2ra-998/22 — repararea prejudiciului cauzat prin actiunile ilicite ale organelor de urmarire penala, ale procuraturii si ale instantelor de judecata

2ra-998/22 — repararea prejudiciului cauzat prin actiunile ilicite ale organelor de urmarire penala, ale procuraturii si ale instantelor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-998/2022

2-21079136-01-2ra-20072022

Prima instanță: Judecătoria Orhei, sediul Central (M. Proca)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Panov, M. Anton, O. Cojocaru)

Î N C H E I E R E

05 octombrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecători Galina Stratulat

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Justiției al Republicii

Moldova,

în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Igor Curjuc

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu

Procuratura Generală a Republicii Moldova privind repararea prejudiciului moral

cauzat prin tragere ilegală la răspundere penală și condamnare ilegală,

împotriva deciziei din 05 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 27 mai 2021, Igor Curjuc a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Procuratura

Generală a Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului moral cauzat prin

tragere ilegală la răspundere penală și condamnare ilegală în cuantum de 1 000 000 lei,

precum și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii Igor Curjuc a invocat că de către Procuratura Orhei în aprilie

2017 a fost pus sub învinuire pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 303 alin.

(1) din Codul penal, conform semnelor calificative, - amestec în înfăptuirea justiției,

adică amestecul, sub orice formă, în judecarea cauzelor de către instanță de judecată,

cu scopul de a împiedica examinarea multilaterală, deplină și obiectivă ca cauzei

concrete. Pe această cauză a fost întocmit rechizitoriu, iar cauza a fost expediată pentru

judecare în instanța de judecată.

Prin sentința din 31 mai 2019 a Judecătoriei Orhei, sediul Central, Igor Curjuc a

fost achitat.

Nefiind de acord cu soluția instanței de fond, procurorul a atacat-o cu apel, iar prin

decizia din 05 noiembrie 2019 a Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău a fost

1

admis apelul procurorului, casată sentința instanței de fond și pronunțată o sentință

nouă, prin care a fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 303

alin. (1) din Codul penal, și liberat de pedeapsă în legătură cu expirarea termenului de

atragere la răspundere penală.

Prin decizia din 22 septembrie 2020 a Curții Supreme de Justiție, recursul a fost

admis, a fost casată decizia din 05 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău și sentința

din 31 mai 2019 a Judecătoriei Orhei, sediul Central și a fost pronunțată o hotărâre nouă

prin care a fost achitat de sub învinuirea înaintată, în legătură cu faptul că în acțiunile

sale nu au fost întrunite elementele infracțiunii. Astfel, la 22 septembrie 2020, acțiunea

sa a căpătat un caracter definitiv și irevocabil.

Reclamantul a menționat că solicită compensație bănească pentru a atenua

suferințele psihice cauzate inclusiv în temeiul Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998

privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de

urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, invocând că i-a fost

cauzat prejudiciul moral, prin faptul că, în trecut a activat în organele de poliție din

raionul Orhei, fiindu-i înaintată o învinuire absurdă că ar fi influențat participanții la

proces prin vrăji, ce a stârnit interesul opiniei publice, că în rezultat a parvenit în vizorul

publicului și în centrul mai multor zvonuri. Învinuirea fiind una neobișnuită respectiv

și rezonanța cazului în societate a fost mare or, nu în fiecare zi un fost polițist este

învinuit în vrăjitorie, cauza penală în privința sa a fost pornită în 2017, astfel urmărirea

penală și judecarea cazului au durat mai mult de 3 ani (aproximativ 3 ani și jumătate).

Toată această perioadă rămânând în incertitudine referitor la faptul va fi sau nu

condamnat și fiind expus unui puternic stres psihologic, mai ales ținând cont de faptul

că este polițist și că o perioadă îndelungată, cât a durat urmărirea penală și judecarea

cauzei era sistematic discutat și luat în derâdere de un cerc larg de oameni printre care

și cunoscuți, s-a ajuns până la aceia că era poreclit „vrăjitorul”.

Prin încheierea protocolară din 14 septembrie 2021 a Judecătoriei Orhei, sediul

Central a fost atras în calitate de intervenient accesoriu Procuratura Generală a

Republicii Moldova.

Prin hotărârea din 30 noiembrie 2021 a Judecătoriei Orhei, sediul Central a fost

admisă parțial acțiunea.

S-a încasat din contul bugetului de stat, prin intermediul Ministerului Justiției al

Republicii Moldova, în beneficiul lui Curjuc Igor Gheorghe, suma de 10 000 lei cu titlu

de compensație pentru prejudiciul moral cauzat prin tragerea ilegală la răspundere

penală și condamnarea ilegală în baza art. 303 alin.(1) din Codul penal.

