2ra-917/22 — repararea prejudiciului cauzat prin actiunile ilicite ale organelor de urmarire penala, ale procuraturii si ale instantelor judecatoresti

2ra-917/22 — repararea prejudiciului cauzat prin actiunile ilicite ale organelor de urmarire penala, ale procuraturii si ale instantelor judecatoresti (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-917/22

2-21037833-01-2ra-30062022

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. V. Sanduța)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Guzun, V. Buhnaci, V. Sîrbu)

ÎNCHEIERE

23 noiembrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Victor Burduh

Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

reprezentantul Ministerului Justiției al Republicii Moldova, Gheorghe Nicolaescu,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Roman

Mardari împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, Ministerul Finanțelor

al Republicii Moldova și Procuratura Generală a Republicii Moldova cu privire la

repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală,

ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești,

împotriva deciziei din 16 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respins apelul declarat de către Roman Mardari, au fost admise apelurile declarate

de Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor și s-a casat hotărârea din 05 octombrie

2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

constată:

La 12 martie 2021, Roman Mardari, reprezentat de avocatul Constantin Lazari a

depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al Republicii

Moldova, Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova și Procuratura Generală a

Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite

ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, prin ordonanța din 04 ianuarie

2021, adoptată de procurorul în Procuratura pentru Combaterea Criminalității

Organizate și Cauze Speciale, Lilia Popa s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a

învinuitului Roman Mardari, din motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii

prevăzute la art. 220 alin. (2) lit. a), c) din Codul penal și clasarea în parte a cauzei

1

penale.

A menționat că, urmărirea penală în cauza penală nr. 201515063 a fost pornită la

24 martie 2015 de către organul de urmărire penală al Centrului pentru combaterea

traficului de persoane al Inspectoratului Național de Investigații al Inspectoratului

General al Poliției, conform elementelor infracțiunii prevăzute de art. 220 alin. (2), lit.

a), c) din Codul penal.

Reclamantul a susținut că, ulterior la cauza penală nr. 201515063 au fost

conexate cauzele penale nr. 2015038055, nr. 2015038055 și nr. 2018515136, iar la 27

mai 2015, ora 09:30 a fost reținut și audiat în calitate de bănuit.

A precizat că, la 29 mai 2015 a fost pus sub învinuire pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 220 alin. (2), lit. a), c) din Codul penal și tot la 29 mai

2015 în privința sa a fost aplicat arestul preventiv pe un termen de 20 zile până la 16

iunie 2015, ora 09:30.

Reclamantul a specificat că, prin încheierea din 10 iunie 2015 a Judecătoriei

Centru, mun. Chișinău, în privința sa a fost aplicat arestul preventiv la domiciliu pe un

termen de 30 zile până la data de 10 iunie 2015, ora 09:30.

A comunicat că, prin încheierea din 08 iulie 2015 a Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău, în privința sa a fost aplicată măsura preventivă de alternativă-liberarea

provizorie sub control judiciar, cu stabilirea restricțiilor prevăzute de art. 191 din

Codul de procedură penală, iar prin încheierea din 10 august 2015 a Judecătoriei

Centru, mun. Chișinău s-a modificat parțial măsura preventivă, după cum urmează:

„nepărăsirea localității unde își are domiciliul s-a înlocuit cu nepărăsirea teritoriului r-

nul Strășeni, mun. Chișinău…” pe o perioadă nedeterminată de timp.

Reclamantul a afirmat că, din 27 mai 2015 și până la 10 iunie 2015 a fost reținut

și față de el s-a aplicat măsura-arest preventiv, fiind deținut inclusiv în Penitenciarul

nr. 13, în condiții inumane și degradante, din 11 iunie 2015 și până la 08 iulie 2015 s-

a aflat în arest preventiv, iar din 09 iulie 2015 și până la 17 ianuarie 2021 în privința

sa au fost aplicate restricțiile prevăzute de art. 191 din Codul de procedură penală.

Astfel, pe o perioadă de 5 ani și 8 luni, în privința reclamantului au fost aplicate

următoarele sancțiuni: arestul preventiv, arestul preventiv la domiciliu, precum și

interdicțiile prevăzute la art. 191 din Codul de procedură penală.

