedere juridic sub formă de asociație obștească de nivel republican, iar activitatea ei este reglementată, în special, de Legea nr.837 din 17 mai 1996 cu privire la asociațiile obștești, statutul său fiind înregistrat la Ministerul Justiției. Mai indică că, drept temei juridic al nulității actelor menționate servește art.202 din Codul civil.
Menționează că, la 17 ianuarie 2014, Galina Caras a falsificat un proces-verbal al Adunării generale a Asociației Obștești Federația Națională de Gimnastică Artistică, unde Clubului Sportiv „INEFS-Chișinău” (în prezent, Asociația Obștească „Generația- Nika”) i s-au încălcat drepturile statutare de membru al Asociației Obștești Federația Națională de Gimnastică Artistică, fiindcă a fost exclus de către niște persoane dubioase, care nu erau membri ai Federației Naționale de Gimnastică Artistică. Astfel, prin emiterea deciziilor contestate i se aduc grave lezări ale drepturilor prin prisma art.17 Cod administrativ, or, aceste decizii indirect legalizează acțiunile Galinei Caras. În acest mod, a fost prejudiciată atât moral, cât și material, dar și mai esențial, i-a fost grav afectată imaginea.
Mai indică că Galina Caras nu a fost împuternicită în modul corespunzător, deoarece nu era membru la momentul convocării Adunării generale a Asociației Obștești Federația Națională de Gimnastică Artistică. La desfășurarea ședinței i s-au încălcat flagrant drepturile statutare de membru al Asociației Obștești Federația Națională de Gimnastică Artistică. Cu toate acestea, nulitatea este înlăturată prin întocmirea procesului-verbal al ședinței înainte de desfășurare a următoarei ședințe a aceluiași organ; procesul-verbal nu a fost întocmit conform normelor legale, deoarece ordinea de zi a adunării a fost întocmită concomitent cu convocarea adunării și de către persoane neîmputernicite, pe când statutul prevede că ordinea de zi se întocmește și se aprobă de către biroul permanent al Federației.
Convocarea și desfășurarea adunării o face președintele Federației Naționale de Gimnastică Artistică și secretarul ales de către Adunarea Generală, dar la caz a fost convocată de către persoane neîmputernicite. Mai mult, Adunarea Generală a Asociației Obștești Federația Națională de Gimnastică Artistică din 17 ianuarie 2014 nu era deliberativă, fiindcă la această ședință nu a participat nici un membru al Federației Naționale de Gimnastică Artistică. Prin încheierea din 20 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani s-a dispus atragerea în proces în calitate de persoană terță Asociația Obștească Federația Națională de Gimnastică Artistică (f.d.153-156, vol.I).
3 Prin încheierea din 20 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani a fost respinsă cererea depusă de Asociația Obștească „Generația-Nika” cu privire la suspendarea până la emiterea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile a deciziilor Instituției Publice „Agenția Servicii Publice” nr.165 din 11 aprilie 2019 și nr.192 din 11 iulie 2019 (f.d.157-160, vol.I). Prin hotărârea din 05 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani a fost anulată decizia Instituției Publice „Agenția Servicii Publice” nr.165 din 11 aprilie 2019 și decizia Instituției Publice „Agenția Servicii Publice” nr.192 din 11 iulie 2019 (f.d.209, 222-227, vol.I).
Nefiind de acord cu soluția primei instanțe, la 09 iulie 2021, cu respectarea termenului prevăzut de art.232 din Codul administrativ, Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” a depus apel motivat împotriva hotărârii din 05 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, solicitând admiterea cererii de apel, casarea hotărârii din 05 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, cu pronunțarea unei decizii de respingere a acțiunii (f.d.214-216, vol.I). Totodată, la 05 august 2021, prin intermediul poștei electronice, Asociația Obștească „Federația Națională de Gimnastică Artistică” a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii instanței de fond solicitând admiterea cererii de apel (f.d.220, vol.I).
Prin încheierea din 02 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost declarat inadmisibil apelul depus de Asociația Obștească „Federația Națională de Gimnastică Artistică”, pe motiv că apelul motivat nu a fost depus în termenul prevăzut de art.232 alin.(2) din Codul administrativ (f.d.24-25, vol.II). Prin decizia din 13 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul depus de Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” și menținută hotărârea din 05 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani (f.d.35, 36-46, vol.II). Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, Completul judiciar al instanței de apel a apreciat că instanța de fond just a constatat că acțiunea reclamantului este întemeiată, constatând cert că deciziile contestate contravin prevederilor legale.