În rest, pretențiile lui Igor Curjuc au fost respinse ca neîntemeiate.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 08 decembrie 2021, Ministerul

Justiției al Republicii Moldova a depus apel nemotivat, iar la 20 ianuarie 2022, a depus

apel motivat, solicitând casarea hotărârii instanței de fond în partea admiterii

pretențiilor din acțiune, cu emiterea unei hotărâri noi de respingere integrală a

pretențiilor.

La 10 decembrie 2021, Igor Curjuc a depus apel nemotivat, iar la 21 ianuarie 2022

a depus motivarea apelului împotriva hotărârii din 30 noiembrie 2021 a Judecătoriei

2

Orhei, sediul Central, solicitând modificarea hotărârii prin majorarea prejudiciului

moral în cuantumul solicitat în acțiune.

La 30 decembrie 2021, Procuratura Generală a Republicii Moldova a depus apel

motivat, solicitând casarea hotărârii din 30 noiembrie 2021 a Judecătoriei Orhei, sediul

Central, cu emiterea unei hotărâri noi de respingere integrală a acțiunii.

Prin decizia din 05 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău au fost respinse cererile de

apel declarate de Igor Curjuc, Ministerul Justiției al Republicii Moldova și Procuratura

Generală al Republicii Moldova și a fost menținută hotărârea din 30 noiembrie 2021 a

Judecătoriei Orhei, sediul Central.

Pentru a decide astfel instanța de apel a concluzionat că Legea nr. 1545-XIII din

25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite

ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești,

reglementează nu doar dreptul persoanei la repararea prejudiciului moral în urma

acțiunilor ilicite ale organului de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești, dar și dreptul de a cere compensații pentru reabilitare în urma achitării

inculpatului, nefiind întrunite elementele infracțiunii.

Astfel, instanța de apel a stabilit că odată cu adoptarea deciziei Curții Supreme de

Justiție la 22 septembrie 2020, prin care a fost dispusă achitarea lui Igor Curjuc de sub

învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 303 alin. (1) din Codul penal, din

motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii, a acordat posibilitate

lui Igor Curjuc de a pretinde repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale

organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești.

Drept urmare, instanța de apel a apreciat ca fiind întemeiată concluzia primei

instanțe care a constatat temeinicia valorificării dreptului la acțiune în baza Legii nr.

1545-XIII din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin

acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești.

Instanța de apel a respins alegațiile apelantului Ministerul Justiției al Republicii

Moldova, precum că la caz nu sunt întrunite prevederile art. 6 din Legea nr. 1545-XIII

din 25 februarie 1998, dar și dispozițiile prevăzute de art. 3 alin. (1) din această Lege

pentru a admite acțiunea înaintată, aceasta pentru că, în ședința de judecată s-a constatat

cu certitudine că Igor Curjuc a fost urmărit penal neîntemeiat, pentru ca într-un final să

fie adoptată decizie de achitare, nefiind constatată existența faptei infracțiunii.

La fel, au fost respinse și afirmațiile indicate în cererea de apel precum că pentru

angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat prin erori judiciare și de

urmărire penală, sunt necesare unele condiții speciale, și anume existența faptei ilicite,

respectiv, nu orice acțiune a organelor de drept și judecătorești atrage răspunderea

Statului or, potrivit jurisprudenței CtEDO, procurorul are obligația să prezinte motive

relevante și suficiente pentru punerea sub învinuire a unei persoane.

Având în vedere că în temeiul art. 11 din Legea nr. 1545-XIII din 25 februarie

1998, se instituie obligația generală a statului de a repara persoanelor fizice prejudiciul

moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau

ale instanțelor de judecată, instanța de apel a apreciat ca fiind justă concluzia instanței

de fond care a conchis că, reieșind din natura drepturilor lezate enunțate supra, de

3

caracterul și gravitatea suferințelor suportate, de statutul social al persoanei și faptul că

reclamantul a fost pus sub învinuire și judecat, suma de 10 000 lei constituie o

recompensă echitabilă, pentru prejudiciul moral suportat or, suma de 1 000 000 lei

solicitată este exagerată.

În ceea ce vizează aserțiunile apelantului Igor Curjuc privind suferințele psihice

provocate prin acțiunile ilicite ale reprezentanților organului de urmărire penală,

procuraturii și instanțelor de judecată, inclusiv prin perioada îndelungată pe parcursul

căreia a fost desfășurată urmărirea penală și examinată cauza, urmau a fi compensate

prin evaluarea corectă și acordarea unor despăgubiri corespunzătoare importanței

statutului social pe care îl deține, instanța de apel a menționat că suma de câte 10 000

lei, constituie o recompensă echitabilă pentru aplanarea climatului stresant. Or,

cuantumul despăgubirilor trebuie astfel stabilit, încât acesta să aibă efect compensatoriu

și nu trebuie să constituie nici sume excesive pentru autorii daunelor și nici venituri

nejustificative pentru victimele daunelor.