Reclamantul a invocat că, prin aplicarea interdicțiilor de nepărăsire a localității și

predarea pașaportului i s-au limitat și alte drepturi, libertăți garantate constituțional,

cum ar fi: dreptul de a se deplasa în afara perimetrului stabilit de instanța de judecată,

cât și peste hotarele țării, dreptul la muncă în afara localității unde își are domiciliul,

dreptul la odihnă împreună cu familia, dreptul de a face studii etc. Drepturi și libertăți

garantate de statul Republica Moldova.

A mai indicat că, conform certificatului de cazier detaliat, eliberat la 01 martie

2021 în Registrul informației criminalistice și criminologice al Republicii Moldova

este înscrisă următoarea informație: la 27 mai 2015 persoana a fost arestată de Centrul

pentru Combaterea Traficului de Persoane, pe faptul săvârșirii infracțiunii prevăzute

de alin. (2) al art. 220 din Codul penal „Proxenetismul”.

Reclamantul a susținut că, în anul 2005 a finisat studiile și a primit diploma de

licență în drept, iar din 01 septembrie 2014 și până la 12 ianuarie 2015 a fost angajat

la întreprinderea SRL „Cyber Tranzaction”.

2

A concretizat că, la faza de urmărire penală, efectuată în anul 2015, cât și ulterior

i s-a acordat asistență juridică de către avocatul Constantin Lazari, iar tatăl

reclamantului, Vladimir Mardari a achitat serviciile avocatului în sumă de 5 000 lei,

care i-au fost restituite de către Roman Mardari după ce a fost eliberat din arest

preventiv.

Reclamantul a susținut că, conform informației Biroului Național de Statistică

din 02 martie 2021, câștigul salariului mediu lunar pe anul 2015 a constituit 4 538,4

lei, anul 2016-4 997,8 lei, anul 2017-5 587,4 lei, anul 2018-6 268 lei, anul 2019-7

233,7 lei și pe anul 2020-8 107,5 lei.

A precizat că, în urma acțiunilor organelor de urmărire penală, i-au fost create

impedimente serioase în privința angajării la serviciu, obstacole în dezvoltarea

carierei de jurist, fiind lipsit în mod efectiv de un salariu de jurist, care este de două

ori mai mare decât salariul mediu lunar calculat de BNS.

Respectiv, consideră că i-a fost cauzat un prejudiciu material în cuantum de 500

000 lei, în realitate prejudiciul cauzat fiind mult mai mare.

Reclamantul a mai comunicat că, prejudiciul moral cauzat pe perioada reținerii și

a arestului preventiv (15 zile), pe perioada deținerii în Penitenciarul nr. 13, în condiții

inumane și degradante, cât și pe perioada aflării în arest preventiv la domiciliu (27

zile), îl apreciază în cuantum de 100 000 lei, această sumă fiind cu mult mai mică

decât sumele acordate de CtEDO pe cauze similare.

A solicitat reclamantul încasarea din contul statului Republica Moldova, prin

intermediul Ministerului Justiției și al Ministerului Finanțelor în beneficiul lui Roman

Mardari a prejudiciului material format din: 500 000 lei cu titlu de drepturi salariale

neachitate, 5 000 lei cu titlu de cheltuieli pentru asistență juridică (acordată pe

perioada anilor 2015-2021, în cauza penală nr. 201515063), 70 lei cu titlu de cost

pentru cazierul juridic, precum și încasarea prejudiciului moral în mărime de 100 000

lei și încasarea cheltuielilor pentru asistență juridică în mărime de 5 000, suportate în

prezenta cauză civilă.

Prin hotărârea din 05 octombrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru

acțiunea s-a admis parțial. S-au încasat din contul Ministerului Justiției în beneficiul

lui Roman Mardari cheltuielile de asistență juridică suportate în cauza penală pe

perioada anilor 2015-2021, în mărime de 5 000 lei. S-a încasat din contul Ministerului

Justiției în beneficiul lui Roman Mardari costul cazierului juridic în mărime de 70 lei.

S-a încasat din contul Ministerului Justiției în beneficiul lui Roman Mardari

prejudiciul moral în sumă de 100 000 lei. S-au încasat din contul Ministerului Justiției

în beneficiul lui Roman Mardari cheltuielile de asistență juridică suportate în prezenta

cauză, în sumă de 5 000 lei. În rest, pretențiile reclamantului s-au respins ca

neîntemeiate.

Instanța de fond a constatat că, în circumstanțele speței, Roman Mardari dispune

de dreptul de a pretinde repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale

organelor de urmărire penală, așa cum prin ordonanța din 04 ianuarie 2021, devenită

definitivă prin neatacare, s-a stabilit că fapta acestuia nu întrunește elementele

infracțiunii prevăzute la art. 220 alin. (2) lit. a) și c) din Codul penal.