Instanța ierarhic inferioară a menționat că, încheierile judecătorești definitive sunt obligatorii pentru toate autoritățile publice, asociațiile obștești, persoanele oficiale, organizațiile și persoanele fizice, și se execută cu strictețe pe întreg teritoriul Republicii Moldova, iar neexecutarea nemotivată a actelor judecătorești atrag răspunderea prevăzută lege.
Instanța de apel a apreciat ca fiind neîntemeiat argumentul invocat de apelant precum că Ministerul Justiției nu a informat Agenția Servicii Publice despre existența unor interdicții aplicate de instanțele judecătorești, menționând în acest context că potrivit art.XIX alin.(2) din Legea nr.31 din 16 martie 2018 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, prevede că, Ministerul Justiției împreună cu Agenția Servicii Publice vor asigura, în termen de cel mult 30 zile, predarea/primirea dosarelor de evidență ale organizațiilor necomerciale înregistrate, registrelor organizațiilor necomerciale și platformelor electronice pe care se asigură evidența acestora. Iar, prin răspunsul nr.05/13913 din 01 decembrie 2016 emis de Ministerul Justiției, rezultă că s- 4 a luat act de încheierea din 16 mai 2016 a Judecătoriei Centru, municipiul Chișinău și s-a anexat această încheiere la dosarul de constituire.
În această ordine de idei, instanța de apel a concluzionat că prima instanță a examinat cauza sub toate aspectele, stabilind cu certitudine raportul juridic litigios, circumstanțele de fapt, caracteristice raportului juridic litigios, legea materială ce guvernează raportul juridic, creând participanților la proces condiții obiective și echitabile pentru exercitarea drepturilor și obligațiunilor procedurale, fapt ce se încadrează în asigurarea părților dreptul la un proces echitabil, garantat și asigurat prin art.6 al Convenției Europene pentru apărarea a Drepturilor Omului, iar careva temei legal pentru casarea hotărârii n-au fost stabilite în instanța de apel.
La 13 mai 2022, Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” a depus recurs motivat împotriva deciziei din 13 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel, cu pronunțarea unei noi decizii de respingere a acțiunii în contenciosul administrativ formulată de Asociația Obștească „Generația-Nika” (f.d.48-50, vol.II). În susținerea recursului a invocat că decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe au fost adoptate cu încălcarea esențială și aplicarea eronată a prevederilor legislației în vigoare. Menționează că potrivit datelor din Registrul de stat al persoanelor juridice, Asociația Obștească „Federația Națională de Gimnastică Artistică” figurează înregistrată din 14 august 2000 cu nr. IDNO XXXX, sediul: mun.
Chișinău, or. Codru, str. Ion Creangă 24. Ca urmare a examinării demersului Galinei Caras, Axenia Lupașcu, Galina Tomaș (membri ai organului de conducere a Federației Naționale de Gimnastică Artistică) din 03 aprilie 2019, prin decizia nr.165 din 11 aprilie 2019 Agenția Servicii Publice a înregistrat în Registrul de stat al persoanelor juridice pe Galina Caras, în calitate de președinte al AO „Federația Națională de Gimnastică Artistică” și beneficiar efectiv. Mai indică că potrivit procesului-verbal din 23 martie 2019 al ședinței Adunării Generale a AO „Federația Națională de Gimnastică Artistică”, adunarea a aprobat unanim candidatura Galinei Caras în funcția de președinte a Federației.
Ulterior, ca urmare a examinării demersului din 03 iulie 2019 a Galinei Caras, Axenia Lupașcu, Galina Tomaș (membri ai organului de conducere a Federației Naționale de Gimnastică Artistică), prin decizia nr.192 din 11 iulie 2019 Agenția Servicii Publice a înregistrat modificări în statutul AO „Federația Națională de Gimnastică Artistică” și datele beneficiarului efectiv, în baza procesului-verbal nr.2 din 22 iunie 2019 și declarația administratorului Federației din 03 iulie 2019. Potrivit procesului-verbal nr.2 din 22 iunie 2019 al ședinței Adunării Generale a AO „Federația Națională de Gimnastică Artistică”, adunarea a aprobat unanim modificările Statutului Federației. Astfel, examinând actele prezentate sub aspectul corespunderii acestora cerințelor legale, Agenția Servicii Publice nu a depistat careva temeiuri legale de refuz în înregistrare, respectiv, deciziile ASP nr.165 din 11 aprilie 2019 și nr.192 din 11 iulie 2019 le apreciază ca fiind legale.