La 28 iunie 2022, Ministerul Justiției al Republicii Moldova a declarat recurs

împotriva deciziei din 05 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea

integrală a deciziei contestate și a hotărârii din 30 noiembrie 2021 a Judecătoriei Orhei,

sediul Central, cu emiterea unei hotărâri noi de respingere a acțiunii ca fiind

neîntemeiată.

În motivarea recursului Ministerul Justiției al Republicii Moldova și-a manifestat

dezacordul cu soluția instanțelor de judecată, reiterând în acest sens circumstanțele de

fapt și de drept din cererea de apel.

Suplimentar, recurentul a invocat că instanța de apel, la adoptarea soluției

judecătorești, a aplicat eronat normele de drept material ce țin de încasarea prejudiciului

cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor judecătorești.

Astfel, în vederea stabilirii temeiniciei acțiunii, contrar opiniei instanțelor

inferioare privind suficiența existenței sentinței de achitare, recurentul precizează

necesitatea de a fi întrunite, în mod cumulativ cazurile prevăzute la art. 3 și 6 din Legea

nr.1545-XIII din 25 februarie 1998. Astfel, pretențiile urmează să se încadreze inițial

prin prisma art. 3 din lege, în condițiile respectării cumulative și a prevederilor art. 6

din Legea nr.1545-XIII din 25 februarie 1998.

În acest sens, legiuitorul, în temeiul art. 6 din Legea nr.1545-XIII din 25 februarie

1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor

de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, a prevăzut expres

care sunt cazurile în care survine dreptul persoanei la repararea prejudiciului cauzat

prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești. Astfel, unul din aceste drepturi este și devenirea definitivă și irevocabilă

a sentinței de achitare. Prin urmare, normele legale în cauză sunt indisolubile și nu pot

fi aplicate separat.

Recurentul a remarcat că instanțele inferioare corect au constatat că în privința

intimatului/reclamantului a fost emisă sentință de achitare, aspect care de altfel nici nu

a fost negat sau contestat de către Ministerul Justiției. În această ordine de idei, în

vederea invocării aplicabilității Legii nr. 545-XIII din 25 februarie 1998, recurentul a

4

invocat că este important și necesar să se constate ilegalitatea actului procedural emis

de către organul de drept. Respectiv, dacă se demonstrează printr-un act judecătoresc

de dispoziție irevocabil că acțiunile întreprinse de către organul de urmărire penală

sunt/au fost ilegale, atunci dreptul la despăgubire apare indiferent de faptul dacă este

vinovată sau nu persoana. Or, instanța de fond, cât și instanța de apel urmau să indice

expres care anume act normativ justifică răspunderea statului.

Mai mult, la materialele cauzei nu există niciun act procedural definitiv și

irevocabil a judecătorului de instrucție, sau a unui eventual organ ierarhic superior, prin

care s-a stabilit ca fiind ilegale acțiunile organului de urmărire penală.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs menționează

că, Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei la 05 mai 2022. Decizia

motivată a fost expediată participanților la proces la data de 20 iunie 2022, prin

intermediul poștei electronice (f.d. 114).

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Astfel, instanța de recurs constată că Ministerul Justiției al Republicii Moldova s-

a conformat prevederilor legale, declarând recurs la 28 iunie 2022 împotriva deciziei

05 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, în conformitate cu art. 434 din Codul de

procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate

în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate

cu alin. (2).

La 20 iulie 2022, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimaților copia

cererii de recurs depusă de către Ministerul Justiției al Republicii Moldova cu

înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea

de însoțire anexată la materialele dosarului.

Însă până la data examinării admisibilității recursului, intimații nu au făcut uz de

dreptul de a depune referință.

Examinând temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

5

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare

a deciziei contestate or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul

judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate or, recursul exercitat conform Secțiunii

a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau

alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că

instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile

de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă

statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise

(Golder împotriva Regatului Unit, p.38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), p. 230).

Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin

însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această

privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, p. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations

Services împotriva Franței, p. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și

de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten v. Norway,

hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, procedurile

cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de

drept, și nu chestiuni de fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea

Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de către declarat de

Ministerul Justiției al Republicii Moldova, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

6

art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este

inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 433 lit. a), 440 alin. (1) din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Ministerul Justiției al Republicii

Moldova.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Dumitru Mardari

judecători Galina Stratulat

Victor Burduh

7