Cu referire la repararea prejudiciului material, s-a reținut că Roman Mardari are

dreptul la compensarea cheltuielilor de asistență juridică suportate în cadrul

3

examinării cauzei penale în sumă de 5 000 lei, conform bonului de plată ET nr.

0038859 din 08 iunie 2015 eliberat de CA „Constantin Lazari”, această pretenție fiind

considerată întemeiată, având în vedere că la dosar sunt anexate probe care certifică

faptul că ultimul în cadrul procesului penal a suportat cheltuieli în sumă de 5 000 lei.

Totodată, cu privire la cerința de încasare a costului cazierului juridic în mărime

de 70 lei, instanța de fond a relevat că prin ordonanța din 04 ianuarie 2021 a fost

dispusă scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului Roman Mardari Vladimir, din

motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii prevăzute la art. 220 alin. (2) lit.

a) și c) din Codul penal, iar din certificatul de cazier detaliat rezultă că, la 01 martie

2021, în privința persoanei Roman Mardari, în Registrul informației criminalistice și

criminologice al RM era înscrisă informația cu caracter criminogen, precum că

persoana dată la 27 mai 2015 a fost arestată pe faptul săvârșirii infracțiunii prevăzute

la alin. (2) al art. 220 din Codul penal.

Corespunzător, având în vedere că suportarea cheltuielilor de 70 lei pentru

obținerea cazierului este aferentă învinuirilor aduse anterior lui Roman Mardari, s-au

apreciat ca fiind tangențiale acelei cauze, respectiv s-a admis și acest capăt de cerere.

Cu privire la repararea prejudiciului material în mărime de 500 000 lei drept

salariu neachitat (venit ratat), instanța de fond a considerat că această cerință nu a fost

justificată și probată în modul stabilit de lege.

Mai mult, s-a punctat că Roman Mardari nu a prezentat probe pertinente, precum

că până la punerea sub învinuire a fost angajat în calitate de jurist și să fie dovedit că

ar fi încasat sume din activitatea profesională în mărime similară pe care le revendică

în prezenta speță.

Instanța de fond considerat necesar de a admite cerința cu privire la repararea

prejudiciului moral în sumă de 100 000 lei, apreciind acest cuantum ca fiind echitabil

și proporțional gravității faptei și circumstanțelor, or, s-a stabilit cu certitudine că

Roman Mardari a fost învinuit ilicit de comiterea infracțiunii nominalizate, fiind

reținut în arest pe o perioada de 20 zile și neavând certitudinea referitor la finalitatea

cauzei inițiate împotriva sa, care a durat timp de 5 ani și 6 luni, acesta suportând

suferințe psihice, inclusiv manifestate prin stări de stres, anxietate, frustrare, neliniște,

disconfort și retrăire, imposibilitate de a savura modul obișnuit de trai și de a se

bucura în modul cuvenit de garanțiile prescrise de Lege, umilință, etc., stări ce sunt

apreciate și de CtEDO ca fiind componente ale prejudiciilor nepatrimoniale (cauzele

Sommerfeld împotriva Germaniei, McFarlane împotriva Irlandei, Kakamoukas și alții

împotriva Greciei, etc.).

La 07 octombrie 2021, Roman Mardari, reprezentat de avocatul Constantin

Lazari a depus cerere de apel nemotivată, iar la 13 ianuarie 2022 a depus cerere de

apel motivată împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea apelului,

casarea parțială a hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri, prin care să

fie admisă și cerința cu privire la repararea prejudiciului material în mărime de 500

000 lei, cu titlu de venit ratat-drepturi salariale.

La 07 octombrie 2021, Ministerul Justiției a depus cerere de apel nemotivată, iar

la 29 decembrie 2021 a depus cerere de apel motivată împotriva hotărârii primei

instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea

unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie respinsă integral.

4

La 22 octombrie 2021, Ministerul Finanțelor a depus cerere de apel nemotivată,

iar la 21 ianuarie 2022 a depus cerere de apel motivată împotriva hotărârii primei

instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea

unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie respinsă integral.