5 Referitor la temeiul invocat de reclamant în scopul anulării deciziilor Agenției Servicii Publice, precum existența unor măsuri de asigurare a acțiunii aplicate prin încheierea din 16 mai 2016 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, consideră că urma să fie apreciat critic. În acest context, menționează că prin Legea nr.31/2018 pentru modificarea și completarea unor acte legislative (în vigoare din 20 aprilie 2018), au fost efectuate un șir de modificări la Legea nr.837/1996 cu privire la asociațiile obștești, inclusiv art.17 alin.(1) din Legea nominalizată a fost expus într-o redacție nouă astfel încât competența de înregistrare a asociațiilor obștești a fost transmisă de la Ministerul Justiției la Instituția Publică „Agenția Servicii Publice”.
În procesul de examinare a demersurilor de înregistrare a modificărilor datelor din Registrul de stat al persoanelor juridice (în concordanță cu dosarul de evidență a AO „Federația Națională de Gimnastică Artistică), nu au fost identificate careva interdicții de înregistrare a modificărilor datelor din registrul de stat. În circumstanțele menționate, consideră că acțiunea formulată de Asociația Obștească „Generația-Nika” urma a fi respinsă, ca neîntemeiată, din motiv că Agenției Servicii Publice nu i s-a adus la cunoștință existența unor interdicții de înregistrare, emisă de instanța judecătorească sau de executorul judecătoresc, totodată, procedura de înregistrare propriu-zisă fiind absolut legală.
În conformitate cu art.244 alin.(1) din Codul administrativ, hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs. Conform art.245 alin.(1) și (2) din Codul administrativ, recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 13 aprilie 2022, în ședință publică (f.d.35, 36-46, vol.II).
Materialele cauzei atestă că, la 14 aprilie 2022, prin intermediul poștei electronice, Curtea de Apel Chișinău a notificat recurentei Instituția Publică „ Agenția Servicii Publice” dispozitivul deciziei recurate (f.d.47, vol.II). Totodată, materialele cauzei atestă că la 25 mai 2022, Instituția Publică „ Agenția Servicii Publice” a recepționat copia deciziei motivată a instanței de apel, fapt ce se confirmă prin avizul de recepție anexat la materialele cauzei (f.d.56, vol.II). La 13 mai 2022, Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” a depus recurs motivat împotriva deciziei din 13 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel, cu pronunțarea unei noi decizii de respingere a acțiunii în contenciosul administrativ formulată de Asociația Obștească „Generația-Nika” (f.d.48-50, vol.II).
În condițiile enunțate, recursul depus de Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” împotriva deciziei din 13 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost depus în termenul legal prevăzut la art.245 alin.(1) și (2) din Codul administrativ. 6 La 08 iunie 2022, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa Asociației Obștești „Generația-Nika” și AO „Federația Națională de Gimnastică Artistică” copia recursului depus de Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” împotriva deciziei din 13 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței (f.d.59, vol.II). Materialele cauzei atestă că la 27 iunie 2022, Asociația Obștească „Generația- Nika” a expediat referința la recursul depus de Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” solicitând declararea recursului, ca fiind inadmisibil (f.d.68-73, vol.II).
În susținerea referinței a indicat că, IP „Agenția Servicii Publice” încearcă să dovedească că Ministerul Justiției nu a informat IP „Agenția Servicii Publice” despre existența unor interdicții aplicate de către instanțele de judecată referitor la înregistrarea modificărilor în privința AO „Federația Națională de Gimnastică Artistică”. Menționează că, aceste afirmații nu sunt altceva decât niște aberații, dat fiind faptul că la 22 noiembrie 2016 Uniunea Federațiilor de Gimnastică a prezentat cererea nr.77 și încheierea din 16 mai 2016 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru cu privire la asigurarea acțiunii către Ministerul Justiției. Această cerere a fost înregistrată de către Ministerul Justiției la 22 noiembrie 2016, iar la 01 decembrie 2016, Ministerul Justiției a eliberat confirmarea cu nr.05./13913.
Consideră că Agenția Servicii Publice a încălcat flagrant art.17 alin.(6) din Legea nr.837/1996 cu privire la Asociațiile Obștești, înregistrând-o pe Galina Caras ca Președinte al AO „Federația Națională de Gimnastică Artistică”. În susținerea opiniei a indicat că, la 17 ianuarie 2014, Galina Caras a falsificat un proces-verbal al Adunării Generale a FNGA, unde indică că la această ședință au fost prezenți ca membri ai FNGA: G. Tomaș, președintele Asociației de Shaping; A. Hasnaș, vicepreședintele CS Prometeu, însă nu a luat în considerație că Asociația de Shaping prin ordinul său nr.1/R din 22 martie 2007 a decis să suspende procedura de aderare a Asociației de Shaping din RM la FNGA. La fel și CS Prometeu, prin decizia nr.1/D din 23 martie 2007, a anulat aderarea CS Prometeu în calitate de membru la FNGA.
În contextul acestor decizii, Biroul FNGA la 24 februarie 2008 a exclus din membri ai FNGA pe Asociația de Shaping și CS Prometeu, ceea ce este confirmat prin procesele-verbale și extrasul din Registrul de evidență a membrilor FNGA din 22 februarie 2007, Galina Caras a fost exclusă din membrii FNGA conform procesului- verbal al ședinței Biroului al FNGA, din data de 22 februarie 2007. În așa zisul proces-verbal al Adunării Generale din 17 ianuarie 2014 sunt indicați următorii invitați: A. Lupașcu, Academia sportivilor creștini; G. Caras, antrenor; D. Cojocari, arbitru; A. Jornea, conducător circ. Menționează faptul că așa-zisa Adunare Generală din 17 ianuarie 2014 a fost condusă de persoanele invitate, care nu erau cel puțin membri ai FNGA, și anume: Galina Caras - care a fost exclusă din membrii FNGA conform procesului-verbal al ședinței Biroului al FNGA.
Dovadă a faptului că Caras și Lupașcu nu erau membri ai FNGA și nu aveau dreptul să conducă Adunarea Generală este pct.2 din procesul-verbal al așa-zisei Adunări Generale din 17 ianuarie 2014, unde se menționează că „s-a propus primirea următorilor membri ai FNGA: Academia sportivilor creștini, A. Lupașcu, G. Caras și D. Cojocari”.
Totodată, există și 7 cererile de aderare la FNGA ca membri, depuse de către G. Caras, A. Lupașcu și D. Cojocari din 17 ianuarie 2014. La Ministerul Justiției a fost prezentat pentru înregistrare acest proces-verbal falsificat, precum și alte acte falsificate, pe când pentru a înregistra niște modificări la Federație este necesar de a prezenta: lista membrilor care au fost informați contra semnătură despre convocarea Adunării Generale; procesele-verbale de delegare a membrilor - persoane juridice; Extrasul din Registrul de evidență a membrilor FNGA; lista membrilor care au participat la Adunarea Generală; procesul-verbal al Biroului FNGA despre convocarea Adunării Generale, procesul-verbal al Adunării Generale al FNGA etc. Deși, actele prezentate erau false, Ministerul Justiției a înregistrat-o pe Galina Caras ca președinte al FNGA.
Astfel, Clubului Sportiv „INEFS – Chișinău”, la moment AO „Generația NIKA”, i s-au încălcat drepturile de membru al FNGA, fiindcă a fost exclus din membru al FNGA de niște persoane dubioase care au falsificat aceste acte, pentru ce Procuratura Generală le-a deschis dosar penal, însă cauza penală, din motive necunoscute, a fost încetată. Ulterior, Clubul Sportiv „INEFS – Chișinău”, la moment AO „Generația – NIKA”, a atacat în judecată la l6 mai 2016 procesul-verbal al Adunării Generale a FNGA și a înaintat cerere de asigurare a acțiunii prin interzicerea Ministerului Justiției de a efectua modificări în Registrul de stat a AO „Federația Națională de Gimnastică Artistică”. În prima instanță, la fel, a fost anulat procesul-verbal al Adunării Generale a FNGA din 17 ianuarie 2014 și s-a interzis Ministerului Justiției de a efectua modificări în Registrul de stat a AO „Federația Națională de Gimnastică Artistică”.
La 18 august 2016 Colegiul civil, comercial și contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău a menținut încheierea din 16 mai 2016 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, prin care a fost admisă cererea de asigurare a acțiunii înaintate de către Clubul Sportiv „INEFS – Chișinău”, la moment AO „Generația NIKA”, unde se interzice Ministerului Justiției de a efectua modificări în Registrul de stat a AO „Federația Națională de Gimnastică Artistică”, decizia fiind irevocabilă din momentul pronunțării. La 07 decembrie 2020 Judecătoria Centru s-a pronunțat din nou pentru a anula procesul-verbal și hotărârile Adunării Generale a FNGA din 17 ianuarie 2014. La l4 decembrie 2021 Colegiul civil, comercial și contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău a menținut încheierea din 07 decembrie 2021 a Judecătoriei Centru, mun.
Chișinău, prin care a fost admisă acțiunea înaintată de Clubul Sportiv „INEFS – Chișinău”, la moment AO „Generația NIKA”, pentru anularea procesului- verbal al Adunării Generale a AO „Federația Națională de Gimnastică Artistică” din 17 ianuarie 2014. Decizia fiind irevocabilă din momentul pronunțării.