Prin decizia din 16 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins ca

neîntemeiat apelul declarat de către Roman Mardari. S-au admis apelurile declarate de

Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor, s-a casat hotărârea din 05 octombrie 2021

a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și s-a pronunțat o hotărâre nouă, prin care

acțiunea s-a admis parțial. S-a încasat din contul bugetului statului, prin intermediul

Ministerului Justiției în beneficiului lui Roman Mardari prejudiciul moral în mărime

de 50 000 lei. S-au încasat din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului

Justiției în beneficiul lui Roman Mardari cheltuielile de asistență juridică suportate în

cauza penală, în mărime de 5 000 lei, costul cazierului juridic în mărime de 70 lei și

cheltuielile de asistență juridică suportate în prezenta cauză, în mărime de 5 000 lei. În

rest, acțiunea s-a respins ca neîntemeiată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat ca fiind eronate alegațiile

Ministerului Justiției, precum că pretențiile lui Roman Mardari sunt neîntemeiate, în

condițiile în care ultimul nu a fost tras la răspundere penală și nici nu i s-a acordat

statutul de condamnat, or, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998

statuează exhaustiv condițiile în care este reparabil prejudiciul material și moral

cauzat persoanei fizice sau juridice, în conformitate cu prevederile prezentei legi.

Totodată, s-a menționat că, nu pot fi reținute nici argumentele invocate de

Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor, precum că acțiunea este neîntemeiată,

întrucât ilegalitatea actului procedural nu a fost constatată și prevederile art. 3 și 6 din

Legea nr. 1545 sunt indisolubile, or, deși la caz nu a fost constatată ilegalitatea nici a

unui act procedural al organului de urmărire penală, totuși aplicarea măsurii în

ordinea prevăzută la art. 165 și art. 186 din Codul de procedură penală cu constatarea

ulterioară a unui temei de reabilitare, acordă dreptul la despăgubiri persoanei

vătămate.

La fel, au fost respinse ca neîntemeiate și criticile Ministerului Justiției și ale

Ministerului Finanțelor, precum că acțiunile de urmărire penală au fost realizate în

limitele legislației, iar lui Roman Mardari i-au fost asigurate toate garanțiile prevăzute

de legislația procesuală, deoarece prin prisma art. 2007 alin. (1) din Codul civil este

suficient să existe un temei de reabilitare al persoanei fizice, iar repararea

prejudiciului poate fi solicitată chiar și în lipsa vinovăției organului de urmărire

penală.

Instanța de apel a reținut că, temeiul în baza căruia a fost scos de sub urmărire

penală este prevăzut la art. 275 pct. 3) din Codul de procedură penală și reprezintă un

temei de reabilitare prin prisma art. 284 din Codul de procedură penală și în temeiul

art. 6 lit. b) din Legea nr. 1545-XII din 25 februarie 1998, iar Roman Mardari dispune

de dreptul de a-i fi reparat prejudiciul, din motiv că, prin aflarea ultimului în arest pe

parcursul a 42 zile, i-au fost încălcate drepturile fundamentale garantate de art. 5

CEDO-dreptul la libertate și siguranță.

Luând în considerație suferințele psihice suportate de către Roman Mardari în

urma tragerii ilegale la răspundere penală și aplicării ilegale a măsurii preventive sub

5

forma arestului preventiv, arestului la domiciliu, obligației de a nu părăsi localitatea,

iar ulterior obligației de a nu părăsi țara, gradul trăirilor negative și disconfortul

suportat odată cu supunerea acestuia urmăririi penale, consecințele produse familiei,

de stresul, precum și de efectele psihice provocate, instanța de apel a apreciat

compensația bănească în mărime de 100 000 lei, stabilită de prima instanță, ca fiind

una disproporțională și excesivă în raport cu criteriile stabilite la caz și principiul

general al echității, iar criticile Ministerului Justiției și ale Ministerului Finanțelor în

această direcție au fost apreciate ca întemeiate.

Prin urmare, având în vedere principiul compensării echitabile și rezonabile a

prejudiciului moral, instanța de apel a conchis că suma de 50 000 de lei constituie o

satisfacție echitabilă pentru repararea prejudiciul cauzat lui Roman Mardari, având în

vedere și faptul că ultimul s-a aflat în arest 20 zile și 30 zile în arest la domiciliu.

La 05 aprilie 2022, Roman Mardari, reprezentat de avocatul Constantin Lazari a

declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe,

solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei

instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie admisă.

Prin încheierea din 01 iunie 2022 a Curții Supreme de Justiție, s-a considerat

inadmisibil recursul declarat de către Roman Mardari, reprezentat de avocatul

Constantin Lazari.

La 17 iunie 2022, reprezentantul Ministerului Justiției, Gheorghe Nicolaescu a

declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului,

casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi

hotărâri, prin care acțiunea să fie respinsă ca neîntemeiată.

În motivarea recursului reprezentantul recurentului a indicat că, pentru angajarea

răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat prin erori judiciare și de urmărire penală,

sunt necesare unele condiții speciale, și anume existența faptei ilicite. Or, la

materialele cauzei nu există niciun act emis de către judecătorul de instrucție sau de

către instanța de judecată, prin care acțiunile organelor de urmărire penală, ale

procuraturii sau ale instanței de judecată ar fi fost declarate ilegale.

A menționat că, toate acțiunile întreprinse de organul de urmărire penală au fost

autorizate sau supuse controlului judecătoresc în limitele Codului de procedură

penală.

Reprezentantul recurentului a notat că, în situația din speță a existat o bănuială

rezonabilă în comiterea unei infracțiuni, iar prin urmare, examinând dacă există o

bănuială rezonabilă, judecătorul de instrucție va verifica doar dacă există probe care

ar convinge un observator obiectiv că persoana ar fi putut săvârși infracțiunea, și nu

dacă persoana este vinovată de săvârșirea infracțiunii. Bănuiala rezonabilă trebuie să

fie bazată pe probe administrate în conformitate cu Codul de procedură penală.

A susținut că, intimatul nu a probat nici faptul că informația cu privire la

învinuirea sa a avut o rezonanță în societate, a fost discutată activ de societate și a

avut un impact negativ asupra sa sau asupra poziției sale sociale și este rezultatul

acțiunilor organului de urmărire penală.

Reprezentantul recurentului a afirmat că, nu poate fi neglijat nici faptul că în

privința acestuia au fost întreprinse doar măsuri procesuale legale, care erau prevăzute

de legislația procesual penală și care urmau a fi întreprinse pentru cazul de

6

infracțiune, săvârșirea căreia era imputată intimatului.

A comunicat că, efectuând o apreciere a prevederilor legale și a circumstanțelor

de fapt și de drept, se constată că în privința intimatului toate măsurile procesuale ce

au fost întreprinse sunt prevăzute de lege, care sunt necesare într-o societate

democratică, au un scop legitim de a asigura lupta cu criminalitatea și acest scop este

proporțional anumitor restricții, care pot avea loc în cadrul desfășurării lor.

Cu referire la cerința privind încasarea cheltuielilor de asistență juridică,

reprezentantul recurentului a invocat că, intimatul nu a enumerat acțiunile îndeplinite

de către avocat în cadrul urmăririi penale și la depunerea cererii de chemare în

judecată. La fel, nu a prezentat o listă detaliată a actelor/acțiunilor efectuate de avocat

și orarul timpului aferent acestora, iar instanța de judecată și-a justificat soluția doar

pe bonul de plată a serviciilor de asistență juridică prezentat de către intimat.

Reprezentantul recurentului a mai indicat că, cât privește încasarea prejudiciului

material, conform jurisprudenței CtEDO, pretențiile trebuie să fie convingătoare și nu

speculative, cu riscul aplicării celei mai puțin convenabile metode pentru reclamant.

Prin notificarea din 30 iunie 2022 Curtea Supremă de Justiție a expediat în

adresa participanților la proces copia recursului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii referinței (f.d. 47, Vol II).

Referințe nu au fost depuse.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Din materialele dosarului rezultă că, Curtea de Apel Chișinău a expediat în

adresa participanților la proces, prin intermediul poștei electronice, copia deciziei

contestate la 24 martie 2022 (f.d. 223, Vol I), fapt confirmat prin extrasul poștei

electronice a instanței de apel, de către recurent fiind recepționată în aceeași zi.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 433 lit. b) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care, recursul este depus cu omiterea

termenului de declarare prevăzut la art. 434.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Materialele cauzei denotă că, la data de 16 februarie 2022 a fost pronunțat

dispozitivul deciziei Curții de Apel Chișinău, iar copia deciziei motivate a fost

expediată în adresa Ministerului Justiției la data de 24 martie 2022, prin intermediul

poștei electronice.

La 17 iunie 2022, reprezentantul Ministerului Justiției, Gheorghe Nicolaescu a

declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului,

casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi

hotărâri, prin care acțiunea să fie respinsă ca neîntemeiată.