La 20 decembrie 2021 a fost convocată ședința Adunării Generale Extraordinare a AO „Federația Națională de Gimnastică Artistică”, în cadrul căreia a fost aprobată candidatura lui Vasile Cerbușcă în funcție de Președinte a AO „Federația Națională de Gimnastică Artistică” și în baza: demersului membrilor organului de conducere, listei membrilor care au fost informați contra semnătură despre convocarea Adunării Generale; procesul-verbal al Biroului FNGA despre convocarea Adunării Generale, Extrasul din Registrul de evidență a membrilor FNGA; lista membrilor care au participat la Adunarea Generală; procesul-verbal al Adunării Generale al FNGA etc.; IP „Agenția Servicii Publice” prin decizia nr.1014620001139 din 05 ianuarie 2022 a 8 înregistrat în Registrul de stat al persoanelor juridice pe Vasile Cerbușcă președinte al AO „Federația Națională de Gimnastică Artistică”.
Mai menționează că procesele-verbale ale Adunării Generale a AO „Federația Națională de Gimnastică Artistică” din 23 martie 2019 și din 22 iunie 2019, care au stat la baza emiterii deciziilor nr.165 și 192 ale IP „Agenția Servicii Publice” sunt atacate în instanța de judecată și urmează să fie anulate, dat fiind faptul că s-au încălcat prevederile art.17 alin.(6) din Legea nr.837/1996 cu privire la Asociațiile Obștești, dar și prevederile Statutului AO „Federația Națională de Gimnastică Artistică” privind procedura de convocare a Adunării Generale. Menționează, prin decizia nr.1014620001139 din 05 ianuarie 2022, IP „Agenția Servicii Publice” a înregistrat în Registrul de stat al persoanelor juridice pe Vasile Cerbușcă președinte al AO „Federația Națională de Gimnastică Artistică”, conform Deciziei din 14 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, care a menținut încheierea din 07 decembrie 2020 a Judecătoriei Centru, mun.
Chișinău. Din considerentele menționate și având în vedere faptul că instanțele de fond și de apel au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat și a apreciat corect probele prezentate, iar în esența lor argumentele recursului sunt similare celor invocate în instanța de apel, cărora le-a fost dată o apreciere corectă, solicită declararea recursului ca fiind inadmisibil. În susținerea concluziei indică că, recurentul solicită instanței de recurs să dea o nouă apreciere probelor examinate, însă în cererea de recurs nu se invocă careva încălcări a normelor de drept material sau de procedură de către instanțele de fond și de apel, deoarece astfel de încălcări pur și simplu lipsesc. Consideră că hotărârea din 05 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani și decizia din 13 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău sunt legitime și obiective, iar recursul declarat de IP „Agenția Servicii Publice” inadmisibil.
Tot, la 27 iunie 2022, și AO „Federația Națională de Gimnastică Artistică” a expediat referința la recursul depus de Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” (f.d.62-66, vol.II). În susținerea referinței AO „Federația Națională de Gimnastică Artistică” s-a aliniat argumentelor indicate de Asociația Obștească „Generația-Nika” în referința la recursul depus de Instituția Publică „Agenția Servicii Publice”. De asemenea, consideră că hotărârea din 05 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani și decizia din 13 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău sunt legitime și obiective, iar recursul declarat de IP „Agenția Servicii Publice” inadmisibil.
La 29 septembrie 2022, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa recurentei Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” copia referinței depuse de Asociația Obștească „Generația-Nika” și AO „Federația Națională de Gimnastică Artistică” la recursul depus de Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” împotriva deciziei din 13 aprilie 2022 a instanței de apel, pentru informare (f.d.67, 74, vol.II). Examinând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele cauzei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră inadmisibil, din următoarele motive.
9 În conformitate cu art.246 alin.(1) din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin.(2) din art.246 din Codul administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile enumerate la literele a)-f). Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că sintagma „în special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.
În această ordine de idei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept. Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus.
Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art.245 alin.(2) din Codul administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate. De asemenea, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ.
Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental. În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct.38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct.85). Condițiile de admisibilitate ale unui 10 recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct.45).
Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.141,§39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6§1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, §31, Seria A, nr.212-A).
În circumstanțele menționate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de Instituția Publică „Agenția Servicii Publice”. În conformitate cu art.230 și art.246 din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Recursul depus de Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” se declară inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Iurie Bejenaru Aliona Miron 11
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.