Analizând circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că recursul a fost

7

depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434 din Codul de

procedură civilă, din următoarele considerente.

Din materialele cauzei rezultă cu certitudine că, copia deciziei motivate din 16

februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost expediată în adresa participanților la

proces la data de 24 martie 2022. (f.d. 23)

Mai mult decât atât, din conținutul extrasului poștei electronice a instanței de

apel se atestă cu certitudine că, copia decizia motivate a fost recepționată de către

Ministerul Justiției, la adresa electronică secretariat@justice.gov.md în aceeași zi, fapt

confirmat prin confirmarea recepționării mesajului.

Totodată, se reține că prin dispoziția nr. 5 din 02 martie 2022 a Comisiei pentru

Situații Excepționale a Republicii Moldova, pe perioada stării de urgență declarată

prin Hotărârea Parlamentului nr. 41 din 24 februarie 2022, au fost stabilite măsuri

specifice în domeniul justiției, fiind suspendată de drept examinarea de către

instanțele de judecată a cauzelor civile, cu excepțiile prevăzute la pct. 5.1.1 din

dispoziție. Termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele civile care se suspendă

de drept, aflate în curs la data intrării în vigoare a prezentei dispoziții, se întrerup,

urmând a curge noi termene, de aceeași durată, de la data încetării stării de urgență.

Ulterior, prin dispoziția nr. 13 din 31 martie 2022 a Comisiei pentru Situații

Excepționale a Republicii Moldova, au fost excluse măsurile specifice în domeniul

justiției, începând cu data de 04 aprilie 2022, judecarea cauzelor civile fiind reluată

din oficiu.

Având în vedere cele menționate supra, completul Colegiului civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că termenul de două

luni de declarare a recursului a început să curgă la data de 05 aprilie 2022 și a expirat

la data de 05 iunie 2022, recursul fiind declarat la data de 17 iunie 2022.

În această ordine de idei, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție apreciază cu certitudine că, contestarea

actului judecătoresc cu depășirea intervalului de timp menționat demonstrează

atitudinea neglijentă a recurentului față de drepturile procedurale conferite de

legislația națională.

Pe cale de consecință, examinarea unui recurs depus cu omiterea termenului de

declarare, împotriva unei hotărâri definitive ar avea un efect incompatibil cu

principiul securității raporturilor juridice, garantat de articolul 6 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ar încălca

dreptul intimatei la un proces echitabil.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că în conformitate cu art. 56

alin. (3) din Codul de procedură civilă, părțile sunt obligate să se folosească cu bună-

credință de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al

nerespectării obligațiunilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația

procedurală civilă.

În conformitate cu art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile sunt

obligate să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța

judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește

tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.

8

Folosirea cu buna-credință a drepturilor procedurale prezumă că partea este

obligată la interval rezonabil de timp să manifeste diligență și să respecte termenele

prevăzute de lege.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție menționează că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în

jurisprudența sa constantă a reiterat că ține de obligația părților de a lua măsurile

necesare privind protejarea drepturilor sale de acces la instanță (cauza Van Harn vs.

Germania din 11 septembrie 2007), în speță contestarea la timp a actului judecătoresc.

Prin urmare, cererea de recurs împotriva deciziei din 16 februarie 2022 a Curții

de Apel Chișinău, depusă de reprezentantul Ministerului Justiției, Gheorghe

Nicolaescu la 17 iunie 2022, nu se încadrează în termenul de 2 luni prevăzut de lege,

care este un termen de decădere și nu poate fi restabilit, ceea ce constituie temei, în

conformitate cu art. 433 lit. b) din Codul de procedură civilă, de a considera recursul

inadmisibil.

Se reține că o astfel de soluție este compatibilă cu respectarea prevederilor

Convenției Europene a Drepturilor Omului, având în vedere că prelungirea

nejustificată a termenului pentru exercitarea recursului ar împiedica rămânerea

irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a hotărârii judecătorești emise și

ar leza, în acest mod, principiul securității raporturilor juridice.

Reieșind din considerentele menționate și având în vedere faptul că recursul

împotriva deciziei instanței de apel a fost depus în afara termenului legal, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către reprezentantul

Ministerului Justiției, Gheorghe Nicolaescu, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (1) și (2), 433 lit. b) și 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție,

dispune:

Recursul declarat de către reprezentantul Ministerului Justiției, Gheorghe

Nicolaescu se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Victor Burduh

Mariana Pitic

9